Arta Sunetelor

 

Interviu cu The Tiger Lillies

“Pornografie muzicalăsuprarealistă

Da` cine`s dom`le  TAIGARLILIZ ăştia ?- mă întreba cineva, aşa cum poate vă întrebaţi şi voi/Dvs... Un răspuns, mai mult decât pertinent, îl puteaţi afla din pana lui Victor Andrieş (apărut în revista SUNETE), cu care am împărtăşit atât răvăşitorul prim impact (când au rămas afară mai mulţi decât cei ce au avut acces înăuntru!) cât şi deliciul reîntâlnirii într-unul din cele 13 spectacole susţinute în capitala valsului.

Da, există dragoste la prima audiţie! The Tiger Lillies sunt una dintre dovezi... E însă nevoie de deschidere, de dorinţa de a fi surprins. Iar odată intrat în hora lor decadentă, cu greu îţi mai doresti să găseşti « exit »-ul... Cenuşiul nu cred că există în vocabularul celor ce mă devastează sentimental prin incursiunea în muzica lui Erich Zann. Dacă cineva îi vede pe stradă, poate nu dă doi bani pe ei. Ar fi şi culmea ! Pentru că pretul lor «corect» e : 3 parale ! Brecht-iene, nicidecum vieneze.

Apropo : ştiţi care e cel mai frumos şi important oraş al Germaniei ? Daaaa : Austria !

Oare de ce cei care sunt consideraţi mai germani decât nemţii nu agreează această poantă BLOODHOUND GANG ?? În cazul The Tigger Lillies ar arăta altfel, pentru că ei sunt posesori de british sense of humour, în care nu ştiu de glumă... Ştiu însă cum să instaureze o stare de spirit şi cum să o menţină un spectacol întreg.

Asta s-a întâmplat şi la premiera din 17 mai la care am avut plăcerea să fim acreditaţi cu Victor (mulţumiri majore D-rei Eva Koschuh), o poveste emoţionantă sub umbra flautului fermecat. În centru e o mamă cu ale ei 4 fiice fascinante, dintre care a treia, Marie Constanze, a devenit soţia lui Wolfgang Amadeus. Rolul cel mai grozav al matroanei familiei Weber a fost interpretat iniţial de un actor, Schikaneder, care consideră că astfel i-a făcut o favoare văduvei Mozart.

Deşi nu am înţeles din punct de vedere lingvistic piesa de peste 2 ore cu antract, jocul actorilor m-a dus cu gândul la o nouă formă de Teatru Muzical, peste care The Tigger Lillies se mulează cu nonşalanţă, aşa cum s-ar fi potrivit şi în Viena sec al XVIII-lea, în teatrul lui Schikaneder.

Ceea ce s-a întâmplat pe scenă a fost o demonstraţie de forţă a prejudecăţilor, impotriva familiei Weber, mai ales a mamei, Cilly (rol jucat minunat de Robert Meyer), care încerca să-şi « vândă » fetele celui ce oferea mai mult. Cu un soţ sărac, iar ea rămasă fără pensie, spera în întreţinerea din partea bărbaţilor pretendenţi. Cu siguranţă, aşa ceva poate trezi empatie în cei ce au trăit momente de pauperitate în viaţă. În timpul piesei Mozart nu a apărut, el fiind mereu în camera alăturată, de unde putea fi auzit compunând ... Lucrările genialului muzician şi ale celor de la Tiger Lillies s-au contopit într-un întreg, rotunjite de orchestra aflată jos, în faţa scenei, care a fost ridicată de un dispozitiv la sfârşitul piesei pentru a primi aplauzele deloc zgârcite ale auditorilui în care eleganţa lipsită de opulenţă era firească, la ea acasă, precum şnitelul, ştrudelul şi Strauss (asta da aliteraţie...).

