Pulsaţia plastică Gondi

Primele tobe se numeau Pionier. Numele provenea de la celebrii pionieri, grupaţi în Organizaţii, înfiinţate prin '47, anul de naştere al protagonistului nostru, Eugen Gondi. Şi fiindcă bătea bine tobele, lumea dansa, iar tânărul de numai 15 ani era tot mai solicitat şi recomandat tuturor. Nu a avut un profesor anume. A fost un autodidact absolut. Oh, Lady be good!, Blue rondo a la Turk şi Take Five au fost primele standarde învăţate. De aici încolo, Timişoara era a lui, fiindcă oraşul, prin Radio Novisad avea legături imateriale occidentale. Iar cu pianistul Paul Weiner şi contrabasistul Emil Müller vor lega un trio uimitor pentru acele timpuri şi un model pentru eternitatea jazzului românesc (Free Jazz Trio). Ulteriro se va naşte, Cvintetul Paul Weiner (Bebe Jivanescu - sax, Erwin Ebel - trompetă, Eugen Gondi - tobe, Emil Müller - bas) care va primi premiul întâi pentru compoziţie la Festivalul International de Jazz de la Přerov, în 1971 (Cehia). Tobele nu mai erau bătute, erau mângâiate, dezmierdate, cântate, în cel mai pur sens al cuvântului. Percuţia pulsa ritmic, armonie şi alternanţe precise. Mediul jazzistic timişorean, fiindcă a existat aşa ceva acolo, mult mai abitir decât în alte regiuni ale ţării noastre, i-a oferit şansa de-a se perfecţiona necontenit, cântând în mai toate formulele create ad-hoc. Probabil că, tot pe atunci înmugurise ideea jam-session-urilor româneşti. În cluburi sau în săli de dans, urmau jam-uri inspirate de întâlnirea dintre diverşi muzicieni, chiar şi fără spectatori. De dragul momentului şi al artei sunetelor. În Timişoara erau mulţi muzicieni cu personalitate, printre care amintesc pe: Richard Oschanitzky, Dan Ionescu, Ionel Johnny Bota, Toni Kühn, Vasile Dolga, Lucian Nagy, Peter Wertheimer, Bebe Jivanescu, Metelka Karcsy. Întâmplător şi pe diverse scene de club sau festivaluri, Eugen Gondi a cântat şi cu alţi mari muzicieni de jazz din Bucureşti: Marius Popp, Johnny Răducanu, Radu Goldiş, Pedro Negrescu, Dan Mândrilă, Mircea Tiberian, Ştefan Berindei, Liviu Butoi, Radu Maltopol, Alin Constanţiu, Alexandru Imre, Nicolae Mihai Ampoiţan, Duiu Sabău, Paul Man. Era perioada Gopo a activităţii sale din Bucureşti, unde a reuşit să o marcheze prin câteva albume de excepţie pentru istoria jazzului românesc. Rememorăm aici albumele lansate pe vinyl, la singura casă de discuri de pe atunci, Electrecord: Aura Urziceanu - Take Five, 1973; Johnny Răducanu - Jazz în Ţara Mea, 1976; Johnny Răducanu – Confesiuni, 1979; Johnny Răducanu – Jazz Made In Romania, 1987; Dan Mîndrilă - Jazz Restitutio 4, 1993; Richard Oschanitzky - Jazz Restitutio 2, 1993 etc. În anul 1983 a pus bazele Quartetului Gondi, din care mai făceau parte: Ionel Johnny Bota, Toni Kühn şi Dan Ionescu la chitară. În această formulă a concertat la Festivalul de la Sibiu şi a înregistrat câteva piese la Radio Bucureşti. Apoi în 2012, la Gărâna, s-a prezentat cu o formulă de triodin care făceau parte: Cătălin Milea la saxofon şi Bambam Rodriguez la contrabas. Îi puteţi asculta compoziţia EDA aici. O performanţă redutabilă despre care celebrul trompetist francez, Erik Truffaz, a spus: "E grozav că ați cântat muzica voastră și că nu ați vrut să fiţi doar pe gustul publicului. E interesant ce aţi făcut."

"Notoriul baterist" Eugen Gondi, cum este prezentat de Moşu Lungu, trăieşte de 26 de ani în Amsterdam. Mulţi muzicieni români de mare valoare au luat calea exilului şi acest lucru dăunează mult progresului nostru. Industria muzicală occidentală este solidă, îşi respectă artiştii şi are un viitor sigur. Gondi a reuşit să rămână în istoria muzicală a ebonitei cu albumul Make Believe al cvintetului Curtis Clark. Sunt şi alte participări demne de vizionat din arhiva youtube-ului cu alt trio redutabil, Van Bemmel, Gondi & Monteiro. Însă, pe lângă activitatea concertistică, Eugen Gondi a profesat cu succes în arealul artelor plastice, fiind restaurator la Muzeul Regal din Amsterdan, şi a continuat "să comunice" prin pictura sa, stări şi sentimente ale momentului trăit în ţara de adopţie. Puţin dintre dumneavoastră ştiu că, Eugen Gondi a fost timp de cinci ani coleg de bancă cu Nicu Covaci la liceul de Arte Plastice din Timişoara şi primul toboşar al trupei sale numite, Sfinţii, alături de Moni Bordeianu şi Cătălin Rotaru. A avut diverse colaborări cu studenţi români în Olanda, saxofonistul Cătălin Milea fiind cel cu care a reuşit să dea naştere trioului mai sus amintit.

"CM - Dacă ar fi să iei cântatul la tobe de la început, la ce lucruri ai lucra acum, ce crezi că e important după atâţia ani de cântat?

EG - În primul rând frazarea idiomului de jazz care este diferită de altă muzică improvizată. E greu de spus…toate sticking-urile, cele zece rudimente care trebuie să le stăpânești. Din ce am ascultat, toboșarii stăpâneau două, trei rudimente cu care aveau suficient limbaj de expresie. Totul depinde de cum povestești. Ce faci cu limbajul ăla? Că altcumva ești ca un vocabular, un dicționar de cuvinte. Sunt mulți oameni care cunosc sute de cuvinte și sunt unii care cunosc patru zeci, dar știu să facă poezie cu alea patru zeci… Depinde ce spui cu ele, depinde de frazare. Propozițiile simple sunt cele mai grele de făcut, să ajungi să faci ceva consistent și inteligibil…" (Eugen Gondi, mic extras dintr-un interviu de Cătălin Milea)

Interviu cu Eugen Gondi

Jazz

1. În jazzul românesc ai lăsat urme adânci, numele Eugen Gondi fiind nelipsit pe cele mai multe dintre vinylurile de jazz înregistrate la Electrecord între anii 1973 - 1992. Remarc, în mod special, albumele: The Guido Manusardi Trio - Make Someone Happy; Marius Popp - Nodul Gordian; Johnny Răducanu - Jazz Made In Romania; Dan Mîndrilă - Jazz Restitutio 4; Richard Oschanitzky - Jazz Restitutio 2. Aş fi vrut să fi rămas în arhiva ebonitei şi cu o înregistrare cu trio-ul Paul Weiner, din care ai făcut parte şi care cred că, a însemnat mai mult decât o experienţă de pionierat în jazzul românesc. Ce înseamnă jazzul pentru tine?

Jazzul pentru mine este o necesitate de expresie spontană, a gradului cunoaşterii mele interioare, cu dorinţa de a o împărtăşi şi altora.

2. Primul album, pe care apari în quartetul celebrulului saxofonist, lider de trupă şi compozitor român de jazz Dan Mândrilă, este Various 12 Internacionalni Festival Jazza Ljubljana '71 (scos de casa de discuri Suzy, Yugoton). Un vinyl important pentru colecţionari, bine cotat de critică şi fanii jazzului, unde apar nume mari din jazzul mondial: Christopher Barber, Hal Singer, Duško Gojković etc.. Este o înregistrare din festival? Sunt puţine date despre această compilaţie, ce ne poţi povesti despre el?

La festivalul de la Ljubljana, în care quartetul MÂNDRILĂ a cântat compoziţii originale, la încheierea serii de festival, organizatorul a cerut permisiunea de a pune una sau două piese din programul nostru, pe discul festivalului care după părerea criticii, suna a blues, totuşi nefiind structura bluesului clasic, de fapt, era melosul doinei româneşti.

3. Perioada GOPO. Cât de mult au contat în experienţa ta profesională, colaborările cu Richard Oschanitzky, Ştefan Berindei, Marius Popp şi care era atmosfera jazzistică a acelor ani? Gopo era şi el un fan al jazzului?

Gopo a fost şeful juriului unui festival naţional de amatori de desen animat unde am participat şi eu, cu un film pe 16 mm realizat la cineclubul CFR din Timişoara (un film cu forme abstracte, cu un substrat simbolic) şi unde am luat premiul 1, în urma căruia Gopo m-a invitat să îl transpun pe peliculă profesională la studioul de animaţie ANIMAFILM din Bucureşti, unde am fost angajat şi unde am lucrat 11 ani - filmul a participat la festivalul internaţional de la Annecy. Postul de la Animafilm m-a ajutat să pot să-mi câştig existenţa de zi cu zi (din Jazz nu se putea trăi şi nici din pictură).

