Arta Sunetelor

 

Interviu cu ANA MOURA

“Ana are...”

Ana Moura 1.jpgCă Ana are mere... este cert. Le-am văzut cu ochii mei pe bufetul de catering din backstage-ul concertului din 27 februarie de la Sala Palatului organizat de German Quality Entertainment (mulţumiri lui Christian Raetscher şi Monicăi Apostol pentru sprijinul acordat în obţinerea pentru artasunetelor.ro a acestui interviu în exclusivitate). Că Ana are voce... este la fel de neîndoielnic întrucât avusesem deja posibilitatea să o ascult live (nu este la prima prezenţă în România). Eram însă intrigat de această tânără portugheză (născută în 1979) şi de apetenţa ei pentru un gen muzical tradiţional cu o vechime de aproape două secole construit pe reţete/structuri care impun interpreţilor acestuia un număr serios de restricţii (sau limitează, dacă vreţi, ‘deraierile’ creative). Dilema mea (iar dialogul s-a consumat din această perspectivă) era simplă: Ana Moura este doar o fată mustind de talent ce a plecat în carieră tatonând Pop-Rock-ul dar acum cantonată confortabil într-o nişă aparţinând World Music atât de la modă datorită globalizării şi care îi asigură o perpetuare a popularităţii (consecinţele mercantile sunt implicite) sau Ana are... ceva mai mult de spus? Ei bine, Ana Moura are... nu doar voce, ci ESTE o VOCE a Fado-ului deoarece mi-a dat, în doar câteva minute (aproximativ zece), o lecţie de muzică, în stilul ei calin şi delicat dar formidabil de coerent şi de succint, în urma căruia dâmboviţeanul de mine pasionat de cultura Pop a plecat ca un elev pricăjit şi complexat, cu coada-ntre picioare, conştient de faptul că, pe acest subiect (Fado-ul portughez), are nevoie de meditaţii. Să vedem cum s-a ajuns aici...

Ana, de mai bine de 15 ani eşti una dintre cele mai faimoase interprete de Fado, gen care presupune un tip special de sensibilitate şi structură sufletească pentru a se încadra in tiparele tradiţionale. De ce rămâi credincioasă acestuia şi cum reuşeşti să ‘converteşti’ noi generaţii de spectatori şi ascultători?

Ştii, în opinia mea, nu există o reţetă specială. Ce am făcut eu... legătura cu Fado-ul o am încă de mică datorită părinţilor mei, ambii iubitori de Fado. Am crescut ascultându-i cântând Fado, tatăl meu la chitară iar mama mea cântând tot timpul prin casă în timp ce îşi făcea treburile de zi cu zi... a fost probabil cea mai importantă experienţă care mi-a definit viaţa căci, deseori, lumea întreabă: “Cânţi Rock, cânţi Pop, eşti o cântăreaţă sau eşti o interpretă de Fado?” iar eu răspund întotdeauna că sunt o cântăreaţă de Fado întrucât aşa mă percep, chiar când cânt, oriunde cânt, indiferent de limba în care cânt, în engleză sau în alta... simt că sufletul meu aparţine Fado-ului. Ce am făcut în carieră este... cum să îi spun în engleză căci nu îmi găsesc cuvintele?...  o serie de paşi ai mei, proprii mei paşi, propriul meu drum. Spun asta pentru că, printr-o coincidenţă, am cunoscut nişte muzicieni de Jazz care s-au arătat interesaţi să colaboreze cu mine mai ales în momentul în care au descoperit lucruri noi provenind din Fado... interesante pentru asocierea cu Jazz-ul, iar apoi a venit la mine un alt muzician, din Pop, şi apoi altul din Rock, şi unul din Beat, şi am ajuns să ne cunoaştem muzical... ştii, am realizat cu toţii că ne putem împleti stilurile şi putem descoperi lucruri noi, iar acest lucru mă motivează să fac în continuare muzică pentru că Fado-ul tradiţional este foarte frumos şi bine făcut însă, în ceea ce mă priveşte, nu are sens să cânt Fado tradiţional ci să încerc să îl abordez dintr-o perspectivă diferită şi asta... asta este credinţa mea!

Pe parcursul anilor, am avut privilegiul să colaborez şi să dialoghez cu voci importante a World Music-ului de sorginte latină, ca Cesária Évora sau Lhasa de Sela şi am realizat că fiecare muzician îşi are propria definiţie a termenului “saudade”. Care este interpretarea ta?

Lhasa şi Cesária Évora? Ooh, le iubesc pe amândouă. Saudade, hmm... este foarte greu de definit întrucât combină extrem de multe simţăminte. Pentru oamenii din Portugalia, ‘saudade’ are ceva bun în el, vreau să spun că, deşi simţim că ne lipseşte ceva, totuşi, suntem fericiţi că am avut şansa de a simţi sau de a fi într-o conjunctură în care ne-am simţit iubiţi. Deci nu este un sentiment de tristeţe aşa cum nu este niciunul de bucurie însă combină cele două stări, ce împreună ne fac să simţim că trăim. Cand suntem fericiţi sau... ne lipseşte ceva şi suntem trişti... [saudade-n.r.] combină toate aceste trăiri. Eu, personal, am o mulţime din acestea când mă simt ‘saudade’, mai ales când sunt cu muzicienii mei în turneu, dar, la fel, pot spune că m-am simţit ‘saudade’ şi în momentele cu Stones şi în cele cu Prince...

Dacă am ajuns aici... să vorbim despre „Para Além da Saudade” din 2007, considerat ca o combinaţie inspirată între Fado-ul tradiţional şi Fado-cançao. Poţi să ne spui mai multe lucruri despre arborele genealogic a Fado-ului şi a diferitelor sale surse de inspiraţie şi evoluţie?

