Arta Sunetelor

 

Cronologii autohtone: big band-uri ale muzicienilor români

Constatând surprinzătoarea existenţă a unor pionieri de origine română în jazzul european, precum George Vintilescu, Nicu Vlădescu şi Tacu Bănescu (instrumentişti ai noştri care s-au manifestat de timpuriu pe scene ale continentului, aşa cum o atestă foarte vechi înregistrări, începând din 1912!), îl vom consemna drept o veritabilă somitate a anilor ’30 ai veacului trecut pe violonistul / dirijorul / aranjorul bucovinean (Arthur) James Kok, născut la Cernăuţi (1902 – 1976). După studii de Conservator, el s-a stabilit la Berlin, unde a alcătuit un big band  devenit faimos, cu care a Foto Cronologii autohtone 1.jpgconcertat în întreaga Europă „germanofonă” şi a efectuat o serie de înregistrări memorabile pentru casa de discuri „Deutsche Grammophon”, înregistrări din perioada 1933 – 1935, a căror recunoscută ţinută interpretativă, generatoare şi de show, putea rivaliza sub aspectul valoric cu realizări ale unor celebre ansambluri de peste ocean, ca acelea conduse de Glenn Miller, Woody Herman, Benny Goodman ori Casa Loma Orchestra... Cronicarul de jazz Horst H. Lange l-a numit pe Kok „clasicul swingului din Germania”. Un an mai târziu, James Kok revenea în România, întemeind o nouă orchestră la Bucureşti, cu care a cântat inclusiv la Radio în direct (1936). În fruntea acelui ansamblu ale cărui prestaţii sonore alerte, pline de culoare, exultau de swing, muzicianul a evoluat cu incontestabil succes pe scene din Elveţia (1938) şi din Olanda (1939).

Un alt colectiv orchestral care s-a impus melomanilor români a fost la începutul anilor ’30 „Jazzul telefoanelor”, fondat şi condus la Radio Bucureşti de inginerul saxofonist, clarinetist şi dirijor Emil Berindei (1898 – 1963). Acesta, student fiind la Londra între anii 1920-1924, se afirmase ca instrumentist în diverse trupe britanice, inclusiv în notoriul Big band al lui Jack Hylton.

În plină „eră swing”, în chip nu mai puţin revelator s-a distins în capitală personalitatea longevivului Theodor „Teddy” Cosma (1910-2011), pianist improvizator, dirijor, aranjor şi Foto Cronologii autohtone 2.jpgprofesor reputat, ale cărui principale împliniri în domeniul genului s-au raportat la activitatea sa de fondator şi de conducător al formaţiei „Jazzul Radio” (1934–1937), ca şi al Orchestrei Casei de discuri „Electrecord” (1950–1962, câştigătoare a Premiului I şi a Medaliei de aur la „Festivalul Tineretului” de la Moscova, ediţia 1957). Conducerea acestui big band a fost apoi preluată în perioada 1963-1977 de remarcabilul clarinetist, saxofonist, aranjor şi compozitior Alexandru Imre, identificat şi ca un admirabil improvizator. În acei ani Orchestra Electrecord îi avea în componenţă pe câţiva dintre cei mai înzestraţi instrumentişti români de jazz ai momentului, precum pianistul CristianMecu Colan, contrabasistul Bela Kalauz, ghitariştii ConstantinLache Anghelescu şi Gabi Mezei, acordeonistul Horia Ropcea, trompetiştii Nicky Dimitriu, Petre Căplescu, Nelu Marinescu, tromboniştii Nicolae Dumitrescu şi Ion „Johnny” Istrate, bateristul Constantin „Bob” Iosifescu, saxofoniştii Mihai Florea, Micky Ampoiţan, Eddy Agopian, iar în faţa lor evolua dirijorul şi clarinetistul Alexandru Imre.

