Recenzii concerte

Sydney, Roland, Guy şi Meena în Piaţa Cetăţii din Sighişoara

Ediţia cu numărul 15 a Festivalului de Blues de la Sighişoara şi-a schimbat locaţia. O alegere inspirată, chiar dacă a fost forţată de pandemie şi distanţarea socială. Vechea Casă de Cultură Mihai Eminescu, intră în renovare. De mult timp era necesar acest lucru şi sper că se va termina favorabil pentru locuitorii frumosului oraş de pe Târnava Mare.

„Undeva lângă Sighișoara se găsea postul de pază militară romană Sandava. Localitatea a fost întemeiată de coloniștii germani, care fuseseră invitați să se așeze în Transilvania de către regele Ungariei Géza al II-lea, pentru a apăra granițele de est. În această perioadă istorică oamenii de etnie germană au fost denumiți saxoni, dar coloniștii germani adevărați, cunoscuți ca ’sașii din Transilvania’, nu au nici o legătură cu saxonii din nord-estul sau sud-estul Germaniei. Acești coloniști primesc în folosință fundus regius (pământ crăiesc) și se bucură de drepturi și privilegii deosebite. Cronicarul sighișorean Georg Krauss (1607-1679) menționează că în anul 1191 locul unde acum se află Sighișoara era locuit, dar prima atestare documentară a așezării este din anul 1280 sub numele de Castrum Sex. În anul 1298 este menționată denumirea germană Schespurch (mai târziu Schäßburg). Localitatea este menționată în anul 1367 ca ‚civitas’. Numele românesc al orașului este atestat în scris din anul 1435. Forma ‚Sighișoara’ a pătruns în română pe filieră maghiară, fiind o adaptare a numelui ’Segesvár’.” (Wikipedia)

O splendoare de cetate medievală, cu circa 160 de case vechi locuibile, de cel puţin 300 de ani vechime, Sighişoara este supranumită cetatea celor nouă turnuri. Este parţial renovată, dar cel mai important edificiu, ”o mină de aur” pentru un oraş-comoară unic în Europa, Turnul cu Ceas sau Turnul Orelor de 64 m înălţime, este în paragină. Se zvoneşte că nu se găseşte un tehnician capabil să repare mecanica ceasului care deplasează acea platformă cu cele şapte figurine, ce reprezintă zeităţi din panteonul greco-roman şi german. Personal, cred că sunt alte motive, iar ele se leagă de politicieni, acei muncitori cu gura, care nu fac mare lucru pentru ţara noastră. Ce fel de muzică ascultă cei care îi votează?

Cum spuneam, noua locaţie este mult mai potrivită pentru concerte, iar în contextul pandemic de azi nu sunt probleme cu distanţarea. Sonorizarea a fost decentă spre foarte bună, aici mă refer la ultimul concert al festivalului, Meena Cryle &Chris Fillmore Blues Band. Vremea a ţinut cu noi, organizatorii au adus blues de la mama lui, diversificat ca ritm şi prestanţă, precum şi blues rock european de aleasă ţinută artistică. Le mulţumesc pe această cale organizatorilor şi le doresc încă pe atâtea ediţii de festival. Singurii care au fost total nepregătiţi au fost comercianţii din zonă, din menu-ul prezentat lipseau mai mult de jumătate din produse, mă refer atât la delicii culinare cât şi la licori bahice de poveste.

“The blues is not the creation of a crushed-spirited people, it is the product of a forward-looking, upward-striving people.” (Albert Murray 1916-2013)

Prima seară a fost deschisă de cântăreaţa americană Syndey Ellis, născută în Red Jacket, Virginia de Vest, în anul 1947. Ellis a crescut în Cleveland, Ohio, unde s-a căsătorit și a avut cinci copii. Acum este căsătorită pentru a doua oară, are patru nepoate, trei nepoți şi o strănepoată. Sydney Ellis și-a început cariera în 1991, în Oraşul Îngerilor, elogiind moştenirea sa culturală cu talentul şi elocvenţa vocii sale. După 1995, străbunica Ellis a străbătut 27 de ţări (dintre care amintim doar pe cele europene: Germania, Elveția, Franța, Belgia, Luxemburg, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Finlanda, Croația, Slovacia, Ucraina, Norvegia, Lituania, Polonia, Republica Cehă, Suedia, Italia, Olanda, Austria, Danemarca și Irlanda) şi a susţinut peste 1500 de concerte. Iată că a venit şi rândul României, prin festivalul de la Sighişoara, să se bucure de chintesenţa zestrei culturale afro-americane mărturisită cu sinceritate şi preţuire de Syndey Ellis şi trupa sa. Ea are şase albume la activ (la casa proprie, Black Wallet Records) şi locuiește în prezent într-un sat mic din centrul Germaniei, unde revine cu emoţie pentru odihna şi relaxarea absolut necesare dintre frecventele sale călătorii muzicale.

Am ascultat cu atenţie versiunea ei bluesy la Trouble in Mind, un standard de blues ajuns celebru datorită excepţionalei interpretări a faimoasei Nina Simone (apropo, vedeţi musai pe Netflix documentarul What Happened, Miss Simone?) şi pot să mă declar mulţumit de Sydney Ellis. Desigur, există şi versiunea celebrei Mariane Faithfull, mai aproape de spiritul jazzy al pianistului, Richard M. Jones, compozitorul acestui hit din 1924. Setlistul Sydney Ellis pentru România a fost următorul: Jump For Joy, A Blues State of Mind, On My Way, Trouble In Mind, Was it A Whisper, Elijah Rock, Just Before Down, I Wanna Go Home, Travellin’ Shoes, Baby Please Don’t Go, All of Me, Summertime, You Gotta Move, Wade In The Water, Mean & Evil, Nobody’s Fault By Mine, Fever. Remarcaţi multitudinea de hituri care puteau atrage succesul imediat al unei trupe pe o scenă de festival, însă nivelul interpretativ general, sunetul şi rigoarea muzicienilor din trupa sa, nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor mele. A fost (totuşi) un decent open act din deschiderea concertului serii, unde lucrurile au stat cu totul altfel şi aici vorbim de Roland Tchakounté.

„Robert Pete Williams, l’un des grands poètes du blues afro-américain, découvert par hasard dans un pénitencier de Louisiane à la fin des années cinquante, décrivait son art comme « la musique de l’air » : « Mon inspiration, mon style, ma sonorité sont fonction de l’atmosphère. Alors je chante et le vent se charge d’emporter ma musique », expliquait-il. L’art de Roland Tchakounté, et ce n’est pas un mince compliment, possède cette même légèreté atmosphérique qui lui permet de toucher à l’universel.”

