Arta Sunetelor

 

CHEILE JAZZULUI

Ca oricare gen muzical contemporan, jazzul are la rându-i, în notaţia pe portativ, propriile chei şi codificări / cifraje specifice modalităţilor sale de interpretare – cu atât mai mult cu cât acest compartiment sonor se bazează pe un tip de travaliu variaţional improvizatoric...

Jazz Clefs 2020.jpgPracticanţii jazzului de la noi vor fi surprinşi să descopere un insolit şi interesant volum raportat la acest subiect, semnat de Marcel-Octav Costea (născut la Hunedoara, la 26 ianuarie 1957). Pentru cei care-l cunosc mai puţin pe autor, apreciatul organist, dirijor şi compozitor, din anul 1992 profesor universitar doctor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, din 1986 capelmaistru la Catedrala Sf. Iosif, a susţinut concerte în România, Franţa, Italia, Spania, Elveţia, Olanda, Germania, Austria, Belgia, a înfiinţat ansamblul Musica Sacra (1990) aparţinând amintitei Catedrale bucureştene, ansamblu cu care a înregistrat trei CD-uri, precum şi Trio-ul Ethos (1997), în care Marcel-Octav Costea şi i-a alăturat pe trompetistul Iancu Văduva şi pe oboistul Dorin Gliga, cu aceştia realizând două discuri de muzică barocă; în plus, şi-a înscris autograful interpretativ pe alte două albume discografice, dintre care unul de muzică gregoriană, pentru orgă. A scris cărţile Sacerdotes, schola et christifideles O întruchipare a dialogului în muzică şi Muzica sacră în Codex Caioni. În 2009 a fost invitat să facă parte din juriul Concursului internaţional de interpretare organistică de la St. Maurice, Elveţia. A obţinut în două rânduri, în 2010 şi 2019, Premiul UCMR pentru lucrări de muzică corală. Cum în tinereţe a cântat şi jazz, muzicianul a rămas un fidel admirator al acestui compartiment sonor al creativităţii.

Intitulată „JAZZ CLEFS – O incursiune în lumea jazzului” lucrarea apărută în acest an sub sigla Editurii Muzicale a UCMR vine în întâmpinarea practicanţilor genului, fie ei interpreţi, aranjori, dirijori, tuturor fiindu-le utile cunoştinţe temeinice legate de notaţia muzicală. Astfel, tomul cuprinde cinci capitole, dintre care cel introductiv este teoretic – estetic, iar celelalte patru, exerciţii practice de citire în cheile corale, exerciţii pentru concretizări de cifraje, exerciţii ritmice şi aranjamente.

Bun cunoscător al limbajului, al specificului muzicii Evului Mediu, Marcel-Octav Costea procedează în cele două secţiuni ale capitolului introductiv, „Despre semiografia muzicală” şi „Cheile corale” la o doctă abordare istorico-estetică a evoluţiei grafiei muzicale de pe vremea lui Boethius şi Hucbald până la călugărul Guido d’Arezzo, cultivatori ai portativului ca suport al notelor ce fixează înălţimea sunetelor (pe verticală) şi duratele lor (pe orizontală); modalităţi de scriere datând din primele secole ale mileniului trecut, odată cu apariţia polifoniei ca tip de construcţie sonoră, ulterior şi superior omofoniei (cânt pe o singură voce). Etapă ce a fost marcată de apariţia cheilor corale (chei de do) pe portativ spre a delimita întinderea vocilor umane – sopran, mezzo-sopran, tenor, bariton, bas – şi a evita abuzul de liniuţe suplimentare dincolo de cele cinci linii propriuzise ale portativului. O dezvoltare anticipând stabilirea, în practica muzicală a ultimelor trei veacuri din mileniul trecut, a existenţei cheilor muzicale desol, de fa şi în subsidiar de do în partiturile compoziţiilor muzicii preclasice, clasice, romantice, moderne, anterior preconizate semiografic în tratatul „Musica pratico” aparţinând lui Giovani Maria Bononcini (1642-1678). Apelând la o exprimare elevată dar inteligibilă, bogată în termeni de specialitate, cu savante trimiteri la surse bibliografice rare, autorul pledează apoi pentru utilitatea însuşirii de către muzicienii de azi a citirii în cheile corale.

