Arta Sunetelor

 

O privighetoare la Hard Rock Café

Anneke Hard Rock 1.jpgFrumoasa olandeză, cu părul de foc, voce de privighetoare şi ambitus de mezzo-soprană, născută de ziua femeii în 1973, a concertat pe 19 februarie 2015 la clubul Hard Rock Café din Bucureşti. Un concert spectacol, acustic vocal, pe care ar trebui să-l vadă cel puţin o dată, fiecare muzician român, care are pretenţii de-a cânta pe vreo scenă occidentală. Aici, mă refer la ţinută, la expresie, la tehnică şi desigur, la limba engleză, pe care ar trebui să o înţeleagă fiecare pretendent la nemurire, nu numai să o rostească... A fi sau a nu fi este o întrebare, pe care mi-o pun, de fiecare dată, când aud rock progresiv pe plaiul mioritic. Am mai spus asta, nu avem, suntem departe, dar încercările pe care le căutăm a le pre-face în muzică cu iz progresiv, ar trebui să înceapă de aici, din sala de spectacol. Nu m-am intersectat cu prea mulţi cantautori dâmboviţeni, deşi spaţiul generos de fiţos i-ar fi atras cu siguranţă... O explicaţie, ar fi, preţul amplificat spre piperat al consumaţiei. Altul, bănuiesc, ar fi, neînţelegerea fenomenului artistic produs pe scenă. Cam pe oricare scenă, aş continua să-i critic, unde avem în conjuncţie rock cu prog. Anneke a declarat: "Sunt foarte fericită că Arjen a fost de acord să mi se alăture în aceste showuri acustice. Anneke Hard Rock 2.jpgVoi cânta un set solo, iar la jumătatea showului Arjen mă va însoţi pe scenă. Vom cânta şi nişte melodii clasice Ayreon împreună alături de multe altele în premieră de pe următorul album. Va fi o oportunitate unică să ne vedeţi cântând împreună şi abia aştept să împart scena cu Arjen!" Pentru cei care nu ştiu, Ayreon este o trupă olandeză celebră, de metal progresiv, ultimul lor album fiind, "The Theory of Everything", întocmai ca filmul premiat recent la Oscar, tradus la noi după engleza de baltă a lui Terente, "Teoria întregului"... Nu faceţi greşeala să nu-l vedeţi, cum nu ar trebui să ocoliţi filmele de artă premiate sau selecţionate (ca niciodată) anul acesta. Aşa şi show-ul nostru, nu este pentru purişti, sau pentru colecţionari şi cunoscători ai fenomenului. Iar, Arjen Anthony Lucasen (n. 3 aprilie 1960) este liderul grupului, un muzician complet, poliinstrumentist, cu charismă şi atitudine de invingător.

Setlistul de mai jos, oferă o imagine de ansamblu a spectacolului, dar nu transmite şi emoţia vocii şi interpretării acestei soliste mai mult decât remarcabile! De la Annie Haslam nu am mai auzit aşa o voce! Am văzut fani de prog, fani de apartament şi fani de metal, muţi de uimire, cum un simplu duo poate capta totalitar atenţia, chiar şi pentru câteva minute, celor ajunşi din greşeala neştiinţei lor pe un scaun, la o masă, în acel timp, al spectacolului duo, "The Gentle Storm". (Foto: The Gentle Storm Exclusive Tour CD, cu autografele autorilor)

Anneke Gentle Tour CD.jpgAlbumul rezultat, va fi o producţie epică pe măsura numelui Ayeron, va avea două CD-uri, primul cu variantele metal ale pieselor, iar al doilea în aranjamente domoale. Anneke va reveni în spatele chitarei electrice, iar vocea va reaminti de "Mandylion", albumul mult apreciat de la The Gathering. Acestea fiind spuse, bănuiesc că şi următorul show al artistei, împreună cu The Sirens, nu va fi ratat, măcar de cei care au înţeles mesajul acestei opinii. Din păcate, trăim într-o ţară, care nu ne oferă prea multe... bijuterii concertistice. Dar dacă, nici de cele (prea) frumoase, pe care le avem, nu ne bucurăm, atunci chiar am (aţi) trăit degeaba (cu un pre-aviz bursucilor din turnul de fildeş). Turneul din care a făcut parte acest concert vine în pregătirea albumului pe care cei doi urmează să-l lanseze împreună, album ce va fi lansat pe 23 martie 2015 şi care va purta numele de “The Diary”. Închei, scurta mea recenzie de spectacol, cu două întrebări, dintre care, una, adresată publicului plătitor de bilet (sâc!) de la masa la care am stat împreună: Cu ce impresii aţi plecat aseară de la Hard Rock Café după concertul Annekei şi al lui Arjen Lucassen?

