Arta Sunetelor

 

Interviu cu B.B. & The Blues Shacks

Summitul “dichis’n’blues”: Vin nemţii în Deltă!

Aoleu fraţilor, cică vin nemţii să ne esplice nouă, pe 1 septembrie 2017, la Tulcea, cum e cu Bluzul şi cu Dichisul. Cu Bluzul treacă-meargă, oricum nu-i ascultă ai noştri că e weekend şi avem ‘Hepi Auăr’ cu samahoancă şi scrumbii arse pe grătar la birt, dar cu Dichisu’ chiar m-am ‘nervat. Păi bine, noi nu ştim ce-i ăla dichis, noi care le-am luat aurul aztecilor să ne facem salbe fără număr-fără număr în schimbul unor mărgele colorate, am matolit pieile-roşii a lu’ Pocahontas cu tescovina pe care am poreclit-o uisichian şi ne-au dat blănurile de bizon de zicem acu’ că şi iarna în Deltă e caniculară, noi care am cedat fâşneţele mai urâţele turcilor în schimbul blugilor piramidali... păi noi să nu ştim pe Dunăre ce-i ăla dichis? Suntem esperţi, nu ca teutonii ăştia. Ei nu, gata, că trebuie să mă protejez având tensiune oscilantă şi doar lectura unei cărţi de Pavel Coruţ sau romanul psihologic “Eseu asupra intelectului omenesc” al lui John Locke mă pot face să îmi treacă dracii. Pe bune, io Foto 1 afis festival 2017.jpgpromit să mă dichisesc (îmi iau şi pălăria de paie să mă transform în Retro-Hipster şi o fac pe lipoveanca mea să arate ca o Matrioşkă Flower-Power), dar nemţii să facă bine şi să îmi cânte Bluz până mă lasă leşinat şi îmi vine cheful de groove-uri tradiţionale precum “Ecaterino, vedea-te-aş moartă cu dric la poartă şi cai mascaţi...”. Ăsta bluz, nene, ‘filing’, ‘taci ăf soul’, tot ce vrei... după care să mă întorc să termin “Minima Moralia” a lui Pleşu pe care am început-o acu’ 20 de ani, dar nu m-am prins nici până acu’ la ce se referă. Pe muzică de Wagner, din respect pentru oaspeţii noştri, voi culege câţiva ştiuleţi în loc de bumbac. Ce naiba, noi suntem un popor ospitalier... în rezumat, cam asta mi-a zis o cunoştinţă de ocazie după a treia citirică (părea foarte doct, atâta vreme cât ştia culoarea penelor de la fiecare specie de sturioni din biosfera Deltei) de pe o terasă neasfaltată de lângă gara din Ploieşti, aşteptând cursa de navetişti. După a patra, nu mai avea nimic relevant de adăugat. Datorită lui m-am decis să aflu în avans ce motive aş avea să mă deplasez la a treia ediţie a Festivalului “dichis’n’blues” de la Tulcea (1-3 septembrie 2017), dincolo de amintirile extrem de plăcute legate de experienţa precedentă de la Casa Avramide cu legendarul Billy Branch încântându-ne cu muzicuţa sa şi cu polonezul Leszek Cichoński amintindu-ne de spiritul lui Jimi Hendrix în timp ce Vali ‘Sir Blues’ Răcilă îi vrăjea pe cei mici cu ale sale chitare (vezi: Şi ţânţarii ascultă Blues), printre altele, ca să ascult nişte germani care, în loc să cânte Gothic-Metal sau Kraut-Rock, au ales Bluesul ca formă de comunicare cu audienţa.

Concertul trupei B.B. & The Blues Schacks (componenţă: Michael Arlt – voce, muzicuţă, Andreas Arlt – chitară, Fabian Fritz – claviaturi, Henning Hauerken – dublu bass, bass electric, Andre Werkmeister - baterie), cu o discografie impresionantă în portofoliu (14 albume), deţinătoare a trei premii pentru “Best European Blues Band” (două acordate de francezi, în 2003 şi respectiv, în 2005, şi unul de către germani, în 2015), a devenit o certitudine, inclusiv după ce am avut posibilitatea să dialoghez pe mail în mare viteză cu Andreas Arlt, co-fondator al grupului în 1989, principalul compozitor al pieselor trupei şi un dicţionar ambulant de Blues, declarat în 2004 “Best European Guitar Player” (Trophee France Blues), care şi-a găsit de-a lungul timpului energia inclusiv pentru a împleti dragostea sa pentru Blues, Jazz şi Soul în proiecte solo precum albumul “All-Time Favorites” pe care piese ale lui Rose Marie McCoy sau Hank Ballard sunt înserate printre cele ale veteranilor Ivory Joe Hunter, Leroy Carr sau Reuben Phillips. Să vedem ce am putut scoate de la Andreas...