Urmează exerciţii de citire în astfel de chei corale (de sopran, mezzo-sopran, alto, tenor), raportate la notorii teme standard ale repertoriului internaţional de jazz, inclusiv la bossanove – am numărat nu mai puţin de treizeci de asemenea exemple vizând exersarea deprinderii citirii.

Un al treilea important capitol al cărţii se referă teoretic şi concret la studiul cifrajelor, altfel spus, codificări alfanumerice ale acordurilor (de ghitară, pian etc.) ce însoţesc liniile melodice ale pieselor de jazz (prin extensie şi de muzică pop) şi ale armoniilor virtuale care trebuie respectate de către soliştii instrumentişti ori vocali care improvizează. Cifrajul este utilizat adesea şi la bas, căruia nu i se scrie notă cu notă ce are de cântat, ci lasă basistului libertatea de a sluji (interpreta în manieră proprie) armoniile respective. Şi aici am aflat patruzecişişapte teme propuse pentru perfecţionarea abilităţii în tălmăcirea cifrajelor! Alte două interesante capitole dedicate studiilor ritmice – cu propuneri de nenumărate formule combinatorii pentru percuţie şi exemple muzicale pe specii de tipul swing, jazz waltz, bounce, slow, blues, funky – precum şi aranjamentelor, concepute pentru pian la patru mâini şi/sau voce (instrument) şi pian, completează în chip benefic acest apreciabil ghid oferit de Marcel-Octav Costea muzicianului de jazz aflat în râvnit proces de cucerire a măiestriei. Un volum ce n-ar trebui să lipsească din biblioteca omului de muzică!

Florian Lungu
15 iulie 2020


Amintirea marelui necunoscut

Amintiri despre Sorin Tudoran 2020.jpgCu câteva zile înaintea declanșării pandemiei planetare – despre care istoricii viitori ar putea să consemneze, printr-o parafrază la titlul unui disc din 1987 al trupei Pink Floyd, că a fost „a momentary lapsus of reason“ –, Editura Tracus Arte a pus în circulație un volum tipărit elegant: Amintiri despre Sorin Tudoran. „Vinovată“ (pentru că autoare integrală dânsa, cu modestie și respect, nu-și asumă a fi!) este doamna Dorina Rus, soția din ultimii ani de viață ai celui mai puțin cunoscut chitarist român de rock. Și, totodată, cel mai aproape de adjectivul genial, un strălucit improvizator și-un perfecționist în exprimarea tehnică.

Despre performanțele sale vorbesc oamenii care l-au cunoscut bine între anii 1965 și 1979 (când a emigrat în R.F. Germania), unii muzicieni, colegi de scenă, alții numai prieteni de profesii dife­rite, iubitori de rock, blues, jazz ori alte genuri de trecătoare modă. Eu n-am avut noroc nici să-l admir în concert, nici să-l întâl­nesc în particular. Doar o dată l-am văzut la televizor, în emisiu­nea „Antena vă aparține“, girată de poetul Adrian Păunescu, aflat la începuturile ascensiunii sale mega­litice. N-am uitat deloc, dar nici n-am înțeles mare lucru din pres­tația singularului chitarist, prezentat și de… prezentator (asta era pe atunci Păunescu) drept unul dintre cei mai buni instru­mentiști și o „dovadă“ că valorile cresc peste tot în România socia­listă. Fiind o emi­siune ce scotea la iveală diverse activități culturale din fiecare oră­șel ori cătun (un fel de „Românii au talent“), venise rândul județului Vâlcea, unde, în urbea de reședință, Râmnicu Vâl­cea, locuia Tudoran. Pare surprinzător că mi-a rămas în minte acel moment televizual? Ex­plicația e simplă: știam că Sorin Tudoran este numărul 1 (unu) la chitară. Toți din jurul meu, la cu­rent cu situația rockului în țara noastră, afirmau asta, fie că-l auzi­se­ră în direct, fie că transmiteau zvonul. Însă eu aveam și alt motiv serios să cred: însuși Nicu Covaci îmi spusese că Sorin Tudoran este cel mai bun chitarist de la noi!

