Arta Sunetelor

 

Îngerul fericirii

Niciodată n-am înţeles de ce moartea este asociată cu nefericirea şi nu cu fericirea! De mic copil mi-a intrat în auz expresia: “Să mor de fericire” sau “Aş muri de fericire”. Poeţii romantici îşi doreau să moară atunci când erau fericiţi. Dar ce fel de fericire trebuie să fie aceea în care îţi doreşti moartea? De regulă, nefericirea este cea care aduce moartea. Nefericirea, nenorocirea, necazul sau boala. Da, dar există şi o fericire în extaz, o stare înălţătoare, superparoxistă, care te face să spui că ai dori să mori, în sensul că nu ai vrea să mai revii pe pământ, că ai vrea să trăieşti numai în acea stare de maximă intensitate, nepământească, divină.

Iată că aici am atins cheia problemei. O astfel de fericire în extaz este trăirea religioasă, trăirea care te înalţă, care te face să nu mai simţi nici un contact cu lumea înconjurătoare. Starea aceasta se întâlneşte numai în Civitas Dei, în Cetatea lui Dumnezeu, cum a numit-o Sf. Augustin.

Iar una din porţile de intrare în această lume divină este muzica, respectiv cântecul religios. Şi, mai exact, vocea umană, cea care nu are asemănare, care pare ca un înger al fericirii coborât din cer.

Una dintre cele mai fantastice catedrale ale New York-ului este St. Jean Baptiste, de pe Lexington Ave. Nu numai frumuseţea şi mărimea ei sunt impresionante, dar şi faptele culte. În paralel cu viaţa religioasă propriu-zisă, cu slujbele curente, biserica desfăşoară o activitate culturală demnă de invidiat. Aici se poate asculta periodic muzică de cameră, susţinută de formaţii prestigioase. Dar însăşi catedrala are propria Camerată, “Camerata New York”, condusă de pianistul şi organistul Richard Owen, care a fost anterior în staff-ul Filarmonicii din New York şi al operei germane din Rhein. Vastul repertoriu al formaţiei include simfonii, opere, coruri, balet, dans modern, având numeroase turnee în Europa, America de Sud, Canada şi Statele Unite, fiind apreciată pentru “calitatea strălucită a tonurilor”. Evident, orchestra şi corul Catedralei includ artişti din toate generaţiile, în special veterani, diverşi muzicieni şi cântăreţi de pe marile scene profesioniste ale Americii. Trebuie spus că această “Camerata” a lui Owen a susţinut concerte la Carnegie Hall (unde a cântat “Stabat Mater”), Lincoln Center, la celebra catedrală St. John the Divine (de care ne leagă pe noi, românii, opera lui Antonovici), la St. Patrick Cathedral, la St. Paul’s Chapel şi ale locuri divine. Aici, la St. Jean Baptiste, lui Papa Francis i s-a cântat “Mass for Peace”, aici am ascultat anul trecut “Carmina Burana” de Carl Orff, cu cea mai faimoasă corală din New York, “Master Chorale”, aparţinând tot bisericii, aici am văzut şi ascultat la sala de spectacole piese de teatru, recitaluri memorabile, o operă a compozitorului american Gian Carlo Menotti, periodic se fac audiţii de capodopere simfonice, susţinute de “Camerată” şi solişti prestigioşi. În curând va fi prezentată opera “Vespers / Vecernie” de Monteverdi, dar şi celebra lucrare numită tot “Vespers” de Rahmaninov, cu participarea aceleiaşi “NYC Master Chorale”. Sărbătoarea muzicală sau artistică este aici permanentă.

