Arta Sunetelor

 

Interviu cu Gerald Gradwohl

Sunt foarte mulţi chitarişti care calcă pe urmele lui Hendrix…Robin Trower, Frank Marino, Scott Henderson, etc. Ce importanţă au în continuarea mesajului şi ce au adus nou aceştia?

Cred că au schimbat ceva, dar nu pentru marea masă. Hendrix a fost primul chitarist de rock dezlănţuit aflat la momentul potrivit, în locul potrivit. Era ceva nou, incitant, nestăpânit. Cred că, dacă Hendrix s-ar fi născut mai târziu, de exemplu, s-ar fi găsit altcineva care să-i ia locul. Henderson sau Robben Ford, de pildă, mi-au schimbat mie perspectiva asupra muzicii, dar nu şi atitudinea generală.

Eşti de acord cu axioma că Hendrix a fost cel mai mare chitarist şi compozitor al generaţiei rock?

Nu. A fost doar unul dintre ei...

Ce crezi despre rock-ul noului mileniu şi ce ar trebui să ştie un tânăr chitarist care se apucă acum de această muzică?

 În orice caz, mai uşor nu devine. Sunt o mulţime de muzicieni care n-or să ajungă niciodată mai mult decât nişte eroi locali”. Dar asta nu e rău, depinde ce îţi propui să faci în viaţă. Muzica rock este o direcţie importantă şi cred că va exista mult timp după ce restul tâmpeniilor se vor fi consumat. Pentru că muzica rock vine din suflet. Eu unul am început cu rock şi cu hard rock şi o să iubesc întotdeauna acest stil, chiar dacă trec şi prin faze de jazz … dar rădăcinile mele sunt în rock. Nu pot să recomand nimănui cum să înceapă o carieră. Tot ce pot să spun e că trebuie să-ţi faci bine temele şi să înveţi lucrurile de bază. Trebuie să fii pregătit pentru când apare şansa. E posibil ca asta să nu se întâmple niciodată, dar tu trebuie să fii pregătit. Cel mai important sfat? Hmm … firile oamenilor sunt atât de diferite… Îmi pare rău, dar aici nu există un răspuns general valabil. Continuitatea e un atribut important.

Cânţi de peste 15 ani. Ce înseamnă muzica pentru tine?

Aşa îmi câştig traiul … Şi e pasiunea mea … Prin muzică mă exprim şi muzica mă face fericit.

Care este sau muzicianul sau stilul de muzică care ar mai putea inflenţa muzica noului mileniu?

Scuze … habar n-am… J!

Cum îţi alegi invitaţii de pe albumele tale? Pe Bob Berg cum l-ai cunoscut?

În general, mă gândesc cine s-ar potrivi mai bine cu muzica… Pentru ABQ, am selectat una dintre grupele mele de ritm favorite, din toate timpurile: Gary Willis şi Kirk Covington. Am vrut să scot discul cu Willis şi Kirk, dar, în timp ce compuneam, am constatat că, la câteva dintre piese, am nevoie de un suflător. Bob mi s-a părut perfect şi, din fericire, el s-a dovedit disponibil. Colaborarea cu Bob Berg a fost o experienţă extraordinară. Am avut norocul să cânt cu el live timp de o săptămână, în 1996, cu trupa mea, THREEO (turneu în urma căruia a rezultat un disc live). A fost cel mai minunat lucru din lume … în fiecare seară cântam cu unul din cei mai mari saxofonişti … După solo-urile lui Bob nu e uşor de supravieţuit, dar experienţa m-a inspirat şi m-a stimulat şi, din ea, am învăţat multe. După aceea, am ţinut legătura constant şi el a fost întotdeauna prima mea opţiune când a trebuit să mă gândesc la un saxofonist. Pe parcursul înregistrărilor din 2002, am devenit cu adevărat prieteni şi cred că prietenia şi colaborarea noastră s-ar fi întins pe mulţi ani … După cum ştiţi însă, el a suferit un accident teribil la două săptămâni după ce am terminat înregistrarea, iar amintirea lui mă umple şi acum de tristeţe.  (n.r. Bob Berg a fost accidentat mortal în traficul din regiunea East Hampton, New York, în timp ce se ducea cu maşina să-şi cumpere un pachet de ţigări ... Persoana care l-a accidentat era un bun prieten de-al lui, care a derapat cu maşina pe gheaţă ... Berg era văr de-al doilea cu Nick Berg, o victimă a terorismului Iraqian, din prima serie a decapitărilor …)

Ce model de chitară foloseşti acum?

