Arta Sunetelor

 

Blues Fest London 2016!

O2 Arena 2016.jpgVan Morrison a fost prezent la toate ediţiile Festivalului de Blues de la Londra, fie că acesta a avut loc la celebra Royal Albert Hall (în 2013 şi 2014), fie la relativ noua locaţie de concerte, The O2 Arena (2015 şi 2016). Întotdeauna organizatorii au anticipat farmecul apariţiilor sale unice, ireversibile, irepetabile, experienţe concertistice ce transcend spaţiul şi timpul. Dacă aveţi răbdare, căutaţi înregistrări vechi sau noi cu Van Morrison (sau cu trupa THEM) şi constataţi diferenţe majore, de substanţă şi expresie, în (mai) toate concertele sale. La ediţia de anul trecut, care a avut un succes de răsunet, Van a cântat cu Tom Jones. Unii vă veţi întreba, pe bună dreptate, ce are Sir Tom Jones cu bluesul. Ascultaţi-l aici acompaniat de Hugh Laurie şi Irma Thomas. Apoi, puteţi parcurge repertoriul setlistului de la (Prudential) Blues Fest London şi veţi putea fi de acord sau nu, cu armonica bluesului său. Tom Jones a cântat tot bisul său împreună cu "Van the Man", printre cele patru piese regăsindu-se celebrul hit, Sometimes We Cry. O compoziţie VAN MORRISON, pe care a reluat-o anul acesta, în duet cu charismaticul Chris Farlowe. Pe numele său adevărat, John Henry Deighton, Chris are 76 ani, este VOCEA trupei COLOSSEUM, eminenţi precursori ai jazz-rockului, intraţi definitiv în eternitate cu excepţionalul album Colosseum Live, din anul... 1971. Aşadar, "legendarul cowboy din Belfast" a revenit în arenă, în aceeaşi seară cu un alt gigant al Regatului Unit, încântătorul Jeff Beck. Pe 30 octombrie 2016 la Arena O2 din Londra, am prins un Van Morrison în formă de zile mari, o zi norocoasă pentru mine şi pentru cei prezenţi, a cântat foarte mult cu saxofonul sau muzicuţa şi ne-a dăruit rezonanţa unică a timbrului său nazal, în multe din faimoasele sale compoziţii. Amintesc aici numai două, Wavelength şi Moondance, dintre cele vechi şi, deja celebra, Every TimeIncalzire la Priority Lounge.jpg I See A River, de pe ultimul său album, Keep Me Singing, al treizeci şi şaselea, ce tocmai fusese lansat cu o lună înainte de acest uimitor eveniment. Trei zile de concerte, în trei locaţii diferite, The O2 Arena, Indigo şi Brooklyn Bowl, plus alte mici spaţii, B.B. King Stage (aici ne-am amuzat cu americanca Kaz Hawkins), Acoustic Stage şi futuristul Private Lounge. O atmosferă prietenoasă peste tot, îngeraşi-hostess amabili, zâmbitori şi utili, sunet impecabil, iar despre aromele berii englezeşti sau a whiskey-ului tradiţional, nu cred că este cazul să mai comentez. Însă trebuie să amintesc şi cu această ocazie că... De prisos să vorbim de un (mare) festival de blues în Bucureşti. Avem în Sighişoara, la Tulcea şi Timişoara, la Focşani, la Ghelari sau la Suceava. De pomană am tot scris că bluesul este o stare de spirit şi că nu toţi muzicienii care ştiu note îl pot cânta cu onestitate şi râvnă. Aşa cum nu toţi poeţii pot traduce versurile altor poeţi - de exemplu ale lui Dylan -, aşa cum doar unii muzicieni pot fi pictori - aşa cum ESTE de exemplu Dylan -, tot aşa putem vorbi de blues pe româneşte, doar în cazul lui Baicea, Ochescu, Aldea, Hanno, Chifi, Totu, Joe Ruşi, Radu Cârlan, Giuglea, Marcian, Tzetze, şi mai tinerii, Soul Serenade, Southerman Robbie şi The River. Restul este în zadar, în deşert, în van... sau cum spunea Moţu, este degeaba! Revenind la Sir George Ivan Morrison (n. 31 august 1945), pentru că a cântat totuşi cu Dylan şi John Lee Hooker (la Acropola ateniană) să amintim pentru cei tineri că este singurul artist din lume cu cele mai multe albume de cinci stele. Este apreciat de critică şi de fani în ciuda atitudinii infatuate şi a unui egotism clar pronunţat. Aşa i-au şi prezentat englezii: "The Mavericks Night!"

