Arta Sunetelor

 

Surroundophilia

MUZICA ÎN ERA DIGITALĂ


PALATUL ROZ AL PORCUȘORULUI

oink, oink”, o să vorbim despre porcușori. Roz, evident, care trăiesc - scuze, trăiau - în palate digitale. O poveste cu pirați din vremurile de aur ale junglei numite Internet.

Porcușorul ăsta ajunsese în 2007, anul în care palatul său roz s-a dărâmat, paradisul iubitorilor și cunoscătorilor de muzică. Dincolo de asta, exceptând poate situația cotidiană a serviciilor de streaming, siteul Oink a fost fără îndoială cea mai completă și eficientă metodă de distribuție a muzicii de pe planetă. Cel mai mare magazin digital, cu o selecție de titluri vastă și cu o dezvoltare sigură și complexă, susținută de proprii clienți după gusturile și preferințele personale.

logo oink.jpgSuccint. OINK’S PINK PALACE a fost un serviciu de torente care a funcționat între anii 2004 – 2007. Fondatorul său, a fost un inginer de software britanic, Alan Ellis. Accesul în comunitatea Oink se făcea doar pe bază de invitație, iar odată acceptat trebuia să urmezi câteva reguli stricte. Deși permitea distribuția de filme, cărți sau software, siteul a devenit în scurt timp renumit exclusiv datorită torentelor audio pe care le distribuia. Una dintre condițiile de acceptare în comunitate era calitatea fișierelor audio pe care le puneai la dispoziția utilizatorului, iar această cerință a făcut din Oink cel mai puternic calitativ site de distribuție de muzică piratată. În principal, materialele pe care le găseai aici erau la calitate de disc audio (flac), copiate din surse verificate și însoțite de materiale adiționale (scan de coperți). Dacă nu respectai cerințele calitative și nu asigurai o rată echilibrată între ce adăugai pe site și ceea ce descărcai, erai imediat exclus din comunitate. Deși accesul la muzică era gratuit, se acceptau donații financiare. Una dintre regulile nostime impuse chiar de fondator, era aceea ca toții membrii să încarce în avatarurile lor chestii drăguțe. Asta evident în deplină armonie cu logo-ul site-ului.

La fel ca mulți alți furnizori de torente, Oink a impus încă de la început respectarea unui procent rezonabil între ceea ce utilizatorul descarcă și oferă. Cu alte cuvinte, nu puteai să descarci materialul audio dorit după care să îl ștergi din clientul de torent. Trebuia să îl oferi mai departe altor utilizatori, asta conducând la o disponibilitate ridicată pentru download a materialelor de pe site. Chiar și edițiile rare ale unor albume, puteau fi descărcate relativ ușor, deoarece existau utilizatori suficienți care să le ofere.

În esență, un alt serviciu de torente pentru muzică, veți spune. Dar atunci de ce industria muzicală s-a zbătut atât de mult să închidă rapid acest serviciu? Există multe alte oferte similare cel puțin la suprafață, care continuă să apară și/sau existe, fără a fi deranjați prea mult de lege. Ei bine, porcușorul roz era un serviciu construit la un alt nivel. Funcționând după reguli stricte, materialele au devenit din ce în ce mai selecte, user-ii erau adevărați cunoscători de muzică, cu colecții bine puse la punct, cu alte cuvinte piratarea muzicii se făcea la un nivel superior, situație care i-a speriat pe administratorii caselor de discuri. Dincolo de edițiile rare care pe piața reală costau foarte mult și care pe Oink puteau fi descărcate la calitate de CD cu tot cu coperți și materiale adiacente, site-ul a început să pună la dispoziția utilizatorilor, materiale nelansate încă pe piață, din surse sigure, în principal angajați ai caselor de discuri sau ai fabricilor de imprimare a discurilor. Iar asta nu mai putea fi tolerat de către industria muzicală.

Investigația a durat aproape 2 ani și a fost solicitată de către Federația Internațională a Industriilor Fonografice și Industria Britanică de Fonograme. Siteul a fost închis pe 23 octombrie 2007 de către poliția Britanică în colaborare cu omologii olandezi. Fondatorul a fost arestat de englezi, iar serverele afacerii au fost confiscate de olandezi. Alan Ellis a fost judecat pentru piraterie și distribuție ilegală de muzică, dar în cele din urmă a fost declarat nevinovat după un proces ce s-a întins pe 3 ani de zile. Deși numele și mail-urile tuturor utilizatorilor au ajuns la dispoziția autorităților odată cu confiscarea serverelor, nu s-au intentat acțiuni în justiție pentru ei. Dedesubturile întregii afaceri Oink, perioada ei de glorie, dar mai ales procesul intentat lui Ellis sunt absolut năucitoare și pot face foarte ușor subiectul unei cărți. Investigații paralele conduse de The Guardian, și Wired Magazine au condus la dezvăluiri referitoare la știri false, amplificate sau plătite de companii apropiate industriei muzicale și distribuite în media centrală în scopul amplificării pagubelor create de site.

În perioada de glorie, Palatul Roz al Porcușorului a distribuit ilegal peste 60 de albume încă nelansate și mii de ediții rare ale unor albume din istoria muzicii. Asta e adevărat. Restul sunt povești. Povești despre frumusețea Internetului. Tot oficial: Alan Ellis a.k.a Oink a fost inclus de revista Blender în clasamentul celor mai influenți oameni din lumea muzicii online. În compania selectă a unor Steve Jobs (Apple), Chad Harley și Steve Chen (YouTube), sau (ironie neintenționată?), Doug Morris (Universal Music Group), Mitch Bainwol (RIAA).

OVIDIU MOLDOVAN
26 aprilie 2017


SERVICII ONLINE DISPONIBILE ÎN ROMÂNIA

FILM

2016. A început de ceva vreme, m-am gândit că poate e necesară un soi de informare la zi referitoare la situația serviciilor de streaming media valabile în România. Măcar cele mai semnificative. La baza acestui demers stau atât chestiuni obiective dar și subiective. Obiectiv vorbind, marile companii producătoare de materiale audio-video, au făcut publice rezultatele financiare pe anul precedent. Surpriză sau nu, cei de la Warner Music au trebuit să recunoască o situație de piață evidentă. Cele mai mari încasări pe 2015 au revenit companiei din partea rețelelor de streaming. Muzica cumpărată de pe raft a scăzut mult, direct proporțional cu ascensiunea serviciilor care oferă muzică la cerere prin internet. La fel stă treaba și pe la Sony sau Universal, chiar dacă public, încă nu se recunoaște. Luni bune, mai marii industriei fonografice au blamat acest tip de servicii acum schimbă fără remușcări macazul, conștienți la fel ca în alte multe precedente situații că nu se pot opune evoluției tehnologice. Cel mai bun lucru este să o îmbrățișeze... . O altă confirmare a venit de la prestigioasa publicație Billboard care a introdus recent clasamente bazate exclusiv pe statistici provenite din lumea streaming-ului. O situație similară se întâmplă și în domeniul video unde serviciile puternice deja existente, își consolidează prezența pe piață. Concomitent, nume noi apar în peisaj.

Ok. O să mă opresc strict asupra furnizorilor de conținut media prezenți în România. Aceștia au drepturi de distribuție și pot fi legal accesați. Doar la sfârșit o să menționez câteva din opțiunile externe care pot fi accesibile acum și cel mai probabil vor oferi în viitor servicii localizate în România. Pentru serviciile care operează în prezent doar pe piețele externe, e nevoie de cunoștințe suplimentare (îndeobște VPN) pentru a putea fi vizionate din România. Dar situația locală în domeniul acestor tipuri de servicii este una în plină dezvoltare așa că nu mi-aș face prea multe probleme. Nu să o descriu aici decât serviciile premium (plătite) pentru că astea oferă conținut foarte bun și e bine să știm cum stăm, ce opțiuni curente avem pentru a urmări legal și în condiții calitativ ridicate, muzica, filmele sau chiar transmisiunile tv.

Furnizorii de filme online au o situație întrucâtva ingrată. Conținutul pe care îl publică este un pic întârziat pentru că ei trebuie să respecte ordinea stabilită prin legislație referitoare la lansarea unei pelicule, după ce aceasta a fost în prealabil distribuită în rețeaua cinematografică. În plus pentru distribuția online în România, un serviciu trebuie să obțină toate drepturile legale, mai mult, trebuie să apeleze la o firmă specializată în subtitrări. Toate aceste demersuri își pun în cele din urmă amprenta asupra costurilor și a momentului de timp când materialul poate fi disponibil online.

NETFLIX. netflix.ro

La începutul acestui an un zvon a făcut mare vâlvă în mediul online dar și în media tradițională. Cel mai mare serviciu de distribuție de filme, Netflix, va fi prezent în România. Au existat mulți care au fost entuziasmați de acest lucru, dar și scepticii aveau motive clar întemeiate pentru a susține că un astfel de serviciu nu are cum să funcționeze pe plaiurile mioritice. În principiu aceleași întrebări ne vin în minte tuturor atunci când auzim vorbindu-se despre astfel de oferte. De ce am plăti pentru muzică sau filme când putem să le descărcăm gratis de pe internet? Iar România se situează între primele țări din lume la categoria piraterie audio, video, sau software. Cu toate acestea companiile de streaming audio-video se încăpățânează să ofere materiale contra cost. Revin:

Cât costă? 8 euro. Varianta fără HD. 10 Euro opțiunea Standard și veți primi HD și posibilitatea de a urmări pe două dispozitive concomitent. Pentru 12 Euro și pentru cei care aveți ecrane de ultimă genrație, Netflix oferă anumite filme și în format UHD. În plus, aveți posibilitatea să urmăriți simultan programe pe 4 dispozitive. Prima lună e gratuită. Puteți să-l încercați.

Cum e? Păi opțiunile sunt deocamdată limitate. Oferta filmelor sau serialelor disponibile pentru România este încă una... hai să spunem, modestă. Lipsa subtitrărilor la multe dintre materiale poate fi încă un incovenient.

Merită? Greu de spus. Acum, nu. În viitor, probabil că da. Dar sunt prea mulți factori care pot să influențeze acest viitor. În primul rând legislația europeană anti piraterie, care există, dar încă nu este implementată pe aici. De ce? He, he... Un alt motiv tot independent de Netflix, este nivelul nostru de trai destul de scăzut. În eventualitatea unei viitoare creșteri economice susținute, reflectată în puterea de cumpărare vor fi mai mulți potențiali clienți pentru astfel de servicii. Iar Netflix trebuie să crească rapid conținutul oferit pieței autohtone. Altfel, va fi doar un alt operator care își închide porțile. La fel de brusc precum le-a deschis.

MUBI. mubi.com

Poate fi accesat online direct, dar el este oferit și opțional, abonaților Telekom. Într-o formă relativ asemănătoare. Un serviciu de filme înființat la Londra care oferă o altă abordare asupra cinematografiei. În fiecare zi vi se oferă un film nou. Care rămâne valabil pentru vizionare timp de o lună de zile. Peliculele sunt însă în marea lor majoritate, pelicule de artă, filme și regizori premiați, producții independente și povești transpuse pe celuloid din întreaga lume. Veți regăsi aici și producții americane, mai mult sau mai puțin comerciale, dar oferta pentru această zonă cinematografică este destul de redusă. În schimb, veți putea vedea filme europene, asiatice, africane sau sud-americane. Un portal de filme pentru iubitorul adevărat de cinema.

Cât costă? 6 euro. O lună de gratuitate, și aplicații pentru toate dispozitivele mobile.

Cum e? Există încă ușoare probleme tehnice legate de subtitrare.

Merită? Dacă iubiți cinematografia, da. În plus, vă va fi destul de greu să găsiți piratate pe net multe dintre filmele disponibile pe această platformă.

Viitorul? Sună bine. Nu pot decât să sper că vom avea și pe la noi câteva din serviciile care acum funcționează dincolo, sau au fost anunțate pentru lunile viitoare:

FILMSTRUCK. filmstruck.com

Un serviciu online de filme anunțat recent de către Turner și Criterion Collection. Spre sfârșitul anului se vor putea vedea online, atât catalogul uriaș al celor de la Turner, dar și întreaga colecție Criterion, probabil cea mai prestigioasă din lume. Ținând cont de prezența relativ solidă a companiei americane pe piața din România, nu pot decât să sper că FILMSTRUCK va fi disponibil și pe aici.

DISNEYLIFE. disneylife.com

Altă mâncare de pește. La această adresă veți găsi mai mult decât un portal online pentru filmele companiei. Aici aveți acces la muzică, jocuri, cărți de colorat, filme, seriale, întreg universul Disney pentru copilul din voi. Serviciul este valabil deocamdată doar în UK pentru o taxă de 10 lire lunar. Compania a anunțat însă planuri ambițioase de extindere, dar pentru acum ne rămân doar speranțele.

Alte două mari rețele americane, HULU sau AMAZON PRIME.

HULU nu are planuri pentru Europa. Poți însă să vezi conținutul gratuit oferit de Hulu (bănuiesc că și cel plătit) și de aici, dar trebuie să păcălești compania că te afli pe teritoriul american. Asta o poți face cel mai simplu cu un client VPN deși în ultima vreme s-au cam prins de treburile astea și îți interzic accesul destul de rapid. Eu aș urmări cu atenție evoluția AMAZON PRIME, mai exact oferta lor de stremaing video și audio, care este una foarte bună. Dar deocamdată nu este localizată pentru România. Însă la modul la care se mișcă gigantul american nu m-aș mira să ajungă la noi înainte să se trezească Netflixul sau ceilalți.

De ce nu spun nimic despre Voyo? Sau alte încercări autohtone? Păi... știe toată lumea deja despre ele. Toți și-au făcut păreri pro sau contra, iar obiectiv vorbind, conținutul oferit este departe de serviciile similare internaționale.

Există însă alte opțiuni bune pe care le avem la dispoziție chiar în oferta operatorilor de telecomunicații autohtoni. Pay-per view (plătești ce vezi) este un serviciu din ce în ce mai prezent și mai bine dezvoltat. Cel mai simplu este să intrați pe site-urile oficiale ale acestor furnizori și acolo veți putea vedea că marile companii telecom din România vă oferă acces la filme contra cost. Pe măsură ce infrastructura de fibră optică se extinde, astfel de servicii pot fi oferite atât pe ecranele televizoarelor cât si online prin browser sau aplicații dedicate dispozitivelor mobile.

O ultimă mențiune se referă la serviciul de filme HBO Go hbogo.ro.

Un adevărat veteran dar și un pionier pe piața românească, funcționează și oferă constant produse originale, dar și filme sau seriale noi. El se regăseşte în oferta tuturor operatorilor de telecomunicații.

Date fiind condițiile existente pe piață, mulți dintre dumneavoastră se întreabă, justificat evident, la ce anume bun o astfel de prezentare? Filmul și muzica sunt în țărișoara noastră o marfă de consum ușor de obținut în mod gratuit. Accesul la ultimele produse media este o chestiune pe care ne-am obișnuit să o luăm de bună. Cei care plătesc sunt fraierii.

Urmăresc de câțiva ani evoluțiile în acest domeniu. Ele se accelerează cu fiecare lună care trece. Tehnologia evoluează iar companiile producătoare vor folosi în cele din urmă aceste evoluții tehnice pentru a ajunge la consumatorul final. Țări ca România sunt încă undeva la marginea acestor întâmplări dar tăvălugul este de neoprit și ne va lovi în cele din urmă. Este suficient să citești un pic despre cum sau dezvoltat giganții online Netflix sau Amazon Prime. Din simpli furnizori ale producțiilor altora, au ajuns să ofere acum conținut propriu foarte puternic. Un top al celor mai bune seriale de 2 -3 ani încoace este condus fără drept de apel de producții Netflix, Hulu, HBO și Amazon.