Al doilea concert al zilei de 10 septembrie 2021 a fost susţinut de muzicianul francez Roland Tchakounté. El leagă punţi culturale între originile sale cameruniene şi osatura caracteristică bluesului, acea reţetă „marcă înregistrată” a Father of the Boogie, John Lee Hooker. Spontaneitatea personalităţii, alături de greutatea vocii sale sunt alte două competenţe care îl recomandă fanilor bluesului de la noi. Personal, Roland Tchakounté îmi aduce aminte de Ali Farka Touré şi de Faris Amine, bineînţeles, între limitele originalităţii creative. Limba sa maternă, bamiléké, aduce un plus de mister şi bizarerie coloraturii bluesului său, o ţesătură admirabilă de ritm sălbatic african, disperare, suferinţă, răzvrătire, speranţă şi bucurie. Sentimente şi spirit liber pe care le imprimă compoziţiilor şi interpretărilor sale. Multiinstrumentist, Tchakounté se face remarcat atât la chitară (este stângaci la fel ca idolul său, Jimi Hendrix), cât şi la chitară bas, pian, ukulele, percuţie şi muzicuţă. Discografia sa numără şase albume, dintre care remarcăm debutul, Bred Bouh Shuha Blues, lansat în 1999, album care s-a bucurat de un mare succes în Franța şi Äbango, din 2005, un album acustic realizat împreună cu încântătorul chitarist al trupei sale, Mick Slide Ravassat. Vă invit să urmăriţi Melena, un videoclip emoţionant şi răscolitor, atât pentru mesajul său, cât şi pentru sensibilitatea interpretării. Am luat amintire, albumul recomandat de însuşi Roland Tchakounté, Nguémé & Smiling Blues, bineînţeles, cu semnătura autorului şi remarc la superlativ muzica şi calitatea deosebită a înregistrării.

Concertul Roland Tchakounté a fost unul de excepţie. Autentic şi neobişnuit totodată pentru urechile neavizate, însă cu o sensibilitate entuziastă şi nefabricată, transmiţând bucuria tradiţiei bluesului de origine africană peste veacuri. „Nju bwoh man” (Viaţa este frumoasă) rămâne pentru noi un îndemn şi un sprijin, în aceste timpuri ingrate. Sunet bun, solistici ingenioase, hituri, Misery, Sweet Home Chicago, aplauze sincere, aer curat, publicul dansând, pe alocuri.

Mulţumim, o seară faină, încheiată cu un strop de Glenfiddich şi Tullamore Dew, în crama Casei Steluţa, excepţionala noastră gazdă sighişoreană.

Ziua de 11 septembrie 2021 a festivalului de blues de la Sighişoara a început cu recitalul chitaristului american Guy Davis şi s-a încheiat, în bisuri prelungite, cu cel al cântăreţei austriace, Meena Cryle, însoţită de trupa Chris Fillmore Blues Band.

Dintotdeauna, prima dragoste a lui Guy Davis a fost bluesul! S-a format într-o familie de artişti şi a avut contact cu muzica fermecătoare a lui Blind Willie McTell, Fats Waller, şi Robert Johnson, pe care l-a întruchipat într-un personaj pe Broadway.

“That’s what I consider myself, a musical storyteller. I tend to create music but even if I didn’t, I would use somebody else’s music — and if I didn’t have that, I would speak poems or prose. I think that all these things increase me as a performer….The songs, the plays, the descriptions, everything I do with words. They’re all part of each other.” (Guy Davis)

Guy Davis s-a născut pe 12 mai 1952 şi este un adevărat ambasador al bluesului de peste marele ocean. El aduce la Sighişoara mărturia impresionantă a unui mesaj nepieritor, exprimat cu sinceritate şi veneraţie. Este autor, profesor, actor şi muzician cu personalitate. Are peste 15 albume în nume propriu şi multe colaborări cu artişti ca Otis Taylor, Pete Seeger, Eric Bibb, Slim Pickens, Nico Wayne Toussaint, Dom Flemons, Fabrizio Poggi. Pentru fanii vinylului recomand, fără rezerve, albumul Sonny & Brownie's Last Train din 2017! Pe compact disc, am cumpărat de la Sighişoara şi vă recomand, albumul Be Ready When I Call You, de anul acesta, ce păstrează savoarea bluesului originar fără a fi umbrit de calitatea tehnică a echipamentelor preţioase din zilele noastre.

Concertul Guy Davis a fost remarcabil! De la primele piese ne-am bucurat de dulcea alinare a vocii sale calde şi emoţionale, uşor răguşite, pe care cu mândrie a personalizat-o în bogata sa moştenire discografică. Bluesul este o acumulare de stări afective şi poveşti rupte din viaţă, personificate cu fiecare voce, armonie, cadenţă, atitudine. Guy Davis este unul din menestrelii acestui strigăt uman, real, palpabil, nostalgic, şoptit, autoironic, câteodată ostil, câteodată jovial.

„If You Hear this Song! – Don’t Drink The Water!

Keep Moving Along! - Don’t Drink The Water!

If The Fish Are Dead! - Don’t Drink The Water!

And It’s Filled With Lead! - Don’t Drink The Water!

Don’t Drink The Water, ‘till They Make The River Clean!” (Flint River Blues – Guy Davis)

Guy Davis a cântat şi coveruri după Bob Dylan, Lay Lady Lay, fiind una din versiunile reuşite, o melodie pe care o fredonam cu toţii vizionând filmul Midnight Cowboy, o capodoperă a regizorului John Richard Schlesinger din 1969 (Oscar şi Bafta 1970!). Sir Blues Vali Răcilă l-a însoţit pe Guy Davis pe parcursul a două cântece, atât cu vocea sa unică, cât şi cu chitara acustică. Mă bucur că România are un rapsod mioritic cu prestanţă în persoana lui Vali, aşa cum are Belgia, de exemplu, pe Roland Van Campenhout!

În Austria Bluesul este extrem de bine reprezentat! Mulţi dintre dvs. cunoaşteţi (fiindcă aţi fost pe vremuri martori la Big Mamou) sau poate aţi ascultat în propria colecţie nume ale bluesului şi jazzului austriac ca: Al Cook, STRANZINGER BLUES, Gerald Gradwohl, „Sir” Oliver Mally Group, Joe Zawinul, Marius Dobra Blues Band, Mojo Blues Band etc. A fost rândul doamnei Meena Cryle să concerteze în România împreună cu trupa Chris Fillmore Blues Band. A fost un concert de ţinută artistică de excepţie, aşa cum au fost toate pe care le-am văzut la Big Mamou sau Sala Palatului. Primul album al Meenei, Try Me, spune totul despre atitudinea, vocea sa carismatică şi dinamica blues rock a trupei chitaristului Chris Fillmore (cu care cântă de la vârsta de 15 ani). El este lansat în anul 2010 în Germania la celebra Ruf Records şi are ca invitaţi pe: Joanne Shaw Taylor, Eric Sardinas, Donna Grantis, Erja Lyytenen, Coco Montoya şi Shakura S'Aida. O notabilă colaborare este alături de Hans Theessink pentru coloana sonoră a filmului Jedermann Remixed lansat în 2011. În 11 septembrie 2021 ne-am bucurat de o puternică voce feminină din Austria, pe care cu siguranţă o putem adăuga pe lista numelor deja consacrate, văzute şi îndrăgite de mulţi fani ai bluesului din România, aici mă refer, printre altele la: Beth Hart, Ana Popovic, Susan Tedeschi, Bonnie Raitt, Shemekia Copeland, Samantha Fish, Layla Zoe, Sue Foley, Dana Fuchs, Debbie Davis, Carolyn Wonderland, Joanna Connor, Marcia Ball, Larkin Poe şi Elin Larsson.