Din 1949 datează oficial existenţa Big band-ului Radiodifuziunii Române (numit şi Orchestra de estradă Radio), ansamblu multifuncţional profesionist a cărui activă prezenţă în peisajul muzical autohton s-a perpetuat neîntrerupt timp de peste şapte decenii, până astăzi, sub autorizatele baghete dirijorale mânuite succesiv: din 1953 – de către demiurgul Sile Dinicu (1919-1993, şi pianist, compozitor, aranjor), Jean Ionescu, dirijor adjunct (poli-instrumentist la vioară, clarinet, saxofon bariton, baterie, pian, vibrafon, ţambal, dar şi compozitor, aranjor), din 1985 – de Cornel Popescu (n. 1927, şi orchestrator), din 1991 – de Ion Cristinoiu (1942 -2001, şi baterist, compozitor, aranjor), iar din anul 1994 – de Ionel Tudor (născut în 1955, şi pianist, compozitor, aranjor, profesor). Instrumentişti de clasă care şi-au marcat contribuţia la sporirea prestigiului acestei orchestre au fost saxofoniştii Bebe Prisada, Micky Ampoiţan, Peter Wertheimer, Micky Ştefănescu, Alin Constanţiu, Dan Marin Ioniţă, Cătălin Milea, Cristian Soleanu, Cristian Teodorescu, trompetiştii Ion „Nelu” Marinescu, Petre Căplescu, Ioan Păun, Adrian Iliescu, Emil Bîzgă, Silviu Albei, Sebastian Burneci, tromboniştii Nicu Farcaş, Corneliu Meraru, Cornel Oancea, Vali Dogaru, Adi Cojocaru, Andrei Bolbocean, pianiştii Gicu Koffler, Lajos Diczi, Ionel Tudor, Mircea Tiberian, George Natsis, ghitariştii Sandu Avramovici, Florin Ochescu, Marian Georgescu, contrabasiştii (ori ghitarişti bas) Costel Stângaciu, Dan Dimitriu, Gabi Popescu, Eugen Tegu, bateriştii Doru Danciu, Ion Cristinoiu, Marian Toroimac, Tudy Zaharescu. În formula actuală a Big band-ului Radio, lor li s-au alăturat  (sau i-au înlocuit pe unii vechi membri) noi tineri instrumentişti de talent, ca trompetiştii Silviu Groaza, Laurenţiu Moise, tromboniştii Ciprian Partenie, Florian Radu, saxofoniştii Paolo Profeti, Diana Suciu, ghitaristul Liviu Negru, bateristul Laurenţiu Zmău. În ultimele decenii, sute de concerte de jazz susţinute de acest big band nu doar pentru spectatorii din sală ci şi pentru multele mii de auditori ai posturilor Radio România Cultural şi Radio România Muzical care au difuzat în direct aceste concerte, s-au bucurat de marcante prezenţe ale unor remarcabili invitaţi din ţară şi străinătate – ca dirijorii Peter Herbolzheimer (Germania), Christian Ancher Grøn (Danemarca), Peter Oschanitzky, Mircea Stan şi Jere Laukkanen (Finlanda), Duško Gojković (Serbia), Joris Teepe (Olanda – şi contrabasist), Marco Renzi (Italia), pianiştii Petrică Andrei, Sorin Zlat, Ion Baciu Jr., Andrei Tudor, Florin Răducanu, Uros Peric (Slovenia), ghitariştii Alex Man, Gyárfás István (Ungaria), Jeanfrançois Prins (Belgia), saxofoniştii Garbis Dedeian, Pentti Lahti, Ari Jokelainen (ambii din Finlanda), Rick Condit (SUA), Nicolas Simion (Germania), Gianni Gagliardi (Spania), clarinetistul Bepi D'Amato (Italia), trompetistul Stjepko Gut (Serbia), tromboniştii Liviu Mărculescu, Tom Smith (SUA), acordeonistul Richard Galliano (din Franţa), basistul Decebal Bădilă (din Germania), bateristul Vlad Popescu, percuţionistul Gilberto Ortega (Cuba), ca şi solistele vocale Aura Urziceanu, Anca Parghel, Luiza Zan, Marta Hristea, Nadia Trohin, Irina Sîrbu, Teodora Enache, Elena Mîndru, Ana-Maria Leonte, Elena Moroşanu, Judy Niemack (Germania), Jenny Evans (Anglia), Pauliina May (Finlanda), combo-urile Jazzappella, Balkanamera, Brazz Brothers (cvintet de suflători din Norvegia), Trio Töykeät (Finlanda). Valoarea recunoscută a ansamblului a fost confirmată odată în plus în februarie 2020 cu prilejul solicitării prezenţei în Turcia, în vederea interpretării împreună cu Borusan Istanbul Philharmonic Orchestra, a partiturii cu înalt grad de dificultate revendicat de Simfonia a III-a – compoziţie a lui de Wynton Marsalis.