"Someone once described me as a maverick and that's what I would say. I'm a maverick not by choice but by conviction." (Van Morrison)

Întotdeauna în pas cu vremurile şi mereu cu verbul la el, Van a punctat fiecare moment, cu ascuţimea spiritului său, fiind printre acei artişti care nu pot plictisi audienţa cu nicio remarcă. Ritmul e mai domolit, însă încărcătura emoţională a devenit mai Chris Farlowe O2.jpgrafinată. O ţesătura de hituri, pe care o sesizaţi în cupajele din playlist, atât de bine legată, că ar părea un întreg inamovibil. Van Morrison este însuşi bluesul Omului Alb.

"I didn't want to be mimicking Chicago blues musicians forever. My thinking was, We're not them, we're not black, we're British middle-class kids and let's get on and do our own music."

Vocea sa, acum intrată în al 72-lea an de faimă, a fost pe placul tuturor, chiar dacă intensitatea a mai scăzut, expresivitatea a oferit aceeaşi culoare amprentei sale vocale. Am trăit o bucurie muzicală adevărată, o experienţă irepetabilă, drept care, vă recomand cu sinceritate, să prindeţi unul din showurile noului său turneu.

Setlist Van Morrison The O2 Arena:

  • Too Late (de pe albumul Keep Me Singing 2016)
  • Have I Told You Lately (Avalon Sunset 1989)
  • Magic Time (Magic Time 2005)
  • Wavelength (Wavelength 1978)
  • Every Time I See A River (Keep Me Singing 2016)
  • Baby, Please Don't Go / Don't Start Crying Now (singles Them 1964)
  • Here Comes the Night (Them song1965)
  • Cleaning Windows / Be-Bop-A-Lula (Beautiful Vision 1982 / A Night in San Francisco1994)
  • Call It Stormy Monday (But Tuesday Is Just as Bad) (TyBone Walker cover; with Chris Farlowe&Jeff Beck) (A Night in San Francisco1994)
  • Sometimes We Cry (with Chris Farlowe, The Healing Game 1997)
  • Lonely Avenue (Ray Charles cover, Too Long in Exile 1993)
  • Moondance (Moondance 1970)
  • In the Afternoon / Ancient Highway / Joe Turner Sings / Raincheck (Days Like This / Days Like This / Down the Road 2002 /Days Like This 1995)
  • Help Me (Sonny Boy Williamson cover) (A Night in San Francisco1994)
  • Ballerina(Astral Weeks 1968)
  • Gloria (Them song)(single B-side of Baby, Please Don't Go 1964)

Jeff Beck O2.jpgJeff Beck a fost cealaltă legendă a muzicii rock pe care am reuşit să o prind la acest festival şi a treia pe anul tocmai scurs (despre The Who puteţi citi o recenzie aici). Împreună cu membrii valoroasei sale (noi) trupe (Jimmy Hall - n. 26 aprilie 1949, vocalistul grupului american Wet Willie -, - vocal, Rhonda Smith - din Canada, fostă basistă în grupul lui Prince -, chitară bas, Jonathan Joseph la baterie, Rosie Bones - vocal şi Carmen Vandenberg - chitară, componente ale trupei britanice BONES) a încălzit audienţa pentru Van Morrison, reuşind să-i surprindă pe toţi tinerii veniţi singuri sau cu părinţii lor, la acest final de festival. Nu se aşteptau la aşa ceva, mulţi necunoscând piesele noului său album, Loud Hailer. Modern, plin de viaţă şi cu o voce feminină impresionantă, albumul său este relativ neobişnuit pentru stilul epic pe care-l cunoaşteţi, este mai degrabă ieşit din tiparul jazzy-liric atât de caracteristic, de ani buni încoace. Descoperiţi în setlistul de mai jos inspirata aranjare a noilor piese printre celebre solouri instrumentale sau entuziaste coveruri, atât de mult dorite live de orice fan al chitarei electrice. La un moment dat, fata mea cea mare, Andreea Carmen, chiar m-a interpelat cu întrebarea: "Cum de se aud atât de puternic, clar şi curat, aceste sunete de chitară?". Geoffrey Arnold "Jeff" Beck (n. 24 iunie 1944) este printre puţinii chitarişti din lume care şi-a cultivat acest unic sound, cu o semnătură tehnică autentică şi inconfundabilă. Însă este şi "vina" instalaţiei de sunet din The O2 Arena. Lăsând gluma la o parte, trebuie să amintesc că Jeff Beck şi-a impus acest stil inovativ încă din anii '60, pe când cânta în celebrul The YARDBIRDS şi mai apoi, în super-grupurile sale, The Jeff Beck Group şi Beck, Bogert & Appice. Al cincilea chitarist al lumii (din topul alcătuit de revista Rolling Stone, 100 Greatest Guitarists of All Time) a fost o stea care a strălucit mai mult de o oră pe scena faimoasei O2 Arena, însă care ne-a creat o emoţie puternică, şi sunt sigur că, nu vom rezista tentaţiei de a-l revedea cât de curând. În primele luni ale lui 2017, Jeff Beck colindă cu acest album Japonia. Poate cine ştie, cineva dintre organizatorii mioritici se încumetă să-l invite, după aceea, la Bucureşti. La noi, speranţa ţine de foame, aşa că aveţi timp, cei care nu-l cunoaşteţi încă, să-l studiaţi pe internet, căci la radio şi TV este stric interzis... Cultura dăunează grav societăţii.

"Jeff Beck is my all-time favourite guitarist, what do I say after that?" (John McLaughlin)

Setlist Jeff Beck The O2 Arena:

  • The Revolution Will Be Televised (de pe albumul Loud Hailer2016)
  • Freeway Jam (Blow by Blow, 1975)
  • Lonnie on the Move (Lonnie Mack cover)
  • Live in the Dark (Loud Hailer2016)
  • The Ballad of the Jersey Wives (Loud Hailer2016)
  • You Know You Know (Mahavishnu Orchestra cover)
  • Morning Dew (Bonnie Dobson cover)
  • A Change Is Gonna Come (Sam Cooke cover)
  • Big Block (de pe Jeff Beck's Guitar Shop, 1989)
  • Cause We've Ended as Lovers (Syreeta cover)
  • Scared for the Children (Loud Hailer2016)
  • Beck's Bolero (primul său mare succes solo, single 1966)
  • Goodbye Pork Pie Hat (Charles Mingus cover)
  • Brush with the Blues (Who Else! 1999)
  • Superstition (Stevie Wonder cover)
  • A Day in the Life (The Beatles cover) Un cover instrumental interpretat magistral de Jeff Beck.

Radu Lupascu O2.jpgPentru mine, 30 octombrie 2016 a fost, A Day in the Life... Mulţumesc Andreea!

"Found my coat and grabbed my hat / Made the bus in seconds flat / Found my way upstairs and had a smoke / And somebody spoke and I went into a dream / Ah I read the news today, oh boy / Four thousand holes in Blackburn, Lancashire / And though the holes were rather small / They had to count them all / Now they know how many holes it takes to fill the Albert Hall / I'd love to turn you on."

Bilet O2 si bratara.jpg

Radu Lupaşcu
10 ianuarie 2017

Foto: Andrea Constantin


RELUAT – BIFAT – MERITAT!

Folk Om Bun 2016 1.jpgScriu atât de târziu, din motive... tehnice. Adică, pur și simplu, n-am avut pe ce. Deci, scuze pentru întârziere.

Ca martie din post, nu am lipsit de la nici o ediţie „Om bun”. Din ’90 încoace, am tot „monitorizat”, fie festivalurile - concurs, în amploarea lor de trei zile, fie galele de-o seară, cum a fost cea luni, 12 decembrie 2016.

Afişul a fost generos şi ca număr şi ca nume. Nu foarte des îi poţi vedea şi asculta în acelaşi spectacol pe Zoia Alecu, Mircea Vintilă, Vasile Şeicaru, Mircea Baniciu, Nicu Alifantis, Ducu Bertzi, Marius Baţu, Emeric Imre, sau pe mai proaspeţii Cosmin Vaman şi Alexandra Andrei, cu Spam-ul lor cu tot.

Într-un fel, m-am simţit ca pe vremuri, în sensul bun al cuvântului. În primul rând, pe scenă, s-a cântat curat, fără sofisticări orchestrale şi reinterpretări aduse la zi. Doar voce şi chitară. Ba, Mircea Vintilă, chiar a renunţat la cablul pentru amplificarea chitarei şi a folosit un al doilea microfon. Tot ca pe vremuri, când erau foarte rare (spre inexistente!) instrumentele „cu ascuţitoare” – cum glumea Doru Stănculescu, adică electroacustice. Şi iar mi-am surprins un zâmbet nostalgic, pentru că mi-am adus aminte că m-am îndrăgostit de muzica folk, în urma primului concert mare de gen, pe care îl vedeam, chiar pe această scenă, aici la Sala Palatului, cu... o mie de ani în urmă, pe la începutul anilor şaptezeci...

Despre mult prea „micro” (după gustul meu) recitaluri, nu am a comenta, în mod special. S-a cântat cu drag, s-a cântat cu poftă şi cu bucurie. Şi cum să nu fie aşa, când ai în faţă o sală plină şi când aproximativ patru mii de oameni se contopesc şi se fac una cu tine, cel de pe scenă. Din păcate, timpul a fost singurul cenzor. Mai greu să te desfăşori, în cele circa douăzeci de minute alocate fiecăruia. Dar, poate că a fost mai bine aşa. Doar ne-au „întărâtat” pe noi, fanii să mergem şi să îi vedem şi să îi ascultăm şi în evoluţii mai ample.

Poate, o explicaţie a evoluţiilor (la maxim!) de pe scenă a fost şi atmosfera din culise. Pentru că se întâlnesc doar accidental ca acum, în formaţie aproape completă, bucuria revederii a fost pe măsură. Nu au lipsit din meniu schimburile de informaţii, (fie despre colegi, fie despre cele mai recente cântări sau cele ulterioare ale fiecăruia) „miştourile” reciproce (devenite tradiţie), bancurile, sau rememorările unor întâmplări din vremuri de mult apuse. Şi uite aşa, „iar m-am cufundat în stele şi în nori şi-n cerurile ‘nalte” ale nopţilor cheltuite cu folos – din punctul meu de vedere - prin cabinele de la „Creangă”. La primele ediţii „Om Bun”, parcă, era dat ordin pe unitate ca, trei zile, nimeni să nu părăsească incinta, cu excepţia câtorva ore de somn precar...

Seara s-a încheiat așa cum ar fi și trebuit să se întâmple: cu aproape toată lumea pe scenă. Generos cum îl știm, Mircea Baniciu și-a sacrificat jumătate din recital pentru că, după numai trei piese pe care le-a cântat singur, și-a invitat aflaţi în culise. Pe sistemul „faceţi voci, faceţi voci”, la „Andrii Popa” cabinele s-au golit de artiști. Au continuat apoi cu „Om bun” și au încheiat, evident, cu „Cântecul bufonului”.

Cam asta a fost la Sala Palatului, luni, 12 decembrie 2016. Nostalgii, bucurii și... bomboane (muzicale!) la copii, cum se spune.

Mare lucru, faptul că Om Bun s-a reluat! Ba, mai umblă vorba prin târg, cum că, de la anul, titularul de drept, adică Victor Socaciu, își va lua, din nou, copilul în grijă. Doamne ajută, să fie așa! Poate, până atunci și Teatrul „Ion Creangă”, va redeveni „acasă” pentru serile festivalului considerat (pe vremuri, ce-i drept) un fel de navă amiral a manifestărilor de gen. De ce „ăi bătrâni” mai pot umple o Sală Palatului? Simplu! Pentru că au cu ce!

Copilași, hai, cu egalarea!

Folk Om Bun 2016 2.jpg

Teodora Ionescu
6 ianuarie 2017

Foto: Radu Birişteică


Recenzii concerte 2016

Recenzii concerte 2015

Recenzii concerte 2014

Recenzii concerte 2013

Recenzii concerte 2012

Recenzii concerte 2011

Recenzii concerte 2010

Recenzii concerte 2009

Recenzii concerte 2008


 

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_BEATLES FLAMENCO JAZZ.jpg

Afis_Stelele Baletului.jpg

Afis_Jethro Tull 2017.jpg

 Afis_Cazacii zburatori.jpg

Afis_Glenn Miller orch..jpg

Afis_Joe Lovano.jpg

Afis_Postmodern Jukebox2.jpg

Afis_Amedeo Minghi2.jpg

Afis_Parkway Drive.jpg

Afis_Pink Martini 2017.jpg

Afis_Omara 85.jpg

Afis_Gianna Nannini.jpg

Afis_Varekai.jpg

Afis_Dalaras.jpg

Afis_Diego El Cigala.jpg

Afis_Deep Purple 2017.jpg

Afis_Al di Meola 2017.jpg

Afis_Evanescence.jpg

Afis_Rockstadt 2017.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg