Arta Sunetelor

 

O poveste de succes

Interviul de faţă doreşte să scoată în prim-plan cele trei ipostaze ale unei izbânzi în plan cultural. Pe principiul că, omul sfinţeşte locul, încercăm să aflăm cât mai multe din motivele, obstacolele, experienţele şi virtuţile care au dezvoltat o pasiune de elev într-o reuşită, (probabil) unică în plan naţional. Vom sta de vorbă cu Alin Vaida, fondatorul festivalului Jazz in the Park şi directorul executiv al Asociaţiei Fapte, ONG care organizează evenimente culturale. Şi fiindcă acest festival este indisolubil legat de arta sunetelor, ne străduim să descoperim cât mai multe din culisele unei evoluţii fireşti într-un domeniu pe care mulţi îl consideră un cadru eficient pentru bişniţăreală şi huzur. De aceea, multe agenţii de evenimente (în special din Bucureşti) au dat chix, şi-au "frânt gâtul" cum se spune, sau pur si simplu s-au retras cu plinul făcut... Suntem convinşi că vom afla de ce, un business de succes din Cluj-Napoca, cum este festivalul Jazz in the Park, are ca ţintă, cultura muzicală, frumuseţea, diversitatea şi bogăţia artei sunetelor.

Interviu cu Alin Vaida

Pasiunea

Foto Alin Vaida.jpg1. Pasiunea ta a apărut odată cu participarea ta ca voluntar sau mai de timpuriu ai cochetat cu ideea de-a fi organizator de evenimente? Spune-ne motivul principal care te-a convins că o astfel de profesie este potrivită pentru tine?

Pasiunea mea pentru evenimente a apărut la 16 ani. Eram clasa a 11-a și eram într-o perioadă destul de confuză a vieții mele. Nu știam ce vreau să fac, în contextul în care am doi frați mai mari care știau de mici care încotro o ia. Simțeam o presiune să iau o decizie. M-am implicat în programul YouthBank, un program de educație non-formală pentru liceeni, unde primul lucru pe care l-am făcut a fost să organizez un eveniment. Mi-a plăcut foarte mult dinamica evenimentului, presiunea pe care o simțeam, lucrul contra cronometru. De asemenea, mi-a plăcut foarte mult sentimentul de bucurie pe care-l aveai când rezolvai ceva. Era foarte real și mi se părea foarte frumoasă răsplata emoțională pe care o primeai când rezolvai ceva. Era o dinamică excelentă. Atunci am zis că, asta vreau să fac în viață.

Poate că a fost noroc, poate că a fost destin, dar pe scurt, asta e povestea. Am ales să mă specializez pe primul lucru pe care am simțit că l-am făcut cu adevărat bine în viață. Probabil a contat mult și faptul că am luat o decizie singur, fără influența vreunui părinte sau a unui frate. A fost primul sentiment de independență și maturitate pe care l-am simțit vreodată. Mi-a plăcut mult asumarea de responsabilitate și mi-a plăcut mult lucratul sub presiune. De asemenea, mi-a plăcut că nu am simțit că trebuie să ai nu știu ce pregătire ca să faci asta. Adică nu e ca în medicină. Sau poate că e, cine știe? Și mi-a venit natural.

2. Care a fost următorul pas în pregătirea ta? Bănuiesc că activitatea de documentare a fost desfăşurată în paralel cu acţiunea propriu-zisă, nu? Văzând, ascultând şi făcând...

Următorul pas a fost să lucrez. Am avut noroc de un mentor incredibil, în persoana lui Horea Marc, care e probabil cel mai bun BTL-ist pe care-l cunosc. El m-a învățat multe, mi-a dat mult de lucru și m-a trecut prin foarte multe procese. Am avut un noroc mare cu el. Alături de el, am făcut și lucruri care mi-au plăcut și lucruri care nu mi-au plăcut. Dar niciodată nu l-am refuzat. Am învățat disciplină.