Predicția mea e simplă. Nu va trece mult timp. Eu zic 2 ani. Haide 3 cu indulgență. Vă veți trezi într-o bună și frumoasă dimineață și veți constata cu stupoare că accesul la serviciile de torenți vă este restricționat de operator. (Se poate face acest lucru și acum). În aceeași zi veți citi pe Internet sau în ziar, că Amazon, DisneyLife, Filmstruck, sunt disponibile online în România. Cu produse localizate și frumos subtitrate. Și gata. Sunteți puși în fața faptului împlinit. Vă convine sau nu? E alegerea dvs. Dacă credeți că giganții menționați mai sus dorm, sau nu sunt interesați de România, doar pentru că pe aici se piratează la greu, ei bine vă înșelați. Acum au puterea să schimbe acest lucru. Și o vor face.

Ovidiu Moldovan
27 mai 2016


NEW RADIO – PENTRU CEI CE AU CEVA DE SPUS

Podcast”, un cuvânt peste care veţi da din ce în ce mai des în navigările dumneavostră online. Internet Radio nu este doar o nouă formă de a asculta radioul în secolul 21. Uriaşa reţea mondială se dovedeşte a fi o platformă numai bună pentru diversificarea direcţiilor în care radioul online se poate dezvolta.

Îmi aduc aminte de anii în care ascultam radioul nostru public, din lipsă de alternative. Şi nu regret nimic din acea perioadă, acolo auzeam emisiuni produse cu profesionalism şi mult bun simţ. Oameni de la care aveai ce să înveţi, veneau pe calea undelor şi îţi vorbeau despre lucruri fascinante sau cel puţin interesante. DJ care nu se mulţumeau doar să pună o piesă sau alta, îţi aduceau simultan istorii şi discografii, curiozităţi mai mult sau mai puţin picante despre artiştii ale căror cântece le auzeai.

În mare parte din cazuri, radiourile publice, fie ele europene sau americane au rămas la fel. Accentul pus pe informaţie domină încă marile reţele publice de radio. Chiar dacă ascultaţi online BBC-ul britanic sau NPR-ul american, dincolo de muzică veţi putea rămâne conectaţi la tot ce se întâmplă în lume. Fie că vorbim despre istorie, artă, religie, ştiri, sau reportaje, marile reţele publice excelează în producţii de valoare.

După '90, în România au înflorit pe întreg spectrul FM, radiourile private. Pentru noi era ceva nou, ceva care ne atrăgea printr-un singur lucru. Muzica: accesul către hit-urile actuale, acces pe care aceste staţii îl ofereau cu generozitate (susţinută de reclame). Dacă în primii ani au existat DJ care au mai încercat să strecoare vorbe printre melodii, acest mod de a face radio a dispărut relativ rapid. A rămas muzica. Şi reclamele. Fără dureri de cap pentru proprietarii acestor staţii. Banii din publicitate erau dirijaţi înspre obţinerea licenţelor de difuzare, salarii şi întreţinerea echipamentelor de studio. Echipamente de studio nepretenţioase, la fel ca şi DJ-ii a căror cultură muzicală limitată era întrecută doar de către aura de celebritate exhibată public. Radiourile private în România au ”evoluat” în aceeaşi direcţie şi în deplină concordanţă cu evoluţia muzicii transmise. Există însă public, iar asta le ţine în viaţă.

În era digitală, condiţiile s-au îmbunăţit pentru operatorii privaţi de pe această piaţă. Costurile de producţie au scăzut odată cu dezvoltarea infrastructurii informatice, aria de penetrare a crescut, iar dacă mai emiţi şi fără drepturi de autor plătite, atunci se cheamă că ţi-ai tras o afacere. Pe care dacă ştii cum să o monetizezi online, ai putea chiar trăi bine. Procentul majoritar al radiourilor care emit online este alcătuit din radiouri comerciale. Cu alte cuvinte muzică, de dimineaţa până seara, structurată pe toate criteriile şi categoriile disponibile şi posibile. Un lucru nu neapărat rău. Dar aşa cum sunt muzicieni talentaţi care au ceva de transmis, există şi foarte mulţi oameni celebri sau simpli, care au ceva de spus. Cuvinte şi vorbe, care asemănător muzicii te pot ajuta să treci mai uşor prin viaţă sau să înţelegi lumea mai bine. Indivizii obişnuiţi care au ceva valoros de împărtăşit, beneficiază deja de ani buni de un instrument la îndemâna nevoilor şi ideilor lor: blogul. Au fost mulţi cei care s-au impus exclusiv prin intermediul acestui mijloc de comunicare, la început unidirecţional, mai apoi devenit o adevărată platformă interactivă.

Acum creativii şi nu numai ei, au la dispoziţie ceva mai mult decât cuvintele afişate ordonat pe ecranul unui computer. Acum îi putem asculta pe cei care ne plac, fie ei celebri sau nu. Şi pentru că toate astea chiar trebuiau să poarte un nume li s-a spus: podcasting. Un alt lucru pe care putem să-l facem în minunata lume digitală.

Podcast-ul nu e ceva nou. Nu, nici vorbă. Doar că noi, în permanenta noastră goană după tot mai mult şi tot mai variat, l-am reinventat pe parcurs. Iar de data aceasta a prins. Şi totuşi, ce este un podcast? Varianta simplă de răspuns: un podcast este o emisiune radio. În traducere liberă şi nesofisticată. O emisiune radio... Sună cumva vetust aşa că îi spunem podcast. Acest nou format de conţinut media a evoluat mult în ultimii ani: de la simple fişiere audio, acum se pot crea astfel de podcast-uri care să integreze conţinut complex, respectiv imagini sau video. Dacă în forma sa incipientă el nu era accesibil decât pentru producătorii importanţi, acum oricine poate să aibă propriile sale podcast-uri în care să bată câmpii cu graţie. Cu puţin discernământ şi multă răbdare găseşti însă lucruri absolut încântătoare în această nouă lume media. Pentru asta există software specializat, aplicaţii care vă ajută să descoperiți emisiunile preferate, sau de ce nu, să vă creeaţi propriile dumneavostră show-uri. Să le luăm pe rând.

Mixcloud. Aici avem doi colegi experţi. Alexandru Gheorghiaş şi Marius Cristian Burcea. Îi găsiţi şi ascultaţi cu producţiile proprii pe mixcloud.com. Bun. Dacă aveţi veleităţi de DJ, sau pur şi simplu v-aţi dorit toată viaţa să aveţi propria voastră emisiune cu muzică, acest serviciu este numai bun pentru dvs. Pentru a face acest lucru, Mixcloud nu vă oferă o soluţie dedicată, aşa că va trebui să înregistraţi şi asamblaţi o astfel de emisiune pe computer-ul vostru, iar mai apoi să o încărcaţi pe serverele site-ului. Odată pusă acolo ea poate fi ascultată de prietenii voştri şi nu numai pentru că o puteţi distribui pe reţelele sociale importante. Dacă sunteţi DJ de club, Mixcloud este compatibil cu câteva aplicaţii externe majore care vă permit să „urcaţi” mix-urile dvs. direct pe site. Există o versiune gratuită limitată ca funcții dar suficientă pentru majoritatea utilizatorilor obişnuiţi. Versiunea pro oferă funcţii complexe şi scoate reclamele atunci când ascultaţi online în browser. Mixcloud este disponibil şi prin aplicaţii mobile penrtu Android sau iOS. În esenţă este un serviciu numai bun dacă doriţi să creaţi sau să ascultaţi podcast-uri cu muzică. Pentru altceva va trebui să căutaţi în altă parte.

Înainte de a avansa în lista cu exemple, e bine de menţionat un aspect important. Pe plaiurile noastre mioritice, podcasting-ul nu e tocmai o chestiune bine reprezentată. Este destul de greu spre imposibil să găseşti o încercare măcar acceptabilă de podcast vorbit. În schimb dacă limba engleză vă este accesibilă, atunci puteţi asculta mii de podcast-uri care acoperă topicuri dintre cele mai variate. De la cinematografie şi muzică, la fizica cuantică, medicină şi astronomie, experţi sau simpli cetăţeni îşi dau cu părerea despre lumea în care trăim. Avizate sau nu, opiniile şi interviurile exprimate online prosperă cu rapiditate în aceste zile. Oferta este una în plină expansiune în acest nou domeniu al radioului online.

Cu relativ puţine cunoştinţe tehnologice puteţi să vă faceţi propriul dumneavoastră podcast audio:

SPREAKER. Spreaker Podcast Radio este o platformă online pentru ascultat radio dar şi pentru creat emisiuni proprii. Dacă doriţi doar să ascultaţi, veţi găsi foarte multe materiale de calitate. Câţiva dintre cei mai celebri furnizori de conţinut audio, alimentează material pentru această platformă. De la persoane fizice la corporaţii media, domeniile acoperite sunt vaste: cultură şi artă, ştiinţă, sport, tehnologie. Există aplicaţii mobile, aşa că veţi putea asculta emisiunile favorite peste tot pe unde vă poartă problemele cotidiene. Dacă aveţi ceva de spus, Spreaker vă acoperă şi pe partea asta. Recent au lansat aplicaţia pentru computer care vă pune la dispoziţie un mic studio digital pentru a vă înregistra emisiunile. Mai mult, puteţi emite live propriile dvs. creaţii. Nu-i aşa că e minunat? Puteţi avea propriul post de radio, susţinut de o platformă puternică cum este Spreaker. Odată înregistrate emisiunile pot fi împărtăşite prietenilor deorece conectivitatea cu principalele platforme de socializare este prezentă. Dar... Există şi un „dar” pe care îl veţi regăsi pe marile platforme de producţie şi distribuţie de conţinut audio. În versiunea gratuită, aveţi limitări. Spreaker vă oferă doar 30 de minute emisie live zilnică şi maxim 10 ore de stocare pe servere pentru emisiunile înregistrate. Dar dacă ceeea ce aveţi de spus încape în 30 de minute şi doriţi să ştergeţi podcastingurile mai vechi, atunci e ok.

MIXLR. Face parte pe undeva din aceeaşi categorie cu Spreaker. Vă oferă software pentru a emite propriul dvs. radio live, sau pentru înregistrare de emisiuni. La fel, durata acestor producţii personale vă este limitată în versiunea gratuită. Puteţi folosi însă software-ul furnizat de Mixlr, înregistraţi o emisiune şi o postaţi apoi pe serviciile de gen Mixcloud sau Soundcloud. Spre deosebire de Spreaker, Mixlr este orientat aproape exclusiv spre utilizatorul obişnuit care doreşte să aibă propriul lui radio live sau emisiuni înregistrate. Spreaker oferă în plus acces la podcasting profesionist înregistrat în studiouri dedicate.

Accesul la conţinutul audio de calitate oferit de profesionişti se poate face prin intermediul unor reţele reputate: Spreaker, Stitcher sau Audioboom. Acestea oferă aplicaţii mobile bine puse la punct. Veţi regăsi aici emisiuni produse de DJ profeşionişti sau de formatori de opinie consacraţi pe domeniile lor. Companiile mari de media, fie ea scrisă, (The Guardian, New York Times, The Economist) sau vorbită, (BBC, NPR, CBS, CNN) oferă podcasting cu conţinut specific prin intermediul acestor platforme menţionate mai sus. Foarte accesat este deasemenea conţinutul media oferit de nume private consacrate în varii domenii, de la emisiunea de interviuri a lui Alec Baldwin, până la podcasting de popularizare a ştiinţei produs săptămânal de Neil De Grasse Tyson.

Lumea podcasting-ului poate fi una deosebită de înfricoşătoare atunci când încerci să pătrunzi în ea din postura unui începător. Dacă vrei să înregistrezi propria ta bucăţică de radio şi să o oferi spre audiţie public, atunci poţi să foloseşti Mixcloud sau Soundcloud. Poţi să îţi înregistrezi materialele pe propriul computer de acasă folosind softurile intuitive oferite de Mixlr sau Spreaker. Dacă vrei să emiţi live un soi de radio personal atunci apelezi la Radionomy, sau Shoutcast, gratuite, sau la serviciile parţial free ale celor de la Spreaker sau Mixlr. Mai sunt şi alţii pe care vă las să îi descoperiți singuri.

Dacă însă doriţi doar să ascultaţi, atunci aveţi nevoie de ghid. E o junglă audio aflată în plină expasiune. Am menţionat anterior câteva din reţelele unde veţi găsi materiale de calitate: Stitcher, Audioboom sau Spreaker. Dar mai sunt multe altele disponibile. Ca să ajungeţi la ele aveţi nevoie de aplicaţii dedicate, adevărate portaluri către lumea podcasting-ului. Aceste site-uri sau aplicaţii mobile indexează ofertele din acest nou domeniu pe criterii bine stabilite, în funcţie de domenii şi sub-domenii concrete, iar asta vă ajută să găsiţi mai uşor ceea ce vă interesează. Player.fm este un portal online accesibil în browser, sau prin aplicaţia mobilă aferentă. Dacă ascultaţi doar la dispozitive mobile, atunci puteţi instala şi folosi aplicaţii precum: BeyondPod Podcast Manager, sau PocketCasts. Acestea oferă centralizat conţinut de la cele mai mari reţele radio dar şi de la utilizatori obişnuiţi.

Nume mari din lumea tehnologiei şi-au anunţat recent intenţiile de implicare în universul podcasting-ului. O nouă modă? Ceva ce va supravieţui iureşului tehnologiei informaţionale? O altă formă a globalizării? Sunt discuţii complexe care nu îşi au rostul aici.

Bun. În încheiere, de ce mai avem nevoie şi de asta? Păi, aici o să fiu subiectiv. E o cale de acces spre cunoaşterea şi înţelegerea unei lumi din ce în ce mai turbulente. Pe o piaţă media mioritică în marea ei majoritate partizană, o piaţă locală informaţională subjugată de interese meschine sau de clan, podcasturile sunt o adevărată mână întinsă spre lucrurile, oamenii şi întâmplările adevărate. Spre ideile şi cunoştinţele care duc umanitatea mai departe.

Ovidiu Moldovan
24 noiembrie 2015


GOLFUL PIRAȚILOR ȘI MAREA DE TORENTE

„Cum să scrii despre torente, fără să pari laudativ, că altfel se sesizează vreunul și ai probleme?” Mă întreba cineva deunăzi. Pentru că în percepția multora, torentele sau torenții sau cum vreți domniile voastre, ei bine, torent înseamnă piraterie. Da vom vorbi despre piraţii digitali... dar nu o vom face laudativ. Să vă fie rușine dacă v-ați închipuit altceva. Nici prea tehnic nu o să fie. Pentru că altfel riscăm să alungăm cititorul (unul singur?) încă de la primele rânduri. Să mai stabilim încă un lucru. Un număr din ce în ce mai mare de companii puternice din varii domenii de activitate folosesc protocolul BitTorrent pentru a distribui prin internet largi cantități de date oficiale. Plecăm deci de la premisa că nu tot ce înseamnă torrent e piraterie. Și începem cu BitTorrent.

BitTorrent

Doar o secundă. Ce e de fapt un „torrent”? Toată lumea le folosește dar foarte puțini ar putea să vă răspundă la întrebare. Când spui acest cuvânt poți să te referi la două chestiuni absolut distincte. Există accepțiunea largă și cuprinzătoare în care poţi încadra întreg procedeul și protocoalele aferente necesare pentru transferul fișierelor prin Internet. Dar la bază, există un simplu fișier. Mic, minuscul de-a dreptul în dimensiune, un fișier de descriere care conține datele esențiale despre fișierul original, cum ar fi numele, și dimensiunea acestuia. E esențial să ai acest minuscul fișier pe computerul tău, pentru că acest fișier va spune clientului tău de descărcare tot ceea ce trebuie să știe ca să aducă în computer filmul sau albumul pe care le dorești (am voie să spun asta?). Mai precis: fișierul „.torrent” îi spune clientului de descărcare, adresa server-ului central de tracking, care la rândul lui menține o listă de utilizatori care descarcă acel fișier și care este nivelul de disponibilitate al fiecărui fragment. Pentru fiecare sursă disponibilă, clientul verifică blocurile de date de care are nevoie. Să mai continui? Am impresia că aceste cuvinte se pierd într-o ceaţă cu grad din ce în ce mai mare de opacitate.