Setlistul The Tiger Lillies din piesa DIE WEBERISCHEN, care a fost jucată iniţial între anii 1778 şi 1791, cu scurte explicaţii, le găsiţi alăturat. După aceste informaţii pe care vi le-am strecurat dintr-un interviu acordat de Felix Mitterer (directorul Volksoper), a cărui fiica îi descoperise pe The Tiger Lillies cu albumul « SHOCKHEADED PETER », şi având şi imboldul lui Peter Marboe (organizatorul Anului Mozart), date care se găseau trecute şi în caietul program, veţi avea parte de cele obţinute în cadrul întâlnirii planificate în ziua imediat următoare premierei.

18 mai 2008, ora 15:00. Sharp. Eram aşteptaţi. La început a fost doar Martyn, dar în câteva minute au apărut şi Adrian-ii...  

- Nice to meet you in Wien. Cum vă simţiţi ?

Martyn Jaques: - Foarte bine. Viena este un oraş frumos şi noi facem un theatre-show aici care se numeşte DIE WEBERISCHEN. Oraş frumos, avem un apartament frumos... facem show-ul câteva ore pe zi, suntem plătiţi... deci totul e minunat.

- Anul viitor împliniţi 20 de ani de activitate. Vă aduceţi aminte de prima voastră întâlnire ? Hai să mergem puţin înapoi în timp, ok ?

Martyn Jaques: - Da, îmi aduc aminte... a fost acum aproape 20 de ani când am decis să înfiinţez The TIGER LILLIES şi am dat un anunţ la ziar pentru un basist şi un toboşar şi Adrian a fost singurul care a răspuns anunţului şi prin urmare a fost acceptat în trupă.

Adrian Stout (bass) : M-am alăturat trupei la 5 ani de la înfiinţare. De 6 ani îl ştiam pe Adrian (Huge) dintr-o altă trupă în care am cântat împreună, cântam country & western într-un club budist... deci ne-am cunoscut şi mai târziu aveau nevoie de un înlocuitor pentru celalalt basist ocupat pentru un timp, aşa că am început să repetăm ... ne gândeam chiar să mergem la Festivalul de la Edinburgh.

- Vă aduceţi aminte cine a dat numele de Tiger Lillies trupei şi de unde provine acesta?

Martyn Jaques: Daaa, aveam un prieten foarte mic de statură, care a pictat o serie de tablouri pe tema acestei flori – crinul japonez - am şi un tatuaj (îl arată !)  şi pe vremea aceea când mi-am luat primul acordeon şi m-am hotărât să înfiinţez trupa, să cânt cu o voce înaltă, să cânt la acordeon şi a trebuit să găsesc şi un nume m-am gândit la TIGER LILLIES.

- Pregătiţi ceva special pentru două decenii de existenţă? V-am văzut anul trecut la Budapesta, ştiu că acum câteva săptămâni sau luni aţi concertat în Londra, cu «Seven Deadly Sins» - acum interpretaţi Die WEBERISCHEN ... e o paletă foarte largă.

Adrian Stout: - Păi, ne gândim să facem un mare turneu, să scoatem nişte albume speciale, de aniversare a muncii noastre... o să căutam idei în următoarele luni şi o să vedem ce putem face. Dar ce am vrea să facem sunt câteva concerte şi ... ştiu şi eu ... să cântăm vechile noastre piese ... pe moment ne concentrăm pe Die WEBERISCHEN... sper că pe anul viitor să scoatem ceva ce va plăcea oamenilor ... poate un dvd.

- Nu cunosc relaţia voastră cu media dar aş vrea să ştiu care sunt cele mai interesante lucruri pe care media sau fanii le-au spus/scris despre voi şi muzica voastră?

Adrian Huge : - Oooh, cel mai recent lucru care mi-a rămas în minte şi care rezumă tot ce s-a spus despre noi sunt recenziile la SDS, pe care l-au numit « o insultă la adresa teatrului, crima impotriva teatrului »... ceea ce poate fi, presupun, un compliment. Am avut multe recenzii extraordinare de-a lungul anilor în ziare din toată lumea ... s-au scris lucruri interesante despre noi....

-Va rog să mă corectaţi dacă greşesc ... când sunteţi pe scena parcă jucaţi rolul unui clovn .... puţin trist ... puţin sarcastic .... căutând iubirea ... De unde acest comportament, această imagine ?

Martyn Jaques: - Motivul acestui comportament e în copilăria mea. Mama şi tatăl meu au făcut film de televiziune când am fost mic, am fost un copil răsfăţat şi cred că îmi doream să fiu în centrul atenţiei şi de aceea mi-am dorit să devin cântăreţ ... ca să fiu în centrul atenţiei ... poate suna patetic dar asta este ... în ceea ce priveşte clovnul ... cred că e ceva ce mi-a plăcut dintotdeauna ... tot ce ţine de clovn ... parodia, tristeţea clovnului, Charlie Chaplin ... toate aceste personaje ... faţa alba .... m-au interesat dintotdeauna ... deci, pe scurt, de aceea fac ce fac ... şi arăt cum arăt....

- Am văzut un material DVD realizat în colaborare cu Alexander Hacke de la Einsturzende Neubauten. Vă place să colaboraţi cu germanicii? Acum lucraţi la Die Weberischen ... cum a început proiectul?

Adrian Stout: - De obicei noi suntem abordaţi de oameni care vor să-şi facă o idee şi care cred că avem calităţile necesare unui anume proiect. Noi adăugam un pic de haos, un fel de haos organic ... suntem ca o trupă folk, dar un fel de trupa punk folk, cântând într-un fel ţigăneşte câteodată mai pretenţioşi - ca în cazul muzicii de teatru sau al muzicii electronice. Cred că e vorba de contrast, pentru că ceea ce facem noi e să contrastam cu diferite grupuri ca de ex. Kronos Quartet care sunt cunoscuţi ca aparţinând high art-ului cu Phillip Glass, atunci când ei vor să facă ceva bazat pe un contrast ... Şi mai e şi simţul umorului ; cred că multor oameni aparţinând culturii serioase le e frică de umor, căuta la noi umorul şi umanitatea ... de obicei noi suntem cei abordaţi ... iar legătura cu germanii – este pentru că noi lucrăm în zona germană precum şi cea muzicală franceză şi engleză.

- În legătură cu repetiţiile de aici de la Die WEBERISCHEN care este volumul de muncă? Nu v-au încurcat  cu repetiţiile la SDS? Cum v-aţi descurcat?

Martyn Jaques:  A fost mult de lucru cu amândouă. Trebuie să scrii cântecele şi asta îţi ia mult timp, apoi trebuie să le înveţi, să înveţi versurile. Trebuie să munceşti mult, trebuie să te gândeşti şi la spectacolele viitoare pentru că trebuie să evoluăm permanent ... aşa că  e mult de lucru ... nouă ne place, nu ne plângem dar e solicitant ... să înveţi toate versurile.... aceste proiecte de teatru sunt mai neobişuite pentru noi, trebuie să scrii materiale noi şi să mai scoţi şi albumele pentru show-uri. Muncim mult, ne plac şocurile, trebuie să fim mereu în mişcare altfel murim.

- Care e relaţia cu instrumentele?

Adrian Huge : - E o întrebare bună pentru mine, pentru că am început într-un grup cu o baterie normală şi apoi nu mi-a plăcut niciodată cum suna o baterie normală şi nu se potriveşte cu muzica pe care o cântăm şi am încercat să o fac mai mică din motive practice şi am descoperit că suna mai bine ... unora le părea rău pentru mine şi se ofereau să-mi împrumute tobele, până le spuneam că nu e cazul...

Adrian Stout: - Am cântat la bas electric foarte mult şi aveam un dublu bas deşi nu eram un cântăreţ de dublu bas mai mult dublam cu el. Acum cânt la un bas special de călătorie care se compune din piese ca un puzzle de fiecare dată când călătoresc, e împachetabil şi destul de neobişnuit, dar încercam să reducem totul (spaţiul) la minimum în turnee...

- Când aţi început să cântaţi la acordeon?

Martyn Jaques:  - Pe la 29 - 30 ani, înainte cântam la chitară, pian ... Am început destul de târziu, dar am simţit imediat că era instrumentul potrivit pentru mine şi eram foarte fericit. De aceea am şi înfiinţat trupa, pornind de la acest acordeon. Niciodată nu m-am simţit confortabil la pian sau chitară iar acordeonul părea să mi se potrivească stând pe scenă ... neobişnuit ... Pentru englezi acordeonul e destul de exotic şi cred că motivul pentru care am avut succes în estul Europei - ex. Grecia, Cehia, Rusia este chiar acordeonul care e un instrument obişnuit aici ... chiar şi aici în Austria suntem destul de populari ....

- Care este secretul The TIGER LILLIES ?

Adrian Stout: Varietatea. Nu poţi să mergi într-o singură direcţie! Ce facem noi este să schimbăm mereu starea de spirit, cred că multora nu le place acest lucru ... trebuie să faci lucruri diferite şi varietatea e importantă. Fiecare emoţie trebuie să aibă un impact şi trebuie să fie un echilibru între diferite emoţii. Noi încercam să exprimăm o varietate de emoţii umane de aceea cred că SEVEN DEADLY SINS e un subiect foarte bun pentru că abordează varietatea emoţiilor umane încercam mereu să pătrundem pe tărâm emoţional prin orice modalitate posibilă.

- Cum e să fii astăzi artist în Londra? Sunt diferente între Dvs. şi artiştii din Franţa, Germania?

Adrian Stout: - Nu am nici o idee. Artiştii călătoresc mult astazi … nu se pot dezvolta într-un singur oraş … trebuie să se mişte mult ... în culturi diferite ...

Martyn Jaques:  - Avem multe mesaje din Mexic pe site-ul nostru, ne recheamă cei de acolo ...

- Când va apărea DVD-ul cu DieWeberischen?

Adrian Stout: - Probabil că anul viitor. Materialul există deja pe CD, dar anul viitor va apărea unul despre inceputurile Tiger Lillies de pe vremea când cântam în Londra la mijlocul anilor `90 e un document cultural interesant!

- Un mesaj pentru cei din România, pentru cei care ascultă şi muzica voastră.

Toţi : - Hello! Şi abia aşteptăm să ajungem la voi! Iar dacă nu mai aveţi răbdare vă invităm să aruncaţi o privire la websitul nostru - http://www.tigerlillies.com/ - e locul reclamei, nu? Ha-ha ...

Ce pot să vă spun altceva decât : vizitaţi-i! Sunt bucuroşi de oaspeţi. Cu cât mai neîncadrabili, ca şi ei, cu atât mai bine. Dar pentru a găsi un sertar, la întrebarea cliseistica a unor jurnalisti dornici de «inedit », au creat unul pe care au lipit eticheta: «pornografie muzicalăsuprarealistă». Dacă luăm drept punct de plecare definiţia Şcolii Franceze, conform căreia : suprarealismul este întâlnirea dintre o maşină de cusut şi o umbrelă pe o masă de operaţie – trebuie să presupunem că în cazul Tiger Lillies, aceste obiecte au şi un puternic libido, manifestat hotărât, fără pudoare.

Interpretare pasională, cu încărcătură sentimentală de excepţie. Straie şi butaforie dickens-iene pentru un acordeon sălbatic de senzual. Statut cultic pe malurile Tamisei, dar şi în (r)estul Europei. Spectacole «păcătoase», cu iz de zoofilie, în sălile mici ale unor festivaluri mari. Rrom-opera pe o voce castrată, pregătită ani de zile pentru «Covent Garden» şi ajunsă «doar» la «Volksoper»... Fără compromisuri, dar  cu arta de a provoca în degetul mic. Fără umbra mirosului de transpiraţie, dar cu brutalitate verbală odioasă, nedictatorială. Şuvoaie de şoc controlate cu arcuşul la pânza de ferăstrău. Plutiri avangardist-blasfemico-obscene. O varietate care delectează şi sfidează simultan. Ascundere în spatele machiajelor (în mister rezidă forţa, nu-i aşa?) şi a muzicii, pentru a se descoperi pe sine şi a lăsa publicului plăcerea şi vraja revelaţiei.

Crinare tigrată.Talent latent. Trivialitate lugubră. Tigri ludici. Tatuaj lasciv. Teatru libertin. TIGER LILLIES.

Interviu şi prezentare (apărute în revista Sunete)

Daika Attila

Setlist The Tiger Lillies:  Die Weberischen

FAME

Chiar înainte de a începe piesa, Schikanader îşi aminteşte de prietenul său Mozart. Faima sa este uitată, atâta timp cât e în viaţă. Însă muzica sa a rămas, fiind nepreţuită.

Life’s a bitch

Înainte ca Mozart să ajungă în Mannheim, o întâlneşte pe Cäcillia Weber (Cilly) disperată fiindcă soţul său a lăsat-o să se descurce singură cu 6 copii în această viaţă „de căcat”. E hotărâtă că dacă „curvele” nu-i aduc bani, îi va izgoni.

MOZART’s IN MANNHEIM

În Mannheim, Mozart nu mai este copilul-minune, nu mai este un star. Balada povesteşte despre cum cântă el într-o cârciumă, doar el ştiind că într-o zi va ajunge faimos.

LOVE FOR SALE

Pentru Cilly nu este uşor să crească patru fiice. Fiica cea mică, Sofie, este vândută de mamă.

ABORT THE CHILD

… iar când un copil e pe cale să se nască, toate vor să îl ţină. Însă biserica spune că e un fruct al păcatului – aşadar „Copilul trebuie să dispară! – trebuie avortat”

JUST ANOTHER LOSER

Când Mozart se mută la Viena, la familia Weber, Cilly spune că este „un alt ratat”.

FATHER AND SON

Tatăl lui Mozart este scandalizat să audă că stă la familia Weber.

DON’T MARRY A MAN

Aşa le spune mama Cilly fiicelor: „Nu te căsători cu un bărbat din pasiune! Numai banii contează.”

SCREW YOU

Acesta era moto-ul lui Cilly: „Atunci când bărbaţii vor să se culce cu tine, asta îşi are preţul său.”

LENDING SONG

Însă toate sfaturile sunt degeaba, Wolfert s-a căsătorit cu Konstanze.

THE MERRY BIRDCATCHER

Schikaneder se prezintă în cunoscutul său rol de vânător de păsări şi spune cu mândrie că a „Fluierul fermecat” al lui Mozart s-a jucat cu casa închisă.

DEATH SONG

În timp ce Mozart munceşte la Requiem, se teme că va fi otrăvit şi „simte gustul morţii pe limbă.”

MURDERED MOZART

În timp ce familia Weber spală cadavrul lui Mozart, se răspândeşte zvonul că Mozart ar putea să fi fost omorât. „Când ai atât de mult talent, nu te poţi aştepta să rămâi în viaţă.”

NOTHING

Viitorul tău este pavat cu aur. Îţi văd viitorul, îţi văd mormântul. Ce înseamnă asta? – NIMIC Chiar nimic.

Interviul şi prezentarea D-lui Daika Attila au apărut în revista Sunete în anul 2008. Mulţumiri pe această cale !

4 noiembrie 2010

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Mircea Vintila 2017.jpg

Afis_Regal Vienez 11 dec. 2017.jpg

Afis_Havasi.jpg

Afis_David Garrett.jpg