Arta Sunetelor

 

RAGEVOLUŢIA ROCK 2004

RAGEVolutia rock.jpgÎn anul 2003, am iniţiat proiectul „Festivalul Alternativa Rock 2003”, organizat de Club A, unde au participat 96 formaţii rock din Bucureşti şi din ţară. În proiectul respectiv prevăzusem şi editarea unui dublu CD, care ar fi permis promovarea la posturile de radio a celor mai interesante trupe participante la eveniment. Din nefericire, ideea apariţiei acestui CD a fost abandonată, astfel că formaţiile respective au fost nevoite să bată singure la uşile radiourilor şi ale diverşilor producători pentru a-şi promova muzica. Putem să numărăm pe degete acele formaţii care au avut norocul de a găsi uşile potrivite, astfel că Luna amară, Regal, Verso, Defect, Trooper, Cri Gri, Mekanik Şef, Graven sau Marsyas au reuşit deja să-şi lanseze propriile albume. Multe alte trupe s-au desfiinţat între timp. După un an, un alt club, Big Mamou, a organizat săptămânal, în fiecare joi, concerte sub genericul „Rage Records New Comers”, unde am reîntâlnit peste 50 de formaţii.

Radu Lupaşcu şi Rage Records au reactualizat ideea şi astfel, apar pe această compilaţie 13 trupe care încearcă de câţiva ani buni să demonstreze că rock-ul românesc nu a murit. Sunt acele trupe care nu satisfac „exigenţele” producătorilor români, deoarece nu se conformează stilului impus de aceştia. Şi totuşi, aceste trupe se încăpăţânează să existe, şi bine fac, suportând cu stoicism rigorile underground-ului: concerte puţine, lipsa sălilor de repetiţii, cheltuieli exagerate comparativ cu veniturile obţinute din muzică. Dar, sunt convins că ele vor reprezenta tot ce va fi mai valoros în rock-ul românesc din anii următori, având deja acumulată experienţa necesară pentru a se impune.

Câştigătoare recentă a trei premii la faza finală a Festivalului naţional de creaţie „Iuliu Merca”, desfăşurat la Cluj Napoca, SHEKINAH, reprezintă, fără îndoială, „capul de afiş” al acestei compilaţii. O trupă „white - metal - core”, care a înregistrat până acum 3 demo CD-uri: „Adrenalina”, „Tribecore” şi „Vreau să fiu preşedinte”. Carismaticul solist vocal, Andy Ghost, are aceeaşi prezenţă scenică dinamică ce-l caracteriza în anii în care formaţia Altar, se afla în primul plan al rock-ului românesc. Îl secondează cu brio, chitaristul Johnny J.R., KarMaster (clape, voce) şi secţia ritmică alcătuită din Zoli (bas) şi PhenoMenOn (tobe). Nu încercaţi să le aflaţi numele reale pentru că nu veţi reuşi. „Te visez”, este o piesă lentă, compusă de Nimrod, un alt component al formaţiei Altar, pe versurile lui Andy Ghost, iar piesa pamflet, „Vreau să fiu preşedinte”, este o compoziţie conformă situaţiei actuale din ţară. Alte informaţii, fotografii şi piese de downloadat, pe site-ul: www.shekinah.ro

Deşi practică un etno – rock cu mare priză la public, formaţia bucureşteană 4 x 4, se zbate de vreo trei – patru ani să iasă din anonimat. Din ignoranţă, ca să nu-i zicem prostie, producătorii au refuzat demo-ul „4 x 4”, nepricepând că acesta este stilul muzical acceptat şi promovat în prezent, în ţările din vestul Europei. Timbrul solistei, Minioneta Florescu, aminteşte pe alocuri de cel al celebrei Maria Tănase. Cătălin Ciucan (chitară), Nelu Nicolae (bas), Ionuţ Georoiu (sax) şi Tiberiu Florescu (tobe), sunt cu toţii muzicieni cu multă experienţă, şi participă împreună la activitatea de creaţie. „Haiducul” şi „Hoţii de fete”, sunt cele două piese ce reprezintă pe această compilaţie o trupă ce ar merita o soartă mult mai bună. Eu sunt încă optimist în ceea ce-i priveşte pe ei.

Piesele, “Imposibil” şi “Cântec trist”, aparţin formaţiei INTERZIS, o trupă care activează în rock-ul bucureştean, de aproape 10 ani. Membrii fondatori sunt talentatul chitarist – compozitor, Eugen Popovici şi solistul vocal, Liviu Mateescu. Din motive personale, alţi doi membri fondatori, Nicu „Buză” Buzoianu (bas) şi Dan „Raţă” Petrescu (tobe), au părăsit recent trupa, fiind înlocuiţi de tinerii conservatorişti Adrian Ciuplea (bas) şi Cristi Chirodea (tobe). Calificaţi la faza finală a Festivalului „Iuliu Merca”, ei au câştigat Premiul pentru cel mai bun „cover” Semnal M., „Poveşti la gura sobei”. Ei au avut ceva mai mult noroc, astfel că în curând va apărea la A & A Records, „Primul album”. Site în construcţie:www.trupainterzis.ro

„În gol” şi „Am crezut”, sunt cele două compoziţii care reprezintă formaţia bucureşteană, SAHARA. Aceasta s-a înfiinţat în urmă cu patru ani, atunci când vocalistul Dan „Byron” Radu a plecat la Blueservice şi apoi, la trupa clujeană Kumm. Au rămas, Cristian Răducanu (tobe), Ciprian Macavei (bas) şi Felix Bârcă (chitară), care au cooptat-o pe talentata solistă Luciana Puiu, o voce care aminteşte în egală măsură de Anouk şi Alanis Morissette, astfel că stilul trupei s-a modernizat, stabilizându-se în zona rock-ului alternativ. Au urmat, participări şi premii la festivalurile rock de la Craiova, Buzău, Bucureşti şi, recent, la Cluj Napoca. Au fost descoperiţi de managerul trupei Luna amară, Ricci Constantinidi, astfel că, în ultimul timp, Sahara cântă în deschiderea formaţiei clujene. Din nefericire, producătorii sunt, încă, dezinteresaţi de muzica lor. Informaţii suplimentare, fotografii şi piese de downloadat la adresa: www.sahara.ro

Surpriza compilaţiei, o reprezintă, „Intention”, piesă ce asigură prezenţa pe compilaţie a formaţiei timişorene, BARAKA, trupă înfiinţată, în 2004, de patru muzicieni cu experienţă muzicală bogată. Toboşarul Molnar Levente şi chitaristul Szabo Zsolt, au fost membrii fondatori ai formaţiei Survolaj, cel mai iubit grup românesc din primii ani de după „revoluţia” din 1989. Basistul Czifrak Ştefan, a colaborat cu numeroase formaţii timişorene, printre care, Crossroads şi Quo Vadis, iar vocalistul Szorad Gabi şi-a făcut ucenicia pe scenele de rhythm and blues din Budapesta. Promo CD-ul „Baraka”, apărut în primăvara acestui an, deşi beneficia de o copertă şi de o masterizare de excepţie, li s-a părut mult prea greu de inteles pentru „producătorii” români, astfel că mai avem de aşteptat ceva timp până va apărea primul lor album. Adresă site: www.baraka.ro

Deşi este deosebit de modest, poate şi datorită faptului că şi-a asumat rolul celebrului şi regretatului Iuliu Merca, în formaţia clujeană Semnal M, ŞTEFAN FLORIN, se dovedeşte a fi unul dintre cei mai talentaţi chitarişti români din acest moment. Pe lângă activitatea pe care-o desfăşoară cu Semnal M, el pregăteşte un album solo care-i demonstrează şi talentul componistic. „Semnal de toamnă” şi „Atât de dulce”, sunt două piese moderne şi pline de sensibilitate care ne fac să aşteptăm cu nerăbdare apariţia albumului. Informaţii şi fotografii cu Ştefan Florin, găsiţi pe site-ul: www.semnal-m.ro

Lansată în anul 2001, 41, a devenit în timp, trupa cu cei mai numeroşi fani în rândul adolescenţilor bucureşteni. Un aer de rock proaspăt, actual, îmbunătăţit de unele influenţe ale deja bătrânului punk rock, caracterizează muzica practicată de: Doru Puşcaşu (voce),  Mircea Moroianu (chitară), Horia Gridean (bas) şi Mihai Zorcă (tobe). De pe demo CD-ul lor, au fost preluate pe acestă compilaţie piesele: „Dai” şi „Imagini”.

Mihaela Dinu (Baba Novac), Carmen Dima (Camioane’n mulţime), Alice Bursuc (Open), Iulia Preotu (Acvila), Roxana Andronescu (Spin), Simona Radu (Trupa), Raluca Bălăjel (Zebre), Florentina Ciobanu (Regal), Ana Mladinovici (Interitus), Luciana Puiu (Sahara) sau Minioneta Florescu (4 x 4), sunt doar câteva nume de fete care au toate şansele să se afirme în muzica rock românească. Să adăugăm şi numele Teodorei Tănase, solista formaţiei bucureştene EVO, care este o trupă de rock alternativ remarcată în ultimul an. Cosmin Lupu (chitară), Sebastian Dosoftei (bas) şi Bogdan Iliescu (tobe), sunt ceilalţi membri ai trupei prezente pe acest CD prin piesa, „Cum ar fi”. Deocamdată nu au un site, aşa că-i puteţi contacta la adresa: evo@recreate.ro

„Braţele tale”, reprezintă formaţia pop rock studenţească DUBLU SENS. Aceasta s-a afirmat în ultimii doi ani în cluburile bucureştene, dar, aşa cum se-ntâmplă adeseori la trupele nerodate suficent, componenţa trupei nu este încă stabilă. De remarcat, solistul vocal Cătălin Mitea, o prezenţă scenică ce aminteşte de Brian Ferry, chitaristul – compozitor, Ioan Nacu şi Dan Secărea (tobe). Adrian Dobrin (bas) şi Victor Rivalet (clape), se pare că s-au retras, cel puţin momentan, din trupă. Site în construcţie: www.dublusens.ro

O altă trupă studenţească afirmată prin cluburile bucureştene este SOD’ ACUSTICĂ. Eduard Jighirgiu (voce, chitară armonie) este compozitorul şi autorul textelor celor două piese, prezente pe această compilaţie: „Poate” şi „Ar fi păcat”. George Dumitriu (chitară, voce), Radu Dumitriu (bas, voce) şi Laurenţiu Zmău (tobe), sunt ceilalţi trei componenţi ai unei trupe cu o personalitate în plină formare. Contact: edypit@personal.ro

O trupă extrem de ambiţioasă se dovedeşte a fi ALIAJ, care s-a înfiinţat în Constanţa pe vremea când cei patru componenţi erau liceeni. Nimic nu-i poate descuraja pe: Dan Lăzărescu (voce, chitară), Ioan Budu (chitară), Alexandru Hariga (bas) şi Paul Rizea (tobe), astfel că, deşi jumătate din trupă locuieşte în prezent în Bucureşti, au reuşit să înregistreze trei demo CD-uri, au susţinut numeroase concerte în Bucureşti, Constanţa, Buzău, Tg. Mureş, şi şi-au construit un site reuşit, aflat la adresa: www.aliaj.ro . Pe prezenta compilaţie se află: „Vând” şi „Hai”.

Cu totul surprinzător, pe această compilaţie găsim şi numele formaţiei BVN, prescurtare de la BOALA VACILOR NEBUNE, o trupă din Sf. Gheorghe, plină de umor, care după ce a intrat pe sticlă cu videoclipul „Ploaia”, a dispărut în ceaţa tranziţiei. În iulie 2001, componenţa BVN era următoarea: Horia Kraus (voce), Călin Săucescu (chitară), Bebe Malik (bas) şi Ovidiu Condrea (tobe). Sperăm să revină.

Un alt nume puţin vehiculat este NACO, un proiect pop rock al vocalistului Mihai Naco şi al chitaristului Mălin Cristache. Piesa „Departe” aparţine compozitorului Alex Neagu.

După cum am spus-o şi cu altă ocazie, este un CD „de colecţie”, absolut necesar pentru fanii rock-ului alternativ şi „de decizie” pentru acei producători care se gândesc totuşi la viitorul rock-ului românesc.

Nelu Stratone

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Mircea Vintila 2017.jpg

Afis_Regal Vienez 11 dec. 2017.jpg

Afis_Havasi.jpg

Afis_David Garrett.jpg