Arta Sunetelor

 

UN REGAL AL ORIGINALITĂŢII, AL CREATIVITĂŢII

Urmând unor manifestări concertistice similare de la Timişoara ce au avut loc în luna septembrie 2019, la Sala Radio din Bucureşti s-a fost ascultat în seara de 15 noiembrie a. c. „JAZZ MEETS CLASSIC” – amplă întrupare în sunet şi în ritm a conceptului third stream, (îngemănare structural-expresivă a două genuri muzicale disjuncte, muzică academică şi jazz), în măiastra concretizare a Orchestrei Naţionale Radio. Un concert avându-l ca demiurg, dar şi participant efectiv în dubla postură de solist multi-instrumentist şi compozitor, pe infatigabilul reprezentant al diasporei române de jazz, Nicolas Simion.

În fapt, publicului i-au fost oferite compoziţii de jazz simfonic, pe cât de substanţiale, pe atât de insolite, policrome raportate la intenţia/concept expusă încă din generic: „In memoriam Richard Oschanitzky şi Nicolae Coman”. La pupitrul apreciatului nostru ansamblu s-a aflat dirijorul german invitat Peter Christian Feigel, notoriu pentru pluralitatea preocupărilor în domeniu, pentru cariera sa internaţională aparte, conectată la o multitudine de compartimente sonore, de la muzică simfonică, de operă la musical, jazz, rock, pop. Sub autoritara-i baghetă au fost valorificate patru realizate, efervescente creaţii autohtone, revelatoare atât prin calitatea componistică propriu-zisă, dar cu preponderenţă prin opulenta investiţie de creativitate solicitată soliştilor instrumentişti; contribuţiile improvizatorice marcante conferind astfel particularitatea de unicitate, atribuind privilegiul de irepetabil al contextului muzical, de la o interpretare la alta. Altfel spus, ne referim la contextul unor extrem de evoluate întruchipări contemporane ale artei sonore. Căci cu excepţia remarcabilului opus concertant datorat lui Nicolae Coman, în concretizarea celorlalte trei lucrări s-a mizat în apreciabilă măsură pe imaginaţia spontan manifestată proprie componenţilor combo-ului de jazz, adiţionat solistic orchestrei simfonice.

Concepută prin anii 2005-2006 şi reconsiderată în 2017, lucrarea „Hommage à Richard Oschanitzky” de Nicolas Simion, este o salbă de şapte secţiuni rotunjind un pios tribut aceluia care s-a impus în scurta sa existenţă drept o personalitate accentuată a muzicii româneşti. După o introducere sugerând fulgurante, eterice fâlfâiri de aripi – în tălmăcirea comună a saxofonului sopran al protagonistului şi a clapelor pianului mânuit cu velocitate de admirabilul instrumentist improvizator grec Antonis Anissegos – se configurează la nivelul orchestrei de coarde o difuză pânză sonoră aidoma unei mări calme extinzându-se incomensurabil până la linia orizontului. Pe acest fundal aproape static se infiripă evenimentele „desenate” în spaţiul sunetelor de către combo-ul de jazz (alăturându-l celor doi şi pe tânărul, promiţătorul baterist Iulian Nicolau), în diverse formule de asortare orchestră/combo. Climatul general, predominant nostalgic, evocator, lasă loc periodic unor episoade marcate de ritm şi culoare. Pe parcurs Nicolas Simion schimbă saxofonul cu clarinetul bas. Orchestrat cu gust, opus-ul-omagiu impresionează prin sinceritatea frustă a exprimării...