S-a întâmplat într-o zi din primăvara lui 1975, când Phoenix asigura sonorizarea spectacolelor Cenaclului Flacăra la Circul de Stat din București. La primul din­tre cele două, o parte din clasa mea intrase cu speranța să vadă concertul trupei timișorene, anun­țată pe afiș. O adoram. Nu venise multă lume la ora 17, scaunele de sus erau goale. Întâmplător uitân­du-mă într-acolo, l-am văzut pe Covaci, singur. Asculta sunetul în diferite puncte ale sălii. Mi-am călcat pe impertinență și m-am dus să-l salut. Nu s-a eschivat, dim­potrivă. Ce-am vorbit, nu mai rețin complet. Trei subiecte nu le-am uitat, cu legătură între ele.

Unul a fost că el și Phoenix nu vor să emigreze, deoarece în Occi­dent la fiecare colț de stradă e un chi­tarist mai bun. Am crezut că-l flatez cu afirmația că aici, în Româ­nia, n-are rival (sau cam așa ceva). Dar Nicu Covaci mi-a tăiat maca­roana, pe jumătate măgulit și, mi s-a părut, pe jumătate neserios: „Este unul în Vâlcea mai bun ca mine, Sorin Tudoran…“. Aerul, me­lancolic spre visător, căpătat de figura lui Covaci plutește încă în amintirea mea, ca un regret după o iubire pierdută, niciodată pără­sită. Expresia lui, mai mult decât cuvintele, mi-a coagulat certitu­di­nea despre Tudoran.

Nu sunt, totuși, atât de expert să mă pronunț la modul definitiv. Singura piesă a trupei Chromatic rămasă ca document audio, Ra­cul, broasca și o știucă, dă măsura posibilităților marelui necunos­cut. De ce va fi ținut morțiș Sorin Tudoran să nu facă nici o înre­gistrare de studio, la modul profesionist, sub nume propriu? Mis­terul personalității sale este schițat, nu descifrat, de anglistul George Volceanov în câteva pa­gini memorabile din această carte. Recomand cu preaplin.

Dumitru Ungureanu
15 iunie 2020

(articol preluat cu acordul autorului din suplimentuldecultura.ro / rubrica Rockin’ by myself / număr 689)


Robin Williams de Dave Itzkoff (Victoria Books) 2019****

Împotriva curentului

Robin Williams dave itzkoff 2019.jpgSă înoţi cum se spune, împotriva curentului. E un fapt incontestabil că Robin Williams place şi displace în acelaşi timp. În primul rând, fiindcă sursa umorului său fin NU poate fi pătrunsă pe deplin. Chiar şi în reuşitul travesti din Mrs. Doubtfire (D: Chris Columbus, 1993 - cu titlul românesc, Doamna Doubtfire, tăticul nostru trăsnit) spectatorii sunt distraţi de situaţia comică a deghizării, nereuşind să descopere osânda perfectă a vieţii sale până-n acel moment. Filmul are corespondenţă cu viaţa sa, cu năruirea celor două mariaje, cu propria experienţă, de soţ şi de tată. Reuşita filmului este dublată de izbânda din plan financiar, fiind cel mai considerabil succes dintre toate rolurile principale. Geniala interpretare a bătrânei de 65 de ani, Euphegenia Doubtfire, i-a oferit o ştampilă comică nemuritoare şi totodată, a lăsat umanităţii, o frescă americană despre valorile familiale reale.

"Robin era un geniu, iar geniul nu dă naştere unor bărbaţi normali şi la casa lor, care sunt familişti şi au grijă de nevastă şi de copii. Geniul impune un mod propriu de a vedea lumea şi de a trăi în ea, nefiind întotdeauna compatibil cu un stil de viaţă convenţional. "(Lillian Ross)

În al doilea rând, comedianul Robin McLaurin Williams, născut pe 21 iulie 1951 în Chicago şi decedat pe 11 august 2014, în oraşul Tiburon din California, a fost un copil mare, într-o Americă a aventurierilor, pe care îl putem descoperi sau dezgusta după propriul gust filmic. Cel mai bun argument în acest sens îl constituie Dead Poets Society (Cercul poeților dispăruți, Peter Weir, 1989), un regal de actorie şi "o lentilă delicată", prin care privim în urmă, la educaţia şcolară şi la experienţa tinereţii. Totul este impresionant la acest film, începând de la scenariu şi regie, excepţională artă dramatică a lui Robin, realizările actoriceşti ale lui Robert Sean Leonard şi Ethan Hawke, şi nu în ultimul rând, terminând cu muzica, semnată de Maurice Jarre. Cu toate acestea, trebuie amintit că, nu toţi criticii vremii au fost de acord, unii înfierând filmul şi pe Robin, bineînţeles: "Williams este prizonierul propriei excelenţe. Când oamenii se duc să-i vadă filmele, vor să-l vadă pe Williams ca Williams. Nu vor să-l vadă cum alunecă sub pielea oricărui alt personaj".