Dar dincolo de această formidabilă componentă artistică întregitoare, pe care o întâlneşti aici, în varii expresii, la toate catedralele catolice, există slujbele curente. Care nici ele nu sunt obişnuite. Nu se poate imagina ce înseamnă o liturghie la Catedrala St. Jean Baptiste: este o liturghie cântată, un concert religios. Liturghia este străbătută de vocea umană, acompaniată la orgă. Iar dacă ai şansa să participi la o slujbă în care cântă soprana Kate Owen, chiar că vei spune că l-ai apucat pe Dumnezeu de un picior sau apare acea expresie magică, “să mor de fericire”, fiindcă starea este divină. Kate Owen are şi un aspect îngeresc. Este blondă, cu părul cârlionţat şi cu o voce angelică, de copil. Şi cum este îmbrăcată în alb, ca şi preoţii (veşmintele slujitorilor catolici), ai senzaţia că a coborât un înger din cer şi ne cântă. Iar de Paşti, slujbele pascale au fost adevărate concerte divine. Kate Owen, acompaniată la orgă sau pian de Richard Owen, a ţinut audienţa creştină, de oameni selecţi, distinşi, numai în extaz. Vocea ei, în uriaşa catedrală, are un ecou care e amplificat de energia divină a acestui spaţiu. Evident, piesele cele mai cunoscute erau cântate şi de preoţi, şi de enoriaşi, care, la un semn al “Îngerului de pace”, cum ar spune Eminescu, fredonau împreună refrenele acestor cântece liturgice, unele speciale, precum “Aleluia” lui Handel.

De fapt, tipicul liturghiei catolice permite înserarea continuă a partiturilor cântate. Adică intervenţia preotului sau a preoţilor, citirea din Biblie, alternează cu muzica, fie corală, fie solistă, interpretând în perioadele pascale imnuri şi psalmi. Se mai cântă, ca în a doua duminică de Paşti, antifoane şi cântece pentru Maria. Mai există şi aşa-numitul responsoriu, ca şi psalmodierea, tot forme de texte cântate. Iar unele părţi se numesc Intercessions / Mijlociri. Adevărate recitativuri pentru un solist! Toată această ţesătură de texte (rugăciuni) rostite şi texte (rugăciuni) cântate generează un spectacol sui-generis. Iar când există numai solistul, precum vocea de aur a lui Kate Owen, liturghia pare ca o curgere sonoră, ca un izvor ce gâlgâie necontenit şi se transformă în cascadă.

Dar, în general, vocea lui Kate îmi aducea aminte de “Madrigalul” nostru, de slujbele de la Vatopedu, de Concertele de la miezul nopţii de la Ateneul Român (Festivalul “Enescu”), de muzica de epocă din repertoriul lui Jordi Savall, de tot ce înseamnă muzică veche ce însoţeşte piesele lui Shakespeare la “Globe Theater” sau slujbele de la Westminster Abbey, adică astfel de rarităţi unde cu adevărat simţi fericirea, simţi această stare de înălţare sufletească, pierderea de sine, care te duce în alte sfere, te rupe total de contingent.

Am observat că măsura care se potriveşte stării de extaz este 3, de aceea melodiile toate au varii ritmuri de vals. Valsul şi imnul, tot ce inculcă o stare de solemnitate (“jubilate omnia”), sunt modalităţi care generează această stare. Altfel spus, ceea ce are fluiditate, ceea ce pare ca un şuvoi melodic fără sfârşit. Wagner a ştiut să ia de la vals esenţialul când a compus muzica sa, catalogată drept “infinită”.

Important pentru crearea stării de vrajă, de înălţare, de fericire, este faptul că textele liturgice de Paşti sunt toate pozitive, produc o energie magică, specifică adevăratei credinţe, emană o mare încredere, căci Hristos a înviat, este cu noi, în noi. Viaţa noastră este în mâinile Lui.

Sigur că nu-ţi doreşti să mori în această stare de binecuvântare a Îngerului fericirii, sigur că ai vrea să mai trăieşti aşa ceva, sigur că ai vrea să le comunici şi altora fericirea ta, să-i îndemni să caute astfel de momente, fiindcă viaţa este scurtă şi nu are decât câteva momente de mare fericire, în care îţi vine să spui că ai vrea să mori.

Grid Modorcea, Dr. in arte
Corespondenta de la New York

26 aprilie 2017

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg

Afis_Bumblefoot 2017.jpg

Afis_Candy Dulfer.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg

Afis_Havasi.jpg