Show-ul Meena Cryle& Chris Fillmore Blues Band a încheiat strălucit această ediţie a festivalului de blues de la Sighişoara, aflat în impas organizatoric cu atâtea amânari şi refaceri de line-up, bineînţeles, din cauza pandemiei mondiale şi a imposibilităţii călătoriilor de peste ocean. Austriaca de 44 de ani, Meena Cryle are o bogată experienţă scenică şi a ales, împreună cu trupa valorosului chitarist, Chris Fillmore, pentru primul voiaj românesc, un repertoriu de top. Iată-l: In My Father's House, Since I Met You Baby, It's OK, Down To The Bone, Come To Mama, Bring Me The Water, Well, Well, Well, Movin’ On, Rather Go Blind, Black Rat, It Makes Me Scream, Beg Like A Sinner, Slow Down, Bis: Take This Pressure Off Of Me, Isn’t It A Pitty. Cu acest setlist antrenant şi un sunet plin, dominant, publicul nu a mai stat pe gânduri sau pe scaune, a dansat pe unde s-a aflat, a cântat, a fluierat, a ţipat, a aplaudat tumultuos şi a rechemat trupa la scenă de trei ori. Eu şi Relu Călin am cumpărat două din cele cinci albume pe vinyl aduse spre comercializare şi ne-am bucurat acasă de valoarea muzicală a albumului Meena Cryle& Chris Fillmore Blues Band In Concert şi de remarcabila calitate a înregistrării. Valoroasa secţie ritmică care a acompaniat-o pe Meena ne-a dăruit solistici de excepţie, mai ales pe durata înlocuirii unei corzi rupte a chitarei lui Chris Fillmore, iar momentele improvizatorice s-au succedat fericit, unul după altul, făcând deliciul spectatorilor ce s-au bucurat astfel, şi de un final memorabil. Ediţia 2021 nu a putut organiza jam-sesion-uri astfel că, ne-am retras în intimitatea grădinii Casei Steluţa, şi ne-am bucurat de câteva hituri a capélla cântate de Cornel S. şi de succesul tinerei Emma Răducanu la US Open.

Sighişoara Blues Fest 2021, a fost o ediţie aniversară cu personalitate, între inedit şi consacrat, autentic şi tradiţional, cu blues de la mama lui şi blues rock european de ţinută, în aer liber, în Piaţa Cetăţii.

Radu Lupaşcu
13 septembrie 2021

Foto: Radu Birişteică, Radu Lupaşcu

Restartare cu succes!

Primul festival de blues şi jazz al lunii septembrie, Braşov Jazz @ Blues Festival, a fost o reuşită, atât pentru echipa organizatoare cât şi pentru publicul braşovean sau venit din alte părţi ale ţării, în special, pentru invitaţii de reală notorietate din lumea muzicală occidentală, cum ar fi: Dana Gillespie, Nguyên Lê, Sax Gordon şi Kirk Fletcher.

Succesul ediţiei cu numărul nouă a festivalului de blues şi jazz de la Braşov s-a datorat, în special, multitudinii de activităţi din cele cinci locaţii publice, bine gândite de creatorii ei, Mihaela, Ioan, Marian, Simona, Ioana A., Ioana D., Berti şi Lars, ei alegând, pe lângă multitudinea de concerte, gratuite sau cu un preţ decent, activităţi conceptuale diverse, proiecţii de filme, masterclass-uri, ateliere creative, animaţii pentru copii, vinilarium, jam session. Programul complet al festivalului, o frumoasă broşură de 66 de pagini, cred că este un unicat în domeniu, conţine în detaliu, date şi informaţii concrete despre fiecare eveniment în parte şi multă publicitate. Îl puteţi citi pe îndelete aici.

Pentru mine şi prietenii mei veniţi din Bucureşti, Râmnicu Vâlcea şi Cluj, această ediţie a însemnat o revenire la normalitate, o bucurie sinceră de reîntâlnire cu muzica bună, blues, rock şi jazz, şi desigur, revederea cu artişti de calibru, cu personalitate, pe care bineînţeles că o să-i mai urmărim şi cu alte prilejuri.

Surprizele festivalului nu au fost puţine, drept care, se cere să menţionez, încă o dată, isteţimea şi competenţa organizatorică în riscantele propuneri de line-up. Laura Cox şi trupa ei, Mădălina Pavel şi orchestra, Joachim Palden şi Sabina Pyrker, LK Band, adică trupă rezidentă la Deane’s Irish Pub & Grill (Lars Kutschke - chitară electrică, Attila Herr – chitară bas, Till Sahm - pian și Heiko Jung – tobe) şi nu în ultimul rând, acei cântăreţi americani anonimi din Carolina, Texas, Georgia, cu care am petrecut până la 3 dimineaţa la jam session-uri. Ei erau în drum spre Germania, via Timişoara şi sperau să ajungă chiar în UK.

Deşi nu cântă blues sau jazz, Badass Rock’n’Roll Lady Laura Cox a deschis prima zi a festivalului, 3 septembrie 2021, cântând în Piața Sf. Ioan, rock and roll cu inserţii de blues şi country, un amestec de genuri (de)numit de ea, Southern Hard Blues. A fost o bună alegere, spiritul liber al rockului încălzind altmosfera răcoroasă de septembrie din sfinţita piaţă braşoveană. Cuceritoarea vocalistă şi totodată, energică chitaristă, a fost acompaniată de o trupă remarcabilă, pe care mi-aş fi dorit-o pe scena jam session-ului serii. Presimt că totuşi îi vom mai vedea cu altă ocazie pe la noi. Ei sunt: Mathieu Albiac - chitară ritmică, backing vocals, Marine Danet – chitară bas, Antonin Guerin – drums.

Ar mai fi un lucru de menţionat, vis-à-vis de temperatura ambientală şi spectatori. Mă aşteptam ca publicul să se ridice de pe scaune, să danseze, măcar la bis. Nu s-a întâmplat asta decât în timpul recitalului Dana Gillespie, a doua zi, însă timid, pe interval, fapt abia observat de muzicienii de pe scenă. O fi de vină distanţarea, a pus ea oare stăpânire (pe noi toţi), pe spiritul românului, (destul de) petrecăreţ din fire, o fi nuştiucejenă publică, o fi de la vaccinare sau de la testare, altfel stau cu telefoanele în mâini, se râd şi chicotesc de zor la clipuleţe “nostime” tik tok, create special pentru purificarea creierului...

Revin. Setlistul trupei Laura Cox Band, pe care am reuşit să îl obţin imediat după terminarea showului lor, a conţinut următarele piese: Hard Blues Shot, Bad Luck Blues^, Too Nice For Rock 'N' Roll, Take Me Back Home, Last Breakdown^, Looking War, Fire, Australian Way, Good Ol’ Days, As I Am^, Heartbreaker. Bis: If You Wanna Get Loud (Come To The Show), Freaking Out Load^. Majoritatea se regăsesc pe cele două albume oficiale lansate de Laura Cox Band în 2017, Hard Blues Shot, respective în 2019, Burnin’ Bright^.

Kirk Fletcher este un celebru chitarist, cântăreț și compozitor american de blues, născut pe 23 decembrie 1975. Este deosebit de apreciat de fani şi de criticii de specialitate. A fost nominalizat de cinci ori la Blues Music Award și o dată la British Blues Award (în 2015). A cântat cu multe nume celebre din lumea bluesului, Big Pete, Joe Louis Walker, Mike Zito, The Hollywood Blue Flames, Joe Bonamassa și a fost chitaristul principal al celebrei trupe texane The Fabulous Thunderbirds (între 2005 - 2008). Kirk Fletcher Band a închis prima seară a festivalului Blues Con-Fusion de la Suceava în 2018. A lansat cinci albume de studio și un album în concert. Cel mai recent album, My Blues Pathway a fost lansat în septembrie 2020 la casa de discuri Cleopatra Records şi îi are invitaţi pe Charlie Musselwhite şi Josh Smith. Recitalul Kirk Fletcher a conţinut compoziţii propria, piese instrumentale, multe dintre ele promovând noul album, My Blues Pathway*. Lista este următoarea: D Is For Denny*, Funnybone, Gotta Right, Sad Sad Day, No Place To Go*, Shuffle, Ain't No Cure For The Downhearted*, Struggle For Grace* & The Thrill Is Gone cu Lars Kutschke invitat, You Need Me, I'd Rather Fight Than Switch* cu Sax Gordon invitat, Slow Blues cu Sax Gordon invitat, Two Steps Forward, El Medio Stomp, Two Bear, Rockwithme. Din trupa lui Kirk Fletcher au făcut parte trei muzicieni de mare ispravă: redutabilul basist Kris Jefferson (a cântat cu Popa Chubby, Big Ed Sullivan, Neal Black, Meena Cryle & The Chris Fillmore Band – pe care o să o vedem la Sighişoara pe 11 septembrie 2021), Fabrice Bessouat la baterie şi Damien Cornélis la claviaturi.

“My Blues Pathway is an album about celebrating the music that got me so excited about playing the blues from the beginning of my career and the musicians that inspired me. My path led me straight back to the Blues.” (Kirk Fletcher)

A fost preferatul meu din line-up-ul acestei ediţii. M-am bucurat de prezenţa lui la jam session în ambele nopţi. Cântă cu o naturaleţe de invidiat şi vocea sa, suficient de abrazivă pentru unele urechi fine, a fost de departe portavocea acestui stil muzical născut din suferinţă şi opresiune. El a dovedit profesionalism şi modestie, cântând cu toţi invitaţii serii, urcând pe scenă de fiecare dată când a fost chemat de artişti sau strigat de public. De fapt, ar trebui să spun, invitaţi-surpriză, fiindcă ei nu se regăsesc în programul festivalului şi mă gândesc serios ce s-ar fi întâmplat dacă organizatorii ar fi ales o locaţie mai spaţioasă, de exemplu locaţia Oktoberfest 2021, ce se desfăşura în acelaşi timp în Braşov. În cea de-a doua noapte, locaţia a devenit neîncăpătoare, după miniprogramul LK Band, gazda locaţiei, şapte voci feminine şi masculine de culoare „au pus stăpânire” pe mica scenă a pubului irlandez, ei ridicând întreaga audienţă de pe scaune şi dansând fără astâmpăr, clubul devenind un autentic flashmob creat ad-hoc, pe ritmuri de blues, funk, rock, rap şi reggae, atât cât a fost posibil din partea autorităţilor. Am gustat din plin această extrem de plăcută atmosferă, ce îmi amintea de nesfârşitele seri de la Big Mamou, acum alături de ginerele meu, bucurându-ne de ospitalitea pubului şi de rezervarea din timp a mesei de către Attila G. Pilbáth, binecunoscutul organizator al festivalului de blues de la Tuşnad. Întreg Jam Session-ul a fost un eveniment în sine. Cei prezenţi pot confirma: LK Band, Kirk Fletcher, Sax Gordon, Kris Jefferson, Sabine Pyrker, Berti Barbera, Vetró B. Sebestyén András, Ionuţ „Yokko” Constantin, Cătălin Toader, Vlad Popescu, Klara Welkens, Relu Călin, Horea Horea, Vlad Ferariu. Trupa rezidentă LK Band a făcut cu greu faţă asaltului de muzicieni dornici să intre la jam session, dar scopul a fost atins. Publicul a venit pentru petrecerea de după concertele oficiale şi a primit câte un show, în ambele nopţi, demn de toată aprecierea noastră.

Îi mulţumesc lui Genu ARISEANU, pentru excepţionalele mărturii fotografice pentru posteritate. Îmi ia cel puţin două ore să selectez din fotografiile primite de la el, toate sunt încântătoare şi cu greu mă pot hotărî pe care să o alătur cuvintelor mele! Sper să îi facă plăcere şi să fie tentat de prima mea ediţie a festivalului de blues de la Bucureşti din octombrie! Eu îl invit oficial pe această cale! GENU este şi un serios organizator de festival de blues, nu departe de Braşov, în comuna Sânpetru, în 20 şi 21 august 2021, desfăşurând-se prima ediţie. Însă despre acesta şi următorul festival de la Sighişoara, vă voi informa în următoarele cronici.