Acum, chitarele pe care cânt în principal sunt un Fender Strat din 1977 (Sunburst) şi o Yamaha Pacifica 812V. Am schimbat dozele de la Strat, din cauza zbârnâitului incredibil pe care îl produceau în fiecare seară. Acum folosesc noile doze Noiseless Fender SCN, cu care mă împac foarte bine. Chitara şi-a pierdut un pic din strălucire, dar e OK, încă sună bine. Yamaha 812 e în starea originală şi e o chitară excelentă pentru rock. Uneori folosesc o chitară Ibanez GB10 (model George Benson). Mai folosesc şi alte modele de chitare acustice Yamaha (APX 10N şi 10A).

Cum te-ai întâlnit cu Tangerine Dream? De ce ai ales să cânţi acest gen de muzică? Vei cânta cu ei anul acesta pe valea Rinului la „Night of the Prog - Festival” - Loreley?

Cu TD m-am întâlnit prin intermediul unui fost student al meu, care fusese invitat la o audiţie. Nu era pe măsura lor, aşa că m-a recomandat pe mine. M-am prezentat şi am obţinut postul. Cred că asta se petrecea prin 1995, puţin înainte de a înregistra Tyranny of Beauty împreună cu ei. După aceea, am mai făcut împreună două CD-uri de studio, câteva interpretări live şi două DVD-uri. Nu sunt şi nu am fost niciodată un membru constant al trupei. Mă angajează ori de câte ori au nevoie de mine … Pe de altă, parte, muzica lui Tangerine Dream lasă mult loc de manifestare pentru un chitarist şi am făcut lucruri frumoase pentru ei. Dar nu e decât o slujbă, ca oricare alta.  

Ai încercat să explorezi teritorii din blues-rock?

Mda, sigur. Împreună cu trio-ul meu actual, cântăm stiluri diferite, cu influenţe diferite. Avem piese care şi-ar găsi locul într-un club de blues-rock, piese pe care le-ai putea considera funk, piese country-rock, etc. Dar toate, laolaltă, sunt fusion sau jazz-rock, pentru că interpretăm totul din perspectiva interpretului de jazz şi rock. În Austria, cânt şi cu trupa lui Iris Camaa (R’nB/Latin) sau cu cântâreaţa pop/soul Juci, dar şi jazz tradiţional şi TOP 40 … Am abordat întotdeauna stiluri diferite, pentru că îmi place să ascult şi să cânt lucruri diferite – asta fac şi asta m-a interesat întotdeauna. Aşa îmi păstrez condiţia muzicală, aşa fiecare trupă e mereu proaspătă şi eu nu mă plictisesc.

Internetul este important pentru muzicieni şi internauţi în promovare şi cunoaştere?

Pe de o parte, internetul a uşurat artistului contactele şi vânzarea de discuri în toată lumea. Există locuri interesante pentru artiştii de jazz-rock şi unele forumuri sunt de mare ajutor, dar, pe de altă parte, sunt şi lucruri care pot distruge un artist şi muzica lui. Un exemplu: eu am investit o grămadă de timp şi de bani în ultimul meu album, Tritone Barrier. Am plătit aproape totul din buzunarul propriu. Două luni după ce l-am scos pe piaţă, CD-ul era disponibil gratuit, pe un server. Partea cea mai rea este că era promovat pe un site de aşa-zişi „iubitori de jazz-rock şi fusion”, care vorbesc despre cât de grozave sunt unele albume şi cât de încântaţi sunt că reuşesc să îşi procure o muzică bună. Şi pe urmă o pun pe un server, gratis... Ca rezultat, noi vindem mai puţine discuri, ceea ce înseamnă că eu n-o să mai am bani pentru albumul următor. Mă înţelegeţi?! Oamenii aceştia ar trebui să-şi amintească de site-urile muzicienilor, unde CD-urile se găsesc la preţuri rezonabile.  E un fel de promovare nedorit pentru noi şi sper ca lumea să înţeleagă într-o zi. Poate în ziua în care noi nu vom mai putea produce, din motive financiare…

Cum s-a născut ideea acestui turneu de trei zile în România?

Am cântat într-un club din Viena, unde ne-a auzit Cornelius Mihalcea. El ne-a spus că i-ar plăcea să venim în România, unde are un club şi unde oamenii ar fi încântaţi să ne asculte. După o vreme, m-a sunat şi am făcut un program şi sunt absolut încântat, pentru că nu e nimic mai frumos decât să cânţi în cluburi din toate colţurile lumii, în faţa unor oameni care te apreciază. În plus, va fi prima mea vizită în România… Abia aştept!

Mulţumesc pentru interviul solicitat. Mă bucur mult că mai sunt oameni cărora le place atât de mult muzica. Asta îmi demonstrează că încă mai merită să produci CD-uri şi să faci tot ceea ce facem noi. Sper să ne putem întâlni într-o seară. Ne vedem acolo!

 

Realizat de Radu Lupascu
12 04 2008

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Brasov Blues 2021.jpg

Afis_Sighisoara Blues 2021.jpg