În esență, protocolul cel mai folosit la ora aceasta pentru transferul de torente este BitTorrent. Ce face el? Vă ajută să descărcați fișere de mari dimensiuni, folosind o cantitate redusă din lărgimea de bandă disponibilă în conexiunea dumneavoastră la Internet. BitTorrent maximizează viteza de transfer, împărțind fișierul în bucățele și descărcând acele bucățele pe rând de la utilizatorii care le au deja. Simultan acestea sunt puse la dispoziție pentru utilizatorii externi. Protocolul alege cele mai eficiente conexiuni la rețea. Un grup de utilizatori care descarcă simultan un fișier poartă numele generic de „roi” (swarm). Pentru a mări eficiența unui astfel de roi, clienţii de BitTorrent cer de la ceilalți utilizatori fragmentele cel mai rare, în încercarea de a omogeniza disponibilitatea fragmentelor și de a evita eventualele blocaje ale unui transfer.

Fragmentele nu sunt descărcate în ordine secvențială, iar fișierul original trebuie reconstruit de clientul BitTorrent. Este foarte important faptul că un utilizator din cadrul unui roi va începe să pună la dispoziție bucățele din fișier înainte ca el să aibă în computer fișierul complet. O copie completă a unui fișier poartă denumirea de „sămânță” (seed).

E bine de știut că acest protocol pentru transferul torentelor, BitTorrent, nu oferă utilizatorilor anonimitate. Este foarte ușor de obţinut adresele IP ale utilizatorilor care descarcă torenți, acestea fiind indexate pe serverele tracker. Am scris mai sus, acestea indexează datele legate de fișiere precum disponibiltatea acestora, mărimea sau tipul, denumirea lor, dar și o situație a celor care descarcă, numărul lor, locațiile de unde se efectuează transferul. Toate acestea expun utilizatorul final la riscul atacurilor informatice. Deasemena există riscul de fi acționați în justiție pentru că punând la dispoziție aceste mici fragmente de date, încălcați drepturile de distribuție stabilite de către producătorii respectivelor materiale, fie ele, cărți, muzică, filme sau programe de calculator. Să fiu foarte clar, protocolul în sine, nu este ilegal. Ilegal poate fi ceea ce descărcați dumneavoastră. BitTorent este un protocol din ce în ce mai uzitat oficial de companiile mari care au nevoie de transferul rapid de date voluminoase către și dinspre utilizatori. Facebook și Twitter folosesc această metodă pentru transferul datelor între servere. Cele mai cunoscute programe (clienţi) care știu să folosescă acest tip de protocol adică, descarcă și recompun torenții pe computerele voastre sunt: Vuze, MediaGet, Transmission, BitComet, Deluge. Cel mai cunoscut Tracker este The Pirate Bay. De ce? Citiți (și vă minunați) în rândurile care urmează.

The Pirate Bay.

Da, știm, piraţii fură. Pirateria e în afara legii. Și pe oceane și pe reţelele digitale.The Pirate Bay. Acest Jack Sparrow al pirateriei media a fost fondat în 2003. Mai exact în luna septembrie a acelui an. Pentru început a fost condus de Gottfrid Svartholm împreună cu Fredrik Neij, mai cunoscuți în lumea subterană după poreclele lor, „anakata” respectiv „TiAMO”. Nu a trecut mult timp până cei doi au fost puși la zid și acuzaţi de „ajutor în scopul descărcării de materiale protejate prin copyright”. Acuzator: Motion Picture Association of America. La nici trei ani de la înființare, serverele site-ului localizate încă în Suedia, au fost confiscate de poliție. A urmat o succesiune de conflicte cu autoritățile naţionale și internaţionale, concretizate prin confiscări și sechestrări de bunuri, anchete și procese penale, în cele din urmă arestări. În anul 2009, Peter Sunde, Fredrik Neij, Gottfrid Neij și Carl Lundstrom au fost condamnați la un an de închisoare și plata unor despăgubiri în valoare de peste 3 milioane de euro. Condamnații au făcut apel acuzând completul de judecată de cedare în fața presiunilor politice. Asta le-a adus o reducere a duratei încarcerării, dar a crescut suma ce trebuia plătită drept compensație. Odată verdictul final stabilit, în multe țări, furnizorii de servicii de internet au blocat accesul la Pirate Bay. Deasemeni, companiile și grupurile private care furnizau suport telecom pentru serverele companiei și-au retras sprijinul, toate aceste impedimente având ca rezultat, perioade mai lungi sau mai scurte în care site-ul nu a putut fi accesat de nicăieri de pe glob. Dar de fiecare dată, cei de la Pirate Bay s-au reinventat. Mai mereu au găsit alți furnizori din ţări mai mult sau mai puţin exotice dar foarte liberale. Așa se face că în ciuda problemelor legale, a celor legate de piedicile comerciale sau tehnice pe care le-au avut de înfruntat, site-ul a rămas cel mai accesat spațiu pentru descărcarea de torenți între anii 2003 – 2014.

În data de 9 decembrie 2014, poliția suedeză a efectuat un raid amplu la sediile din Suedia ale companiei, confiscând aproape tot ce se putea: servere, computere terminale și alte echipamente de comunicații. Concomitent Google a scos din aplicațiile magazinului său tot ce avea legătură cu Pirate Bay și a blocat căutările ce aveau în titlu numele infam.

Dincolo de problemele legale, istoria acestui nume emblemă al Erei Internetului, a fost una zbuciumată din varii alte motive și controverse. Universul Pirate Bay este unul fascinant de observat, și studiat. Se pot scrie adevărate cărți numai referitoare la aspectele comercial-financiare ale afacerii Pirate Bay: donații controversate, afilieri mascate, finanţări dubioase. La fel campaniile de publicitate care au fost introduse pe site începând cu anul 2006, au generat evenimente neașteptat de savuroase. Probabil cel mai nostim exemplu a avut loc în 2007, când o agenție de publicitate online a plasat un banner pentru cumpărarea dvd-urilor cu seria Simpsons din reţeaua Wal-Mart, ei bine, a plasat acest banner pe pagina cu rezultatele de căutare care lista opţiunile de descărcare ilegale a celebrei serii animate. Au existat însă și controverse deloc amuzante în istoria companiei.

În anul 2008, pe site a apărut un torrent care conținea date legate despre investigațiile efectuate de autorități în cazul unor crime cu victime infantile (Cazul Arboga). În Suedia legislația prevede ca autoritățile să facă publice datele preliminare ale unei anchete atunci când ea ajunge în faza de judecată, oricui solicită oficial acest lucru. Documentul postat sub formă de torrent includea inclusiv poze de la autopsia celor doi copii uciși. Tatăl celor doi, a solicitat eliminarea urgentă de pe site a acestor materiale, dar cei care administrau Pirate Bay au refuzat. Purtătorul de cuvânt Peter Sunde a declarat la televiziunea suedeză că ei nu au dreptul să judece ce este etic sau nu în postarea materialelor și nici nu pot să interzică oamenilor să posteze ceva anume pe Internet. Acest caz a împărțit media scandinavă în două tabere pro și contra, iar scandalul a atins proporţii considerabile.

Cel mai „respectat” site de piraterie a suferit și el de-a lungul anilor atacuri informatice. De fiecare dată s-a lăsat cu acuzații de ambele tabere, ajungându-se pe alocuri la situații amuzante: Pirate Bay, în plină bătălie cu poliţia, îi acuza pe poliţiști că nu fac suficiente demersuri pentru a descoperi hackerii care atacau site-ul. Primul atac major a avut loc în mai 2007 când atacatorii au accesat baza de date cu peste un milion și jumătate de utilizatori. Pirate Bay au susținut însă că atacatorii nu reușit să vizualizeze datele confidențiale acestea fiind criptate cu algoritmi puternici. Un alt atac informatic de același tip a avut loc pe data de 8 iulie 2010. De data aceasta el a fost revendicat, a provenit din Argentina și a fost mult mai complex. S-au dezvăluit nume de utilizatori, parole, email-uri și chiar adrese IP, acestea din urmă putând conduce ușor la identificarea locației geografice a utilizatorilor. Pirate Bay a fost oprit și s-au făcut îmbunătățiri majore la nivelul securității.

OK. Înainte de concluzii: fondatorii Pirate Bay tocmai au ieșit din termenii condamnării penale. Neij și Lundstrom și-au declarat falimentul personal încă din 2012. Dar asta nu prea i-a ajutat. Lundstrom a avut parte însă de o formă de încarcerare mai ușoară: arestul la domiciliu, supravegherea lui fiind efectuată cu ajutorul unei brățări electronice. Warg a fost arestat în Cambodgia, tot în 2012 și transportat în Suedia pentru a fi încarcerat. Peter Sunde, ”il capo di tutti capi”, a fost dat în urmărire prin Interpol și capturat în sudul Suediei după 5 ani de căutări. În noiembrie anul trecut a ieșit din închisoarea Vastervik. The Pirate Bay funcționează în continuare deși nu știu să mai existe vreo legătură între foștii fondatori și actualul site.

Concluzie? E greu să nu fi pertinent într-o astfel de ecuație care la prima vedere are o soluție simplă: pirateria este ilegală. Ea aduce importante deservicii industriilor din domeniul creativității dar și ramurilor conexe. Primarul Los Angeles-ului, Antonio Villaraigosa exemplifica acest lucru foarte bine: ”Nu doar Hollywood-ul este afectat. Nu doar marile staruri. Toţi ceilalţi indivizi din spatele scenei au de suferit, toţi cei care lucrează în magazinele de închirieri audio-video, sau cei care lucrează în cinematografe”.

Aș merge însă mai departe și nu am nici o intenție să susţin în vreun fel sau altul pirateria online. Consider însă că acest fenomen s-a transformat într-un război între companiile tehnologice mai mici sau mai mari pe de o parte și producătorii de materiale audio-video la polul opus. Aceştia din urmă în eforturile lor disperate de a stopa pirateria au fost nevoiți să accepte compromisuri cu giganții tehnologici. Așa au apărut Netflix, unde poți să vezi orice film sau serial în deplină legalitate contra unui abonament modic și Spotify care oferă milioane de albume muzicale în schimbul unei taxe lunare infime. Marile studiouri de film s-au fript însă cu Netflix pentru că acesta s-a transformat peste noapte din simplu distribuitor online, în producător de succes, iar Spotify continuă să ofere acces gratuit la impresionanta sa bază de date.

Peter Sunde, fondator The Pirate Bay: ”Tehnologia va fi întotdeauna cu un pas în față. Nu va mai fi nevoie de The Pirate Bay în câțiva ani. Vor exista sisteme mai bune. Această lume evoluează. Va fi din ce în ce mai ușor pentru oameni să stabilească conexiuni între ei”.

Ovidiu Moldovan
25 august 2015

Surse: Wikipedia, Time Magazine, L.A. Times, The Guardian


CUVÂNTUL ZILEI: FREEMIUM

Free” și „Premium”... Ai spune că alăturarea acestor două cuvinte nu prea este posibilă. „Freemium” ar trebui să fie un soi de struțo-cămilă, un experiment fără succes în realitate. Surpriză, în zilele Internetului se poate orice. Mai mult, vorbim în continuare despre caracteristica unui serviciu care zguduie piața serviciilor de muzică online.

Nu știu dacă să atribui invenția termenului în sine, celor de la Spotify, dar este meritul exclusiv al lui Daniel Ek, CEO-ul companiei britanice, de a-l fi făcut popular. În esență, treaba stă cam așa. Oferim acces free la serviciile noastre (în anumite condiții și cu anumite restricții), în speranța că asta va atrage clientul pentru achizițioanarea beneficiilor unui cont premium. Este metoda prin care cei de la Spotify susțin că vor revoluționa felul în care se va asculta muzică în viitor. În plus, în accepțiunea companiei este singura metodă viabilă de a combate pirateria masivă existentă pe piață. O chestiune care pare să dea roade, cel puțin asta reiese din ultimele rapoarte statistico-financiare ale companiei. Numărul utilizatorilor free este mult mai mare însă a crescut accelerat în ultimele luni, procentul celor dispuși să plătească pentru serviciile premium.

Toate aceste mecanisme de marketing nu sunt deloc pe placul companiilor de discuri. Le consideră șmecherii inginerești prin care giganții tehnologici se folosesc de muzică pentru a obține profituri imense. Cu toate astea, nu au curajul să întrerupă acest sistem „freemium” pentru că în ultimă instanță, chiar și acel profit infim obținut de pe urma difuzării unei piese în modul free, e mai bun decât zero-ul absolut care planează amenințător în cazul pirateriei. Așa se face că principalii actori ai pieței de stream, Spotify și Deezer, ocupă primele două poziții la numărul de clienți, tocmai pentru că oferă servicii de tip freemium.

Evident, această discuție este una foarte complexă, nu e rostul acestui articol. Spre exemplu, există clar categorii de muzicieni dezavantajați, de această de modalitate de plată. În special tinerii muzicieni, cei care aspiră la un statut mai bun, în lipsa unei publicități țintite, degeaba au albumele sau piesele în cataloagele acestor servicii de stream, pentru că procentajul celor care au auzit de ei și îi ascultă, este infim, la fel și veniturile pe care le-ar putea obține. Cu alte cuvinte cei mari vor fi în continuare plătiți mai bine, cei mici rămân fără bani din muzică.

Pentru cei interesați de acest viitor, dar mai ales de modul în care s-a ajuns aici, le recomand o carte apărută recent pe piață: „How Music Got Free” de Stephen Witt.

Am mai scris despre Spotify, dar revin cu acest articol, pentru că săptămâna aceasta, la ora când citiți aceste rânduri, probabil cel mai mare nume tehnologic al planetei, va fi și el prezent pe această piață. Apple lansează propriul serviciu de stream pe data de 30 iunie 2015. Ce mai freamăt, ce mai zbucium, ce se va întâmpla oare pe piață? E foarte greu de spus, iar specialiștii au alcătuit deja tabere distincte. Sunt cei optimiști din punctul de vedere Apple, aceștia susțin că serviciul nou lansat va avea succes și va ajunge chiar lider de piață. Procentul este însă mult mai mare de cealaltă parte a baricadei. Pesimiștii, în frunte cu Bob Lefsetz, un guru al analizei pieței muzicale, susțin – înclin să-i cred – că Apple Music  va fi un eșec, la fel cum este Tidal, dintr-un motiv cât se poate de simplu. Acest „freemium”. Cu alte cuvinte, de ce anume ai vrea să plătești când poți să asculți pe gratis?

Există multă tabere în rândul ascultătorilor. Să enumăr doar câteva:

- Cei pentru care calitatea audio a serviciilor free este suficientă, fie nu au dispozitive avansate de audiție ca să profite de calitatea hi-fi a sunetului, fie nu îi interesează muzica atât de mult încât să plătească un abonament lunar. Iar aceștia sunt cei mai mulți.

- Fanii Apple. Acu', despre ăștia nu cred că trebuie să vă mai spun eu cum stă treaba. Credite în bancă pentru ultimul model de telefon? Clar vor plăti oricât, doar ca să se poată lăuda că folosesc Apple Music.

- Cei dispuși să plătească pentru muzică, dar sunt deja abonați la concurență. Va găsi Apple modalitatea să-i smulgă din brațele, Spotify, Deezer sau Tidal? Cum o va face? Prin preț, conținut exclusiv, ușurință în utilizare?

- Colecționarii de muzică. Aici e și mai simplu. Discul de pe raft, cumpărat și ascultat pe o sculă de calitate. Din păcate această categorie tinde să devină pe zi ce trece una tot mai de nișă. Dar nu va disprea, iar asta e îmbucurător.

Handicapul major cu care pleacă noul serviciu de muzică, este tocmai acest tip de ofertă: „Freemium”.