Mircea Giurgiu: "Am petrecut o seară plăcută, a doi artişti olandezi, pe care i-am văzut împreună pentru prima dată!"

Aurel Gavrilescu: "O impresie extraordinară creată de vraja produsă de voci puternice, cu multă personalitate şi originalitate, dublată de o măiestrie în arta mânuirii chitarelor care, în final, au reuşit să creeze un super spectacol. Sunetele produse de cele două entităţi, oameni şi chitare au umplut complet spaţiile localului, iar aplauzele au umplut la fel de bine spaţial fiind o punte perfectă între melodii."

Ioan Big: "O călătorie muzicală magnifică ce ne-a purtat de la tonalităţile renascentiste la prog-rock-ul Ayreon cu halte inedite în 'staţiile' Bruce Springsteen, Chris Isaak şi Pink Floyd. O voce imperială care, indirect, ne-a reamintit din păcate, doar cu ajutorul chitarei reci, de incapacitatea de evoluţie a majorităţii propriilor noştri trubaduri folk. Un public remarcabil ce a venit realmente să asculte şi nu să îşi facă selfie-uri."

Radu Birişteică: "A fost un concert minunat, chiar acesta este cuvântul pentru un spectacol susţinut acustic, doar chitară şi voce, show aparte pentru ambianţa obişnuită unui Hard Rock Café. Aceeaşi notă maximă publicului, civilizat, competent şi în acelaţi timp exuberant. Graţia şi sensibilitatea artiţtilor, cu o notă aparte pentru Anneke (nu ţin minte să fi văzut până acum o fiinţă atât de gingaşă - dar ascunzând o forţă interioară pe măsură - posedând o voce atât de remarcabilă, cu un real efect hipnotic asupra spectatorilor), combinată cu participarea unui public excelent, au condus în mod natural la desfăşurarea unui eveniment memorabil pentru noi toţi!"

Acum înţelegeţi, dragi organizatori, că aveţi cui vă adresa, în cazul că recidivaţi şi aduceţi artişti aleşi (şi) din zona spectrului prog?

Anneke si Arjen.jpg

Radu Lupaşcu
23 februarie 2015

Foto: Răzvan Nedelcu

Setlist:

Anneke Van Giersbergen (solo)

Beautiful One (Agua de Annique cover)

4 Years (Lorrainville cover)

Wicked Game (Chris Isaak cover)

Circles (Anneke van Giersbergen song)

I'm on Fire (Bruce Springsteen cover)

Time After Time (Cyndi Lauper cover)

Wish You Were Here (Pink Floyd cover)

Drowning Man (U2 cover)

Anneke Van Giersbergen & Arjen Lucassen

Endless Sea

Day Six: Childhood (Ayreon cover)

Isis and Osiris (Ayreon cover)

The Moment

Comatose (Ayreon cover)

Valley of the Queens (Ayreon cover)

Mad World (Tears for Fears cover)

Waking Dreams (Ayreon cover)

New Horizons

The Garden of Emotions (Ayreon cover)

Day Seven: Hope (Ayreon cover) (incl. Mrs. Robinson by Simon & Garfunkel excerpt)

Encore: Strange Machines (The Gathering cover); A Day in the Life (The Beatles cover); The Castle Hall (Ayreon cover)

Encore 2: My House on Mars (Ayreon cover)

 