Ana Moura 2.jpgO să-ţi spun diferenţa pe care noi o avem. Ştii, în loc de Fado-cançao, eu prefer un alt termen, Fado Clasico, deoarece mult prea multă lume amestecă lucrurile între ele. Fado Clasico, ca orice alt tip de muzică are o anume structură... în cazul său este un repetitiv A- B, cor – refren şi din nou. Melodiile Fado-ului tradiţional au structuri mult mai speciale deoarece ţin de poetica portugheză... În Portugalia avem catrene şi obedienţa faţă de cifre... la ‘quadras’ de exemplu sunt folosite patru fraze [randuri melodice-n.r.] cu un număr specific de silabe. La fel, avem ‘quintidas’, cu cinci fraze, ‘sixtidas’ cu şase, ‘decasilabos’ cu zece [conţinând zece silabe... în folclorul românesc versurile sunt hexasilabice sau octosilabice-n.r.] repetate. Totul depinde de poezie şi este legat de aceasta însă avem trei rădăcini principale a Fado-ului tradiţional: Fado Mouraria, Fado Menor şi Fado Corrido. Fado Menor este mai nostalgic dar mai complex prin diversitatea elementelor iar Fado Corrido şi Fado Mouraria sunt mai alerte, într-un mod major. Ele sunt rădăcinile Fado-ului tradiţional şi de-aici au început să apară celelalte... Toate acestea trei însă, deşi au fiecare o structură specifică... de exemplu, pentru aceeaşi melodie putem alege texte diferite aparţinând unor poeţi diferiţi. Aceasta ne permite să reinventăm permanent ‘noul Fado tradiţional’ doar prin alegerea unor alte versuri. Aceasta este frumuseţea Fado-ului tradiţional.

Schimbând registrul, ca şi ambasadoare a Fado-ului, simţi vreo diferenţă între reacţia publicului saxon şi cel latin, inclusiv România?

Da... categoric. Au moduri complet diferite de a-şi manifesta aprecierea. De exemplu, flamanzii sunt mult mai timizi, mai liniştiţi şi foarte precauţi în a aplauda pentru a nu pierde nimic din spectacol însă, la sfârşit, nu ne mai lasă să plecăm de pe scenă. Latinii sunt mult mai comunicativi în timpul concertului, strigă, se manifestă... este cu totul altceva.

Nu pot rezista... chiar dacă nu mai avem timp. Ceva impresii despre colaborarea cu The Rolling Stones şi cu Prince?

Ştii... iubesc acele experienţe, mi-a plăcut, evident, să fiu împreună cu ei şi m-au făcut mai fericită însă eu ador să îngemănez muzica mea cu diverse alte stiluri. Sunt convinsă că acele experienţe au fost esenţiale în ceea ce priveşte evoluţia carierei mele şi a Fado-ului dar vreau să continui să descopăr noi alte alternative. Repet, ambele experienţe au fost fundamentale şi continui să mă bucur de amintirea lor. Tocmai am revenit din studioul lui Prince din Minneapolis, din Paisley Park, unde am improvizat împreună în timpul sesiunii de înregistrări pentru noul său album şi pentru care am fost chemată să încerc anumite lucruri cu el...

Dacă îmi aduc bine aminte, ultimul tău concert de la Bucureşti a avut un touch Jazzy. Ce se schimbă în prestaţia ta şi a muzicienilor care te acompaniază în 2016, mai ales că noul album a fost produs de Larry Klein, procesat de Tim Palmer, şi pentru care ai colaborat cu legende precum Samuel Úria sau Carlos Te?

În seara asta, cu toate că îşi conservă o aromă Jazzy... nu ştiu cum să definesc... Hammond-ul [orga-n.r.] are un rol mult mai important menit a accentua componenta spirituală a unor mood-uri şi, în plus, sunt o sumedenie de mici lucruri ce sunt incluse pe noul album [“Moura”, 2015-n.r.] precum chitara portugheză, instrumentul nostru tradiţional, pe care o amplificăm cu... amplificatoare de chitară electrică, iar sunetul rezultat este surprinzător de diferit. Este o sumă întreagă de jocuri ce pleacă de la claviaturi dar, una peste alta, toate aceste mici detalii fac diferenţa.

Ioan Big - Ana Moura.jpgŢin să îi mulţumesc doamnei Dr. Rodica Giurgiu, Conferenţiar Universitar la Facultatea de Muzică (Universitatea de Vest din Timişoara) pentru desluşirea unor detalii mai greu accesibile unui neofit în ale Fado-ului... adică subsemnatul. Mi-aş fi dorit să o pun mai mult la muncă dar rămân cu frustrarea că, din raţiuni obiective (neimputabile nimănui atâta vreme cât Ana a acceptat să îşi rupă din timpul dedicat probelor de sunet chiar în ajunul concertului şi atunci totul s-a măsurat în minute şi secunde de disponibilitate), dacă aş mai fi avut la dispoziţie vreo jumătate de oră în plus ar fi putut ieşi un interviu cu adevărat memorabil. Pe de altă parte, sunt convins că, din ceea ce ne-a transmis, chiar şi succint, Ana Moura arată că face parte din categoria (din ce în ce mai restrânsă... din păcate) a muzicienilor şi nu a muzicanţilor. Doamnă Ana Moura, jos pălăria!

A consemnat Ioan Big
27 februarie 2016

Foto: Tudor Macovei (1,2), Liviu Zamora (3)

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Mircea Vintila 2017.jpg

Afis_Regal Vienez 11 dec. 2017.jpg

Afis_Havasi.jpg

Afis_David Garrett.jpg