În 2010, la finalul anului, am avut o perioadă mai puțin bună. Am stat în casă de Sărbători și nu am plecat nicăieri. Ca să fac timpul să treacă, am început să mă uit la lucruri pe YouTube. Din întâmplare, am ajuns să văd concerte filmate live la Glastonbury. Și am simțit o energie incredibilă acolo. Am descoperit fascinația mea pentru festivaluri. Efectiv mă copleșea ce putere aveau, câtă lume era acolo, ce impact și ce mobilizare de forțe pentru ceva atât de efemer. Mi-am zis atunci că dacă vreau evenimente, ceva mai important și mai profund decât festivaluri nu pot face. Și am început să fac research, să citesc despre marile proiecte, să merg la evenimente de genul. Am făcut orice ca să descopăr această industrie. În scurt timp, vorbeam despre festivaluri ca și cum făceam parte din ele, dar eu nu fusesem niciodată acolo. Mă uitam la poze, citeam articole și îmi formulam propriile păreri despre ce e bine și ce nu. Și atunci am descoperit ceva ce încă mă ghidează în viață: marile proiecte, marile agregatoare de oameni au pornit de la o cauză mult mai mare și mai importantă decât dorința de a asculta muzică. Au schimbat ceva. Toate proiectele pe care le admiram aveau asta la bază.

3. Ideea Jazz in the Park este originală? Văd că şi în Statele Unite există o activitate omonimă. Dar voi sunteţi deja la a şaptea ediţie!? Privind retrospectiv cum apreciezi această "construcţie"? Au fost şi greşeli pe care le-ai îndreptat din mers?

Nu vreau să fiu prea boem sau romantic, dar Jazz in the Park a fost un proiect pe care l-am visat. Sigur, aveam în minte niște principii la care mă gândeam tot timpul. Pe atunci (în 2011 a venit ideea), Clujul nu era nici pe departe ce este acum în termeni de evenimente. Aproape tot ce era cu adevărat cool se întâmpla la București. Știam că trebuie să facem un festival care nu are nevoie de mulți bani ca să înceapă. Nu ne permiteam să plătim un nume mare ca să ne atragă notorietate. Așa că am compensat prin loc. Parcul Central era un spațiu nemaifolosit până la venirea noastră.

Foto Alin Vaida 1.jpgSigur, după ce am schițat conceptul am făcut research să văd dacă mai există și am văzut că în State și în Canada e destul de popular. E un eveniment de comunitate. Am zis că nimeni nu o să mă creadă că e ideea mea și că asta e doar o coincidență. Dar nu conta asta. A ajutat că am avut modele în alte țări că ne-am putut inspira să începem. Oricum, Jazz in the Park din Cluj-Napoca are suficiente particularități ca să-i putem spune un proiect unic.

Legat de construcția festivalului, sunt foarte mândru. Dacă au existat greșeli? O tonă!!! Dar greșelile sunt foarte bune. Înveți multe din ele. 90% din modul în care arată acest festival acum se bazează pe constatări trase din evenimentul în derulare sau pe decizii luate care nu au fost bune. Lecția pe care o primești chiar făcând ceva e mai prețioasă decât orice teorie.

Ca să zic și ceva concret despre evoluția acestui proiect: la primele două ediții am pierdut foarte mulți bani, iar acum festivalul este mai mare, dar stabil financiar și chiar plătește salarii. Festivalul e mult mai prezent comunitar, e mult mai calitativ muzical. S-au schimbat foarte multe. Am testat 4-5 structuri de festival și încă nu am ajuns la varianta lui finală.

Însă oricât de flexibili am fost și dornici de a schimba ceva, am construit pe un principiu care nu s-a schimbat niciodată, anume NU FĂ CEVA ANUL ACESTA CE NU POȚI EGALA SAU FACE MAI BINE ANUL VIITOR. Constanța e cheia. Și nu poți lua decizii de tipul totul sau nimic. Am făcut foarte multe compromisuri, unele frustrante, dar știam că important e să supraviețuiești să mai lupți și data viitoare.

Spre exemplu: în 2015 am câștigat o finanțare care urma să ne schimbe viața. O finanțare care ne permitea să ne triplăm bugetul față de ediția anterioară. Puteam aduce atunci artiști foarte mari de acei bani. Dar nu i-am spart pe pasiuni. I-am cheltuit matur, pe infrastructură, pe a stabiliza evenimentul. Și a contat. Visul meu este să văd ediția 30 a festivalului, nu să am o poveste de spus altora la bere, despre cum aveam un festival cândva.

4. Muzica, din păcate, nu este o prioritate în şcoală. Familia a fost cea care te-a introdus în acest univers?

Eu am terminat liceul de informatică și mărturisesc că nu am înțeles niciodată de ce trebuie să avem o oră pe săptămână în care cineva ne înnebunește cu detalii despre cum se face corect cheia sol și despre cum trebuie să cărăm după noi un caiet de muzică. Orele acelea puteau fi despre ascultat. Eram copii din ‘89 și ‘90 care făceam programare și care am fi apreciat mai mult dacă am fi ascultat albume de muzică de tot felul.

