Arta Sunetelor

 

(Re)Naşterea unei păsări de foc!

Ieri, 11 februarie 2014, în Sala Mare a Institutului Cultural Român am asistat la naşterea PĂSĂRII ROCK!!!

pasarea rock.jpgVOCEA, CREIERUL şi ENERGIA noii păsări de foc sunt - aşa cum bine ştiţi - Mircea, Ioji, Ţăndărică pe care, îi vom iubi atâta timp cât starea muzicii rock ne va cuprinde şi ne va da aripi să parcurgem distanţa spre concertele lor. Pe strunele Pasării Roc...k & roll (compoziţie Josef Kappl, 1975) trio-ului magic i s-au alăturat la prezidiu, iubiţii muzicieni, claviaturistul Vlady Cnejevici şi chitaristul Teo Boar. Alături de ei, invitaţi în spectacolul de pe 25 martie 2014, de la Sala Palatului vor fi: trubadurul poeziei lirice, Marius Baţu şi violonistul diavolului, Mani Neumann (care din păcate, nu a putut fi prezent la conferinţa de presă). Una din surprizele conferinţei a fost divulgată de managerul trupei, Vali Rudolf, prezentând cel mai nou component al Păsării Rock, chitaristul Cristi Gram, proaspăt... fost membru Phoenix. După cum a declarat ziariştilor, el a făcut parte din trupa Phoenix încă din perioada când din acesta făceau parte toţi membrii grupului(2004), respectiv Mircea, Ioji şi Ţăndărică, menţionând căel intrase în grupul Phoenix la propunerea lui Nicu pentru a-l înlocui pe Mani Neumann."La invitaţia lui Ioji de a face un solo pe noua piesă a Pasării Rock, am acceptat pentru că ne-am dorit sălucrăm împreună. Eu cântasem împreună cu fratele lui în trupa Acustic. I-am spus lui Nicu de acest lucru şi el mi-a zis că nu mai avem ce discuta şi ...asta a fost despărţirea!"Cu doi tineri şi foarte valoroşi chitarişti, din două stiluri diferite, mă aştept la un sunet plin, vigurosşi desigur, la un duelprin de angajare şi agerime. A doua surpriză, prezentată în timpul conferinţei,a fost lansarea în primă audiţie a piesei Praznic năpraznic scrisă de Josef Kappl, pe versurile lui Florin Dumitrescu (gustat textier al Sarmalelor Reci). Un frumos cadou, începând de azi, tuturor iubitorilor Păsării de foc! Spun de foc, pentru că atât muzica cât şi versurile sunt pe acelaşi tipar ethno rock, aranjamentele şi solistica lui Cristi Gram fiind cele care repoziţionează în spaţiul actual, măiestria membrilor noului supergrup, PASĂREA ROCK! Supergrei da!, pentru că:

Mircea Baniciu a făcut parte din grupul Phoenix, invitat în grupul ABRA şi unul din stâlpii folk-ului românesc;

Ioji Kappl a făcut parte din grupul Phoenix, iar în Germania a fondat împreună cu Ţăndărică şi Dixie Krauser grupul Madhouse şi activează în trioul Farfarello alături de Mani Neumann;

Ovidiu Lipan Ţăndărică a făcut parte din grupurile, Roşu şi Negru, Phoenix, Madhouse, Lipan Connection şi Bosquito şi are o bogată activitate solo;

Vlady Cnejevici a făcut parte din grupul Compact şi activează în grupurile The Blue Workers, Pasărea Colibri şi Pacifica;

Teofil Boar a făcut parte din face parte din grupurile The Blue Workers, Pasărea Colibri şi Pacifica;

Cristi Gram a făcut parte din grupurile Acustic, Talisman şi Phoenix;

Marius Baţu face parte din duo-ul folk Poesis, Pasărea Colibri şi este un apreciatartist folk.

Mani Neumann (Der Teufelsgeiger) a făcut parte din grupul Phoenix, activează în Germania în grupul Farfarello.

pasarea rock 1.jpgŞtiri răutăcioase, obscure, apărute în această dimineaţă, în presa tabloidă fără identitate, consideră grupul o clonă a emblemei Phoenix sau asociază nepermis numele membrilor Păsării Rock cu declanşatorii unui război cu Nicu Covaci, război stârnit la tribunalde însuşiliderul grupului Phoenix, care şi-a dat în judecată colegii, invocând faptul că aceştia nu aveau drepturi de autor pentru a cânta, în ultimii ani, piesele compuse de el pentru Phoenix, cerând despăgubiri de 150.000 de euro! (cf.lg.285 cap. IV art. 15.) Sentinţa se va pronunţa pe 19 februarie 2014, până atunci aceaşi trăitori din scandal, alimentând ideea că, Pasărea Rock are un repertoriu incert, neştiutori fiind de bogata zestre muzicială a celor 3 "trecuţi" prin Phoenix (piese înregistrate în nume propriu sau colectiv). Nu pot crede că legea poate interzice interpretarea unei piese indiferent de cine a fost scrisă sau interpretată! Înregistrarea pe un suport poate crea probleme, dacă nu sunt declaraţi compozitorii şi nu sunt plătite drepturile de autor (Cap. IV Art 14.). S-ar crea un precedent şi este posibil ca şi în alte situaţii similare vezi Rezident Ex vs. Cargo (sau mai nou Kempes), să asistăm la îngrădirea unor drepturi constituţionale (Cap. VI Art. 33.1).

"... Covaci se bazează pe o lege strâmbă. Niciunde în lume nu se interzice să cânţi ce vrei, de la Beatles, la John Lennon şi până la Phoenix, cu condiţia să nu înregistrezi şi să nu comercializezi discul. Acum am venit de la Vama Veche, unde am auzit nişte puşti cântând «Strunga». Să se ducă să îi aresteze şi pe ei. Nu se poate aşa ceva!“ (Mircea Baniciu declaraţie în ziarul Adevărul)

Interzicerea printr-o lege a interpretării unei piese mi se va părea un abuz demn de o epoca demult apusă (sper!). Pe vremea aceea o interzicea cenzura, iar în zilele noastre unul din autorii şi interpreţii ei...Cum vă sună? "Comunismul, unde a triumfat, te beleşte sistematic." (Petre Ţuţea)

Cine a fost la Sala Palatului pe 3 decembrie 2008, la prima întâlnire Baniciu - Kappl şi prietenii -Gyuri Pascu, Leo Iorga, Pacifica (a doua a fost în 2010), prilej cu care au lansat single-ul Pe Argeş în Jos - a fost cuprins de emoţia firească a uneri revederi de excepţie, cu 2 dintre membri originali ai trupei fanion a rock-ului românesc. Nu peste mult timp, în diverse evenimente sau locaţii (vezi Frumoşii nebuni ai marilor oraşe) autorii revederii, bucurându-se de noua regrupare cu Ovidiu Lipan Ţăndărică la Festivalul Folk You Florian Pittiş (de anul trecut), au declanşat cea mai favorabilă reacţie a publicului pe care mi-a fost dat să o simt doar la concertul revenirii grupului Phoenix pe Platoul Pionierilor (la Festivalul rock din 1991...vezi foto) Drept care, rogu-te dragă Nicu, nu te supăra pe noi ascultări şi fani ai grupului PHOENIX, că vă iubim creaţia atât de tare! Nu ne lua cântecul şi spiritul rock! Fii tu însuţi "Andrii Popa cel vestit, ce nu-i pasă de nimic, care are fraţi de cruce şapte, ce-au supt sângele cu lapte" şi ieşi din istorie - când va vrea Bunul Dumnezeu - cu fruntea sus mândru că nimeni nu-i va pângări memoria. Arată-ne, cum poate renaşte, Pasărea Phoenix, din propria-i cenuşă!

Șerban Foarță își amintește într-un interviu pentru pressalert.ro de cenzura textelor pentru rebelii cu plete și bărbi: Nu ne băteam singuri cuie în talpă... Și de regulă cenzura era foarte îngăduitoare dacă evitai anumite cuvinte, gen Dumnezeu, sex etc. Nicu și trupa au avut mai mult probleme cu pletele decât cu textele. Dar și cu pletele au rezolvat până la urmă. Ion Iliescu, care a ajuns Secretar 2 la Cultură, le-a dat hârțoagă că sunt actori și că le e permis să poarte plete și bărbi..." Cealaltă faţă a fostului preşedinte o cunoaşteţi. Nu insist asupra acesteia, cum nu insist nici asupra faptului că tocmai din cauza caracterului omului nou creat şi ale sale apucături de fante şi cocalar se simt carenţele din educaţie şi cultură...

Ultima surpriză a conferinţei de presă de ieri este anunţul turneului din aprilie al Păsării ROCK în ţara noastră (7 aprilie Constanţa, 8 aprilie Galaţi, 9 aprilie Bacău, 10 aprilie Iaşi, 11 aprilie Cluj Napoca şi 14 aprilie Timişoara). Un prim pas spre un zbor cătreEuropa, având în vedere că unul din partenerii săi, ICR, prin glasul preşedintelui său Lilian Zamfiroiu, a declarat susţinerea şi onoarea de propune Ocidentului un destoinic mesager al rock-ului românesc. Alături de un îndemânatic impresar şi a sa agenţie (Revolver), ce merită toate laudele pentru organizare, sperăm ca Pasărea Rock să-şi continue zborul spre inimile pe care le-a (re)cucerit întru fiinţa sa, mai ales că în aceste vremuri, cu adevărat tulburi, avem nevoie de spiritul viu, puternic şi neînfrânt al muzicii rock!

Radu Lupaşcu
12 februarie 2014

Foto: Tudor Macovei

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg

Afis_Bumblefoot 2017.jpg

Afis_Candy Dulfer.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg

Afis_Havasi.jpg