Un om care trece

Quidam foto 1.jpgPovestea Cirque du Soleil începe în urmă cu mai bine de 30 ani, în Lumea Nouă. Prin 1980, un grup de artişti ambulanţi în frunte cu Gilles Ste-Croix pune în scenă, mai bine zis în stradă, un festival numit Fete foraine de Baie-Saint-Paul, în localitatea omonimă din provincia canadiană Quebec. Patru ani mai târziu, Guy Laliberte, un spirit vizionar, născut şi crescut tot în Quebec, vede întâmplător spectacolul trupei lui Gilles Ste-Croix. Impresionat de prestaţia tinerilor artişti ai străzii şi convins de potenţialul acestora, Guy Laliberte le propune să colaboreze, şi astfel ia fiinţă Cirque de Soleil. Decisă să facă diferenţa, trupa condusă de Guy Laliberte îşi ia … libertatea să iasă din tiparele circului tradiţional căruia începe să-i adauge “ingrediente” din alte zone de expresie artistică: teatru, muzică live, dans modern, balet clasic, mimică, poezie şi, nu în ultimul, rând costume şi machiaje de excepţie. De la un spectacol la altul - vezi bunăoară Nouvelle Experience, Alegria, Quidam, Saltimbanco, Mystere, La Nouba, Dralion, Fascination - succesul la public, dar şi la critica de specialitate creşte în proporţie geometrică. După sute de ani în care nimic notabil nu se întâmplase în vechea şi totuşi minora artă a circului, se întâmplă cu adevărat marea schimbare: Într-o perioadă relativ scurtă de timp, Cirque du Soleil ridică spectacolul de circ la nivelul marilor discipline artistice şi devine organizaţia de profil cu cea mai mare acoperire geografică, în prezent activă pe 5 continente. Un alt nume notabil din echipa Cirque de Soleil este Franco Dragone care între anii 1985-1998 a regizat zece dintre cele mai reuşite show-uri, inclusiv producţiile menţionate mai sus. Trebuie amintiţi aici şi scenografii Michel Crete şi Dominique Lemieux ale căror costume au un rol major în creionarea personajelor fantastice din producţiile Cirque de Soleil. “Materialele din care sunt făcute costumele trebuie să fie compatibile cu pielea, mişcarea şi cu orice alte elemente importante pentru confortul şi siguranţa artiştilor”, declara într-un interviu Dominique Lamieux. Mai este apoi tăietura retro a costumelor, tăietura care recrează atmosfera vodevilurilor de altă dată, juxtapusă materialelor moderne din care acestea sunt confecţionate. Citez din acelaşi interviu acordat de Dominique Lamieux: “Am folosit iluzia ca un leit-motiv, prin trecerea gradată de la monocromatică la amestecul de culori al costumelor, cu ajutorul unor materiale a căror textură reflectă diferit lumina.” Regizorul musical al Cirque du Soleil este Benoit Jutras, absolvent al Conservatorului de muzică din Montreal şi compozitorul coloanelor sonore al producţiilor We reinvent the Circus, Quidam, O, La Nouba şi al lung-metrajului Cirque de Soleil. Coreografia celor mai multe spectacole ale Cirque du Soleil aparţine Debrei Brown, celebră datorită colaborărilor ei cu mari muzicieni printre care Luciano Pavarotti, Michael Jackson, Aerosmith, Madonna etc. Ultimii, dar nu cei de pe urmă pe care îi menţionez în această scurtă prezentare sunt regizorul de lumini, Luc Lafortune, care are la activ 12 spectacole ale Cirque du Soleil şi designer-ul de sunet Francois Bergeron. Dar, vorba lui Freddy Mercury: "The show must go on"! Aşa că să vorbim un pic despre spectacolul în sine, despre povestea intitulată Quidam pe care am văzut-o şi auzit-o joi 26.01.2015, la Romexpo - Bucureşti. Personajul central al show-ului este o adolescentă pe nume Zoe. Părinţii ei sunt distanţi şi îşi ignoră propriul copil, astfel că biata Zoe ajunge să-şi considere viaţa ca fiind cu totul lipsită de sens. În încercarea de a umple cumva golul existenţial, Zoe evadează într-o lume a imaginarului - lumea lui Quidam - unde întâlneşte personaje care o încurajează să-şi elibereze sufletul de singuratate şi frustrări. Quidam - Tip sau Individ aflat în trecere, în limba latină - poate fi oricine: o fiinţă solitară, un om care trece pe lângă tine nebăgat în seamă şi apoi dispare înghiţit de mulţimea de pe stradă; un neicanime între mulţii anonimi tăcuţi ai lumii; cel care plânge, cântă şi visează în fiecare dintre noi şi în noi toţi. În spectacolul Cirque du Soleil, acest Neicanime are în sfârşit dreptul la cuvânt. Fiindcă aici şi numai aici, în acest loc al visării şi curăţiei (în sensul eminescian al cuvântului), cei fără de nume pot să-şi proclame individualitatea şi astfel să iasă din eternul lor anonimat. Quidam este reprezentat în spectacol de un personaj echipat cu o haină lungă de ploaie, melon şi umbrelă. Surprinzător şi plin de semnificaţii este faptul că lui Quidam îi lipseşte capul. Acesta intră pe neaşteptate în scenă şi pare să-şi piardă cumva melonul. Zoe îl găseşte şi aleargă după Quidam ca să i-l dea înapoi, dar el ignoră cu bună ştiinţă gestul fetei şi părăseşte scena. Neavând ceva mai bun de făcut, Zoe îşi pune pe cap melonul şi, dintr-odată, lumea ei urâtă şi plictisitoare se transformă într-una plină de culori şi strălucire. Mama şi tatăl lui Zoe dispar undeva în înălţimile scenei şi apar, în schimb, alte două personaje care o urmează pe Zoe în călătoria ei prin această lume de vis: John, un bărbat îmbrăcat într-un costum purpuriu şi o creatură ciudată pe nume Fritz, împodobită la rândul său cu o claie de păr roşu. Pe parcursul întregului spectacol, stângaciul John vine pe scenă în repetate rânduri şi încearcă să amuze publicul după propriile-i puteri: prinde săgeţi pe o ţintă fixată chiar pe capul său (atenţie la metaforă!), jonglează cu trei bile roţii etc.