Apple Music va fi liber pentru încercare 3 luni de zile după care va trebui să plătiți. Ei bine o veți face? Ați făcut-o pentru Tidal? Gigantul american e conștient de această stare de fapt. Au dus războaie grele de culise în ultimele luni, pentru a convinge marile case de discuri să boicoteze serviciile de tip freemium. Dar au fost atenționați pe cale juridică, să se liniștească. Să nu mai vorbim despre subtrefugiile publicitare (vezi declarația lui Taylor Swift), promisiunile și strategiile de marketing tipice companiei. Părerea mea? În cazul lor există o singură strategie de marketing care s-ar putea să funcționeze. Ea se numește "Freemium". Dar ea nu va veni. Pentru că niciodată cei de la Apple nu au dat nimic gratuit. Dimpotrivă, cu câteva excepții, produsele lor sunt la greu supraevaluate.

Apple au schimbat modul în care se cumpără muzica, cu ani buni în urmă prin ITunes. Au fost și atunci boicotați sau lăudați, dar și-au văzut de drumul lor și au câștigat. Acum se confruntă cu ceva mult mai greu de înghițit. Nu mai sunt primii pe piață. Spotify au schimbat modul în care se ascultă muzica. Iar asta....

Ovidiu Moldovan
29 iunie 2015 (O zi înainte de Apple Music)

PS. Voi asculta Apple Music și vă voi spune părerea mea. Puteți să o faceți și voi începând cu data de 30 iunie. Timp de 3 luni e gratuit. Sper doar să fie valabil și în Românica.


THE NEW RADIO

Pentru cei ascultători

Țările scandinave urmăresc renunțarea treptată la transmisiile FM terestre. Scriam în articolul precedent despre anunțul făcut de Norvegia, țară care, pare destul de grăbită în adoptarea acestei măsuri. ”Bine și cu ce o să înlocuiască asta? Nu mai ascultă radio?” Sunt genul de întrebări pe care, suprinzător, mulți încă și le mai pun. Ar fi și mai interesant de aflat câtă lume știe de existența emisiilor digitale terestre. Formatele digitale gen DAB (Digital Audio Brodcasting) sunt funcționale în țările civilizate de mulți ani. Așa că nu, radioul nu va dispărea, doar modalitățile prin care emisia ajunge în case, se modifică în acord cu vremurile.

Articolul meu dorește să vă îndrepte atenția înspre o ramură de dezvoltare a radioului, ramură care în ultimii ani a cunoscut o expansiune și o rată de diversificare accelerată. O să încerc o foarte succintă prezentare a acestui domeniu dealtfel foarte vast și complex, lumea radioului online. Așa numitul Internet Radio. O să vă ofer câteva elemente cheie pe baza cărora puteți explora ulterior o lume în care vă veți putea pierde cu ușurință. Pentru că radioul online înseamnă în aceste zile, mult mai mult decât ascultarea cu ajutorul computerului, laptop-ului sau a altui dispozitiv mobil, a unui post de radio transmis tradițional în mod FM. Da așa a început totul, dar în ultimii ani lucrurile au evoluat în direcții diverse.

Nu e locul aici pentru o istorie mai mult sau mai puțin tehnicizată a evoluției acestor servicii. Cred că asta ar plictisi. Doar un soi de rezumat al situației actuale și o să exemplific prin câteva nume concrete, opțiunile cele mai populare care pot fi incluse în noțiunea de Internet Radio și pe care le puteți accesa și încerca chiar la sfârșitul acestei lecturi. O spun și o repet, e un domeniu vast și nu am deloc pretenția că aș fi vreun expert. Priviți cuvintele de mai jos ca pe niște opinii ale unui simplu utilizator, dorința unui ascultător de a împărtăși niște experiențe interesante descoperite în mediul online.

Să începem prin a împărți această introducere în lumea radioului online în două capitole. Primul, destinat ascultătorilor, face subiectul acestui articol, cel de-al doilea, creatorilor.

Păi, dacă ați fost sau sunteți îndrăgostiți de radio, Internetul este platforma care vă oferă acces spre milioane de posturi. Poftiți muzică din China, nici o problemă. Poate doriți emisiuni culturale sau ideologice rusești. La fel, le găsiți online. Ideea este că puteți asculta aproape orice de aproape oriunde. Încercați SurfMusic.de. Alegeți continentul, țara și primiți o listă cu suficiente canale pe care să le explorați în tihnă.

Există câteva chestiuni "ușor neplăcute" pe care aveți toate șansele să le întâlniți atunci când zapați prin lumea radiourilor online.

Chestiunile legate de calitatea streamingului: Nu vă așteptați la calitate audio de CD. Majoritatea se învârt pe undeva pe la "acceptabil".

Reclame. Trebuie să trăiască și ei din ceva. Aveți mare grijă pe unde faceți click mai ales atunci când ascultați posturi de radio din locații exotice. Dacă nu înțelegeți chineza de exemplu, puneți un browser să vă traducă și apoi deschideți fereastra cu reclama. Iar dacă vă plac fetele asiatice mai mult sau mai puțin dezbrăcate, ei bine atunci sunteți pe cont propriu.

Pirateria. Aici.... Nu e vina voastră. Voi doar ascultați. Ei emit fără să plătească drepturi de autor. Trist dar adevărat. Treaba stă cam așa: posturile de radio care transmit în FM și oferă același desfășurător și pe web, au în principiu drepturile plătite. Există însă foarte multe posturi de radio obscure, care emit doar online, evident fără nici o intenție de a fi legali.

Românica. Marea majoritate știe și a folosit versiunea online a posturilor FM consacrate pe aici. Pentru cei care doresc mai mult, pe web-ul autohton există posturi de radio care emit exclusiv on-line și care acoperă o varietate largă de genuri și sub-genuri muzicale. Eu ascult, Eclectic FM și Radio Baraka din zona mai mult sau mai puțin comercială sau Replica Radio din zona oldies, clasic rock. Sunt mult mai multe și le puteți descoperi singuri.

Greii. Cei care conduc acest specific univers al radioului online. Dacă nu ai chef să cauți sau pur și simplu vrei să mergi la sigur, atunci trebuie să apelezi la cei mari. Beneficii garantate, dar si restricții pe măsură. Calitatea audio mai bună, drepturi plătite, reclame fără viruși ascunși. Aproape toate marile servicii de internet radio au variante premium. Dacă plătiți, scăpați de reclame și aveți calitate audio foarte bună. Există și un anumit soi de interactivitate pentru care trebuie să plătiți sau nu, de la caz la caz: puteți sări peste piesele care nu vă plac sau puteți distribui ce ascultați pe rețelele de socializare ca să știe prietenii voștri ce cultură muzicală vastă aveți. Restricția cea mai supărătoare pe care o veți întâlni la furnizorii mari de radio online este strict legată de tipul de licențiere a conținutului și de aria geografică din care ascultați. Există mai multe tipuri de licențiere a conținutului acceptate la nivel mondial. În funcție de modalitatea folosită, un furnizor de servicii audio poate fi valabil sau nu în România. Așa se face că, Pandora, Rdio, I Heart Radio, nu pot fi ascultate pe plaiurile noastre mioritice. Mai mult, am oareșce bănuieli că aceste companii nu sunt prea interesate să obțină licențierea pentru teritoriul României datorită ratei mari a pirateriei autohtone. Spotify e unul dintre liderii pieței care s-a retras recent de pe piața rusească, tocmai datorită acestui motiv. Și nu pare deloc interesat nici de piața noastră.

Să încercăm un soi de clasificare folosindu-ne de câteva exemple:

Portalurile. Dacă nu știți ce vreți, nu știți să căutați, pur și simplu nu știți dar vreți, atunci aceste portaluri web strict orientate către radio, sunt salvarea voastră. Ele indexează lumea audio virtuală, în funcție de genuri și sub-genuri muzicale, în funcție de locație sau în funcție de calitatea audio.

Shoutcast. E primul pe listă pentru că probabil e și cel mai vechi. Creat de compania Nullsoft, cei care au creat celebrul player Winamp, a apărut pe piață încă din 1998. Cei care aveați Winamp pe computerul dumneavoastră aveați și Shoutcast. Doar că mulți nu știau acest lucru. Între timp, compania Nullsoft și implicit aplicațiile ei au trecut pe la mai mulți proprietari, iar din 2014 Shoutcast aparține companiei belgiene Radionomy. Accesând site-ul veți descoperi indexate, pe lângă radiouri consacrate și posturi de radio ale unor utilizatori obișnuiți. Platforma Shoutcast oferă o serie diversificată de opțiuni pentru utilizatori, cu scopul ca aceștia să-și creeze propriul post de radio.

Radionomy. Devine pe zi ce trece, unul dintre giganții internetului. Ceea ce este îmbucurător, în lumea rarefiată a marilor bogați, Radionomy este una dintre puținele companii europene care ajunge acolo sus. Lansată în anul 2008 în Belgia, a fost fondată de 4 întreprinzători: Alexandre Saboundjian, Yves Baudechon, Gilles Bindels, Cedric Van Kan. Am trecut acest site la categoria portaluri pentru radio online, pentru că el oferă acest gen de servicii. Doar că, majoritatea radio-urilor sunt create de utilizatori de aceea vom face vorbire despre Radionomy în articolul dedicat celor cu veleități de DJ.

Tune-In. Save the best for last. Tune-In este cu adevărat un portal pentru radio și un pic mai mult decât atât datorită opțiunilor suplimentare pe care le oferă. A fost fondată în 2002 în Dallas de către Bill Moore. În mai 2014, compania a anunțat depășirea pragului de 50 de milioane de utilizatori activi. Singurul dintre portaluri care oferă aplicații pentru dispozitivele mobile. Nu oferă propria platformă pentru dezvoltarea unui radio personal, dar indexează marea parte a acestora. În schimb pe Tune-In veți regăsi indexate marile rețele mondiale de radio. Atât cele orientate strict pe web, cât și cele publice sau private care emit în paralel și în FM, AM, HD sau DAB. Serviciul este disponibil preinstalat și pe aparatele audio produse de nume mari precum Sonos, Denon, Logitech, precum și pe televizoarele deștepte produse de coreeni. Odată ce ți-ai creat cont, aplicația îți permite să adaugi posturi de radio favorite, să inserezi comentarii și să împărtășești pe rețelele de socializare ceea ce asculți.

Web Radios. Aici includem rețelele care emit exclusiv online. Și sunt extrem de multe. O să încerc câteva exemple, cu link-urile aferente, fără a intra în detalii legate de istoria companiilor din spate, altfel nu am mai termina niciodată. În fond scopul acestui articol este de a vă introduce în lumea radio-urilor online, iar finalitatea lui constă în speranța autorului că vă va convinge să ascultați muzica lumii. Pentru că acum ea vă este la îndemână. Avantajul acestor rețele strict orientate spre online sunt legate de costurile mai mici de emisie. O companie poate să ofere astfel un număr ridicat de posturi concepute după criterii prestabilite, modelul de streaming poate fi unul plătit sau unul gratuit, dar susținut de reclame. Calitatea audio variază și ea după caz. Un alt mare avantaj al acestor rețele este că mai toate oferă aplicații mobile așa încât radiourile pot fi ascultate și pe telefoane sau tablete.

Calm Radio. Una dintre cele mai originale rețele de webradios, cu versiune localizată în română. Radiouri strict orientate spre muzica de relaxare. Absolut superbe. Canale structurate pe muzică clasică, new-age, folk sau etno. Radiouri care difuzează sunete din natură, sau muzică din zone îndepărtate ale planetei. Posturi strict concepute pentru a emite - atunci când sunt ascultate la căști – undele necesare relaxării cerebrale și inducerea stării de somn. Favoritul meu Calm Radio – Persia, întotdeauna mă ajută să călătoresc cu ochii minții și mă relaxează ceva de speriat. Nu veți avea acces însă la toate canalele decât dacă plătiți un abonament lunar. Așa veți scăpa și reclamele supărătoare pe alocuri și veți beneficia de o calitate superioară a sunetului.

Fresca Radio.O altă rețea originală, care oferă canale orientate exclusiv spre muzica latină. Bossa Nova, Brazil Electro, Cumbia, Cuban Lounge, Merengue, Salsa, Tejano, sau Flamenco sunt doar câteva dintre delicatesele cu care veți fi serviți dacă accesați site-ul sau instalați aplicația. Fresca Radio face parte dintr-un concern mai mare, AudioAddict, companie care deține alte câteva rețele de calibru strict orientate pe anumite genuri muzicale. Digitally Imported, peste 80 de canale pentru iubitorii de muzică electronică sau Jazz Radio și Rock Radio pentru the rest of us!

AccuRadio. Din nou am păstrat la sfârșit cireașa de pe tort așa cum se și cuvine. Accuradio este o rețea fondată în Chicago. Ce o diferențează de concurență? În primul rând prezența unor canale dedicate show-urilor celebre de pe Broadway și a compozitorilor acestor bijuterii muzicale. Deasemenea baza de date și canalele dedicate blues-ului sau a muzicii negrilor sunt vaste. În plus toate piesele difuzate în rețeaua AccuRadio sunt complet însoțite de elemente de identificare, cum ar fi coperta discului, anul de apariție, compozitor. Reclamele sunt doar sub formă vizuală, nimic audio nu te deranjează la audiție. Singurul aspect unde nu strălucesc este calitatea streaming-ului, care este un pic mai slabă, pentru că scopul rețelei este să contribuie la vânzarea discurilor, nu să înlocuiască acest lucru.

Serviciile de stream. Mulți includ radiourile transmise pe Internet în conceptul mai larg de muzică oferită în stream. Alții delimitează așa zisele servicii de stream de radiourile online. Cu toate acestea principalii furnizori de muzică prin Internet, îi numim aici pe Spotify, Deezer, Tidal, Rdio sau Pandora, au incluse în pachet și servicii de radio. Acestea sunt însă mai slăbuțe din punct de vedere al playlist-urilor dar compensează prin calitatea sunetului, mai ales dacă plătiți furnizorul. Spre exemplu, fie că folosești Soptify, Deezer sau Tidal, dacă asculți un album, ai oricând la dispoziție opțiunea să pornești un radio bazat pe acel disc, pe o anumită piesă sau pe artistul respectiv. Practic vei putea să asculți o varietate de discuri, piese sau artiști similari cu ceea ce ascultai în momentul declanșării radioului. Mai este însă de lucru pe această ramură, pentru că diversificarea lasă de dorit în aceste situații astfel. În principal, constați că ai parte de câțiva artiști sau albume care se repetă destul de frecvent.

Podcastingul. Unul dintre cele mai populare moduri de a asculta sau creea radio prin Internet, va beneficia de un tratament special într-un viitor articol. Pentru că podcasting-ul se află pe o tendință ascendentă accelerată, vă voi oferi mai multe despre acest subiect în curând.

Există zeci de moduri de a asculta radio prin Internet. Milioane de canale și opțiuni. Tehnologia și muzica sunt în acest caz la îndemâna tuturor celor care doresc să redescopere lumea prin intermediului Noului Radio. Folosiți exemplele pe care vi le-am oferit și veți face pași consistenți în lumea audio a anului 2015.