Relevându-l ca solist doar pe Antonis Anissegos, Concertul pentru pian şi orchestră al regretatului compozitor, profesor Nicolae Coman (1936-2016), se deapănă ca o unică suprafaţă arhitectonic-sonoră de ample dimensiuni. Cunoscător aprofundat al limbajului muzicii moderne şi contemporane (promovat spre pildă, de creatori ca Alexandr Scriabin, Béla Bartók, Olivier Messiaen), admirator declarat al jazzului, în anii tinereţii pasionat culegător de folclor autohton, Nicolae Coman a dat prin această lucrare, odată în plus, măsura reală a măiestriei componistice. Interpretat public în primă audiţie în anul 1987 de soţia creatorului, pianista Lavinia Coman – secondată de Filarmonica din Oradea, acest concert (compus în 1959, însă revizuit în 1984) alătură secvenţial două ample mişcări, discursiv legate între ele. Mai întâi un Andante de alură liric-romantică, propune travaliului dezvoltător angajat într-un perpetuu dialog dintre solist şi ansamblu, un material tematic ce se va regăsi în întreaga lucrare, acreditat de acel lexic sonor capabil a oferi soluţii pianistice ingenioase, pline de culoare şi plasticitate. Jocuri de lumini şi umbre, traversate de scintilante străfulgerări timbrale şi armonii luxuriante – iată componente ce apar asamblate într-o fascinantă textură jalonând ascensiunea fără întrerupere spre cea de a doua mişcare, Allegro. Parametrul ritm şi caracterul de toccată diversifică moment cu moment extinsa paletă a mijloacelor exprimării. După o scurtă secvenţă de pian solo cu sens de cadenţă, un final apoteotic încununează fulminant, cu certă originalitate, întreg discursul muzical.

Denumită şi „Cantemir” (după numele domnitorului moldovean din secolul al XVII-lea care a manifestat un interes aparte pentru muzică), creaţia compozitorului şi profesorului Dan Dediu intitulată „Românologie I” se constituie drept un alt elocvent exemplu de cultivare cu semnificative rezultate a împerecherii dintre premeditarea în partitură şi spontaneitatea creativă a muzicii improvizate în chiar timpul interpretării live. Spre a-i defini o culoare temporală retro, autorul a conceput inflexiuni modal-orientale pentru tema expusă de orchestră ulterior preludierii saxofonului sopran şi a pianului; inflexiuni pe care le-a întrepătruns apoi cu dimensiunea sonoră jazzistică bazată pe aportul de inventivitate momentană proprie instrumentiştilor. Pentru prima şi ultima dată, Nicolas Simion a cântat aici şi la flaut.

Numele lui Richard Oschanitzky omagiat la început prin creaţia-dedicaţie a lui Nicolas Simion, a revenit în epilogul serii de 15 noiembrie 2019 la Sala Radio, odată cu concretizarea lucrării „Antifonii” – poate cel mai surprinzător, mai împlinit opus de jazz simfonic al ilustrului dispărut. Admirat pentru capacitatea de a edifica cu certitudine mari conglomerate orchestrale şi pentru stăpânirea cu aplomb atât a limbajului marii muzici, cât şi a dialectului jazz, el, Richard Oschanitzky a cutezat pentru întâia oară să semneze o compoziţie în şapte părţi dintre care secţiunile a doua, a patra şi a şasea au fost încredinţate total creativităţii instrumentiştilor de jazz, fără ca autorul să înscrie în partitură măcar o singură notă! Desigur, el a propus ca în improvizaţiile libere să fie preluate pe cât posibil şi aluzii tematice din „foniile” marca Oschanitzky!!! Prilej oportun pentru saxofonistul / basclarinetistul Nicolas Simion şi pianistul Antonis Anissegos să cucerească audienţa prin frazele lor spontane exultând de vervă, vitalitate, virtuozitate.

În mod cert, „JAZZ MEETS CLASSIC” – un concert eveniment!

Foto Jazz Meets Classic 2019.jpg
Nicolas Simion, Antonis Anissegos, Peter Christian Feigel

Florian Lungu
23 decembrie 2019

Foto: Cristian Ştefănescu

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Nick Mason 2020.jpg

Afis_Jazz in the Park 2020.jpg

Afis_Judas Priest 2020.jpg

Afis_Samantha Fish 2020.jpg

Afis_Eric Gales 2020.jpg

Afis_Popa Chubby 2020.jpg

Afis_Ryan McGarvey 2020.jpg