5. Despre Cluj. Este locul tău natal? Având în vedere istoria şi pluritatea etnică specifică acestei zone geografice cum ai interacţionat cu toată lumea, fie din organizare, fie din public? Muzica bună leagă prietenii trainice, remarc aceasta, din experienţă proprie.

Sunt născut și crescut la Cluj-Napoca. Și dacă până prin 2008-2009, Clujul era plin de clujeni, încet-încet acest oraș a devenit un pol de atracție pentru mulți români. Mie îmi place asta și primesc în lumea mea cu ușurință pe oricine. Nu cred în stereotipii legate de zona din care provii. Cred doar că lumea vine la Cluj pentru o viață mai echilibrată, așa că mi-e ușor să interacționez cu oricine de aici.

Travaliul

6.Cred că este destul de greu să creezi o platformă diferită ideologic pentru a susţine un nou tip de concept de spectacol-eveniment, mult mai atrăgător pentru public decât un simplu anunţ de concert, fie că numele protagoniştilor este binecunoscut (şi) la noi, fie că doreşti să aduci nume de tinere speranţe. Încerci să redefineşti această activitate în cultura de concert?

Foto Alin Vaida 2.jpgSincer, nu știu dacă încerc să redefinesc ceva. Cred că superputerea mea este că pot să îmi imaginez cu ușurință cadrul în care redai cel mai bine muzica. Sau, cel puțin, încerc să o fac. Și atunci, pot să dau un plus valoare oricărui concert, ajutându-l cu un decor, cu o structură, cu un element în plus de "vino încoace". De asemenea, mi se pare tot mai necesar să faci asta în artă. Avem acces la foarte multe informații cu ușurință. Asta înseamnă că ne plictisim mai ușor și că suntem mai puțin atenți. Trebuie cumva să facilitezi un mesaj mai ușor de primit pentru public. Dacă ne gândim la o sală, ea este tot aceiași indiferent cine cântă în ea și diferența o face doar artistul. Nu cred că e suficient pentru o experiență maximizată.

7. Presupun că ai informaţii despre această piaţă de evenimente de peste tot de la noi şi consider că ceea ce susţii tu, jazzul în special, este o faptă demnă, un ideal şi o lecţie culturală pentru colegii de breaslă. Spun asta deoarece, acum după aproape 30 de ani de la schimbarea regimului, ţara noastră încă este marginalizată cultural. Avem foarte puţine susţineri din partea mass-mediei, a radiourilor de stat, a televiziunii române şi a caselor de discuri existente. Oferta acestora ar fi trebuit să fie şi din zona jazzului, a bluesului, a rockului, a muzicii progresive etc. Frivolul primează şi asta a născut o pătură socială de piţipoance şi cocalari etc. Ce înseamnă un act cultural pentru tine şi cum crezi că poţi susţine această ofertă culturală pe care o promovezi prin evenimentele tale? Prin gratuitatea biletelor? Gratuitate oferă şi ceilalţi...

Eu încerc să mă țin un om simplu cu o gândire la fel de simplă când vine vorba de actul cultural. Nu caut să dovedesc nimic, nu caut să cataloghez pe nimeni și pun întotdeauna publicul pe primul loc. Indiferent dacă publicul e cocalar sau nu, dacă e intelectual sau nu, dacă nu-l ai la eveniment, este doar vina ta (ca organizator) și fără el, nu prea are sens să faci.

Noi nu atragem public prin gratuitate, noi îl atragem printr-un mesaj pozitiv, prin ideea de normalitate și prin faptul că la Jazz in the Park te simți binevenit și nimeni nu te judecă. Accesul la cultură e foarte important și trebuie facilitat, fiindcă dacă nu o facem, nu putem avea nicio pretenție de schimbare. Ne plângem că lumea nu vine la jazz, la rock sau la nu știu ce alt concert, dar dacă oamenii nu se simt bineveniți acolo, le e greu să se urnească.

Eu prin act cultural înțeleg exprimarea unor idei prin artă. Ideile pot fi și trebuie să fie simple. Și trebuie să fie interpretabile. Ce iubesc cel mai tare la muzică este că mă lasă să-mi rulez ce film vreau eu pe fundalul sonor. Eu fac singur cu mintea din muzică ceva vesel, ceva trist, ceva motivant sau ceva neinteresant deopotrivă.

8. Cum reuşeşti totuşi să aduci numele Noi în festivalurile pe care le organizezi, cum te decizi (ai vreun sfătuitor d.p.d.v. muzical) şi ce loc ocupă în programul fiecărui eveniment trupele şi interpreţii din România?