Colaborarea cu muzicienii din Bucureşti a fost de bun augur, ajutându-mă să-mi disciplinez contribuţia la sound-ul formaţiei, eu venind dintr-o proaspătă experienţă a jazzului free cu trioul Paul Weiner din Timişoara, experienţă care m-a ajutat în înregistrarile de la radio, şi înregistrările de muzică de film cu FREETETUL OSCHANITZKY (Johnny Răducanu - Wolfgang Gutler (bas), Dan Mîndrilă, Ştefan Berindei (saxofon), Nelu Marinescu (Trompetă), Eugen Gondi (tobe) + Big Bandul Radio; Film Serial TV - Un august în Flăcări).

4. Whiplash şi Buddy Rich. Primul, un film cu subiect muzical, care-ţi oferă o lecţie despre ambiţie şi străduinţă, şi al doilea, probabil cel mai respectat baterist al tuturor timpurilor, un model de ritmicitate expresivă. Eşti profesor şi te rog să ne spui, care ar fi prima lecţie de muzică pentru un tânăr percuţionist aspirant pe tărâmul jazzului?

Sfatul meu, pentru fiecare ce se străduieşte în zona artelor creeative (şi nu numai), indiferent de vehicolul de expresie folosit, este cinstea şi sinceritatea în viaţa de zi cu zi, în orice faci.

5. În cartea sa Nostimade muzicale, Johnny Bota ne aminteşte despre o seară de poveste de la Razelm. Într-una din acele frumoase seri, l-aţi invitat pe saxofonistul Nicholas Simion care a cucerit şi "audienţa" ne-melomană a restaurantului cu o transcriere a unui "brîu" bănăţean  la saxofon sopran. Deşi sunt destule festivaluri şi manifestări artistice adiacente, jazzul nostru a rămas încă în acea nişă culturală cu foarte puţine şanse de promovare spre tânăra generaţie. Crezi că astfel de apropieri către public ar face bine astăzi jazzului românesc?

Promovarea jazzului în rândul tineretului ar fi un câştig atât pentru muzicieni cât şi pentru public - de fapt această problemă nu este tipică României, ea este o problemă în oricare altă ţară.

Olanda

1. Care sunt principalele atuuri ale unui trai decent occidental faţă de România şi cum ţi-a reorientat viaţa personală cei 26 de ani de când te-ai stabilit în Amsterdam?

Principalul atu este să munceşti!

Primii 4 ani am făcut curăţenie în casele bătrânilor şi la un club de tenis - în paralel cântam la jam-sessions şi pictam în dormitor. În 1995 am câştigat un concurs naţional de pictură cu un premiu de 57.000 de guldeni care m-a ajutat să-mi duc traiul doi ani de zile, după care am dat un concurs pe un post de asistent restaurator la secţia de istorie a muzeului regal (Rijksmuseum Amsterdam), post pe care l-am luat şi unde am lucrat restaurând pictura pe diferite obiecte: porţelen, lemn, pânză, metal, hârtie etc.... timp de 16 ani şi unde am fost plătit cu un salariu minimal şi unde în fiecare an a trebuit să-mi reînnoiesc contractul de muncă, iar la vârsta de 65 de ani am ieşit la pensie - în paralel aveam libertatea de-a face muzică şi pictură pe care o voiam, fără să depind de piaţa comecială. Ca şi în România, nu am putut să trăiesc din jazz sau pictură, deci a trebuit să am o slujbă ca să-mi pot câştiga existenţa.\

2. Cum te-ai cunoscut cu pianistul american Curtis Clark şi ce-a însemnat albumul Make Believe al cvintetului Curtis Clark pentru tine?

Cu Curtis Clark m-am întâlnit la sesion în Amsterdam într-un club de jazz (Enegelbewarde) cunoscut ca loc de întâlnire a muzicienilor de jazz emigraţi în Olanda - i-am căzut cu tronc şi m-a invitat să cânt în Trioul şi mai târziu, în Quintetul său - am avut angajamente la diferite cluburi şi festivaluri în Olanda şi am am scos un CD cu 5-tetul care a primit 4 stele de la critica de specialitate şi care ne-a ajutat să avem câteva concerte la BIMHUIS - o scenă foarte cunoscută internaţional şi o emisiune TV.