Robin a fost un cameleon supertalentat care a făcut să râdă milioane de oameni. El a mers liniştit mai departe pe drumul hărăzit sieşi, câştigând în 1998 un Oscar cu interpretarea doctorului psihoterapeut din Good Will Hunting, acest rol fiind descris, tot de critici ca, "un rarisim rol serios, puternic, plin de substanţă şi talent". Aceasta poate fi, dacă vreţi, o a treia dimensiune a creaţiei actoriceşti marca înregistrată, ROBIN WILLIAMS. O descoperiţi citind cartea de faţă a excepţionalului autor, Dave Itzkoff, reporter cultural la New York Times, "vinovat" şi de succesul altor cărţi celebre, despre film, televiziune, teatru, muzică și cultura populară, cum ar fi: Mad as Hell, Cocaine's Son şi Lads. Cartea lui Dave Itzkoff este o biografie edificatoare a geniului Robin Williams. În cele 752 de pagini, veţi descoperi foarte multe răspunsuri legate de viaţa sa personală, de cariera sa îndelungată şi de preţul plătit celebrităţii. "If you're that depressed, reach out to someone. And remember, suicide is a permanent solution, to a temporary problem." (Robin Williams)

Fotografia aleasă pentru copertă sugerează imaginea unui om obişnuit care nu-şi poate justifica bulversantul sfârşit. O carte foarte bine scrisă şi la fel de bine tradusă (Ianina Marinescu), despre unul din maeştrii comediei şi cinematografiei americane. Şi fiindcă, nu se cuvine să încheiem recomandarea noastră pentru această lectură, fără o mică mostră de umor marca Robin Williams, îl cităm:

"Buuuuună dimineaţa, Vietnam! A fost Walk Like A Man, cântecelul lui Frankie Vallie alături de cei de la Four Season. Mulţumesc Frankie. [şi răspunde tot el cu un glas piţigăiat.] Multumesc Adrian. Oau, păşeşte ca un bărbat, cântă ca o fată. Ce chestie incredibilă. Hei, venim acum peste voi. Este şase dimineaţa. Uuu-huuu! Nu e o oră nepotrivită dacă eşti cocoş. Vremea astăzi: cald. Deseară: cald. Mâine: cald. Şi, ghici ce? Surpriză mare - mâine seară e cald...  Mai avem aici şi o coincidenţă interesantă. Ho Chin Minh. Colonelul Sanders. Probabil una şi aceeaşi persoană? Oau!  las pe voi să judecaţi. Liniile telefonice sunt deschise. Sunaţi."

V-aţi dat seama, desigur, că este vorba de biopicul Good Morning, Vietnam (D: Barry Levinson, 1987), un excelent punct de plecare în cariera lui Robin şi un mijloc vindecător pentru America, prin umorul de improvizaţie, de tip stand-up comedy. Autorul cărţii îi face un enorm serviciu memoriei lui Robin, îi spală ruşinea sinuciderii, explicând tuturor, cine este de fapt, omul din spatele măştii de comedian. Dave Itykoff dărâmă zidul în spatele căruia a stat pitit omul Robin Williams. Cartea de faţă este o cronologie de fapte şi întâmplări reale, provenite din studiul unor materiale, documente şi informaţii adunate din arhivele mai multor universităţi şi biblioteci americane, şi din cele peste o sută de interviuri originale realizate pentru această carte, conversaţii cu membri ai familiei, prieteni și colegi (vezi numele tuturor, în capitolul Mulţumiri).

"De la stilul său rapid de stand-up la rolul de debut din Mork & Mindy și la impresionanta interpretare din Good Will Hunting, pentru care a câștigat Premiul Oscar, Robin Williams a fost un actor unic și un comedian inovator. Uneori părea să fie posedat, perorând despre cultură, politică și revelaţii personale cu o intensitate și o agerime uluitoare și trecând cu repeziciune de la un personaj la altul." (Ed. Publica)

Radu Lupaşcu
15 ianuarie 2020


 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Ordean 45 de ani.jpg

Afis_Tusnad 2021.jpg

Afis_Brezoi 2021.jpg