Suntem o echipă întreagă de booking. Cam patru oameni lucrăm la asta și ascultăm neîntrerupt, urmărim presa de specialitate, suntem în contact cu agenții și nu numai. Iar de când suntem în contact cu marile agenții de booking, este destul de ușor să vezi ce proiecte sunt pe val și ce nu. În România mai putem aduce mii de trupe și să le numim premiere, să ne uimim publicul.

Trupele din România sunt foarte importante pentru mine și acesta e noul pas pe care noi trebuie să-l facem: să ajutăm piața locală să se dezvolte. Din păcate, tot ce putem face deocamdată este să le oferim artiștilor expunere. Tot ei trebuie să facă munca grea, pe lângă compoziție. Dar sperăm să schimbăm asta în scurt timp.

9. Cum alegi personalul cu care lucrezi? Cauţi oameni cu pregătire sau preferi tineri entuziaşti pe care îi şcolarizezi din mers?

Foto Alin Vaida 3.jpgO să pară un răspuns filosofico-superficial, dar îi simt. Simt cu cine vreau să lucrez. Chimia cu omul e foarte importantă pentru mine, fiindcă ce fac are o foarte mare încărcătură emoțională. E ceva profund să faci un festival și atunci vreau să aleg să împart bucuria și greutățile cu oameni de care îmi place. Nu e totul profesional aici.

La oameni caut cel mai tare să aibă voință. Meseria se învață.

Până nu demult, aveam o foame foarte mare de afirmare. Vroiam să fiu în centrul atenției, să fie eroul zilei, dar de câțiva ani încoace am descoperit ceva mai frumos de atât, anume starea pe care o ai când ajuți pe altcineva să fie erou, să fie mai bun. Îmi place tare starea asta și caut să ajut oameni să facă ce își doresc.

10. "Fondul Jazz in the Park este modul prin care comunitatea festivalului se implică și finanțează proiecte culturale și sociale. Jazz in the Park este cadrul în care oamenii se adună, iar Fondul e modul în care ei se implică. Am introdus conceptul de 'bilet neobligatoriu' la festival, deoarece accesul este gratuit la concertele din spațiul public, dar cei care doresc să susțină inițiativele noastre pot cumpăra un bilet neobligatoriu cu 20 de lei. În acest fel, banii vin de la cei care chiar doresc să contribuie și merg către proiecte culturale." A prins această idee? Vorbeşte-ne pe şleau despre aceasta şi dacă consideri că Arta trebuie subvenţionată?

A prins foarte bine ideea. Cam 25-30% din publicul participant la eveniment își cumpără acest bilet. E un procentaj foarte bun pentru orice proiect de crowdfunding. Și acest mecanism devine încet-încet coloana vertebrală a acestui festival. Să strângi alături de comunitatea ta un fond cu care poți să ajuți pe alții e un gest care șterge din efemeritatea unui eveniment. Acum trebuie să lucrăm să explicăm tot mai bine acest mecanism.

Și legat de artă, da, cred că trebuie subvenționată. Cred că sunt multe proiecte importante care nu au componenta de entertainment dezvoltată, dar care fac un mare bine oamenilor. Ca să dau un exemplu, noi anul acesta vom finanța proiectul "Terapie prin Artă". E făcut de un teatru independent, Create.Act.Enjoy, și ei practic merg prin spitale și fac ziua mai bună celor de acolo. Cine să plătească pentru asta? Cum să fie acest proiect sustenabil financiar? Însă, e foarte important. Și atunci are nevoie de susținere.

Conceptul de „mecena’’ în artă există dintotdeauna și mai toți marii artiști au avut un „sponsor”. Dar subliniez că, în această situație, trebuie să facem diferența între artă și entertainment.

Reuşita

11.Cum simţi reuşita unui spectacol? După ce criterii îţi pot da seama de această izbândă? Evaluezi aplauzele spectatorilor, critica favorabilă din partea jurnaliştilor şi mulţumirea artiştilor... Calitatea artiştilor de pe scenă poate fi echivalată cu bucuria publicului?

Cred că e ceva greu de explicat. Simt reușita unui spectacol după cât de mult mi-a plăcut mie. Iar legat de festival, simt reușita lui când văd că l-am terminat și că toate au decurs bine. E greu să simți reușita unui spectacol când faci producția lui. Fiindcă nu te gândești la asta. Mintea îți e furată de multe sarcini mărunte, de multe lucruri pe care trebuie să le sincronizezi și devii foarte cinic, foarte tehnic.