Ovidiu Moldovan
9 iunie 2015


SFÂRȘITUL NOSTALGIILOR FM

Muzica…. Primele mele amintiri, destul de vagi, e drept, sunt din casa bunicilor, acea imagine idilică pe care o regăsiți și la Ionel Teodoreanu. Focul în sobă, iarna grea de afară și difuzorul de radioficare atârnat sus pe perete, suficient de sus încât să nu ajung la el. Poate că în acele zile îndepărtate ale copilăriei mele a răsărit de pe undeva plăcerea de a asculta muzică. Acel difuzor legat la centrala situată în clădirea Poștei Române (În 1990 am văzut-o cu ochii mei, dezafectată), avea un singur buton. Era un potențiomentru de volum, dacă bine rețin, puteai să-l dai la minim, fără să-l închizi de tot. Iar sunetele ieșeau din cutia situată imediat sub tavan aproape fără întrerupere de-a lungul zilei. Bunica mea nu îl închidea niciodată. Prilej pentru mine să mă întreb și să-i întreb până la disperare (a mea și a lor) pe cei din jurul meu ”Cine vorbește acolo în cutie? Cum încape tanti aia care cântă, în cutia aia mică?” Ciudat, țin minte întrebările dar habar nu mai am ce răspunsuri primeam. Da, era o tanti cea care cânta. Părinții îmi spuneau că o cheamă Olimpia Panciu și ”Vrea să fie artistă”. Primele mele amintiri legate de muzică sunt asociate Olimpiei Panciu, lui Mihai Constantinescu și Marius Țeicu. Acum văd pe Discogs la vânzare acele vinyl-uri la prețuri începând cu 1 Euro și îmi pun întrebarea dacă aș plăti atât. Ce ciudată este viața… Ce încărcătură nostalgică pot să aibă unele cântece și cu toate acestea nu îți dorești să le mai asculți. Poate e teama că odată reascultate, cu mintea unui adult și maturitatea sufletului acestor ani, farmecul lor desuet atât de important, va dispărea. Așa că ele rămân acolo undeva bine păstrate.

… era o luminiță verde/albăstruie. La început palidă ca intensitate apoi intensă și bine definită. Atunci și sunetul era mai clar. Muzică și vorbe, rostite sau cântate de semeni aflați la zeci de mii de kilometri depărtare, ajungeau în casa noastră. Iar zgomotele de fond asociate recepției pe unde scurte, făceau ca totul să pară mai real. Toate limbile pământului, toți acei oameni care vorbeau despre lucruri neînțelese, cu limbajul specific nației, fie el melodios sau dur, mă făceau să visez. Scala aparatului de radio mare cât o mobilă, mă ajuta să călătoresc. Erau acolo orașe misterioase și îndepărtate. Cairo, Helsinki, Moscova, Delhi, Londra, Tokio, Paris. Lumi care păreau mai reale, ascultându-i pe acei oameni vorbind în limbile lor necunoscute și stranii. Efectul acelui aparat de radio este indescriptibil. De la difuzorul de radioficare atârnat sus pe un perete, unde nu puteam să ajung, lumea coborâse la picioarele mele, era la îndemâna unui buton mare care rotea un ac de plastic. Iar când ”ochiul magic„ lumina intens, gata! Eram acolo în fiecare din acele orașe magice.

Muzica esențială am descoperit-o odată cu începutul anilor de liceu. La un radio Albatros. Eh, vremuri... . Tehnologie fabricată în România. Radioul la care tatăl meu asculta Europa Liberă. Am voie să spun asta? Pentru o recepție îmbunătățită, întindeam antena aparatului și îl sprijineam de calorifer. Nu a trecut mult, până a cedat. În cele din urmă, odată cu trecerea lunilor, acea antenă ajunsese să fie alcătuită din bucăți distincte introduse cu chiu cu vai una în cealaltă. Dar era ok și așa. Printre paraziți de diverse soiuri, ascultam miercurea topul britanic transmis de BBC World Service, iar sâmbăta, ehe, Radu Theodoru la Europa Liberă. Cu topul american. Așa am descoperit ce se asculta în acele zile în Regatul Unit și dincolo de ocean. Nicidecum Modern Talking sau C.C. Catch. Așa am ajuns să îndrăgesc curentul New-Wave, sau New Romantics. Trupe precum Duran Duran, Spandau Ballet, Johnny Hates Jazz făceau furori în clasamentele britanice. Au ajuns în vârf și greu au putut fi dați jos de acolo norvegenii de la A-ha cu albumul de debut ”Hunting Hgh and Low”. În ceea ce privește topul Billboard, pe care Radu Theodoru îl prezenta sâmbăta, țin minte cu precădere anul 1987 și bătălia albumelor ”Hysteria” al celor de la Def Leppard, cu ”Faith”-ul lui George Michael. În aceste două emisiuni auzeam altfel de muzică față de cea pe care o permitea regimul. Îmi notam cu sârg nume de piese, albume sau trupe și de multe ori le greșeam pentru că paraziții erau prea puternici când Dj-ii pronunțau aceste nume. Când aveam drum la un studio din Cluj, mergeam cu benzile de magnetofon după mine și ceream, de cele mai multe ori fără succes, să îmi copieze ceea ce notasem eu din topurile britanice sau americane. Toată lumea ridica din umeri, A-ha, sau Five Star sau, Deacon Blue nu aveau în ”fonotecă”. Iar la Pink Floyd, Led Zeppelin sau Eagles, pentru început îți spuneau că nu au, apoi, doar după zile bune și vizite suplimentare, căpătau un soi de încredere în tine și îți făceau o bandă cu ”interzișii„.

Cu antena ruptă am ascultat muzica din emisiunile ”Metronom”. Albumele prezentate zilnic, topul de sâmbătă sau ”By request„-ul de duminică. Spre regretul meu nu am prins emisiunile lui Cornel Chiriac, dar pentru mine și continuările lui Radu sau Andrei Voiculescu erau un vis. Notam de zor: Foreigner – ”Agent Provocateur”, Pink Floyd – ”Dark Side Of The Moon”, John Fogerty – ”Centerfield”, Dire Straits – ”Making Movies”. Niciodată însă nu reușeam să notez cum trebuie ”Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band”. Deși mă descurcam binișor cu engleza, calitatea audiției mă împiedica mai mereu să aud complet și clar titlul ăsta. Dar muzica o savuram oricum și în orice condiții. ”Metronom”, emisiunea iconică a Europei Libere și radioul Albatros cu antena ruptă, mi-au deschis lumea muzicii.

Nostalgii FM subiective. Declanșate în plină eră digitală de anunțul făcut recent în Norvegia de către Ministrul Culturii al acestei țări. Începând cu anul 2017, toate transmisiile radio în banda FM vor înceta pe teritoriul nordic, ele fiind înlocuite de transmisiile digitale în format DAB (Digital Audio Brodcasting). Poate pentru unii asta nu spune prea multe. Fie au renuțat personal la recepția FM acum în era Internetului, fie nu sunt convinși că această decizie va antrena un val de inițiative similare, ceea ce va conduce la finalul unui secol de radio, așa cum ni-l mai amintim încă, mulți dintre noi. Danemarca și Suedia au anunțat că planifică deja o acțiune similară dar treptată ca implementare. Undeva între anii 2017 - 2022. Detalii extensive găsiți online. Există evidente rațiuni de sorginte economică care justifică un astfel de comportament, mai ales în Europa. În Statele Unite, țara cu cele mai multe stații radio FM, situația este mai complicată. Specialiștii nu întrevăd pe termen scurt o schimbare de tehnologie deoarece conform ultimelor sondaje, un procent de peste 85 % dintre adulții americani ascultă încă radioul transmis FM sau AM.

Pe teritoriul european, cu precădere în țările avansate din punct de vedere economic, tehnologia digitală a pătruns deja de mulți ani, e accesibilă în locuințe sau autoturisme, iar procentajul celor care mai folosec radiouri FM este semnificativ mai redus decât peste ocean.

Tot ce înseamnă costuri de producție și distribuție a semnalului, echipamente de recepție de calitate, acoperire geografică îmbunătățită, calitate audio superioară, toate aceste criterii sunt în favoarea transmisiei terestre digitale.

Ne mai râmîne să ne întrebăm: ce înseamnă pentru fiecare dintre noi, anunțul făcut recent de Norvegia? Civilizație? Evoluție? Firescul lucrurilor?

Să fiu subiectiv, așa cum am început. Pentru mine, nostalgia e mai importantă. Atâta timp cât digitalul îmi este la îndemână online, prefer FM-ul acolo unde este acum. Cel puțin de dragul vremurilor încă re-amintite ale copilăriei.

Ovidiu Moldovan
04 mai 2015


TIDAL: Va fi sau nu va fi?

Toată lumea vorbește despre Tidal, zilele astea. Cel puțin din acest punct de vedere, noul proprietar (rapper-ul și producătorul Jay-Z) și-a atins scopul. Lansarea, mă rog, re-lansarea fastuoasă a serviciului, a avut efectul de marketing scontat. Dar după asta? Ce rămâne?

Istorie (scurtă) și actualitate

Tidal a existat și înainte de 1 aprilie 2015. O anumită categorie de ”inițiați” sau norocoși, în special cei care locuiau în țările nordice, foloseau acest serviciu de câteva luni bune. Lansat în 2014 în Suedia de compania publică Aspiro, Tidal a pătruns rapid pe piețele majore europene, bazându-și extinderea pe contractele de distribuție pe care le semnase încă de la început cu cei trei giganți ai industriei de discuri: Universal, Warner și Sony. În plus, compania a încheiat rapid înțelegeri cu producătorii de echipamente hi-fi precum Sonos și așa au intrat chiar mai ușor în casele mai multor oameni.

Ce anume făcea diferența între Tidal și restul serviciilor de acest gen existente în acele zile pe piață? O singură chestiune le-a permis suedezilor să pătrundă pe piețele suprapopulate de utilizatori ai Spotify, sau Deezer. Tidal era primul serviciu care oferea întreaga sa baza de date la calitate loseless. Contra unui abonament lunar aveai acces la peste 20 de milioane de cântece ce îți erau oferite la calitate audio de cd.

În ianuarie 2015, compania Aspiro, cea care deținea serviciul, este cumpărată de Project Panther Ltd., companie deținută de muzicianul Jay-Z, pentru suma de 56,2 milioane de dolari. Noul proprietar a declarat la momentul achiziției că dorește să facă din Tidal un serviciu de muzică diferit. Jay-Z pare conștient că trebuie să caute metode și reguli originale de funcționare dacă dorește să se impună într-o lume a serviciilor de stream din ce în ce mai aglomerată.

A început prin a adopta cea mai bună strategie posibilă. Cel puțin la nivel declarativ a făcut tot posibilul să intre în grațiile companiilor de discuri. Acestea din urmă privesc din ce în ce mai reticent înspre serviciile muzicale actuale: Spotify, Rdio, Pandora, Deezer sau Rhapsody (Napster). Vechile temeri au reapărut, vizate sunt companiile care oferă acces gratuit (suținut de reclame) la baza de date. Plângerile sunt legate de sumele mici pe care aceste companii le plătesc studiourilor și artiștilor.

Jay-Z și Tidal au promis că schimbă acest lucru. Au declarat sus și tare că ei sunt prietenii artiștilor. Cuvinte magice pentru producătorii de fonograme. Strategia a debutat cu dreptul în această lună. Lansarea a fost un eveniment de marketing perfect gândit pentru impact și rezultate maxime. Evenimentul a fost transmis în direct on-line, iar pe scenă au urcat probabil cele mai mari nume ale scenei pop contemporane: Beyonce, Rihanna, Kanye West, Jack White, Usher, Alicia Keys, Daft Punk, Madonna și mulți alții. Acești artiști au fost acolo nu doar pentru a-și arăta suportul vizavi de noul serviciu. Jay-Z nu s-a mulțumit cu acest aspect. El i-a făcut pe cei menționați mai sus, co-propietari ai noii companii. Numele mari ale industriei muzicale dețin acțiuni consistente în noul Tidal.

O altă mișcare menită să atragă bunăvoința industriei a fost anunțată cu ocazia aceluiași eveniment. Tidal oferă doar servicii plătite. Trebuiau totuși făcute compromisuri pentru a le reuși o eventuală concurență cu ceilalți jucători de pe piață. În consecință metoda de livrare a muzicii a fost modificată. Acum există 2 variante de streaming. Tidal Premium livrează audio compresat, dar la calitate maxim posibilă, în codec-ul AAC, folosit și de cei de la Apple. Tidal HiFi menține streaming-ul la calitate audio de CD. Fără compromisuri aici. De asemenea, pentru o mai bună aliniere la prețurile pieței, Jay-Z a trebuit să reducă prețurile abonamentelor. Pentru varianta comprimată plătiți în România 5 euro pe lună, sau veți scoate din buzunar 10 euro lunar pentru streaming-ul HiFi.

Merită? Obiectiv.

Tidal este disponibil în România. Puteți să încercați ambele variante în mod gratuit pentru o perioadă de 30 de zile. Apoi veți decide domniile voastre într-un mod cât se poate de propriu și personal dacă și ce anume merită. Spre comparație, puteți folosi versiunea gratuită a serviciului Deezer, pe care probabil că îl aveți deja instalat pe smartphone-urile cu abonament Orange. Există un parteneriat semnat între aceste două companii. Dacă nu, e simplu. Puteţi asculta Deezer direct din browser. Spotify, leader-ul pieței încă nu emite oficial în țara noastră. Mai aveți o alternativă, se numește Zonga, pe care îl găsiți preinstalat pe telefoanele deștepte din rețeaua Vodafone. Sau în browser-ul computerului dvs.

Să fiu obiectiv. O să încerc doar niște comparații între Tidal și Spotify. Am folosit perioada de trial pentru ambele servicii. Acum folosesc Spotify în modul free. Pentru mai mult nu există resurse financiare. De ce Tidal și Spotify? Acesta din urmă este leader din multe puncte de vedere. Iar Tidal aspiră la acest statut.

Tidal Premium – Spotify Premium: La sunet e greu de diferențiat cele două servicii. Sunt prea multe elemente subiective care pot interveni în ecuație. Marca computer-ului, a tabletei, a telefonului, calitatea căștilor, sau a amplificatoarelor și boxelor, își lasă amprenta, e drept minoră în acest caz, asupra calității sunetului. Ambele servicii oferă calitate mp3 a sunetului, maximă și cu pierderi minime, pentru abonamente lunare similare ca preț. Diferențe există totuși. Spotify are o bază de date semnificativ mai mare. Undeva în jur de 28 milioane de cântece față de Tidal care a pornit în această lună cu 25 de milioane de melodii. Dar Tidal este mai mult decât un serviciu de stream audio. Aveți la dispoziție peste 75000 de videoclipuri la calitate HD și editoriale scrise de experți. Din punctul de vedere al funcționalității, mie personal îmi place mai mult Spotify. Aplicația pentru desktop, este de departe cea mai bună. Ultima actualizare a adus integrarea nativă a serviciului MusixMatch, asta însemnând că aveți acces la versurile pieselor pe care le ascultați. În ceea ce privește aplicațile pentru dispozitive mobile, fie ele Android sau iOS, aici nu sunt multe diferențe, ambele servicii au nevoie de ajustări minore, dar sunt complet funcționale.

Tidal HiFi. ”A class of It’s Own”. Aici... comparațiile nu prea sunt posibile. Există Deezer Elite, varianta HiFi a francezilor, dar deocamdată nu e disponibilă în România decât dacă ai acasă un sistem Sonos. Tidal Hi-Fi sună superb. Chiar și în căștile mele de calitate medie, simt clar diferența față de serviciul Premium. E altfel. Altceva nu prea e de spus.

Merită? Subiectiv.

10 euro pe lună, pentru a alege dintre 75 de milioane de cântece? 10 euro pe lună înseamnă 2 discuri de pe raft. 25 de cântece, hai 30 cu indulgență. Deci? Merită. Asta a fost simplă. Să ne complicăm puțin. Să presupunem că vrei să asculți ultimul album Mark Knopfler. Nu. Să presupunem că vrei să o asculți pe Taylor Swift. Alternative nu ai. Discografia ei este disponibilă doar pe Tidal. Plătești 10 euro pe lună, poți să asculți toate albumele ei. Se cheamă că ai făcut o afacere. Poți chiar să le descarci în dispozitivul tău. Uau. Nu mai piratezi. Acum, să presupunem că ești o persoană mobilă, telefonul tău e player-ul tău. Plătești 10 euro pentru stream, și un abonament generos la operatorul de telefonie mobilă. Pentru că, deh, ca să asculți ultimul album Taylor Swift la calitate de cd, trebuie să ai un plan de date gras, pentru că o să transferi cantități generoase de biți în timpul audiției. Dar conexiunea? Păi cum, nici o problemă, în România există 4G! Serios? Pe bune? Ia încercați să ascultați Tidal HiFi, prin 4G-ul operatorilor autohtoni. Poate doar dacă stai fix sub o antenă, atunci o să o asculți pe Taylor Swift fără întreruperi. Deci, nu merită. Acum, pe bune... Merită să plătești 10 euro pentru milioane de piese la calitate audio excelentă. Problema e, cum obții chestia asta. Da, am înțeles de pe serverele Tidal muzica pleacă la 1411 kbs. Dar că să ajungă în urechile tale la aceeași calitate sau măcar pe aproape, mai trebuie să scoți bani buni. Telefon, tabletă sau laptop scumpe și căști, fratele meu. Căști. Că acolo e buba. Alea care vin în pachet cu telefonul vostru, fie el și ...6, nu ați făcut nimic. Și știți cât costă o pereche de căști bune? Dar bune. Ia căutați un pic pe net. Da, sunt de vânzare și în România. Deci nu merită.