Quidam foto 2.jpgSpectacolul începe în forţă, cu un număr prezentat de Chris Lashua, maestru de necontestat al roţii germane. Pentru cei care nu cunosc cum arată roata germană: Închipuiţi-vă două cercuri metalice cu diametrul de peste 2 metri, legate între ele prin bare transversale lungi de cca. 50 cm. Ceea ce rezultă este scheletul unui cilindru în care încape perfect Omul Vitruvian al lui Leonardo da Vinci. Chris Lashua şi a sa roată germană sfidează practic gravitaţia, reuşind - prin unduirea corpului şi excepţionalul simţ al echilibrului - deplasări pe spaţii foarte restrânse, căderi până aproape de orizontală, urmate de incredibile reveniri la verticală, răsuciri, balansuri etc. Momentul de vârf al acestui număr mi s-a părut a fi învârtirea roţii, în timp ce acrobatul se sprijină doar în tălpi şi ţine mâinile lipite de corp. Un soi de zidul morţii de la la bâlciurile de altă dată, realizat însă pe verticală, cu amabilul sprijin al … forţei centrifuge. După roata germană, urmează un număr excepţional de jonglerie cu yo-yo, mosoare care se învârt pe o aceeaşi sfoară, mânuită cu o incredibilă dexteritate. Sunt momente când mosoarele se transformă într-o elice ale cărei pale nu mai pot fi distinse datorită vitezei cu care se învârt. Până nu vezi, nu crezi că un om (din păcate, nu am găsit numele celui care prezintă numărul de yo-yo) poate să plimbe trei mosoare pe o aceeaşi sfoară şi să facă asemenea jonglerii care par să fie mai degrabă magie decât rezultatul unei arte aduse la perfecţiune. După yo-yo, din ceruri coboară o contorsionistă, Julie Cameron, alunecând pe două … raze de mătase roşie atârnate de plafonul sălii. Tânăra acrobată prezintă publicului un număr inedit în care forţa fizică, graţia şi frumuseţea trupului ei se împletesc cu roşul intens al mătăsii pe care aceasta alunecă, se ridică şi iarăşi cade pentru a se opri brusc prin măiestre răsuciri ale mâinilor şi picioarelor. Numărul combină acrobaţia de înaltă clasă cu dansul plin de senzualitate şi te ţine realmente cu sufletul la gură. Căci oridecâteori artista pare să se prăbuşească la pământ, ea se opreşte din cădere şi-apoi se pierde în mătăsea roşie, asemenea unui cocon ce-ascunde înăuntru-i perechea sa de aripi. Următorul număr este ceva nemaivăzut şi nemaiauzit: Pe scenă dau năvală o mulţime de oameni care sar coarda în cele mai complicate moduri cu putinţă. Artiştii aleargă dintr-o parte în alta, în timp ce nenumărate corzi sfichiuiesc aerul, le trec pe sub tălpi şi peste capete cu o viteză tot mai mare. Spectacolul este atât de rapid şi de complex încât este imposibil să acoperi cu privirea sincronizarea perfectă a celor 15-20 de artişti aflaţi pe scenă (din motive obiective, nu am reuşit să-i număr …). Uluitor şi imposibil de redat în cuvinte numărul prezentat de trupa de săritori cu coarda ai Cirque du Soleil. Jos pălăria! Printre celelalte numere prezentate în cadrul show-ului Quidam mai sunt de reţinut: excelenta trupă de trapeziste; prestaţia Olgăi Pikhienko care lucrează aproape impecabil (a avut o singură ratare) la mânere fixate de scenă şi - printre altele - reuşeste un şpagat perfect în poziţie verticală; cei 