Un echilibru arhitectural şi muzical numit “ALHAMBRA”

Inspirat de “minunea” architecturală andalusiană şi fascinat de rafinata influenţă maură, JON MARK a compus o halucinantă contopire de arzătoare pasiuni flamenco şi triste melodii berbere într-un obsedant “Bolero” electronic.

“Palatul Roşu” (arabic aL-HAMRA), această celebră splendoare medievală care ne încântă şi astăzi prin bogăţia imensă, gustul delicat şi nesfărşita varietate de arabescuri şi sculpturi a fost şi va rămâne un exemplu de armonie prosperă a două culturi contrastante. Pe de o parte arta spaniolă, simbolistă dominată de influenţe “istorice”, la început romane, vizigote şi pe de altă parte arta maură din Al-Andalus, cu înalt grad de civilizaţie, properitate materială şi vigoare militară, au dat “Alhambrei” o aură de Arabie antică parfumată de senzualitate spaniolă. Jon Mark, un artizan al ghitarei, aşează pe note o epopee muzicală dominată de blazonul “There is no conqueror but God”. Jocul de început cu lumini şi umbre, dansând obsedant repetitiv şi suflat de vânturi calde, melodioase, este inima albumului ce se deschide trecând de “Poarta Judecăţii”. Arabescuri, “dantelării” în piatră şi în muzică ambientală care sună pasional şi sensual dau piesei “Night of the Gypsies” o originală armonie hindo-arabă, la fel ca în următoarea, unde larga şi magnifica cameră de audienţe “Tower of the Ambasadors” demonstrează apetitul pentru muzica Spaniei, pentru “Rodrigues’ concierto”. 

Caravane străbătând zile după zile în căutarea apei şi conduse de “Lorzii din Ţara Foamei” prevestesc invazia Spaniei. Din “Turnul infanţilor”, din pavilionul celor trei prinţese, se aude încă plânsetul cavalerilor creştini captive ce-au împletit legende romantice în jurul “The Hall of Two Sisters”.

Voci în şoaptă, trompete calde, anunţă din deşert venirea maurilor. Cei 12 lei sculptaţi în marmură neagră proclaimă gloria şi apără “Court of the Lions” acel refugiu de linişte al prinţesei din Alhambra.

Soarele cald al Spaniei, spate în spate cu luna islamică reflectate în liniştitoarea apă a “Generallife Gardens” dau impresia unei lumi de dincolo de noi, aşa cum piesa lui Jon ne încarcă cu energie la acest sfârşit de mileniu. 

În final excursia muzicală prin Palatul Regilor Mauri ne îmbrăţişează cu trilogia inocenţilor, a acelor voci care plâng şi râd în numele religiei şi a cuceririi. Acestora şi nu numai, le este închinat un requiem, o rugăciune, o odă pentru învinşi şi învingători. În cele din urmă ca întreaga operă şi pentru noi.

Radu Lupaşcu