Concluzie și viitor.

Subiectivismele mai sus menționate, nu sunt proprietate exclusivă. Nici pe departe. Milioane de potențiali viitori clienți ai Tidal au sau vor avea aceleași probleme. Știu, serviciul în sine e superb. Și accesibil. În plus ar putea aduce reale beneficii artiștilor și producătorilor. Ar putea schimba modul în care este percepută muzica de către generațiile actuale. Mulți dintre noi facem compromisuri zilnice prin care renunțăm la calitatea muzicii ascultate de dragul portabilității. Sau pur și simplu nu ne mai permitem financiar să ascultăm muzica așa cum a intenționat artistul să sune. Ei bine serviciile de streaming hi-fi care se vor înmulți în perioada următoare, sper să aibă puterea să schimbe această stare de fapt. Deocamdată Tidal și prozeliții ei din viitor, se vor lovi de de multe greutăți independente voinței sau resurselor financiare de care dispun. Chestiunile tehnice vor fi în cele din urmă depășite. Mentalitățile? Asta nu prea cred.

Serviciile de stream se vor diversifica. Și se vor înmulți. Bătălia pentru subzistență sau supremație va avea în cele din urmă beneficii pentru utilizatorul final. Se conturează deja o cale prin care companiile își vor atrage clienții. Contractele de exclusivitate. Tidal a început în forță, spuneam de Taylor Swift, dar la doar câteva zile de la lansare, Rihana, Madonna și alte nume mari actuale au oferit cele mai noi produse ale lor, doar acestui serviciu. Personal nu mă interesează aceste nume, dar sunt conștient că viitorul acestor tipuri de servicii se îndreaptă în această direcție.

Important este că vom avea tot mai multe opțiuni și tot mai ieftine. Dacă acesta este viitorul măcar să fie unul accesibil și pentru noi.

Ovidiu Moldovan
9 aprilie 2015


ZILELE DE GLORIE: NAPSTER
de Ovidiu Moldovan

.mp3

Nebunia s-a declanșat odată cu standardizarea formatului mp3. Moment în care lucrurile au scăpat de sub control. Cel puțin din punctul de vedere al RIAA (Record Industry Association of America).

Buun. Acum toată lumea știe ce e aia mp3. Aș merge mai departe și aș susține că un procent semnificativ din categoria de vârstă „adolescentină”, habar nu au că există altceva dincolo de mp3. Deh, fiecare generație cu ale ei. În lumea de azi, din ce în ce mai grăbită, mp3 e muzica pe care o iei cu tine. O ai în telefonul mobil, pe tabletă sau computer. Playlist-uri cu mii de piese. Toată lumea are ultimele noutăți, sau discografii complete. Au plătit oare pentru ele? Pe bune, cât te costă zilele astea să cumperi Discovery Boxset-ul celor de Pink Floyd? Dar nu mai contează, nu-i așa? „Îl am în format mp3, piratat. Ce rost are să dau banii pe el?”. Plus alte mii de piese. Muzica s-a transformat încetul cu încetul în numere. Simple cifre. Duse sunt zilele când adunai bănuții și cumpărai un album pe care ți-l doreai de multă vreme. Acum nu te mai mulțumește așa ceva, vrei tot mai multe piese în colecția ta, mereu mai multe. Iar cântecul, muzica în sine? Devine un număr. Un alt număr la care probabil nu vei ajunge niciodată. Asta pentru că ai prea multe piese și mult prea puțin timp pentru a le asculta.

Toate astea au început odată cu oficializarea mp3. Detaliie tehnice nu cred că își au rostul aici. În esență este simplu. Vorbim despre o metodă standardizată de compresare a sunetului. Și alte câteva mici chestiuni succinte:

  • Pe data de 7 iulie 1994, Institutul Fraunhofer a lansat primul software pentru creat fișiere mp3 pe care l-au denumit 13enc. Denumirea extensiei .mp3 a fost aleasă o săptămână mai târziu. Inițial fișerele aveau extensia „.bit”
  • Primul player capabil să redea dar și să creeze fișiere mp3 a fost WinPlay 3 lansat la 9 septembrie 1995.
  • Există o directă legătură între calitatea audio a unui fișier compresat și mărimea acestuia. Mai precis, cu cât fișierul este mai mare cu atât calitatea redării acelei piese este mai mare.
  • Există două moduri de codare a unei piese audio. Primul mod, codarea la o rată variabilă (vbr, variable bit rate) se folosește în cazurile în care plecăm de la premisa că piesa muzicală are pasaje diferite ca textură muzicală, adică există pasaje cu mai puține instrumente intercalate cu bucăți mai dense din punctul de vedere al orchestrației. Se pot obține fișiere de o calitate mai bună în acest mod. Un alt mod de codare este cel la o rată constantă. (cbr, constant bit rate). Cu cât această rată este mai ridicată, cu atât fișierul compresat va suna mai aproape de sursa audio, dar va avea și o mărime mai mare. Ratele cele mai uzuale sunt 128 kb/s, 190 kb/s sau 320 kb/s.
  • Există posibilitatea adăugării unei etichete (tag), fișierului audio creat prin compresare. În această etichetă pot fi introduse diverse date: fie cele legate de piesa în sine cum ar fi titlul albumului, compozitor, an de apariție, sau chiar date legate de utilizator. Nu există un standard unic pentru aceste procedee și marea majoritate a playerelor oferă opțiuni mai mult sau mai puțin avansate de adăugare a etichetelor. 

Nici pe departe, mp3 nu este singurul standard activ în acest domeniu al formatelor audio digitale. Numărul acestor procese a crescut în ultimii ani odată cu dezvoltarea accelerată a serviciilor de stream sau achiziție de muzică. Deasemenea puțin producători sau distribuitori, fie ei companii sau utilizatori obișnuiți respectă pe deplin parametrii omologați de fiecare standard în parte. Dar aici intervin chestiunile tehnice care sper eu, vor face parte dintr-un articol dedicat.

Imediat după standardizare, fișierele de muzică compresate au început să se răspândească pe Internet. De atunci încolo acest proces a fost unul de-a dreptul simbiotic. Pe măsura dezvoltării rețelei, a infrastructurii ei informaționale și a ariei de penetrare și odată cu îmbunătățirea ușurinței accesării la nivelul utilizatorului final, fenomenul distribuției muzicii digitale a luat și el o amploare direct proporțională. Popularitatea fișierelor mp3 a explodat odată cu apariția player-ului software Winamp, creat de compania Nullsoft în 1997. Un an mai târziu avea să se găsească pe piață și primul player portabil pentru redat mp3. Se numea MPMan Rio PMP 300 și fusese dezvoltat de compania sud coreeană SaeHan Information Systems.

Ușurința cu care puteai crea și distribui mp3-uri a condus rapid către escaladarea problemelor legate de drepturile de autor. Principalele case de discuri au ajuns inevitabil la concluzia că această nouă metodă de transfer de muzică între mai multe persoane, dăunează vânzărilor și i-au aplicat eticheta de „muzică pirat”. Datorită dimensiunilor reduse ale fișierelor compresate, ele puteau fi ușor transferate prin intermediul rețelelor peer-to-peer între utilizatori,iar asta a condus inevitabil spre apariția unei rețele punct-la-punct (peer-to-peer) dedicate strict transferului de muzică. Și doar pentru că ea trebuia să poarte un nume, i s-a spus NAPSTER. Era anul de grație 1999.

De la om la om

Peer-to-Peer (P2P) este un tip de tehnologie de rețea de computer care permite transferul și distribuția de fișiere media digitale între utilizatori diferiți, conectați la internet. Printr-un software dedicat care știe să folosească această tehnologie, un utilizator poate să caute un anumit tip de fisier, fie el muzică, film, carte sau program de computer, în computerele celorlalți utilizatori care folosesc la rândul lor această tehnologie. Un Peer este un nod de rețea, el reprezintă computerul personal al utilizatorului. De aceea se spune despre acest tip de rețea că ea conectează în mod direct oamenii și computerele lor într-un mod cât se poate de concret.

Această tehnologie de transfer a devenit din ce în ce mai utilizată pe parcursul ultimilor 14 ani. Ea a fost popularizată de Napster începând cu anul 1999. De atunci au existat diverse și multiple variante de rețele P2P, cea mai de success - e folosită și astăzi – fiind BitTorrent, apărută în 2001.

Prima generație de astfel de rețea, e reprezentată de nume precum Napster sau eDonkey 2000. Din punct de vedere tehnologic acestea aveau o mare problemă. Ele foloseau un model de rețea care avea ca punct central un server care indexa toți utilizatorii. Dacă căutai un anumit fișier, acest server executa comanda și căuta prin toate computerele utilizatorilor pentru a găsi fișerul solicitat. Odată identificat, server-ul îți afișa rezultatele,iar dacă alegeai să descarci fișerul, legătura se stabilea în mod direct între tine și celălalt utilizator, fără ca datele transferate să mai treacă prin server. Pentru că întreg procesul de căutare și indexare se făcea printr-un computer central, Napster a putut fi acționată în justiție de către industria muzicală.

A doua generație de rețea peer-to-peer, reprezentată de nume ca Gnutella sau Kazaa, a eliminat server-ul central, prin dezvoltarea unor protocoale care conectau utilizatorii în mod direct între ei. Cea de-a treia generație P2P, este alcătuită din rețele care oferă opțiuni complete de anonimitate pentru utilizatorii care transferă fișiere între ei. Un caz aparte îl constituie rețeaua BitTorrent, care va face subiectul unui viitor articol.

E greu să vorbim despre impactul pe care îl au aceste rețele asupra industriei de divertisment în principal. S-au făcut numeroase studii, fie ele independente sau comandate de marii jucătorii ai pieței. Cu toate acestea nu se poate afirma fără putință de eroare că rețele de sharing, respectiv transferul de muzică sau filme între utilizatori au exclusiv un impact puternic negativ. Cu siguranță el nu este atât de dezastruos pe cât s-a dorit a fi.

Este evident că transferul ilegal aduce pierderi industriei oficiale. Un raport ieșit în anul 2010 comandat de International Chamber Of Commerce și efectuat de firma pariziană TERA, arată că pirateria muzicală, a filmelor și a programelor de computer, provoacă pierderi de câteva miliarde anual industriilor creative din Europa. În ultimii ani guvernele și ceilalți responsabili implicați, înăspresc constant condițiile legislative, într-un efort conjugat de oprire sau măcar de diminuare a fenomenului. Câteva date de pură natură statistică confirmă că putem vorbi aici de un fenomen. Și nu sunt semne că înăsprirea legislației are ca efect diminuarea acestuia.

2004: un număr estimat de 70 de milioane de oameni foloseau serviciile de file sharing.

2006: aproximativ 32 milioane de americani cu vârsta peste 12 ani descărcaseră cel puțin un film complet de pe internet. Peste 80% o făcuseră prin intermediul unei rețele Peer-to-Peer.

2008: 20% dintre europeni foloseau rețelele P2P pentru a obține muzică și doar un procent de 10% plăteau pentru muzică prin ITunes.

În ultimii ani, situația s-a schimbat odată cu diversificarea modalităților prin care muzica sau filmele ne sunt oferite prin Internet. În principal serviciile de stream au redus câteva procente din pierderile companiilor.

NAPSTER

A fost fondată în anul 1999 de către Shawn Fanning, John Fanning și Sean Parker. Inițial cei trei au gândit Napster-ul ca pe o rețea generală de transfer de fișiere prin metoda peer-to-peer. La data apariției noului nume, pe piață mai existau câteve rețele care utilizau această tehnologie. Dar celor trei cofondatori le-a venit ideea să particularizeze noul lor business. Așa că Napster s-a transformat într-o rețea specific gândită pentru transferul fișierelor mp3. Ceea ce a făcut cu adevărat diferența în favoarea noului apărut pe piață, a fost interfața prietenoasă. Internetul era la început, marea majoritate a softurilor, cu precădere cele produse de companii mici, aveau interfețe oribile care țineau utilizatorii obișnuiți departe de ele. Interfața prietenoasă a noii companii atrăgea utilizatorii și facilita transferul pieselor muzicale așa încât nu a trebuit să treacă prea mult timp până rețeaua Napster a devenit lider de piață. În perioada de glorie ea avea peste 80 de milioane de utilizatori înregistrați.

Ar putea fi foarte multe de spus despre acele zile. Am folosit aplicația pentru o perioadă de timp, ea îmi oferea acces la albume de country, pe care sub nici o formă nu le găseam în magazinele din România. Dar am renunțat relativ repede pentru că pe de-o parte eram limitat de conexiunile scumpe și lente la internet (dial-up), la care se adăugau câteva rețineri legate de calitatea fișierlor mp3 descărcate. În nici un caz, piesele distribuite atunci prin Napster nu aveau calitatea celor pe care le găsiți astăzi pe net. Încă mai reușeam în acele zile să pun un ban deoparte, nu știu cum, dar se întâmpla, așă că îmi permiteam câte un album pe ici pe colo, iar calitatea audiției încă mai era pe primul loc. M-a pasionat însă subiectul și am citit destul de mult în acele zile, mai ales odată cu apariția controverselor și a polemicilor.

Există o carte care spune tot despre Napster și nebunia frumoasă din interiorul companiei, dar și nebunia urâtă din exterior. Ea se numește „All The Rave: The Rise and Fall of Shawn Fanning’s Napster”. E scrisă de Joseph Menn și a apărut în 2003. Eu am să mă mulțumesc să expun aici câteva puncte cheie din scurta și tumultoasa viață dusă la limita legii de această companie.

Ianuarie 1999: Shawn Fanning părăsește Northeastern University după doar primul semestru al primului an, pentru a scrie software-ul Napster.

Iunie 1999: Napster își începe activitatea, prin oferirea în mod gratuit a programului necesar interconectării computerelor.

Septembrie 1999: În funcția de CEO al companiei este numită Eilleen Richardson, o afaceristă din Boston, puțin cunoscută în lumea companiilor IT aflate în acele zile în plin boom.

Octombrie/noiembrie 1999: Se poartă discuții între reprezentații Napster pe de-o parte și cei ai companiilor de discuri pe de alta, în vederea obținerii unui acord, în scopul distribuției muzicii prin internet. Richardson, CEO Napster, a fost însă mult prea puțin dispusă concesiilor așa încât nu s-a ajuns la o înțelegere.

Decembrie 1999: RIAA (Record Industry Association of America) dă în judecată Napster pentru încălcarea abuzivă a drepturilor de autor și cere daune de 100.000 de dolari pentru fiecare piesă copiată prin intermediul rețelei.

Februarie/Martie 2000: Mai multe universități americane, interzic folosirea Napster în rețelele lor, datorită traficului ridicat pe care îl producea transferul de muzică între studenți și exterior, ceea ce conducea la încetinirea și inevitabil, blocarea echipamentelor.

Aprilie 2000: Trupa de rock Metallica, acționează în justiție Napster dimpreună cu trei universități importante: Yale, University of Southern California și Indiana Univeristy. Membrii trupei au descoperit că un demo al piesei „I Dissapear” circula în rețea înainte de a fi fost lansat oficial. De aici el a putut fi descărcat de DJ și difuzat la radio. Așa au descoperit membrii trupei că întreaga lor discografie de la acel moment era disponibilă pentru descărcare. În aceeași perioadă, alți artiști importanți aveau să acționeze în procese separate compania: Dr. Dre sau Madonna.