12. Sponsorii sunt generoşi în susţinerea acestor proiecte? Cum reuşeşti să îi convingi de utilitatea acestui demers...? Cum aţi reuşit ca în Cluj să aveţi stadion nou şi Sală Polivalentă nouă unde se pot organiza evenimente muzicale de anvergură?

Foto Alin Vaida 4.jpgCred că sponsorii sunt generoși dacă reușești să faci un echilibru între nevoile lor comerciale și valorile pe care încerci să le transmiți prin proiectele tale. Acesta e un punct la care multă lume din sectorul cultural suferă: uită să se gândescă și la nevoile partenerilor de expunere. Câteodată, asta presupune niște compromisuri, dar cu aceste compromisuri ajungi să supraviețuiești mult timp.

Stadionul și Sala Polivalentă sunt rezultatele unei administrații locale ambițioase. Și e normal ca ele să fie folosite intens, fiindcă suntem unul din puținele orașe din România și cu un pic de infrastructură și cu putere de cumpărare. Dar asta nu va fi ceva ce va dăinui pe termen lung. Tot mai mulți organizatori migrează la Cluj, iar la un moment dat piața va fi suprasaturată. E nevoie de echilibru la nivel național ca să fie bine.

13. Din punct de vedere muzical nu am avut o scară a valorilor în promovarea artei sunetelor, cum ne place nouă să spunem, a muzicii care nu moare... În spectacolele tale există un echilibru între nou şi vechi? Cât de mult contează oferta agenţiilor de impresariat artistic care "dau târcoale" şi României de câţiva ani, adică au început să aibă încredere în voi, organizatorii de concerte...

Faptul că promovăm o nișă muzicală ne cam permite să facem ce vrem. Și noi încercăm să avem un lineup echilibrat între trupe noi și legende. Dar, pe termen lung, dorința este să promovăm tot mai mult trupele noi, trupele active azi, viitori headlineri de mâine. Cam 70% din lineupul festivalului e format din trupe în care credem că se vor afirma și încercăm să contribuim la asta prin aducerea lor.

14. Ai un nume imens pe afişul festivalului de anul acesta, MARCUS MILLER! Nu a reuşit nimeni să îl aducă în capitală, iar Ardealul cred că-l va vedea deja a treia oară? E vreun secret în spatele acestei reuşite?

Într-adevăr, Marcus Miller e un succes pentru festival și pentru piața locală. NU știu dacă a fost sau nu la București, dar nu cred că asta e relevant. Am reușit pentru că am avut răbdare, am negociat mult și am avut resursele să facem o investiție mai mare decât în mod normal.

Festivalul, la modul în care e structurat acum, are o infrastructură bună pentru a primi artiști mari de jazz. Dar Marcus Miller e la o limită superioară de ce putem face. Nu e bine să dăm astfel de artiști gratuit tot timpul. Unul, din timp în timp, ajută la dezvoltarea audienței. Noi sperăm ca prin astfel de cadouri să dezvoltăm gustul muzicii în publicul nostru și să începem să aducem trupe tot mai mari, din care pe unele să le punem pe bilete.

15. Tot despre muzică este ultima întrebare. Te-ai gândit să produci albume româneşti de jazz (de exemplu) şi dacă da, ce concept ar fi potrivit pentru acest demers cultural?

Nu m-am gândit să produc albume românești, însă m-am gândit să ajut industria muzicală românească. Nu sunt sigur că prin producția de albume aș face-o cel mai bine. Abilitățile mele sunt altele. Însă mă gândesc intens cum să facem să expunem tot mai mult artiștii români și să le creștem numărul de concerte pe an.

Ultimul cuvânt te rog să-l adresezi cititorilor revistei virtuale Arta Sunetelor, pasionaţi, consumatori şi colecţionari de muzică, film şi teatru, deopotrivă!

Faceți-vă timp să veniți la Jazz in the Park. Simt că o să vă placă!

Foto Alin Vaida 5.jpg

Interviu realizat de Radu Lupaşcu
25 iunie 2019

Foto: Arhiva foto Alin Vaida

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Brezoi 2019b.jpg

Afis_Ana Popovic Brezoi 2019.jpg

Afis_Diana Rein 2019.jpg

Afis_Bon Jovi 2019.jpg

Afis_The Cure 2019.jpg

Afis_ArtMania festival 2019.jpg

Afis_Dream Theater 2019.jpg

Afis_Water Music Festival 2019.jpg

Afis_dichis 2019.jpg

Afis_bruce dickinson 2020.jpg