Horia Stoicanu

AI CARTE, AI PARTE… ŞI DE CÂNTARE

Nu ştiu cât de importantă este cartea aceasta pentru generaţia tânără. Nu ştiu cât de importantă este pentru generaţia mea, sau, pentru generaţia lui Horia Stoicanu. Sigur, mulţi dintre noi ne regăsim în poveştile din ea şi sunt convinsă că, mai ales cei atinşi de cerneala tipografică vor avea reacţii emoţionale de genul, “da, chiar, aşa a fost”, sau vor fi surprinşi, replicând în gând “ia uite, ce-a ţinut el minte!”.

Ei bine, eu cred că, paginile scrise de Horia (în jur de o sută şaptezeci) sunt foarte importante pentru cei mai tineri decât noi. Utilitatea constă în faptul că, de-a lungul timpului am observat că există o lipsă de informaţie destul de mare în rândul lor. Pe de-o parte, am impresia că, nici nu sunt prea curioşi, nu-i prea interesează. Dar, pe de altă parte, poate că este şi vina noastră că nu am făcut mai mult în sensul ăsta. Şi sunt convinsă că autorul şi-a aşternut pe hârtie întâmplările, cu gândul la ei. Argumente în sensul acesta am. În toţi aceşti ani Horia Stoicanu a fost interesat de cei care vin din urmă. De exemplu, de câte ori ştia că m-am întors de la vreun festival sau concurs de prin ţară, mă suna să mă întrebe ce puşti noi şi interesanţi am remarcat sau pur şi simplu, din când în când îl auzeam: “Spune-mi ce mai ai nou. Ce-ai mai descoperit?” Şi nu pot să uit emoţia şi plăcerea cu care mai întâi i-a ascultat pe băieţii de la “Icarus” care aveau în repertoriu “Dragostea e o salată”, pe care a cântat-o împreună cu ei. Drept care, ulterior, a introdus piesa şi în propriile playlist-uri de concert.

Mărturisirile din carte au rolul să pună umărul la repararea “Punţii scurtcircuitate” (titlu din Nicu Vladimir) dintre “Generaţia generică” (titlu din Horia Stoicanu) şi mai tinerii ascultatori sau creatori.

Mai întâi am citit pe blog, “în foileton”, capitolele din “Prin dimineaţa unei muzici”. Nu că nu aş fi ştiut multe dintre întâmplări. De ce n-aş spune-o, eram mai curioasă de sinceritatea cu care ar fi fost tratate anumite episoade mai delicate din “viaţa şi opera” Stoicanului. Ei bine, da, nu le-a ocolit. Le-a tratat, însă, cu multă grijă şi fără ranchiună (cel puţin, mie, aşa mi s-a părut) mai ales atunci când erau implicate şi alte personaje, devenite între timp foarte cunoscute şi cu mulţi fani la activ. Dar pe el însuşi nu s-a cruţat. Vezi, de exemplu călătoria cu trenul, care pe mine m-a marcat, şi, pe care, cinstit, dacă aş fi trăit-o, nu cred ca aş fi fost în stare să o fac publică.

La fel de importantă mi se pare şi încercarea de teoretizare şi analiză a folk-ului românesc. Spun “încercare”, nu cu gândul de a-i minimaliza demersul, ci, aşa cum se spunea şi în luările de cuvânt de la lansarea cărţii, nu se pot trage concluzii asupra unui fenomen în plină desfăşurare. Sunt numai observaţii de parcurs, absolut pertinente.

Strict literar vorbind, şi nu numai, mi-au plăcut foarte mult portretele pe care scriitorul Horia Stoicanu le-a desenat din cuvinte. Nicu Vladimir, Dan Andrei-Aldea, Marcela Saftiuc, Vali Sterian şi alţii sunt creionaţi cu un balans foarte fin între obiectivitate şi subiectivitate. Prieteniile, sau animozităţile din planul uman, (deci subiectiv) nu l-au împiedicat pe muzicianul Horia Stoicanu să se aplece asupra operelor lor, atent şi cu creionul roşu în mână, ca un profesor care corectează teze.

Despre seara lansării în sine, ce să zic? A fost ca şi cum ne-am fi strâns acasă la unul dintre noi şi, dacă tot erau şi nişte chitare prin preajmă, cei pricepuţi, le-au şi folosit. Nichi Oagăn, Eugen Avram, Zoia Alecu, Marius Baţu, Ionică Ghircoiaşu, Zoltan Butuc, Ştefan Mardale, Nicu Nicuşor, Jonathan David şi (evident!) Horia Stoicanu au urcat pe scena din Club “Spice”. S-a lăsat cu un fel de “Gală folk” ad-hoc, precedată de precuvântarea jurnalistico-camaraderească a lui Florin Silviu Ursulescu. Marii absenţi, ca să zic aşa, au fost Doru Stănculescu – din motive de sănătate şi Mircea Vintilă – din motive de turneu “Pasărea Colibri” în Canada. Din păcate, Mircea Florian, care a fost cu noi, nu a urcat pe scenă.

Altfel, jurnalişti interesaţi, nu prea. Doru Rocker Ionescu (TVR), Alex Revenco (Jurnalul Naţional), Radu Lupaşcu (Arta Sunetelor) şi cam atât. Păcat, pentru că aveau ce vedea şi auzi.

În rest, autografe, fotografii, schimburi de replici de duh şi, în general, veselia prilejuită de izbânda unui prieten.

Închei şi eu, citând chiar finalul volumului “Prin dimineaţa unei muzici”, semnat de Horia Stoicanu: “Cititorilor, sănătate.”

Teodora Ionescu
28 februarie 2014

Horia Stoicanu la Club Spice 27 februarie 2014 (Foto: Radu Lupaşcu)

Prin dimineaţa unei muzici (Editura Global, Coperta Nicu Vlăsceanu)