Mai 2000: Firma de investiții în capital cu risc ridicat Hummer Winblad, investește 15 milioane de dolari în Napster. Hank Barry unul dintre partenerii Hummer, va fi numit în funcția de CEO la Napster.

Iunie 2000: Procesul intentat de RIAA continuă, de data aceasta oficialii industriei muzicale americane cer interzicerea difuzării în rețea a majorității cântecelor înregistrate sau produse la marile companii americane de discuri. Napster își angajează unul dintre cei mai celebri avocați din lume la acel moment: David Boies.

Iulie 2000: La presiunile multiple, Napster răspunde că are în plan o colaborare cu Liquid Audio, o companie implicată în dezvoltarea tehnologiilor digitale necesare implementării drepturilor de autor.

26 iulie 2000: O judecătoare de district decide în favoarea caselor de discuri, și hotărăște oprirea transferurilor de muzică protejată prin drepturi de autor. Practic asta înseamnă oprirea întregii rețele. Avocații obțin însă doar două zile mai târziu, la Curtea de Apel, o nouă hotărâre. Această instanță superioară decide că Napster poate să își continue activitatea în anumite condiții. Era necesară o supraveghere strictă a fișerelor transferate în rețeaua proprie și blocarea celor protejate de drepturi de autor. Asta se dovedește a fi însă mult peste puterile logistice al companiei, în concluzie, serviciul își va înceta activitatea de bunăvoie în iulie 2001.

Septembrie 2001: Cazul judiciar ajunge în cele din urmă la un final prin stabilirea unui acord între părți. Napster plătește o primă tranșă în valoare de 26 milioane de dolari pentru transferurile anterioare neautorizate de muzică și încă 10 milioane de dolari, în avans dacă dorește să își continue activitatea. Pentru a putea plăti acești bani, Napster trebuia să devină un serviciu plătit, și cu piese protejate prin drepturi de autor. Odată cu anunțarea acestor intenții, traficul în rețea scade simțitor. Cu toate acestea, oficialii rețelei se implică în dezvolatrea de tehnologii și implementarea lor în scopul difuzării muzicii licențiate. O versiune nouă a rețelei este gata să fie implementată în primăvara lui 2002. Dar se vor lovi de directorii caselor de discuri, refractari la noile tendințe tehnologice. Aceștia, încrezători în continuare în profiturile obținute prin vânzarea de albume, refuză să acorde drepturi de autor digitale companiei Napster.

Mai 2002: Activele companiei sunt vândute gigantului media german Bertelsmann pentru suma de 85 de milioane de dolari.

Iunie 2002: Napster declară falimentul.

Septembrie 2003: Datorită condiției de faliment, Instanțele judecătorești blochează vânzarea către Bertelsmann și obligă Napster să-și lichideze toate bunurile.

De aici încolo, ceea ce a mai rămas din companie, respectiv marca și logo-ul, sunt vândute și revândute, la început lui Roxio, apoi în septembrie 2008 ele sunt cumpărate de către retailer-ul american Best Buy. Suma? 121 milioane de dolari. În anul 2011, Napster este alipit brand-ului Rhapsody și transformat în serviciu de stream online. La ora actuală este unul dintre principalii competitori pe această nouă piață, alături de Spotify, Deezer sau Rdio.

Ce rămâne? Multe.... certitudini. Cea mai importantă? Tot ceea ce se întâmplă în aceste zile cu industria muzicală. Schimbările majore ale pieței, au ca punct de plecare NAPSTER. Industria muzicală a câștigat în acei ani procesul cu compania,dar a fost doar o bătălie câștigată, nu un război. Oficialii industriei de discuri au fost incapabili să înțeleagă un lucru simplu: unde a fost unul, vor veni alții. Care probabil vor face lucrurile mai bine. Nu au putut înțelege rolul lor în uriașul boom al societății informaționale care își avea începuturile în acele zile. Atunci când li s-a oferit posibilitatea să permită descărcarea de muzică online protejată de drepturi de autor, au refuzat, încrezători până la orbire în discul fizic scos la vânzare pe raft. Au decis prost. Și au continuat pe acest drum cu o îndârjire demnă de o cauză mai bună. Dar nu au obținut altceva decât procese peste procese, bătălii mici câștigate într-un război mult mai mare pe care l-au pierdut. Privind retrospectiv la amploarea pirateriei de care este acuzată Napster și comparând-o cu nivelurile la care download-ul ilegal a ajuns astăzi, îmi este foarte clar cine și cât a pierdut atunci și acum.

Concluzie? Păi e simplu. NAPSTER este cel care a pus bazele declinului EREI ALBUMELOR.

24 februarie 2014

Surse: Wikipedia, IDG Communications, BBC News


SPOTIFY SAU TAYLOR SWIFT?

de Ovidiu Moldovan

Poate cel mai bun exemplu, cu siguranță cel mai actual, conflictul Spotify – Taylor Swift ilustrează punctul în care s-a ajuns după două decenii de evoluții surprinzătoare și accelerate în industria muzicală actuală. Nu știu să vă spun dacă este un punct de cotitură sau doar o altă furtună într-un pahar cu apă. Cert este că în această lume a noilor tehnologii digitale, datorită concurenței acerbe, orice problemă aparent minoră, poate genera un tsunami care să schimbe nu doar ierarhii ci și abordări. Cu atât mai mult,cu cât acum vorbim,de două nume mari, posesoare de artilerie grea, acest conflict nu este doar o altă bătaie cu scobitori pe fața de masă imaculată.

Mulți dintre dumneavoastră o să îmi reproșați că bat câmpii cu grație, ceva de genul: ”Despre ce vorbește ăsta? Spotify sau Taylor Swift, ce sunt astea?” Nah, măcar de Taylor Swift, trebuie să fi auzit. Cel puțin de când a devenit un star pop mondial. E un fel de Madonna, abia trecută de 20 de ani. Poate fi zărită și pe la televiziunile autohtone de muzică. În caz că vă uitați pe vreunul. Iar Spotify? Este probabil cel mai mare serviciu de stream de muzică din lume. Nu ați auzit de el pentru că probabil nu l-ați folosit. Oficial el nu este disponibil în România. Acum, deh, dacă sunteți un pic insistenți și vă întrebați prietenul vostru digital cel mai bun, Google mai precis, ei bine, îl întrebați ceva de genul ”Cum pot să ascult Spotify în România„ o să constatați că o puteți face, cu puțină bunăvoință și îndemânare tehnolgică. Credeți-mă... merită. Dacă nu le aveți cu tehnologia,dar dispuneți de puțintică răbdare, e sigur că veți putea asculta oficial acest serviciu în doar câteva luni. El este disponibil pe la vecinii noștrii unguri sau bulgari, iar în baza de date Spotify, i-am găsit deja pe Mircea Baniciu, Andra, Andrieș sau Guță. Nu știu care Guță că sunt mai mulți. Alăturarea de nume este însă absolut neintenționată. Pur și simplu am vrut să verific diversitatea bazei de date cu muzică românească.

TAYLOR SWIFT

Taylor Swift este o cantautoare americană, născută în 13 decembrie 1989, în mica localitate West Reading în statul Pennsylvania. La vârsta de 4 ani s-a mutat împreună cu familia, în Nashville, capitala muzicii country, pentru a-și urma visul: o carieră respectabilă în muzică. Nu a întâmpinat mari probleme, deoarece talentul ei se ridica vizibil peste media celorlalți aspiranți la succes. Semnează rapid primul ei contract cu casa independentă Big Machine Records. Compozițiile, drepturile pentru versuri și cântece îi vor incluse în catalogul Sony/ATV, iar în 2006 scoate primul album. De pe acest album piesa ”Our Song”, al treilea single, ajunge pe primul loc în clasamentul ”Hot Country Songs” din Billboard. Iar Taylor Swift devine astfel cea mai tânără cantautoare care atinge această poziție. Același album îi va aduce o nominalizare la Grammy-ul din 2008 pentru categoria ”Cel mai bun nou artist”.

Cel de-al doilea disc, apare în 2008. ”Fearless” aduce modificări de sound pentru Taylor Swift. Se fac simțite influențele pop, iar primele două single-uri, ”Love Story” și "You Belong To Me”, ajung pe primele poziții și în clasamentele pop. Asta va face ca ”Fearless” să devină cel mai bine vândut album al anului 2009 în State. Pentru acest disc, artista primește 4 premii Grammy, printre care și cel pentru ”Albumul anului”. Taylor Swift rămâne deocamdată cea mai tânără artistă care deține acest premiu. De aici încolo albumele, premiile și lumea ei prind o viteză din ce în ce mai amețitoare.

Al treilea album, ”Speak Now” lansat în anul 2010 se vinde în peste un milion de exemplare doar în prima săptămână de raft. Piesa ”Mean” este recompensată cu două premii Grammy. Doi ani mai târziu ”Red” se vinde la fel de bine în prima săptămână, iar piesele ”We Are Never Ever Getting Back Together” și ”I Knew You Were Trouble” devin primele succese internaționale ale artistei.

Al cincilea album se numește ”1989„ și este lansat în anul ce tocmai a trecut. Este un album pop aproape perfect. Nici o legătură cu muzica country. Se vinde în număr record, iar Swift devine prima și singura artistă care vinde peste un million de exemplare în prima săptămână, cu trei album consecutive. ”Shake It Off” și "Blank Space” ajung pe locul întâi în topul Billboard Hot 100.

La ora la care scriu aceste rânduri Taylor Swift la doar 25 de ani, are următorul palmares: 7 premii Grammy, 12 premii Billboard Music, 11 premii Country Music Association, 7 premii Academy Of Country Music. Pentru vesrurile cântecelor sale a fost onorată de Nashville Songwriters Association și Songwriters Hall Of Fame. A vândut peste 30 de milioane de albume și peste 80 de milioane de descărcări digitale oficiale ale pieselor ei. În afară de cariera muzicală, ea a apărut în producțiile cinematografice ”Valentine’s Day” din 2010, ”The Lorax„ din 2012 și ”The Giver„ anul trecut. Este deasemenea o persoană filantropică, în acest sens fiind implicată activ în suport financiar pentru diverse asociații și organizații care se ocupă de dezvoltarea artelor și educarea copiilor. Activitatea ei filantropică se manifestă și în sprijinirea celor afectați de dezastre naturale și este o ferventă luptătoare în combaterea anti-discriminării sau în scopul ajutorării copiilor care suferă de boli grave.

Spre deosebire de alte mari nume ale noului val pop american, Taylor Swift este o persoană mult mai complexă. Aparițiile ei publice sunt consistente, iar subiectele pe care le abordează trec mult dincolo de muzică sau ținute vestimentare. În testele oficiale care măsoară popularitatea, Swift a depășit procentul de 80%, iar artista este conștientă de aceste cifre și repetă cu obstinație că este de datoria ei să influențeze pozitiv cohorta de admiratori. Nu sunt doar cuvinte rostite în fața microfoanelor, iar această stare de fapt este remarcată și de marile publicații media. În 2012, revista Rolling Stone o vedea candidând la președinție în viitor, iar Hollywood Reporter a scris recent: ”Cea mai bună persoană populară, de la Bill Clinton încoace”. Chiar și aparițiile ei glamour au aprecieri pozitive, în condițiile în care ea însăși admite că modelele ei vestimentare sunt Francoise Hardy, Jane Birkin, Brigitte Bardot și Audrey Hepburn.

Recunoașterea valorii muzicale vine de la nume mari și este cea mai importantă pentru Taylor Swift.

Neil Young: ”Îmi place Taylor Swift. Îmi place să o ascult. Îmi place deasemeni felul în care ea răspunde atacurilor. Ea se definește pe ea însăși în acești ani. Așa că voi rămâne cu ochii pe ea”.

Kris Kristofferson: ”Continuă să mă uimească. E uluitor să vezi o persoană atât de tânără capabilă să scrie cântece atât de mature. Va avea o carieră lungă.

Stevie Nicks: "Taylor Swift compune cântece pe care oamenii le cântă, la fel, fac Elton John sau Neil Diamond…. Femeile ca ea pot să schimbe industria muzicală. Piesa ei ”Today Was A Fairytale” mi-a rămas pentru totdeauna în inimă. Pentru că îmi aduce aminte de mine”.

Dincolo de muzică care poate să îți placă sau nu, Taylor Swift este o persoană complexă, în care maturitatea și inteligența se regăsesc din belșug în ciuda vârstei. Implicarea ei în industria muzicală este mult mai profundă decât muzica și versurile ei. Această implicare se manifestă și în alte domenii ale societății americane. Fie că are sau nu dreptate i se atribuie mai mereu prezumția de nevinovăție datorată vârstei, dar în același timp i se prevede un viitor strălucit.

SPOTIFY

Spotify este un serviciu de streaming de muzică. Toate piesele sunt protejate de drepturi de autor. Cu alte cuvinte tot ceea ce ajunge în computerul dumneavostră pentru ascultare sau descărcare, este perfect legal. La ora la care scriu aceste rânduri, serviciul nu este disponibil oficial în România,dar din câte îmi dau eu seama se pregătește lansarea lui. Ce face din Spotify cel mai popular serviciu de acest gen din lume? De ce este Spotify cel mai blamat în aceste zile? Să o luăm metodic…

De ce este cel mai utilizat? Pentru că întreaga sa bază de date este pusă la dispoziția iubitorilor de muzică în mod gratuit. Ea poate fi accesată în acest fel atât de pe computer cât și de pe tablete, telefoane sau alte dispozitive mobile, prin intermediul unor aplicații dedicate. Spotify este peste tot, în case prin echipamente hi-fi, pe noile televizoare smart, dar și în mașină. Ok. Acum să ne înțelegem puțin asupra termenilor. Ce înseamnă de fapt gratuit în accepțiunea acestei companii. În primul rând serviciile gratuite nu sunt similare pe computer sau telefon. Pe computer, prin intermediul clientului de desktop poți asculta orice piesă din imensa baza de date. Poți să-ți creezi propriile playlist-uri, poți să asculți posturi de radio personalizate, bazate pe artiștii sau piesele tale preferate. Deasemenea Spotify îți oferă selecții proprii, bazate pe genuri muzicale și ai acces la ultimele hituri, poți instala chiar aplicații care îți oferă acces și opțiuni personalizate și mai avansate. Deasemenea prin aplicația desktop poți reda propriile tale melodii stocate pe hard-disk-ul local. Toate astea gratuit la o calitate bună. Din când în când vei auzi câte o reclamă între melodii, sau clientul Spotify îți va afișa un banner cu reclame. Dacă ești de accord să plătești 10 dolari pe lună, poți asculta muzica la calitate de CD, nu ai reclame, poți descărca orice album sau piesă din baza lor de date pe computer-ul tău. Plus alte facilități digitale de transfer între dispozitivele mobile conectate la același cont. Spotify are opțiuni de integrare cu rețelele sociale, așa că poți asculta ce ascultă și prietenii tăi, și puteți împărtăși cu ei muzica voastră. Aplicația pentru telefoanele mobile, are în modul gratuit, o restricție care poate fi supărătoare. Fie că alegi un album sau un artist, în momentul în care apeși butonul play, redarea se face aleatoriu și nu în ordinea pieselor albumului. Numărul de skip-uri este și el limitat în modul free pe telefoanele mobile. Pe tablete aplicația rulează cu toate opțiunile active. La fel ca și pe computer, mai puțin calitatea de CD audio pentru care trebuie să plătești.

Puțină istorie… în cifre. Spotify s-a lansat oficial în octombrie 2008. Ea aparținea unei mici companii suedeze cu același nume. La data de 15 septembrie 2010 serviciul avea aproximativ 10 milioane de utilizatori din care 2 milioane și jumătate plătitori. S-a ajuns la 20 de milioane de utilizatori, cu 5 milioane plătitori în decembrie 2012. În luna mai a anului trecut, Spotify anunța 40 milioane de utilizatori din care 10 milioane plăteau pentru servicii premium. Istoria este lungă și plină de sincoape, dar toate astea vor face obiectul unui alt articol.

Financiar compania nu fost și nu este încă stabilă. Modalitatea prin care Spotify plătește artiștii este una destul de inovatoare, dar circuitul banilor până la aceștia din urmă nu este unul tocmai fericit. Acest lucru a dat naștere de-a lungul timpului la controverse și chiar plângeri legale. În principal, artiștii au acuzat compania că nu plătește la timp și în totalitate drepturile de autor rezultate din difuzarea materialelor muzicale. Reprezentanții Spotify au accentuat de fiecare dată procentul de 70% din încasări pe care ei îl plătesc sub forma drepturilor de autor. Sunt din ce în ce mai multe discuții care conduc la idea că vina ar aparține caselor de discuri, pentru că Spotify plătesc acestora, iar mai departe banii ajung în număr mai mic la artiști. De la critici s-a ajuns la retragerea de discografii din baza de date a serviciului. Cel mai important astfel de eveniment a avut loc în luna noiembrie a anului trecut când Taylor Swift și-a retras întreagul catalog din streaming-ul Spotify. Ceea ce ne aduce la subiectul acestui articol.

ADEVĂRUL?

Pe data de 3 noiembrie 2014, Taylor Swift și-a retras catalogul din baza de date Spotify după o dispută leagtă de difuzarea în rețeaua Spotify a ultimului ei album ”1989”. Motivul a fost legat de sumele de bani pe care artista le-a primit de pe urma streaming-ului. Directorul casei ei de discuri, Scott Borchetta a făcut public faptul că artista a primit mai puțin de 500 de mii de dolari de pe urma difuzării albumului în rețeaua Spotify. Asta doar pe teritoriul Statelor Unite.

Fondatorul și CEO-ul Spotify, Daniel Ek a răspuns acuzațiilor, arâtând cu degetul înspre înțelegerile pe care artiștii le au cu companiile lor de discuri, companii cărora Spotify le plătește sumele rezultate din drepturi de autor.

E clar că există diferențe. Borchetta susține că de pe urma întregului catalog, Taylor Swift a câștigat în decursul ultimului an doar 496.044 dolari, iar un purtător de cuvânt Spotify susține că ei au plătit peste 2 milioane. Această sumă include plățile către casa de discuri și publicist.

Iată ce au declarat părțile implicate în perioada imediat următoare ruperii contractului. Taylor Swift a acceptat să vorbească despre acest lucru într-un interviu acordat Yahoo Music. A fost întrebată dacă crede că vânzările ridicate ale ultimului ei album ar fi ajuns la acest nivel dacaă albumul ar fi putut fi ascultat gratuit în rețeaua Spotify. ”Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă discul meu ar fi în continuare disponibil pentru stream. E aproape imposibil să speculezi ceva în legătură cu asta. Ceea ce este sigur este că atât muzica cât și industriile adiacente se află într-un proces accelerat de schimbare. Spotify este doar un alt experiment din acest proces. Iar eu nu vreau să fac parte alături de cântecele mele dintr-un experiment care consider că nu este pe deplin corect cu toți oamenii care muncesc pentru un disc”. Din partea Spotify au fost câteva comunicate de presă specifice unei companii multinaționale. Blah și blah. Mult mai nuanțată a fost poziția lui Daniel Ek postată pe blogul companiei. Această postare spune multe despre poziția personală a fondatorului și conducătorului companiei, dar și sintetizează corect câteva dintre situațiile concrete și potențial conflictuale existente pe piață.

Taylor Swift are dreptate: muzica este o artă, arta are o valoare reală, iar artiștii trebuie să fie plătiți. Am pornit Spotify pentru că iubim muzica iar pirateria o distruge. Așa încât toate speculațiile apărute în ultima vreme cum că noi am face bani profitând de pe urma artiștilor mă supără foarte tare. Spotify a plătit până acum peste 2 miliarde de dolari de la înființarea ei în anul 2008. ... Încercăm să construim o nouă economie a muzicii, o economie care să lucreze în favoarea artiștilor, așa cum industria muzicală nu a mai făcut-o până acum. Și a început să funcționeze. Spotify reprezintă cea mai mare creștere a unei companii ce activează în industria muzicală. Deasemenea suntem prima sau a doua sursă de venituri pe această piață. Astea sunt fapte reale ușor verificabile. Există însă câteva concepții greșite referitoare la modalitatea noastră de a face afaceri. Se spune că muzica oferită la liber fanilor, nu aduce încasări pentru artiști. Greșit. Pe Spotify, muzica oferită la liber este însoțită de reclame. Datorită acestora suntem capabili să plătim pentru fiecare redare a unei piese. Până la apariția noastră pe piață, existau doar două modele de business în domeniul streaming-ului de muzică. Totul gratuit sau totul plătit. Ambele abordări au probleme majore. Serviciile exclusiv plătite nu au proliferat, în ciuda publicității agresive, deoarece au fost puțini cei care au preferat să plătească pentru ceva care putea fi obținut ilegal prin piraterie. Serviciile gratuite au crescut în număr, dar sunt la un pas de ilegalitate deoarece funcționează după scheme situate la limita legii, iar aceste servicii nu plătesc nimic artiștilor. Aici am intervenit noi cu opțiunea noastră combinată. În aceste zile, oamenii ascultă muzică în foarte multe moduri. De departe cele mai populare sunt posturile de radio online, YouTube și pirateria. Toate sunt gratuite. Ăsta este adevărul absolut. Marea majoritate a muzicii care se ascultă astăzi este gratuită. Nu aduce nici un venit artiștilor. Aici intervine modelul nostru. Oferim muzica gratuit, dar ea este însoțită de reclame. Din veniturile astfel obținute plătim pentru fiecare redare. Odată ce ascultătorul a descoperit un album sau un artist care îi place, are opțiunea să treacă la modul premium și să beneficieze în schimbul unei sume modice lunare de toate beneficiile acestui serviciu plătit: Calitate ridicată a sunetului, muzică neîntreruptă de publicitate, sincronizare pe toate dispozitivele mobile, posibilitatea copierii muzicii în computerul personal. Această strategie s-a dovedit până acum una funcțională. Serviciul nostru gratuit îndrumă clienții către serviciul premium. Astăzi avem peste 50 de milioane de utilizatori, dintre care 12,5 milioane sunt utilizatori plătitori. Ceea ce este și mai important, marea majoritate a acestor din urmă, au vârsta cuprinsă sub pragul psihologic de 27 de ani, adică tineri care au crescut piratând muzica. 80% din ascultătorii noștri plătitori au început în modul gratuit. ...

Revenind la Taylor Swift. Ea a vândut peste 1.200.000 de exemplare din albul ”1989” doar în Statele Unite în prima săptămână. Sperăm ca lucrurile să rămână așa pentru că este un artist foarte talentat. Dar este și singura care deține aceste cifre de vânzări, din anul 2002 încoace. În trecut existau mult mai mulți artiști care vindeau milioane de discuri anual. Asta însă nu se mai întâmplă. Modul în care fanii ascultă muzica s-a schimbat. Și nu o să revină la loc. În condițiile astea, Taylor Swift nu poate da vina exclusiv pe Spotify. Noi am plătit-o pentru fiecare difuzare a vreunei piese din catalogul ei. Muzica ei nu se putea asculta doar la noi. Ea se găsește și pe YouTube, Soundcloud, servicii unde oamenii pot să o asculte gratis. Asta fără să vorbim de Grooveshark care este un serviciu pirat. Și să vă mai spun ceva: săptămâna trecută dacă afișai cel mai descărcat album pe site-ul Pirate Bay, ce credeți, cine era pe primul loc? ”1989”...

Scopul nostru declarat este să-i facem pe oameni să plătească pentru muzica pe care o ascultă. În același timp, prin serviciul nostru îi conectăm pe fani cu artiștii lor favoriți într-un mod unic și plătim muzicienii pentru fiecare redare a unei piese, indiferent dacă asta se face în modul gratuit sau premium.”

La momentul declanșării conflictului, datorită influenței mediatice a combatanților, vâlva stârnită a fost uriașă. Acum, la două luni de la eveniment, urmele lăsate s-au liniștit. Poate pentru că amploarea la care se credea că va ajunge acest scandal nu a fost de proporțiile preconizate. Retragerea catalogului Taylor Swift nu a condus așa cum unii comentatori se așteptau, la alte plecări mai mult sau mai puțin importante din aplicația Spotify. Poate că totuși circuitul banilor se complică altundeva pe parcursul ”sinuos” dinspre Spotify spre artist. Au existat mesaje de solidaritate vizavi de Swift, dar cam atât. Fapte și gesturi concrete similare, prea puține.

De cealaltă parte, compania Spotify își continuă dezvoltarea bazată pe achiziții și încheiere de noi contracte de colaborare. Săptămâna aceasta Damiel Ek a anunțat atingerea pragului de 15 milioane de abonați plătitori. În plus, compania are deja peste 60 de milioane de ascultători.

Cine are dreptate? Asta este o chestiune cât se poate de subiectivă, asemeni multora dintre adevărurile noastre. De care parte a baricadei te situezi depinde nu doar de tine, din nefericire. Exemplul cel mai sugestiv sunt chiar eu. Am cheltuit mulți bani pe muzică. Pentru că un disc e un disc, se aude mai bine și arată mai bine. În plus intervine pasiunea noastră aproape primordială. Aceea de a colecționa. Nu mi-am pus niciodată întrebarea referitoare la quantumul procentului din suma pe care o dădeam pe un CD și care ajungea la artist. Era important să ajungă. Deși de cele mai multe ori, valoarea în sine a acestor sume mi se părea complet disproporționată. Milioane de euro de pe urma unui cântec. Poate că era și invidie, dar pentru plăcerile noastre se cuvine să plătim. În fond, ia uitați-vă ce bani se învârt în fotbal. Niște indivizi care aleargă după o minge...

Lucrurile sau schimbat. Evoluția personală și cea a societății românești, nu îmi mai permit să cumpăr muzică. Atunci ar trebui să o numesc poate, involuție. Ce îmi mai râmâne de făcut? Să caut alternative. Una, deosebit de uzitată pe plaiurile mioritice, este piratarea. Dar totuși nu aș merge până într-acolo. Atunci râmân opțiunile online gratuite. Cu tot ceea ce aduc ele pe lângă. Publicitate și o calitate mai slabă a sunetului. Dar din ce în ce mai suficiente pentru viața mea zilnică derulată pe repede înainte. O viață și o lume în care – urăsc să recunosc asta – nu mai am timpul și nervii să mă așez seara în fotoliu și să ascult un disc cap-coadă în condiții optime de calitate. Muzica a devenit nu numai pentru mine, un accesoriu. Datorită tehnologiilor digitale ea este la fel de portabilă acum precum o pereche de cercei. Muzica favorită o ascult la serviciu, pe stradă când merg, e cu mine tot timpul. Iar pentru asta, Spotify sau Accuradio sunt perfecte.

Acest scandal Spotify – Taylor Swift mi se pare perfect în ilustrarea condițiilor în care se desfășoară actualitatea industriei muzicale. Dincolo de substantivele proprii, e clar o bătălie între giganții reprezentând două curente majore. Va învinge unul în detrimentul celuilalt? Nu cred că lucrurile vor fi chiar atât de albe sau negre. Personal înclin să cred că acest război este doar unul în care se vor reașeza anumite aspecte ale pieței. Anumite procente vor fi câștigate sau pierdute de ambele părți, iar tehnologiile își vor împărți sub alte cifre doar cotele lor de piață. Nu cred că discurile vor dispărea, că muzica se va vinde sau asculta doar online. Pentru că portabilitatea nu este singurul criteriu, sau cel mai important criteriu pentru un iubitor de muzică adevărat. Iar dintr-ăștia mai sunt încă foarte mulți. Vor fi însă din ce în ce mai mulți și cei care tocmai de dragul portabilității, de dragul de a avea muzica iubită în permanență cu ei, vor lăsa discurile pe rafturile magazinelor. Într-un final, e doar o chestiune de procente reașezate pe piață.

Cert este că modul în care se ascultă muzica se schimbă. Trebuie făcută însă diferența: Spotify e un serviciu. Un produs software. Taylor Swift sau nu numai ea, e un artist. Serviciul software are rolul să îți aducă în suflet melodia care te face să te simți bine. Dacă puteți face această diferență atunci nimic nu e pierdut. Veți ști să găsiți un echilibru.

15 ianuarie 2015

Surse: Wikipedia, Yahoo Music, Spotify Blog


”Generația de sacrificiu”

de Ovidiu Moldovan

Sunt zile când mă consider un privilegiat. De ce? Chiar așa, în lumea nebună din jur, nu prea ar fi motive de privilegii fie ele personale și interioare. Să detaliez. Iubesc muzica. Iubesc și tehnologia. Am ”prins” perioada dinainte de '89, dar am trecut și prin tranziția de după... Nu, nici vorbă despre tranziția mai mult sau mai puțin ușoară din lumea socială și politică românească. Dacă în aceasta din urmă am rămas la stadiul de ”Generație de sacrificiu”, ei bine, această sintagmă poate fi aplicată și în tranziția care a avut loc și încă continuă în lumea muzicii. Aici intervine însă și statutul de privilegiat. Să vă explic. Pe scurt. Da...

Am spus, iubesc muzica și iubesc tehnologia. Iar asta m-a făcut să experimentez pe viu de-a lungul anilor pe care i-am lăsat în urmă, modificările pe care aceste două domenii le-au adus la nivelul utilizatorului final. Am cumpărat benzi de magnetofon, casete audio, discuri de vinyl, cd-uri, am făcut conversie şi am descărcat fișiere audio mp3, iar acum folosesc serviciile de streaming. Pot fi încadrat în generația de sacrificiu, pentru că de fiecare dată când m-am atașat de un produs, a trebuit să mă reorientez pentru că lumea din jurul meu evolua. Dar sunt și un privilegiat pentru că am avut ocazia, pasionat fiind, să asist și să utilizez aproape fiecare nouă tehnologie apărută.

Evident, nu totul se rezumă la tehnologie. Pe bună dreptate pot fi întrebat cum rămâne cu muzica? Ea a rămas la fel? Eu cred că s-a schimbat, pentru că mai mereu a existat o corelație strânsă între muzică și tehnologie. La toate nivelele, una a tras-o după sine pe cealaltă. Evoluție sau involuție depinde de punctul de vedere al celui care ascultă. De aceea nu o să mă lansez în considerații generale. Vor fi însă păreri subiective, constatările unui individ care, mă repet aici, iubește și muzica dar și tehnologia. Nu pot fi încadrat însă în nici una dintre extreme. Nu voi lua apărarea nostalgicilor audiofili pentru care formatele digitale actuale sunt niște porcării, dar nici nu pot fi atras de partea celor care de dragul de a fi în pas cu tehnologia, sacrifică esențialul. Muzica și rolul ei.

Cert este că lumea se schimbă. La toate nivelele, mai mult sau mai puțin accelerat. Revoluții mari sau mici, profunde sau superficiale, au loc aproape zilnic în toate domeniile. Modul în care ascultăm și interacționăm cu muzica se schimbă și el. Dacă decidem să rămânem în afara curentului, este decizia noastră. Mi-e teamă însă că nu trebuie să mai treacă mult timp până vom fi înghițiți de nebunie.

26 noiembrie 2014


 

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Dalaras.jpg

Afis_Marc Ribot 2017.jpg

Afis_Diego El Cigala.jpg

Afis_Deep Purple 2017.jpg

Afis_Al di Meola 2017.jpg

Afis_Rabih Abouh-Khalil.jpg

Afis_Engelbert 2017.jpg

Afis_Kings of Leon.jpg

Afis_Patricia Kaas 2017.jpg

Afis_Evanescence.jpg

Afis_Rockstadt 2017.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg