Arta Sunetelor

 

Muzica românească marginalizată la ea acasă!

Steag opusi Cristian Topan.jpgSunt aproape 30 de ani de la căderea regimului comunist şi tot nu avem muzică românească la Radio România. "Societatea Română de Radiodifuziune (asociată deseori cu denumirea de Radio România) este un serviciu public autonom de radiodifuziune de interes național, cu atribuții de informare, educație și divertisment, independent editorial, care își desfășoară activitatea sub controlul Parlamentului, în condițiile Legii nr. 41 din 17 iulie 1994 (republicată și actualizată) și în conformitate cu convențiile internaționale la care România este parte." (Wikipedia) "ART. 7 (1) Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune vor promova şi vor încuraja difuzarea de creaţii audiovizuale româneşti." (Legea nr. 41)

Prin amabilitatea muzicianului Ştefan Mardale publicăm mai jos, cea mai nouă scrisoare a domniei sale, adresată Președintelui Director General al Radiodifuziunii, în care acesta solicita publicarea playlisturilor pe site-ul instituției. Lucru care, bineînţeles că, NU s-a întâmplat. Care ar fi motivele? Nu ştim, doar bănuim. Probabil că, ar fi lesne de observat, avantajarea muzicii străine în paguba muzicienilor din România. În orice gen muzical ar activa ei! Este un gest total incorect faţă de plătitorii abonamentului, care nu pot fi decât de naţionalitate ROMÂNĂ. Al doilea motiv ar fi legat de stilurile muzicale promovate. Probabil că, ar fi la fel de lesne de observat calitatea muzicii promovate la Radio România. Ştefan Mardale nu este la prima iniţiativă de sesizare a bunului-simţ al autorităţilor ce îndrumă arta sunetelor în România. E plină România de posturi comerciale! La Radio România trebuia să existe o alternativă serioasă, culturală, de referinţă, românească, astfel putându-se forma gustul pentru muzica rock, folk, prog, punk, blues, jazz etc., cum este şi normal, în limba română. De ce NU fac asta? Pentru că nu înţeleg muzica, şi în special, muzica Rock! Nu-i înţeleg spiritul liber, de neînfrânt! Muzica rock are o atitudine deranjantă aşa cum a fost dintotdeauna. Vă reamintesc o statistică a "realizărilor" Electrecord, altă instituţie "straşnic de bine" condusă, realităţi concluzionate de jurnalistul Emil Răducanu astfel în antologia Cartea sunetelor: "...centralizând lansările de discuri rock în perioada 1965 – 1989, am aflat cu tristeţe că într-un sfert de secol au fost circa 120 de titluri într-un tiraj necunoscut. Dacă le împărţim în mod egal pe ani, rezultă aproape 5 pe an. Cum am afirmat la început, rockul a fost privit de regimul comunist un pericol potenţial pentru eforturile edificării unor generaţii de tineri cu idealuri înalte, demne de a prelua şi a duce mai departe principiile eticii şi echităţii socialiste. Electrecordul făcea parte integrantă dintre instituţiile de cultură care aveau un rol foarte important în această direcţie, pe care l-a îndeplinit cu brio. Făcând echipă cu cenzura vremii, a contribuit la pierderea iremediabilă a unor realizări muzicale remarcabile sau la trunchierea altora până când oricea iluzie considerată subversivă era înlăturată. Implicarea Electrecordului în gâtuirea acestui gen muzical face parte, vrem nu vrem, din istoria culturii noastre."

În ceea ce ne priveşte, revista noastră virtuală, artasunetelor.ro, ea a adunat în mediul on-line, multe pagini de recenzii, cronici, interviuri şi mărturii din muzica românească, suficient material de studiu, cercetare şi promovare pentru cei implicaţi în realizarea de emisiuni radio şi tv, în special din genurile muzicale de valoare, identităţi sonore cu personalitate, care rezistă probei timpului şi pe care muzicii români şi trupele lor le lasă moştenire posterităţii. Era bine să fi fost urmat acest exemplu din zona privată, total neimplicat în vreun fel în politica ţării. Există exemple concrete de NUME VALOROASE din jazz, blues, prog sau rock, cu albume şi concerte în România, care nu au fost difuzaţi şi incluşi în playlisturile SRR. De ce? E un alt semn de întrebare alături de acel deja publicat la această rubrică. Sunt multe întrebări fără răspuns sau în doi peri, cum se mai spune în popor. Ar trebui să dea de gândit tuturor ce citesc aceste rânduri. Altfel, aţi putea spune că nu avem aceste genuri în preferinţa tinerilor muzicieni, aţi putea spune că nu există audienţă pentru ele, când defapt, adevărul este unul crâncen: Muzica românească este marginalizată în ţara ei! Atragem atenţia că, SRR trebuie să ţină cont de toate părerile şi de toate gusturilor celor care o susţin! Moral şi financiar! Una din aceste pertinente voci e cea a lui Mardale .

Alătur susţinerii mele alte două citate, a doi regretaţi mari muzicieni români, nemulţumiţi de activitatea şi mai ales, transparenţa SRR.

"...apropo de Radio România care are mai multe surse de finanţare, printre care şi abonamentul, care mă obligă pe mine să plătesc abonamentul şi drept obligaţia lui este să facă politică culturală, ceea ce nu face, din sută la sută ore de muzică dată, fie că este simfonică sau jazz, corală etc., muzica românească se regăseşte în proporţie de maxim 10 la sută, restul fiind muzică străină. Eu am făcut multă muzică de film. Este o fetiţă la radio, Cristina Comandaşu, care cred că are ceva cu compozitorii români. Face emisiuni de muzică de film şi nu există niciun compozitor de muzică de film din România difuzat. Nici unul, toţi sunt idioţi. Se dau numai compozitori americani, de când există cinematografia românească de 60 de ani, nu se dă muzică de film românească şi mai departe putem extrapola...". (Adrian Enescu)

"PENTRU CĂ N-AU ÎNCOTRO! Nu au încotro pentru că:

Statul român post-decembrist, prin toate instituțiile sale, susţine şi încurajează mediocritatea şi subcultura, în toate domeniile, implicit în arta. Scopul acestei politici de stat a rămas acelaşi ca şi în perioada ante-decembristă, doar mijloacele s-au schimbat. Prostirea şi îndobitocirea maselor nu se mai face prin cântece patriotice şi versuri sforăitoare, ci prin promovarea continuă, prin toate canalele, a non-valorii. Populaţia ţării este sufocată cu vulgaritate, superficialitate, sexualitate excesivă, trivial, lipsă de sens şi de direcție şi, astfel, este transformată într-o masă de manevră mult mai uşor de manipulat şi de controlat.

Statul român post-decembrist s-a asigurat ca în vârful tuturor instituţiilor sale să se caţere indivizi obedienţi şi manipulabili, oportunişti, lingăi, executanţi docili, personaje dubioase, nulităţi fără opinii proprii şi fără coloană vertebrală, neaveniţi fără cultură, bun-simţ, bun-gust sau, măcar, bună-intenţie. Şefii şi şefuţii din România respectă toţi, ca pe-o condiţie sine qua non, acelaşi portret-robot: orgoliu gigantic - viziune zero! Lipsiţi de orice valoare personală şi susţinuți doar de proptelele politice sau de gaşcă, aceşti „capi” nu vor promova niciodată valorile adevărate şi nu vor încuraja niciodată exprimarea liberă sau manifestarea creativităţii autentice. Instituţiile româneşti nu sunt conduse de lideri, ci de stăpâni peste „moşii” pe care le consideră ale lor, de şefi a căror mentalitate seamănă izbitor cu cea a marilor feudali sau a stăpânilor de sclavi... Ei bine, niciun astfel de şef nu va înghiţi niciodată artiştii autentici, rebelii, originalii, nealiniaţii. Nu-i va înghiţi şi va face tot ce îi stă în putinţă ca să-i îngroape.

Televiziunile şi radiourile, subjugate de interese politice, financiare sau conjuncturale, promovează exclusiv anumiţi artişti – artiştii „agreeaţi” - mereu aceeaşi, mereu dintre cei aflaţi în mainstream, adică în acel curent care „nu face valuri”, nu ridică probleme, nu transmite mesaje profunde, nu îndeamnă la reflecţie sau la evoluţie, nu trezeşte emoţii şi mai ales, nu se adresează umanităţii din OM, ci animalităţii din el. În muzică, mainstream-ul, la care s-au aliniat treptat toţi cei care vor audienţă, faimă şi câştig facil, este foarte uşor de recunoscut, indiferent dacă e în pop, folk, rock, muzică lăutărească sau populară: linii melodice care seamănă izbitor cu mii de alte linii melodice, construite pe aceleaşi acorduri, repetitive şi lipsite de originalitate & versuri lipsite de valoare şi, uneori, lipsite chiar de sens logic, în care se perorează, fără subtilitate sau rafinament literar, despre dragostea sinonimă cu sexul, despre posesie şi distracţie superficială şi, în general, despre toate aspectele care apropie fiinţa umană de mamifer. Adică, 99,99% din muzica pe care o auziţi la orice post de radio / televiziune! Şi în acest caz, există câteva excepţii - doi-trei realizatori de emisiuni, care se încăpăţânează să lupte cu sistemul din interior şi reuşesc să strecoare în play-list şi niscaiva muzică „nealiniată”, pe lângă ciurucuri şi muzică străină, care e majoritară (şi pentru care drepturile de autor se scurg în afara ţării). " (Adrian Berinde)

Radu Lupaşcu
redactor-şef artasunetelor.ro

29 ianuarie 2019

Foto: Cristian TOPAN

Iată scrisoarea muzicianului Ştefan Mardale adresată Președintelui Director General al Radiodifuziunii (cabinetpdg@radioromania.ro):

"Bună ziua, Domnule Președinte Director General, Georgică Severin!

Mă numesc Mardale Ștefan, am 54 de ani, sunt profesor de canto. Vă mulțumesc pentru amabilitatea de care ați dat dovadă răspunzându-mi la ultimul mesaj pe care vi l-am trimis, mesaj în care criticam lipsa legăturii între muzica difuzată și materialele ce o preced sau succed.

Scriați în răspuns despre profesionalismul angajaților radioului național, ce-i drept fără prea multe argumente. Bineînțeles că sunt și profesioniști în instituţie, dar nu aș vrea să vă supăr cu procentul adevărat al celor care pot fi caracterizați astfel. Predecesorul dumneavoastră a făcut angajări fără concurs, iar de-a lungul vremii lucrurile nu au stat mult diferit: Pile, Cunoştinţe, Relaţii.

Adaug la cele spuse în precedenta mea scrisoare, că lipsa liantului între materiale și muzica difuzată e un fel de radioanalfanetism funcțional. Un fapt foarte des întâlnit și în programele R.R.A. și la posturile provinciale, nu numai la R.R.Cultural acolo unde v-am dat clar exemplul respectiv.

Aș vrea să vă mai aduc la cunoștință două fapte pe care nu am cum să le văd ca dovezi de profesionalism.

1. În primăvara asta Radio România a acordat premii muzicale. O inițiativă foarte bună pentru un post care are în statutul său promovarea valorilor românești, valori unde mi-aș dori să conteze calitatea interpretării, compoziției, a textului, mai mult decât valoarea de piață așa cum se întâmplă de prea multe ori. Artistul anului a ieșit, deși nimeni nu știe pe unde a intrat, Zâmbărel cel cu nume de emoticon. Entitățile profesioniste plătite din bugetul statului spun că așa a vrut publicul, dar niciuna nu poate explica felul cum s-a votat. Pentru că majoritatea nu are cum să știe, aș vrea să povestesc pe scurt despre cum s-a desfășurat primul turneu național al ”artistului”, și ce a urmat. După lansarea cu tam tam al primului cd scos cu cel mai tare trust media de la noi, a fost anunțat un turneu național. În primele trei concerte (Timișoara, Arad, Brașov) numărul biletelor vândute la toate trei s-a apropiat de O SUTĂ. Știu asta de la unul din instrumentiștii care l-au acompaniat. Bineînțeles turneul s-a contramandat, asta se poate verifica. De atunci nu a mai încercat deși este cunoscut și de băbuțele surde din sătucuri pe cale de dispariție. Nici pe pagina lui de feisbuc (h)artistul nu excelează în vreun fel. Pare pagina unui puști fără atitudine sau pasiuni. În afară de numărul de laicuri pe Sf. Youtube, laicuri care se pot și cumpăra, asta știe mai toată lumea, eu nu am reușit să aflu la ce excelează acest nickname. Ați putea afla dumneavoastră de la profesioniștii respectivi? Vă rog să intermediaţi, pentru că mie nu mi-au răspuns.

2. La Premiile Radio România 2016, Smailică a fost nominalizat la secțiunea cel mai bun solist vocal. Atunci i-am spus asta unui elev de-al meu în vârstă de 11 ani, Mircea Nicola. Sper că glumeşti, mi-a zis. Majoritatea elevilor mei, de la vârsta lui în sus, se amuză ascultând textele multora din actualele şlagăre româneşti difuzate la R.R.Actualităţi. Dacă în aprecierea compoziţiei există un grad ridicat de subiectivitate, apoi la text, acesta e foarte mic, dar trebuie să ai măcar cultura unui copil isteţ şi bine crescut aşa cum e Mircea.

Revenind la nominalizarea din 2016, având ceva cunoștințe practice, vă pot garanta că renumitul Smiley are o voce submediocră la toate capitolele. Cu aşa calităţi interpretarea nu poate avea un calificativ mult mai mare ca vocea. Fapta cu numărul doi nu o pot trece nici la radioanalfabetism funțional. Aștept cu interes răspunsul profesioniștilor de care pomeneați!

Din câte știu sunteți membru al partidului care ne-a îndemnat, nu demult, să îndrăznim să credem în România. Ați binevoi să-i rugați pe prea pomeniții profesioniști să îndrăznească a respecta legea care prevede ca 40 % din repertoriul muzical difuzat să fie din muzica românească?

Ar putea acești imenși profesioniști să găsească un loc pe site-ul instituției unde să vedem și noi playlisturile lunii?

Vă mulțumesc anticipat!

Cu respect nedisimulat, Ștefan Mardale"

Iată şi scrisoarea de răspuns a Radio România, redactată într-un limbaj ambiguu, bivalent, aproape de cel de lemn al (neo)comuniştilor:

scrisoare Radio Romania.jpg

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Brezoi 2019b.jpg

Afis_Ana Popovic Brezoi 2019.jpg

Afis_Diana Rein 2019.jpg

Afis_Bon Jovi 2019.jpg

Afis_The Cure 2019.jpg

Afis_ArtMania festival 2019.jpg

Afis_Dream Theater 2019.jpg

Afis_Water Music Festival 2019.jpg

Afis_dichis 2019.jpg

Afis_bruce dickinson 2020.jpg