Un muzician pe cât de activ, pe atât de competent a fost Gabriel „Biţu” Mărgărint (1927-1998), dirijor al Orchestrei de jazz  a Centrului Universitar din Cluj între anii 1967 şi  1974, apoi al Big band-ului Centrului Universitar Bucureşti în răstimpul anilor 1974-1979. Şi fiindcă am amintit de Cluj, supranumit cu ani în urmă „oraşul big band-urilor”, să reţinem că a funcţionat acolo Big band-ul Ansamblului Armatei dirijat de Mihai Porcişanu, ca şi un ansamblu de instrumentişti „în pantaloni scurţi” întemeiat în 1982 şi coordonat până în zilele noastre de neobositul profesor Ştefan Vannai (născut în 1943), acest ansamblu numit Big  band-ul „GAIO” susţinând în îndelungata sa existenţă peste 300 de concerte şi participând la 53 de ediţii festivaliere (cele de la Braşov, Cluj, Costineşti, Iaşi, Satu Mare, Sibiu, Tg. Mureş, de la Belfort şi Mazamet în Franţa şi Korinthos în Grecia).

Nume de primă mărime al diasporei române de jazz, dirijorul, compozitorul, aranjorul,  pedagogul şi instrumentistul Peter Herbolzheimer (1935-2010, emigrat în 1951 în Germania) s-a impus pe firmamentul internaţional al genului, drept ctitor şi conducător al celebrei orchestre întemeiate de el în anii ’60 ai veacului trecut sub genericul „Rhythm Combination And Brass”, dar şi deopotrivă ca dirijor / mentor, cu excepţionale rezultate, al big band-urilor de tineret „BundesJazzOrchester” (BuJazzO), „Yamaha Jazz Orchestra”, „European Jazz Orchestra” (EJO), ca şi, ocazional, prin prezenţe la pupitrul altor ansambluri, inclusiv acela al Big band-ului Radiodifuziunii Române.

Se cuvine să menţionăm succesele repurtate de încă doi reprezentanţi ai diasporei române, afirmaţi în Germania. Stabilit în 1985 în noua sa patrie, trompetistul Poldi (Leopold) Robert Reisenauer, compatriot al nostru originar din Sibiu unde a venit pe lume în 1958, a fondat în 1996 un aparat instrumental cuprinzând adolescenţi şi tineri muzicieni formaţi la Liceul de Muzică din oraşul german Tuttlingen, orchestră purtată de el spre culmile succesului sub ambiţiosul generic „P.O.L.D.I. (Pentru O Lungă Durată Internaţională) Big band” – câştigător a numeroase premii şi realizator de albume discografice. La rândul său, craioveanul Horia Dinu „Cico” Nicolaescu (născut în 1941), tot trompetist, expatriat în 1971 după ce dirijase pe rând Orchestra Teatrului de Revistă şi Varietăţi al Ansmbului Armatei şi Orchestra Teatrului de Revistă „Ion Vasilescu" din Bucureşti, a devenit profesor de muzică în Germania, înfiinţând Big band-ul Gimnaziului din Geretsried în 1974, cu care a repurtat importante succese şi a obţinut onorante premii şi a înregistrat câteva CD-uri cu tânăra orchestră pe care a numit-o „Cico’s Big band”.

Mai recent, trompetistul Emil Bîzgă a alcătuit în anul 2016 „Jassy Jazz Orchestra” care are în componenţă cincisprezece membri, studenţi ai Facultăţii de Muzică Instrumentală şi muzicieni liber profesionişti, sau din cadrul orchestrelor de stat din Iaşi. Big band-ul a susţinut concerte in diferite locaţii avându-i ca invitaţi, printre alţii, pe vocaliştii Henrick Solera (Suedia), Ana Maria Galea, pe basistul Ionuţ Baranga (Belgia), pe pianiştii Daniel Csikos, Sorin Zlat, pe saxofoniştii Virgil Popovici şi Ioan Leonte.

