Din străinătate

Vocea ta îmi este dorul de curat,
bună cum doar Vorba ce s-a întrupat

Vocea ta miroase a “Carpati” de Jiu
şi mă întăreşte cînd mi-e greu să fiu

Vocea ta e ploaie pe uscata gură
şi puterea florii ce nu ştie ură

Zăpadă e, nouă, de tălpi necălcată,
numai cu flămîndul ochiul mîngîiată

Vocea ta e colţul de acuma spart
unui cub de vise rămase de cart
vreme de o lună, vreme de un soare
în sfinţita Piaţă care tot mă doare

A ta voce fost-a verbul de lumină
unei generaţii tîrîte prin tină
şi-unui neam cu mintea îmbrăcată-n zeghe
cărora le-a stat neclintit de veghe

Vocea ta se-nalţă dincolo de moarte
căci menită este peste timp să poarte
strigătul revoltei, strigătul dreptăţii
ce vindecă frica şi dă glas cetăţii

Vocea ta-i înaltă şi cu stea în frunte
unduind prin mine rîu de-albastru munte,
flacăra credinţei, cer, pămînt şi aer
şi-mprejur de-acestea, al durerii vaer

Vocea ta e ...

Moţule cu pleata lungă,
nu ştiu vorbe să ajungă
să te spună cum ai fost
într-o lume făr-un rost,
fără aripi, fără glas,
fără gînd, fără popas

Silit ‘dar de neputinţă
zice-voi c-ai fost fiinţă
care-a ars pînă la os
pe om să-l facă frumos

şi a ars pînă sub gleznă
lumină să fie-n beznă
de acum pînă-n vecie,
Moţule cu vocea vie !

02-03 Ianuarie 2010
Valentin Radu