3. Cum este viaţa muzicală, cât de diversă este ea şi dacă, în Olanda, se poate trăi din cântări?

Viaţa muzicală olandeză este extrem de colorată şi diversă - de toate pentru toţi şi dacă nu ai familie, poţi să trăieşti din muzică de azi pe mâine - e mai greu când ai familie şi trebuie să-ţi achiţi casa, pensia, asigurările medicale etc... şi ai nevoie de un salariu lunar şi stabil.

4. Internetul este un mare ajutor pentru omenire, în special ca informaţie, însă, poate fi şi un manipulator grosolan în formarea tinerilor. Care este opinia ta în privinţa internetului?

Internetul este deosebit de util, dar informaţia trebuie selectată - calitatea internetului depinde de emiţătorul ei, dar şi de receptorul informaţiei.

5. Ce-a contat mai mult în hotărârea ta de-a emigra, trădarea unui prieten sau deziluzia unei afecţiuni amoroase?

Din păcate amândouă m-au hotărât să plec definitiv şi fără păreri de rău.

Artă Plastică

1. Arta, în accepţiunea ei, nu atrage mulţimea, gloata. Bănuiesc că în Olanda este aproximativ la fel, cu excepţia că Rembrant este pus la loc de cinste şi mândrie pentru eternitate. La noi, se cunoaşte că, nu suntem responsabili, la nivel guvernamental, faţă de Constantin Brâncuşi. Crezi că am suferit o modificare genetică după atâţia ani de comunism?

Creeatorii, indiferent de mijlocul de expresie, oamenii de ştiinţă, au avut o viaţă socială nu prea uşoară, munca lor a fost recunoscută în funcţie de aportul material imediat ... pe fiecare meridian al globului... nu e ceva specific românesc. Dacă Rembrandt nu ar fi o sursă de venituri, nimeni nu ar fi investit în promovarea lui - în rest e politică culturală şi mândrie naţională. P.S. Îniţiativă de lăudat a înfiinţării Institutului Cultural Român.

2. Adrian Ghenie şi Ion Bârlădeanu. Pictură contemporană versus colaje din reviste. Cum apreciezi reuşita lor? Cum este apreciată arta plastică în Olanda şi mai ales cum este sprijinită?

Mă bucur de reuşita şi succesul oricărui român şi în orice domeniu. Arta Plastică în Olanda nu mai este subsidiată şi artiştii s-au reorientat spre genuri aplicative şi practice - ambient, decorativ etc..

3. Ai fost coleg de bancă cu Nicu Covaci în liceu şi ai fost primul toboşar al formaţiei SFINŢII. Cum vezi evoluţia celui mai important grup de muzică rock din România, PHOENIX? Ce părere ai despre multiplele schimbări de componenţă?

Apreciez longevitatea numelui Phoenix şi preocuparea constantă de originalitate... cu suişurile şi coborâşurile ei, deci o existenţă normală.

4. Ai facut parte şi din Ceata Melopoică. Ce îţi aminteşti despre această colaborare şi cum apreciezi ideile avangardiste ale liderului Mircea Florian?

Colaborarea cu Ceata Melopeică a avut loc într-un lung turneu prin ţară, unde cântam cu Mircea Florian în deschiderea concertului formaţiei Phoenix (perioada anilor '70). MIRCEA FLORIAN: un intelectual cu bun simţ - informatician în Bucureşti, compozitor şi interpret de muzică folk cu ingrediente ironice şi umor subtil şi căruia i-am cântat o compoziţie cu formaţia János Jancy Kőrössy & Nicolas Simion la un concert în WUPPERTAL (RFG), concert care făcea parte dintr-un turneu în Germania.

5. Am întâlnit mulţi arhitecţi sau tineri fotografi şi designeri care iubesc cu sinceritate muzica de jazz. Pictura ta reprezintă o exegeză a relaţiei personale cu jazz-ul?

Pictura ca şi jazzul sunt o necesitate de expresie şi autocunoaştere pentru mine şi amândouă sunt o interpretare subiectivă a trăirilor mele interioare - conţinutul este acelaşi, limbajul este diferit.

Întotdeauna, închei un set de întrebări, cu o remarcă a protagonistului, adresată cititorilor revistei noastre virtuale, Arta sunetelor. Ce le poţi transmite din Olanda?

Transmit tuturor sănătate, pace şi linişte sufletească şi un DOAMNE AJUTĂ!

Cu cele mai bune gânduri,

Radu Lupaşcu
Bucureşti, 1 iulie 2019