În actualitatea trecutului deceniu, s-a născut tot la Iaşi, din iniţiativa şi sub coordonarea reputatului profesor universitar şi compozitor Dan Spînu, un colectiv orchestral bine pus la punct, Big band-ul de jazz al Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” (UNAGE).

Şi dacă l-am menţionat mai sus pe activul dirijor / mentor al tinerei generaţii Horia Dinu Nicolaescu, să consemnăm, în istoria încă nescrisă a big band-urilor din România, existenţa efemeră – dar de utilă eficienţă – a unor aparate orchestrale reunite circumstanţial cu diferite prilejuri ori funcţionalităţi. Să amintim în acest sens de big band-urile conduse de Steve Bernard spre finele anilor ’30, de Edmond Deda în 1954 (semi-big band), de Ion Vasilescu în 1955, de Henry Mălineanu în 1957 şi 1959, tot în anii ’50 de Jean Ionescu folosind instrumentiştii Orchestrei Cinematografiei. De relevat în această ordine de idei orchestra cumulată ad hoc şi condusă de Richard Oschanitzky la începutul anilor ’70 pentru un memorabil concert la Sala Palatului din Bucureşti, concert ce a avut-o ca solistă pe Aura Urziceanu; big band­-urile studenţeşti alcătuite temporar în contextul institutelor de învăţământ superior muzical din Bucureşti, Iaşi, Timişoara de către profesori ai Fundaţiei americane „Fulbright” precum Rick Condit şi Tom Smith; big band-uri alcătuite pe structurile unor orchestre simfonice ale Filarmonicilor din Ploieşti (dirijor invitat Rick Condit) şi Craiova (dirijor invitat Horia Dinu Nicolaescu), destinate a susţine recitaluri în Festivalurile de Jazz din localităţile respective. Tot un big band a folosit şi Horia Moculescu pentru înregistrarea muzicii serialului TV „Pistruiatul”.

De consemnat câteva ansambluri instrumentale care au funcţionat doar periodic, precum Big band-ul Teatrului Muzical din Braşov condus de Radu Odeşteanu, Big band-ul ieşean condus de pianistul, compozitorul şi profesorul Titel Popovici, Big band-ul „Optimiştii” din Reşiţa (1962); dar şi, cu menţiune specială, un ansamblu de tineri muzicieni conduşi cu pricepere de saxofonistul Marin Petrache Pechea, numit Junior Cromatic Big band (înfiinţat în 1997), orchestră care, pe lângă numeroase concerte susţinute pe diferite scene din ţară, a luat parte în anul 2000 la un triumfal turneu prin Elveţia, a apărut la Expoziţia Mondială de la Hanovra (recitalul fiind preluat şi difuzat de Televiziunile germane ZDF şi N3) şi a înregistrat CD-ul From Our Hearts. Orchestra s-a constituit drept o oportună rampă de lansare pentru „vedetele” ei – între care pianistul Petrică Andrei şi trompetistul Laurenţiu Moise.

Din această cronologie autohtonă dedicată big band-urilor, nu vom omite, în ideea înrudirii finalităţilor estetice, notabile preluări în repertoriile concertelor curente ale unor importante lucrări de jazz simfonic, de către mai multe filarmonici. Ne referim la cele din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj, Arad, Craiova şi altele, sub baghetele unor remarcabili dirijori precum Horia Andreescu, Sabin Păuţa, Ilarion Ionescu-Galaţi, Peter Oschanitzky etc. Dar despre unele opusuri de excepţie precum, de pildă, cele purtând autograful de înalt profesionalism al unui Richard Oschanitzky, despre interpreţii lor, v-ar putea relata minute, poate ore în şir... Nicolas Simion!

Foto Cronologii autohtone 3.jpg

Florian Lungu
30 martie 2020

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Ordean 45 de ani.jpg

Afis_Tusnad 2021.jpg

Afis_Brezoi 2021.jpg