Arta Sunetelor

 

Interviu cu EUGENE HUTZ (Gogol Bordello - USA)

AS_046 
Gogol Bordello
reprezintă imaginea şi sunetul unui peisaj unic. Comunicarea în stil punk a liderului Eugene Hutz, contemporaneizează obiceiuri şi frământări din depărtări transcendente omului din lumea civilizată. Şatra îşi „cântă” destinul cu demnitate, având în Gogol Bordello vocea şi atitudinea propriei conştiinţe. Îniţial, grupul înfiinţat de Hutz în 1999 s-a numit Hutz and the Bela Bartoks, dar primele concerte oficiale, au avut loc sub titulatura de Gogol Bordello în clubul Pizdetz de pe Ridge Street. Supranumită “The Pogues from Eastern Europe!” grupul de gypsy punk din N.Y. a realizat în opt ani, 4 albume în nume propriu şi multiple colaborări cu piese proprii şi preluări (de ex.: Manu Chao sau piese tradiţionale din Ucraina, România). Albumul cel mai reprezentativ este “Gypsy Punks Underdog World Strike”, de pe care piesa “Star Wearing People” a fost aleasă imnul neoficial al echipei de fotbal american Baltimore Ravens. Componenţa actuală a trupei este următoarea: Eugene Hütz (voce, chitară acustică, percuţie, alarmă incendiu) – Ucraina; Sergey Ryabtsev (vioară, backing vocals) – Rusia; Yuri Lemeshev (acordeon, backing vocals) – Rusia; Oren Kaplan (chitară, backing vocals) – Israel; Thomas Gobena (bass  - Etiopia; Eliot Ferguson (baterie, backing vocals) – Florida, USA; Pamela Jintana Racine (percuţie, backing vocals, dans) - Thai-American; Elizabeth Sun (percuţie, backing vocals, dans) - Chinese Scottish.

Cum se face că prima ta muzică pe care ai ascultat-o a fost a lui Jimi Hendrix?

Da, de la tata. Toată familia mea era pro-West, tata ştia limba engleză şi am crescut cu sunetele lui Jimi Hendrix. Era într-o orchestră de ţigani. Nu ştiu cum se numea, nu de-aia o ascultam, nu ştiu nimic despre numele ei. Dar, îmi aduc aminte că, din tot ce asculta tata, Doors, Velvet Underground, Beatles, Pink Floyd, îmi amintesc, când aveam doi-trei ani, că m-am îndrăgostit de o melodie care nu era doar pa-pa-pa-pa-pa (intonează), doar nişte note, ci era sunetul live al chitarei lui Jimi Hendrix: totul, zgomot, feedback, (onomatopee) şi cred că asta mi-a plăcut cel mai mult. Pentru că, atunci când eşti copil, percepţia îţi e complet eliberată de pa-pa-pa-pa-pa (intonează). De-aia, când am ajuns la şcoala de muzică, au spus că nu am nici un pic de talent, nici auz, nici ritm, pentru că eu trecusem deja de toate astea, cred. Pentru mine, să învăţ notele era de neimaginat, habar n-am ce înseamnă, pentru mine totul era o notă. Şi până acum, când pun discul ăla şi aud sunetele extatice ale lui Jimi Hendrix, mă pătrunde până la oase. Nu se poate face comparaţie.

Te-am întrebat, pentru că-mi place foarte mult şi-mi place ca şi ţie, muzica clasică.

Da, Bartok.

Apropo de Bartok, numele trupei, Hutz and the Bela Bartoks, a fost primul nume sub care aţi activat  în Statele Unite?

Da, la New York. Au fost, practic, primele şase luni ale lui Gogol Bordello. Pe urmă mi-am dat seama că, în State, nimeni nu ştie cine a fost Bela Bartok şi că, poate, ar trebui să mă gândesc la cineva cunoscut şi aşa l-am ales pe Gogol... despre care ştiau vreo trei oameni (râde). Gogol vine de la Nikolai Gogol, scriitorul ucrainean.      Iar la New York, am ajuns trecând prin Polonia, Austria şi Italia.

De ce la New York?

Pentru că acolo erau Sonic Youth, pe care îi văzusem în 1988 la Kiev şi mirajul lor m-a fermecat ...

Şi orientarea muzicală, punk, cabaret, political rebellion... Te consideri un apărător al drepturilor comunităţilor de emigranţi?

E rebellion, dar nu este despre rasism. Este o muzică revoluţionară şi are un mesaj diferit în world music, este vorba despre identitatea sufletelor noastre …

Ai vizitat multe comunităţi de rromi. În multe cântece, spui povestea lor. Poate multe nu sunt în relaţii bune cu autorităţile, poate sunt marginalizaţi şi discriminaţi ...

Cred că, pentru mine, ideea de a face muzică şi artă e inseparabilă de drepturile omului şi cu atât mai mult când vine vorba de drepturile ţiganilor, pentru că ei sunt un popor incredibil de talentat, care nu se bucură de nici un fel de respect. Când te duci în şatre şi mahalale şi vezi copii de cinci ani care deja dansează ca Michael Jackson, dar ştii că sunt condamnaţi pe viaţă şi că n-or să iasă niciodată de-acolo, mi se pare incredibilă cruzimea sistemului şi a speciei umane. Pentru că îi cunosc personal pe mulţi dintre aceşti copii şi este misiunea noastră să facem ceva pentru a rezolva sau a face cunoscute aceste probleme. Şi eu vin ....din copac..., bunicii mei sunt din Servaho Roma, din Carpaţii Ucrainei şi cred că nu mă voi putea desprinde niciodată de şatră – nu că aş vrea, dar e genul de lucru care nu moare niciodată şi, când mi se cere să reprezint mişcarea, spun da, pentru că nu s-a făcut până acum aşa cum ar trebui şi nu suficient, asta cu siguranţă.

Îţi place să fii actor?

Toată lumea a fost întotdeauna convinsă că ar fi trebuit să mă fac actor: părinţii, prietenii, toată lumea mi-a spus: trebuie să te faci actor. Dar eu voiam să fiu muzician, drept care m-am făcut muzician. Ştiam că, dacă o să vină vremea, o să fac şi asta şi o să-mi placă. Iar ocaziile au început să apară, am început să profit de ele şi a fost extrem de plăcut, dar nu la fel de plăcut ca muzica. Am avut în 2005, un rol de ţigan român într-un film al unui regizor german (n.r. Liev Schreiber) alături de Elijah Wood. (n.r. Everything Is Illuminated)

realizat de Radu Lupaşcu în 25 mai 2007

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Brezoi.jpg

Afis_Rockstadt 2017.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg

Afis_Candy Dulfer.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg

Afis_Havasi.jpg