Andreas & Michael, doi fraţi din Niedersachsen-ul îngheţat cântând o muzică ce îmi aminteşte de exotismul şi bucuria de viaţă a New Orleans-ului. Curios din perspectiva opţiunii de a vă construi o carieră artistică bazată pe un gen muzical ieşit din comun pentru cultura din care proveniţi...

Foto 2 BB & TheBluesShacks.jpgDacă eşti cu adevărat interesat de muzică, întotdeauna vei descoperi o multitudine de lucruri speciale îndărătul celor care sunt considerate obişnuite. Sigur că am început şi eu prin a asculta şi a cânta muzică Rock de calitate, dar ştiam că, în spatele acesteia, există foarte multe componente ce aşteaptă să fie descoperite. Iar odată ce ai dobândit această pasiune, totul se rostogoleşte ca într-o avalanşă, ce nu poate fi oprită... şi care, în final, te conduce spre Blues.

Influenţele tale în compoziție par extrem de diverse şi greu de plasat într-o matrice anume. Care au fost sursele tale de inspiraţie esenţiale, modelele tale? Trebuie să recunoşti că este o diferenţă semnificativă între muzica lui Billy Butler şi cea al lui T-Bone Walker...

Personal, nu cred că diferenţa este chiar atât de mare deoarece ambii sunt adepţii Swinging-ului, dar Billy transmite un feeling mai apropiat de cel al Jazz-ului pe când T-Bone este mai Bluesy. Influenţele şi rădăcinile mele esenţiale se regăsesc în Swinging Blues-ul anilor ‘40 şi ‘50. Inclusiv destui muzicieni încadraţi actualmente în zona Chicago Blues, precum Robert Lockwood sau Luther Tucker, se dovedesc a fi partizani ai Swinging-ului. Sunt nenumăraţi muzicieni extraordinari pe care îi admir şi care m-au influenţat, dintre care menţionez doar pe câţiva: Bill Jennings, Tiny Webb, Tiny Grimes şi desigur, B.B. King. Trebuie însă conştientizat că toţi pleacă de pe aceeaşi temelie, clădită de precursori precum Charlie Christian, Robert Johnson sau poate, şi Lonnie Johnson. Odată ce ajungi să iubeşti şi să înţelegi muzica acelor ani, inevitabil, vei deveni atras şi de Blues, şi de Swing, şi de Jazz, ba chiar şi de Soul. Toate acestea m-au influenţat şi continuă să mă influenţeze în modul în care fac muzică.

Un aspect interesant legat de The Blue Shacks este look-ul vostru, definit prin apariţiile de pe coperţile albumelor, ce pare mai apropiat de stilul The Specials-Elvis Costello decât de cel al unui grup care interpretează Blues tradiţional. A fost o ceva premeditat, asta gândindu-mă şi la incursiunile voastre în spaţiul Rockabilly, sau e doar rodul hazardului?

Există vreun look special al muzicienilor de Blues? Eu nu cred aşa ceva. Toţi performerii de Blues pe care îi cunosc au stiluri diferite de a se îmbrăca şi a apare pe scenă în faţa publicului. A devenit un clişeu că trebuie să porţi... ‘bowling shirts and Too Tones or sunglasses’.

Discografie consistentă, mii de concerte susţinute... ce vă mai determină să continuaţi să performaţi live? Aţi putea mai lejer să înregistraţi în studio şi să vindeţi piesele cu ajutorul unor instrumente comerciale electronice gen iTunes sau Amazon. Se pare însă că, în cazul vostru, ‘the Mojo is still working’. De ce?

Există oare vreun muzician de Blues care câştigă bani pe Itunes, Spotify sau pe oricare alt serviciu de streaming? Noi încă suntem extrem de pasionaţi de această muzică formidabilă, continuăm în permanenţă să descoperim lucruri noi, încă suntem capabili să avem idei creative proaspete şi, mai mult, continuăm să adorăm să cântăm live în faţa unei mulţimi de pasionaţi a genului.

Sunteţi unul dintre cele mai respectate şi premiate grupuri de Blues din Germania. Dincolo de recunoaşterea internaţională câştigată în timp, nu aţi simţit nevoia să vă nuanţaţi stilul pentru a atrage inclusiv segmente din publicul mai tânăr?

Foto 3 BB & TheBluesShacks.jpgSigur că premiile sunt foarte bune pentru reputaţia trupei, dar, pentru mine personal, nu înseamnă absolut nimic... cine-i cel mai bun muzician, de ce un grup e considerat mai bun decât altul, de-astea. Sigur că întotdeauna vor exista mult mai multe trupe slabe calitativ în raport cu cele realmente bune, ha ha..., dar nu ne aflăm într-o competiţie sportivă. Mi se pare stupid să compari o trupă cu alta, deoarece nu poţi măsura muzica. Da, am făcut unele schimbări prin introducerea tonalităţilor Soul în ansamblul muzicii noastre, iar asta ne ajută să câştigăm un plus de spectatori tineri la concerte, dar o sumă de pasionaţi de Blues nu au apreciat această mişcare. Ne poziţionăm totuşi ca un grup de Blues, cântăm în proporţie de 90% Ryhthm & Blues şi, poate, două piese Soul într-o seară. Cele două stiluri sunt foarte apropiate şi funcţionează bine ca fuziune într-un concert, dar unii oameni au idei foarte stranii despre ce înseamnă cu adevărat Blues-ul. Noul nostru CD, care va fi lansat în octombrie, nu conţine absolut deloc Soul. Asta îi va face fericiţi pe puriştii Blues-ului... sper eu.

Unul dintre cele mai interesante proiecte ale voastre îl reprezintă recentul album rezultat din cooperarea cu vocalista Sud-Africană Bonita Niessen. Bluesmeni germani care cooptează în trupă o cântăreaţă plină de suflet, la propriu şi la figurat, apropiată ca stil de interpretare cu Aretha Franklin... dă-ne mai multe detalii.

În primul rând, este o persoană absolut extraordinară. Nu-mi dau seama cum a fost hărăzită cu o asemenea voce minunată (glumesc)! O ştiam de la televiziune şi am avut ideea să o invităm pentru un duet pentru piesa “Whatever you do” de pe albumul nostru “Come Along”. După aceea am continuat colaborarea, iar aceasta s-a dovedit a fi un real succes [albumul “Bonita & The Blues Shacks”/2015 – n.r.]. Bonita este o vocalistă excepţională şi cântă muzica pe care noi o iubim atât de mult: R&B şi Soul. Iar publicul o adoră.

Explică-ne ce ai vrut să spui cu... “Guitar to loud? You’re a sissy!!” sau prin invitaţia... “Ladies and gangsters: it’s blues time!”, deoarece ne-ar putea oferi eventuale indicii asupra a ceea ce intenţionaţi să cântaţi în faţa publicului din România.

Foarte simplu. Asta înseamnă că dacă nu îţi place chitara, te rog frumos să nu vii la concertul nostru… evident, asta a fost o glumă. E doar un slogan, o frază memorabilă. Publicul român s-a dovedit a fi atât de receptiv întâia oară [au concertat la Festivalul de Blues de la Sighişoara în 2016 – n.r.], încât nu consider că are nevoie de mai multe informaţii pentru a se simţi bine la concertul nostru.

Germanii de la B.B. & The Blues Shacks vor performa pe scena Festivalului “dichis’n’blues” de la Tulcea (1-3 septembrie 2017) în cadrul unui ‘summit’ cultural în care se regăsesc americanca Angela Brown, românii Marcian Petrescu şi Raul Kuşak, grecii de la The Speakeasies Swing Band şi cvartetul britanic al lui Laurence Jones. Un eveniment cultural multinaţional în care se va vorbi într-o singură limbă, cea a Blues-ului!

Foto subsol BB & TheBluesShacks.jpg

IOAN BIG
26 iulie 2017

Foto: Courtesy of Asociaţia Culturală “în EXIL”

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Mircea Vintila 2017.jpg

Afis_Regal Vienez 11 dec. 2017.jpg

Afis_Havasi.jpg

Afis_David Garrett.jpg