5 acrobaţi la frânghie pentru care gravitaţia nu mai este demult o problemă; grupul statuar alcătuit dintr-un barbat şi o femeie - pe timpul întregii prestaţii aceştia rămân în permanent contact corporal, executând totuşi figuri extrem de complexe prin mişcări aproape imperceptibile care-i aduc în poziţii imposibile ce demonstrează încă o dată frumuseţea şi flexibilitatea trupului omenesc; trupa de 15 săritori la basculă care pe parcursul întregului lor numar sar şi plutesc prin aer cu o graţie şi precizie de necrezut - printre alte realizări notabile ale acestor acrobaţi trebuie menţionate turnul făcut din 2+3 bărbaţi, precum şi coloana de 3 + 1 în care cei patru sunt înşiraţi pe verticală, având la bază un singur acrobat - pentru acest număr excepţional, trupa a primit în 1999 marele premiu al festivalului internaţional de circ de la Monte Carlo. Am să închei această sumară prezentare a show-ului propriu-zis cu câteva cuvinte despre regizorul-clown-dumnezeu. Acesta ne oferă un număr de felul păpuşilor Matruşka - spectacol în spectacol - cu o viziune cât se poate de contemporană a ceea ce numim viaţă sau, mai pe scurt ... Quidam. Pe scenă sunt invitaţi câţiva dintre spectatori, în fapt angajaţii circului, care, cu sau fără nazuri, acceptă invitaţia şi se lasă prinşi în joacă plină de culoare şi autentic pe care le-o impune complexul personaj jucat de clown. Mai trebuie spus câte ceva despre costumele şi accesoriile folosite de artişti pe parcursul spectacolului: Inventarul include 250 de costume în majoritate vopsite manual (câte 2 până la 7 costume pentru fiecare artist), peste 500 de accesorii, circa 300 perechi de pantofi pictaţi tot manual pentru a se asorta cu culoarea costumelor, 20 de peruci şi 30 de pălării adaptate şi ele cromaticii costumelor şi rolului fiecărui personaj. Arca (sau telefericul) montată în partea de sus a scenei este alcătuita din 5 structuri de aluminiu cu o lungime totală de peste 40 de metri pe care sunt montate câte 2 troliuri. Un troliu asigură transportul acrobaţilor şi al echipamentului acestora, iar celălalt permite deplasarea pe verticală a acrobaţilor, la înălţimea şi în poziţiile necesare fiecărui număr. Scena este confecţionată din aluminiu şi acoperită cu o mochetă de cauciuc cu peste 200.000 de perforaţii. Acestea permit trecerea luminii de dedesubt, creînd efecte vizuale cu totul aparte. Muzica Quidam este compusă de Benoit Jutras şi interpretată live de o trupă de profesionişti (percuţie, orgă, chitară, chitară bas, vioară) cărora li se adaugă o excelentă vocalistă. Din păcate nu am găsit nicio informaţie în ce priveşte numele acestora, deşi meritau cu prisosinţă să fie făcute publice. Ar mai fi de spus încă multe despre acest spectacol magic şi cu totul inedit, cu priza îndeosebi la publicul cu vârsta cuprinsă între 1 şi ... 101 de ani. Din motive de spaţiu de tipar, mă opresc aici, nu înainte de a mulţumi organizatorilor care s-au dovedit încă o dată profesionişti. Mulţumirile mele se adresează deopotrivă şi bunului meu prieten şi redactor-şef al Artei Sunetelor, Radu Lupaşcu, care mi-a oferit acreditarea la acest de neuitat OM AFLAT ÎN TRECERE.

Quidam foto 3.jpg

V.R. Cantacuzu
3 Februarie 2015

Foto Events: Cristi Mitrea


Guinness Cork Jazz Festival

Din clasele noastre de mate-fizică de la liceul (real) „Dimitrie Cantemir” (azi Colegiul Național „Cantemir Vodă”) din București, majoritatea am plecat spre facultăți tehnice (inclusiv Arhitectura), cu două excepții... spre Conservator: Luminița Vartolomei (devenită muzicolog simfonic de frunte) și Adrian Petcu, reușit la vioară, deși erau 9 pe un loc (el fiind singurul care nu terminase un liceu de muzică .!). Adrian s-a căsătorit cu Alexandra Colan (violonistă în cvartetul „Academica”) și au rămas („au fugit”) după un turneu, în străinătate, în 1978. S-au stabilit la Cork, au doi copii muzicieni și o frumoasă căsuță, ei fiind profesori la Conservatorul local. Adrian, prieten de 50 de ani, m-a invitat să-i vizitez în timpul marelui eveniment Guinness Cork Jazz Festival, făcând și rost de bilete pentru cele 5 zile.

În micuțul port (populație 119.000) de unde a plecat Titanic-ul, fostă Capitală europeană a Culturii în 2005, se desfășoară de 36 de ani acest important festival sponsorizat de celebra bere, la care au participat, de-a lungul timpului, toți „greii” genului. Și în acest an, sistemul a fost același: trei capete de afiș, inconjurate cu numeroase atracții de pluton 2 sau 3. Evident, se respectă și aici rețeta valabilă acum la toate marile evenimente muzicale, subliniată și de sloganul evenimentului – „One Sound.Many Styles”: nu avem doar jazz, ci o multitudine de stiluri, pe ideea Crossover, de la soul, rhythm-and-blues și latino la world music și clasică. Capetele de afiș au fost: afro-americanca Dianne Reeves (4 premii Grammy, a imprimat și cu Chicago Symphony și Berlin Philharmonic) – cvartet, a cântat aici mult pop, R&B, a fost de două ori și la București, va mai veni cred la Timișoara; Ginger Baker Jazz Confusion (cvartet cu bateristul englez Ginger Baker, ex – Graham Bond, Cream, Blind Faith, Air Force, Energy, ș.a., recital cu poliritmii alături de ghanezul Abass Dodoo, intervenții la sax tenor - Pee Wee Ellis) - un fel de world music; francezul Michel Legrand (82 de ani !, pianist, aranjor, compozitor, textier, dirijor, ...solist vocal), cu o sută de discuri la activ - de la șansonetă la clasică, 3 Oscar Awards și 3 Grammy Awards (vă amintiți de "Umbrelele din Cherbourg" sau "The Windmills of Your Mind" ?) – recital încântător pop-șanson- jazz în trio.

Concertele au fost prezentate de realizatoarea emisiunii de jazz de la postul local de radio, în engleză și irlandeză, o limbă infernală, care am impresia că e pe moarte (nu se prea mai vorbește): totuși, toate inscripțiile, străzile, instituțiile, au plăcuțe bilingve.

Concertele principale au avut loc în eleganta săliță de teatru Everyman (500 de locuri), în sistem „double bill” (act de deschidere - plus - cap de afiș) - preț 35 de lire. Alte concerte importante au avut loc la Cork Opera House (nu vă lăsați păcăliți, au sală,dar nu au ansamblu de operă !) și catedrala Triskel Christchurch, dar trebuie spus că festivalul a avut și alte două extinderi importante: 1. Guinness Music Xtra - 200 de concerte în cafenele, cluburi, restaurante, baruri de hotel, biserici, malluri, aeroport; open jam, open mic(concurs vocal pentru amatori); 2. Festival Fringe: evenimente adiționale – expoziție de afișe, recital religios, concerte caritabile, târg discuri, conferințe, filme, big banduri în marș stradal. Să nu uităm componenta didactică-educativă: la extrem de moderna și bine utilata Cork School of Music aveau loc concerte de familie (dimineața), iar apoi master classes, workshop–uri (pentru chitară, percuție, voce, bas, ansamblu blues).

Principali reprezentanți ai gazdelor: Imelda May - vedetă națională specializată în electrizantul rockabilly (cu contrabas și sax, ca pe vremea lui Elvis și Bill Haley), The Frank and Walters, Renegade Brass Band (8 suflători, 2 percuționiști, DJ și MC). Numerosul pluton american de culoare a fost alcătuit din Carmen Lundy (compozitoare, actriță, voce) - cvartet, Carla Cook (voce, din Detroit) - cvartet, Sharon Jones, Lee Fields & The Expressions - toți cu o mixtură de jazz standards, R&B, Blues, Gospel, The Drifters – venerabil cvartet vocal soul, cu zeci de hit-uri. Meniul a fost completat cu accente academice - Vanbrugh Quartet, Francesco Turrisi & the Taquin Experiments (preclasic), Hakon Korjnstad (Norvegia) - operă și sax; Gypsy : Lulo Reinhardt (din familia lui Django); Etno: Ensemble Eriu (Irlanda), Sounds of the nordic Islands (Estonia)g; ECM - Trio Quercus; Electronic: Cape Grace, Dimman. 2manydjs (Belgia).

Organizare și exactitate impecabilă (englezească ? irlandeză ?), iar varietatea și mulțimea concertelor – uluitoare, nu mai vorbesc de ingeniozitatea suplimentelor artistice. Dar trebuie spus că aici muzica de orice fel e la mare prețuire: asculți formații și soliști în fiecare seară prin localuri, recitalurile camerale se țin lanț, vin mereu vedete pop-rock-simfonic. Dragostea locuitorilor pentru muzică și intensa viață muzicală națională justifică cheltuielile imense pe care le implică amploarea unui astfel de festival.

Pentru mine, importantă a fost vederea lui Ginger Baker, 75 de ani – fragil, sprijinit la mers de african (pe care-l denumește în glumă, bodyguardul său), dar încă plin de fibră: nu am vizionat pe viu Cream, dar i-am ascultat, pe scenă, și pe Bruce, și pe Clapton, și pe Baker. Tot e ceva.

M-am mirat că lumea nu prea e înnebunită după football - mai mult după rugby, curse de cai, de câini, cricket dar, desigur, și... fotbal.

Am fost și la un spectacol cu Madama Butterfly de Puccini, cântat impecabil de un ansamblu, în turneu, din Chișinău; partea proastă e că soliștii cîntau în italiană cu un puternic moldovenesc, așa că eu mă sufocam de râs în timp ce Madama murea pe scenă – spre indignarea vecinilor de sală.

Florin-Silviu Ursulescu

Foto Cork festival.jpg

P.S. fotografii cu artiști găsiți mai ușor. Așa că am preferat să atașez următoarele poze: teatrul Everyman – pe dinafară și pe dinăuntru; două clădiri din Cork; afiș festival; stație autobuz cu cuvinte de neînțeles; eu – în rada portului din care a plecat Titanic în călătorie (a sosit din Belfast ca să se îmbarce ..... Leonardo diCaprio și alți italieni veniți aici cu trenul).

FSU
4 ianuarie 2015


Recenzii concerte 2014

Recenzii concerte 2013

Recenzii concerte 2012

Recenzii concerte 2011

Recenzii concerte 2010

Recenzii concerte 2009

Recenzii concerte 2008


 

 

Baicea Blues Band 

ProgSon.jpg

conquette.jpg

Afi_Grigore Lese.jpg

Afis_Cortez.jpg

Afis_Feliciano.jpg

Afis_David Bisbal.jpg

Afis_Mariza.jpg

Afis_BHW.jpg

Afis_Sighisoara Blues Fest 2015.jpg

Afis_Gala Jazz.jpg

Afis_Rhythm of Dance_2.jpg

afis scooby doo.jpg

Afis_Oregon.jpg

Afis_Rhythm of Dance.jpg

Afis_Yngwie Malmsteen.jpg

Afis_Julio Iglesias (2).jpg

Afis_Sirens.jpg

Afis_Europe_2.jpg

Afis_Toto.jpg

Afis_Suzi Quatro.jpg

Afis_Cannibal Corpse.jpg

Afis_Black Label society.jpg