Cea de-a doua zi la care am fost prezent la Braşov, 4 septembrie 2021, mi-a prilejuit revederea cu Sax Gordon Beadlejuice, pe care îl cunosc de la Brezoi (vezi interviul aici) şi cu care am petrecut multe clipe plăcute şi la jam session-ul serii. Acelaşi suflet afectiv, aceeaşi zbenguială destoinică, pe scena mare sau pe scena mică de pub, un însufleţitor partener de distracţie pentru toţi colegii de breaslă. A fost acompaniat cu mare profesionalism de LK Band, cu care a participat la petrecerea de jam session. Seara a doua a festivalului s-a încheiat cu un concert de aleasă ţinută artistică susţinut de celebra artistă britanică, Dana Gillespie, acompaniată de impresionantul pianist Joachim Palden (co-fondatorul legendarului grup austriac, Mojo Blues Band) şi rafinata bateristă, Sabine Pyrker. Un show fin, deosebit de agreabil, împănat cu poveşti din viaţa adevărată a artistei, care a avut o existenţă activă în turnee, distrându-se cât de mult a putut. Un excelent portret realizează Ioan Big, artizanul din umbră al restartului braşovean, în recenzia din voiajul de la Viena de acum 8 ani. Anexez lista de piese, scrisă chiar de Dana Gillespie şi păstrată cu sfinţenie de melancolicul prezentator al festivalului, Berti Barbera, după cum îl rugase însăşi marea artistă. Iată setlist-ul în cauză: Big Boy, Experienced, King Size Papa, Guilty, Come On, Your Mind Is On Vacation, My Man Stands Out, St. Louis Blues, Drinkin’ Wine, My Man Is Gone, Hot Stuff, Ugly Papa, No One, A Lotta What You Got.

Am lăsat la urmă cea mai plăcută surpriză de pe scena principală a evenimentului, Mădălina Pavăl Live Orchestra, o fericită simbioză între folclorul tradiţional şi muzica clasică. Remarc din start, compoziţia Mădălinei, Vino pân' la București, ce mi-a adus aminte de spiritul Mariei Tănase. Mădălina este o artistă modestă şi fără emfază, o cântăreaţă admirabilă şi o excelentă compozitoare, care preaslăveşte tradiţia românească, originile, folclorul, doina şi dorul.

„...Orezul este folclorul şi pilaful este muzica populară. Şi atunci alegi cumva. Mie-mi place să mănânc orez bun.” (Mădălina Pavăl)

Lauda mea sinceră se adresează întregii orchestre: Mădălina Pavăl – voce, Alexei Turcan - acordeon și chitară, Raluca Stratulat - vioară, Ioana Turcu - flaut, Cristian Chirodea - tobe, Lucian Naste - chitară, Alex Corlan - bas, Diana Ciudin - vioară, Sarah Andreescu - vioară, Larisa Retegan - violă, Mihail Grigore - violoncel, Iacob Artin Panighianţ - contrabas şi Alice Hristodor - harpă.

Setlist excepţionalului lor concert a cuprins următoarele piese: Intro – Câteodată; Dorule tu ştii ce ştii; Nu te supăra; 100 de ploi; Luna; Tot de dor; Lumina şi dorul; Cântă-mi doina; Vino pân’ la București; Ieşi, soare!

Închei cu regretul că nu am putut participa la cât mai multe din evenimentele festivalului, în special la cele din (noua) Piaţă Brassai, unde susţineau concerte artişti români din sfera bluesului, să îi numesc pe: Nightlosers, Fernet Blues Company, Berti Barbera & LK Band. Mulţumim Braşov, revenim pentru a zecea ediţie în 2022!

Radu Lupaşcu
6 septembrie 2021

Foto: Genu Ariseanu

Blues la poalele Ţurţudanului

Prima zi a festivalului de blues de la Brezoi a avut de toate. Vreme numai bună de festival, public dedicat, cât se poate de numeros pentru o zi lucrătoare, oameni frumoşi, muzicieni cu ştaif, tinere talente de remarcat, emoţie, dans şi antren, bună dispoziţie, relaxare şi bun simţ muzical, sunet bun şi foarte bun, în fine, excentricităţi vocale necontrolate. Remarc de la început, buna organizare a tinerei echipe coordonate de Mihai Răzvan Murgescu şi discreţia personalului de securitate şi pază asigurat de Jandarmeria Română şi Poliţia Locală. Situat într-un cadru natural de poveste, Brezoiul nostru şi al lumii (cu toţii sperăm să mai prindem o ediţie internaţională de succes, aşa cum a fost în 2019) ne-a oferit o seară de iulie încântătoare. Pentru cei mai mulţi dintre noi a fost a treia revenire pentru muzica de blues de la poalele Ţurţudanului, o stâncă celebră din lumi fantastice, zugravită admirabil în pasteluri cromatice de celebra pictoriţă Angela Tomaselli.

Jimi Laco and Friends a deschis porţile festivalului cu un setup energic, antrenant, care ne-a purtat printre coveruri mai puţin auzite prin festivalurile de la noi, compoziţii celebre scrise de Albert Collins, Robert Cray şi Muddy Waters. Este cât se poate de adevărată şi reală, definiţia dată de Hanno, prietenul şi colegul său din trupa Nightlosers: „Jimi El Laco este asul de treflă al bluesului românesc!” O componenţă de adevărat supergrup, din care au făcut parte cinci muzicieni cu personalitate ai scenei româneşti: destoinicul nostru pianist - Vlady Cnejevici, Paul Negoiţă – una din cele mai puternice voci ale României, Ovidiu Condrea şi Vlady Săteanu – cea mai furtunoasă secţie ritmică din bluesul românesc. Le urez mult succes şi performanţă de lungă durată în noua formulă.

Senzaţia serii s-a numit Bluemans şi ne-a oferit prilejul de-a admira noul val al tinerilor bluesmani de la noi, adică: Alexandru Cişmaru – chitară şi voce, Alin Neagoe – chitară bas, Alexandru Matei – claviaturi, alături de ei aflându-se, excepţionalul profesor al percuţiei, Adrian Tetrade. Aşteptăm cu nerăbdare primul lor album, anunţat pentru septembrie, ce va include doar compoziţii originale. Remarc din acest concert, un cover special, bine simţit şi cântat, Don’t Believe A Word, compoziţie Phil Lynott, celebra voce a trupei irlandeze Thin Lizzy (album Johnny The Fox, 1976), interpretat cu multă sensibilitate şi abilitate chitaristică.

Trioul AXiS nu se dezminte. Aceeaşi dinamică şi energie molipsitoare, chitară şi secţie ritmică nimicitoare, spirit liber nonconformist şi acea vie revoltă blues-rock din tot bluesul românesc. Trioul AXiS este format din excepţionalii muzicieni: Silviu Dan Iliescu - voce şi chitară, Dejan Kotarčić la chitară bas şi Ranko Varga la tobe. Pentru show-ul de la Brezoi, AxiS a invitat pe scenă două voci feminine de excepţie, Maryliss şi Andrada Creţu, care au scos în valoare piesa Good Things, cu o vibraţie de autentică baladă rock (la claviaturi a fost invitat Cosmin Farcaş). Acest hit ar trebui să ajungă cât mai rapid în setlisturile radiourilor de la noi! Bravo AXiS!

A patra trupă a zilei a fost Canaf & Excentric Blues Band. Vocea, abracadabrantă. Trupa, de certă valoare! Merită amintită: Răzvan Boroda - clape, Lucian Romanescu – chitară electrică, Eugen Toboș – chitară electrică, Andei Hâncu la baterie şi Codrin Vieriu la chitară bas.

NIGHTLOSERS a încheiat apoteotic seara de joi şi a dat tonul la joc şi relaxare. Vioara lui Jimi El Laco a armonizat ritmurile bluesului ardelenesc, de ei inventat şi exportat în toată lumea. Naşu Purcărin a oferit lecţii la dans, tobe şi... porci. Péter Attila - a doua vioară, dar şi inginer de sunet, a făcut ca regia scenică a lui Hanno să se vadă şi audă pentru cei de acasă, privitori pe FB. Géza Grunzó a cântat, imitat şi intonat la claviaturi tot fundalul sonor pe care-l poate oferi folclorul românesc, unguresc, evreiesc, iar basul lui Luci Ştain Pop a întregit excepţionala secţie ritmică a trupei. Un recital extraordinar, care se putea încheia fără bisurile cerute de public, din cauza excesului de zel al omului de la sunetul general, care s-a grăbit din prima secundă să bage altă muzică şi era cât p-aci, să strice buna dispoziţie şi periniţa lui Hanno Höfer, muzicianul de frunte al bluesului românesc.

Ar trebui să închei grabnic minicronica mea, în tonul pleonastic al zilei, cu un „aplaud enorm de mare”, însă nu vreau să-mi răcesc relaţiile pe viitor şi doresc să vă împărtăşesc câteva impresii din cea de-a treia zi de festival, despre cele trei trupe pe care le-am putut „prinde” pe viu, în minivacanţa mea din paradisul mălaian.

Mai întâi, The Southern Cockroaches, craioveni de ispravă, pe care i-am văzut şi auzit pentru prima dată live. Ei sunt: Bogdan ”The Bearded Man” Miscoci – vocal, Dorian "Mr. Lazy Red" Roşu - clape, Tiberiu "Big Daddy" Simniceanu – chitară, Vani ”The Teacher” Răzvan - chitară bas, Edy “The Hat Man” Oprea – chitară acustică, Vali Vătuiu – tobe. Un captivant recital “The Southern Cockroaches… roasted in blues…”, bine apreciat de publicul brezoian.

Fiindcă am amintit mai devreme de acest paradis mălaian, să menţionez câteva minuni naturale ale zonei şi cele două mănăstiri vizitate, unicate aşezări monahale. Mănăstirea de maici Bistriţa – ctitorie a boierilor Craioveşti, datând din jurul anilor 1490. De aici se pot vizita Cheile Bistriţei, cu cel mai îngust canion de calcar din România, din comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, ce fac parte din Parcul Naţional Buila – Vânturăriţa, foarte spectaculoase şi sălbatice, cu peste 22 de peşteri, cele mai celebre fiind: Peştera Liliecilor şi Peştera Urşilor. Un traseu pe care l-am parcurs doar pe jumătate. Tot de măicuţe este şi Mănăstirea Arnota – zidită de Matei Basarab, domnitorul Ţării Româneşti (1632 - 1654), în urma unei promisiuni făcută lui Dumnezeu, atunci când i-a salvat viaţa în acest loc, pentru a scăpa de turci -, este supranumită Mănăstirea dintre vulturi, ne-a oferit cea mai frumoasă panoramă pe care am văzut-o în munţii Carpaţi. Ea se află la altitudinnea de 840 m şi se ajunge printr-un sinuos drum forestier până la cariera de calcar şi apoi pe astfalt până în curtea mânăstirii, ce între anii 1948 - 1949 a fost loc de refugiu pentru un grup de partizani din rezistenţa anticomunistă.

O foarte frumoasă excursie din această călduroasă minivacanţă - combinată şi cu două escapade bluesistice -, am petrecut-o împreună cu Ondine, Claudia, Flori şi Til pe Valea Latoriţei. Considerată de mulţi localnici cea mai frumoasă şi sălbatică zonă din România, aceste chei ce poartă numele unei ciobăniţe, Latoriţa, mult dorită de haiducul Lotru, adăposteşte câteva cascade, dintre care cele mai spectaculoase sunt Apa Spânzurată şi Cascada Verde (sau Cascada Borogeana), două lacuri (de acumulare) Petrimanu şi Galbenu şi multe peşteri. Valea are o lungime de 25 de kilometri şi este de o frumuseţe nemaîntâlnită la noi. Este cel mai frumos canion din România, cu vegetaţie luxuriantă (jnepeni, bujorul de munte, bulbucii de munte, angelică, floarea de colţ), stânci supranaturale, sculptate de apa Latoriţei şi un aer uimitor de tare şi curat.

Într-una din fotografiile postate lângă relatarea mea de concediu, găsiţi o reclamă a unor cărţi de joc cu instrumente muzicale. Este vorba de Muzicando primul joc de societate educativ creat și produs în Maramureș, cu autori maramureșeni. Se prezintă ca un set de 56 de cărți de joc, cu ilustrații originale ce conțin 49 de instrumente muzicale (oboi, cobză, flaut, ţambal, contrafagot, toacă, vioară, bucium, balalaică etc.) și figurile a șapte nume ilustre din muzica clasică (Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Frédéric Chopin, Guido d’ Arezzo etc.). Ilustrațiile din Muzicando au fost realizate de Cătălin, un artist ce-a terminat facultatea de grafică și design, care locuiește la Cluj și are un atelier de ceramică. A apărut totodată şi “Școala Muzicando”, o altă campanie care își propune să instruiască elevii de gimnaziu în regulile jocului, urmărindu-se educația prin joc. Sper că veţi accesa linkul de mai sus şi vă veţi îmbia copiii să se joace cu Muzicando!

Primele două trupe ale zilei de sâmbătă au fost Midnight Buzz şi Green Onions Experience, însă doar despre a doua am auzit şi m-am convins pe pagina FB de buna lor alegere. Sunt patru tineri frumoşi şi cu siguranţă îi voi vedea pe viu curând.

Marcian Petrescu & The Night Train care este, de fapt, Trenul de noapte, a dat măsura valorii unei adevărat cómbo de blues. Am prins întreg recitalul şi ne-am bucurat de magia muzicuţei şi competenţa membrilor trupei. Locomotiva: Marcian Petrescu – muzicuţă şi voce. Garnitura Trenului: chitară electrică - Mihai Alexandru Tacoi, tobe - Vali Vătuiu şi Matei Pușcaru la chitară bas. Trenul de noapte este prima trupă de blues de la noi care s-a exprimat în limba română, tematica pieselor fiind asemănătoare celei din ţara de origine a bluesului.

Alex Calancea Band este un grup de etno-fusion din Republica Moldova, însă cu tot respectul pentru valoarea evidentă a liderului şi profesionismul trupei, nu înţeleg de ce au fost aleşi să închidă seara de SÂMBĂTĂ a unui festival de BLUES!? Cum la fel, nu înţeleg de ce au avut loc în festival stonerii Roadskillsoda şi nu a fost invitat Vali Răcilă? Şi dau numai acest exemplu.

Dacă am judeca după renumele şi valoarea trupelor din prima şi ultima zi de festival, am conchide că, motivul principal pentru care au fost astfel juxtapuse este strict unul comercial şi nu unul de partizanat lacom, infam (biletele de joi şi sâmbătă au costat 50 lei/seară, iar restul 70 lei/seară!). Dar fiindcă toţi ştim că joia este zi lucrătoare, iar duminica una de relaxare, calitatea şi bunul lor simţ muzical a salvat festivalul şi l-a întărit pentru viitor. Fanii bluesului pot aprecia singuri distribuţia trupelor reprezentative pentru bluesul românesc. În ultima zi ne puteam delecta cu: Foxy Lady Band; Berti Barbera & Nicu Patoi; Florin Giuglea Group; StonesFree - Ochescu / Tomaselli / Clopo; AG Weinberger. Dar nu a fost să fie! Pentru mulţi dintre noi, cinci trupe pe zi de urmărit, de calibrul celor recomandate de mine, este deja (prea) mult. Trei erau suficiente. Saturaţia te cuprinde când nu te aştepţi şi bucuria poate deveni oboseală. Trebuie ajutate trupele româneşti şi susţinute prin toate mijloacele mass-mediei, însă puţină chibzuinţă nu strică nimănui. Mai ales când vorbim de un act de cultură muzicală, cum sunt bluesul şi jazzul.

Un prieten, pe care îl cunosc din primele ediţii ale festivalului de blues de la Sighişoara, Vio Mor, mi-a relatat despre excepţionalul concert al lui Totu Rareş din ziua de vineri, 23 iulie 2021. Din păcate, recitalul Rares Totu's Midnight Sun feat. Aminda a avut loc noaptea de la ora 1 la 3 şi puţini au mai rezistat. Circa 60 de fani ai bluesului s-au bucurat pe viu de incursiunile chitaristice ale lui Rareş şi de admirabila voce a Amindei (trecută greşit pe afişul festivalului: Said Amide). Nu înţeleg cum de s-a putut întâmpla asta la un maraton de blues cu o reclamă bombastică: „Artiştii cu cea mai mare rezonanță din lumea Blues-ului românesc se reunesc la o ediție specială a Open Air Blues Festival Brezoi: 3.5 RO Edition! Feeling şi calitate specifice pentru #Brezoiul Lumii! 21 de formații ȋn 4 zile fascinante: 22 – 23 – 24 – 25 iulie, la Summer Camp Brezoi.”! Nu ştiu cine este Gânditorul din spatele acestui „concept” de festival de blues, în general, bine organizat şi cumsecade promovat. Sper ca toţi cei implicaţi în lumea spectacolului să înveţe din aceste greşeli şi să poată coordona pe viitor cu simţ de răspundere aceste momente unice din viaţa noastră, a tuturor participanţilor cu bilete plătite (respectiv, cu teste efectuate la faţa locului – adică la Spitalul Orăşenesc Brezoi, la o distanța de fix 829 m de Summer Camp Brezoi, iar prețul unei testări a fost la fel ca la Tuşnad Blues Fest, 40 lei. Corect!). Starea pandemică a schimbat lumea şi a deteriorat relaţiile interumane. Personal, sunt tachinat de multe ori de prietenii vaccinaţi care nu pot înţelege că vaccinarea este un drept şi nu o obligaţie sau datorie cetăţenească, cum mi s-a sugerat fără temei. În fine, sper ca următoarele spectacole de la Brezoi cu Beth Hart să aibă loc (fără incidente!) şi cred că veţi veni în număr cât mai mare să vă bucuraţi de o artistă de geniu. Cu a sa unică voce, Beth a cucerit fanii artei sunetelor şi i-a scos din bârlog pe toţi cârcotaşii de serviciu... Mulţi s-au convins că pentru a simţi şi trăi MUZICA este necesar să fii Prezent! Veniţi alături de noi într-una din cele 5 (cinci) zile de concerte unice, Beth Hart - High Five, Romania! şi veţi fi mai veseli, mai buni, mai liberi, probabil, cum nu aţi fost niciodată! Live Music Summer Camp Brezoi 2021 ne oferă acest spectacol unic, limitat la un număr zilnic de 2.000 de persoane în 12, 14, 18, 20, 22 august 2021. Detalii: fb.me/e/FP4bpVNs; Bilete: aici.

Radu Lupaşcu
28 iulie 2021

Foto: Radu Lupaşcu (1, 4, 6, 7, 8, 9), Mihai Croco Manea (2), Radu Birişteică (3, 5, 10), Ioan Ciobotaru (11, 12), Genu Ariseanu (13).

Tuşnad Gastro Blues Fest, ediţia a doua, tot (mai) pandemică

Un festival de blues pus la grea încercare de impulsiva stare pandemică. Accentuez grea, fiindcă desfăşurătorul evenimentului a fost modificat din mers, ca urmare a restricțiilor de călătorie din UK, headlinerii inițiali ai zilelor de 19 si 20 iunie, Marcus Bonfanti şi Mud Morganfield, au fost nevoiți să-şi anuleze recitalurile, dar și-au exprimat dorința și disponibilitatea de a participa la ediția următoare, când organizatorii (şi publicul!) speră ca totul să revină la normal. Trebuie să remarc, din startul cronicii mele, curajul şi devotamentul organizatorilor, Attila, Magda, Claudiu, Alex, Zozó, Levi, Csaba, Ferkin, Jojo, Camelia, Mihai, Şoni, Baştanu, Zsolt, dar și al mulțor altor truditori ai departamenteor, sunet, video şi fotografie, care, în ciuda tuturor interdicţiilor şi intemperiilor, au dus la bun sfârşit, a doua ediţie a TUŞNAD GASTRO BLUES FEST, un excelent eveniment gastro-muzical inițiat de Organizația GeoEcologică ACCENT, în colaborare cu Primăria Băile Tușnad.

Anul acesta a participat un public mult mai numeros decât la prima ediţie, vaccinat sau testat, dar cu mare dragoste pentru blues (şi pentru trupele româneşti de blues!) şi nerăbdător să testeze oferta gastronomică a zonei. Acest unic concept, în care muzica live s-a împletit armonios cu arta culinară, a fost o bucurie pentru vizitatori şi reprezintă (deja) o atracţie pentru (toţi) fanii bluesului. Băile Tuşnad vor deveni o ţintă şi un reper de bun-gust pentru turismul românesc, chiar dacă pericolul contactului (faţă în faţă) cu temutele urside este iminent. Pentru noi, locatari ai complexului Fortuna Eco Boutique, a devenit o certitudine în acest an, însă sunt convins că această situaţie poate fi deturnată în folosul vilegiaturistic al zonei şi sper că NU se va rezolva prin exterminarea flămândelor mamifere. (Re)amintesc obiectivele ecoturistice din Băile Tuşnad şi împrejurimile sale: rezervaţia naturală protejată Piatra Şoimilor, singurul lac vulcanic din sud-estul Europei - Lacul Sfânta Ana, Tinovul Mohoş, Mlaştina Borşaroş, sute de izvoare de ape minerale pentru băut și îmbăiat, observatoare de urs realizate de unul dintre cei mai renumiți fotografi de natură din lume, locul unde s-a reîntors și castorul (Castor fiber), tururi culturale pentru vizitarea bisericilor fortificate - vechi de sute de ani, simboluri ale culturii secuiești, multe alte activităţi de recreere activă (drumeţie, plimbare pe două roţi, plimbare cu căruţa trasă de cai, zbor cu parapanta în tandem, rafting şi kayaking pe râul Olt, călărie pentru începători şi avansaţi etc.). În cele ce urmează, voi rememora fiecare recital din festival, pe zile, aşa cum au fost ele petrecute în locaţia festivalului, terenul de fotbal, Băile Tuşnad, un cadru natural de poveste, care s-a cuibărit deja în sufletul fanilor de blues şi nu numai. Omul sfinţeşte locul!

Prima seară

O reuşită. Nici măcar ploaia din prima seară a festivalului de blues de la Tuşnad nu a tăiat publicului buna dispoziţie. În scurt timp, am devenit participanţi la propriul nostru Woodstock, cu încălţămintea plină de tină, cu invocarea zeului păcii şi al libertăţii de exprimare, cu muzica fără de hotar spiritual. A fost o atmosferă răcoroasă şi umedă, însă curată, nepoluată şi cu armonii care te încarcă mental, în mod pozitiv.

Watzatka Robert a avut bucuria, pe care ne-a transmis-o şi nouă, de-a deschide ediţia a doua a festivalului de la poalele Stâncii Şoimilor. Quartetul Watzzy este compus din: Watzatka Robert - voce şi chitară, Ciprian Dragomir la chitară bas, Mihai Nedea la claviaturi şi Sütő Ákos la baterie. A fost un recital convingător, pe alocuri chiar surprinzător de original, mai ales prin compoziţiile proprii, însă, doar prin repetiţii stăruitoare şi printr-o bogată activitate concertistică cred că se pot expune (mult) mai elocvent şi pot dobândi un tonus energic entuziast.

În timpul recitalului George Baicea Blues Band ploaia s-a oprit şi a oferit publicului  cadrul propice pentru relaxare şi dans. Cum era de aşteptat, trioul GBBB, format din George Baicea la chitară, voce, Cătălin Răsvan la chitară bas şi Nicu Georoiu la tobe, a animat audienţa şi a scos în evidenţă remarcabile momente de virtuozitate şi dinamică power blues rock. Pentru cine nu-i cunoaşte, trebuie menţionat faptul că acest valoros power trio s-a bucurat de succes în cadrul unor festivaluri importante, precum: Festivalul Internațional de Blues București, Festivalul Internațional de Jazz Brașov, Jazz Recall Festival din Cluj Napoca, Gărâna International Jazz Festival, Târgul Internațional de Arte Vizuale București, dar și în cadrul concertelor de deschidere în faţa unor mari artişti ca: Coco Montoya, John Hammond, Eric Sardinas sau Steve Vai! George Baicea este unul dintre cei mai talentaţi chitarişti români din ultimii 20 ani. A învăţat mult, a progresat şi a convins! Sunt mândru să mă aflu de la început prin preajma sa şi fac tot posibilul să ajung la (toate) concertele sale. A făcut senzaţie la un festival de blues de la clubul Big Mamou, în deschiderea concertului Stranzinger & Acoustic Brothers, invitaţi de seamă din Austria. În primul meu proiect Romanian TRIBUTE to Jimi HENDRIX este prezent cu două piese: Red House şi The Wind Cries Mary. Atitudinea şi înaltul său profesionalism au ridicat o ştachetă care va fi greu de depăşit de alţi urmăritori. GEORGE BAICEA, născut pe 15 mai 1961 în Bucureşti, familiarizat cu chitara de la 14 ani, a fost fascinat de muzica lui Jimi Hendrix, motiv pentru care se dedică bluesului. Debutul s-a petrecut pe 21 decembrie 1992, alături de Alexandru Andrieş, la Teatrul Lucia Sturza Bulandra, ca invitaţi ai lui Valeriu Sterian în concertul de lansare a albumului S-a votat Codul Penal. Trioul GBBB este activ pe scena multor cluburi bucureştene de muzică live, din păcate, din ce în ce, tot mai puţine. Consideraţia managerilor noi de club pentru muzica live şi pentru publicul care participă la astfel de concerte este deplorabilă.

"Să ai un asemenea band aici, e pe cât de frustrant, pe atât de magistral!” (George Baicea)

Au urmat Grunting Pigs, un surprinzător proiect duo de blues acustic, format din excepţionalii muzicieni, cântăreţul şi compozitorul Mátyás Pribojszki (alias JUMPING MATT) și vechiul său prieten, uimitorul chitarist Ferenc Szásztz. Ei l-au avut invitat pe AG Weinberger, experimentatul nostru chitarist de talie internațională. Un sunet unic, de bun gust şi mult divertisment! Am fost în backstage şi le-am cumpărat cel mai recent album, ales după copertă şi mesajul ei jovial, Having A Party. Nu m-am înşelat! Este reconfortant şi induce buna dispoziţie. Un album bun pentru vremuri grele. A fost lansat pe 4 iunie 2020, şi include piese clasice de blues, mai mult sau mai puțin cunoscute, dar și compoziții originale, Grunting Walks, Dog Without A Bone, Fat Mama Boogie. Pe acest album sunt invitaţi doi artişti americani, Bill Barrett şi „Lazy” Brad Lewis şi un austriac, „Sir” Oliver Mally, binecunoscut publicului bucureştean din clubul Big Mamou. Profesionişti, însă ironici, Porcişorii grohăitori ne-au cucerit pe deplin. Au creat o atmosferă de sărbătoare a bluesului, iar noi ne-am amuzat din belşug de aceasta, prin dans şi chiote de bucurie. Fusesem „avertizat” de prietenul Laci (Farkas de la Quo Vadis) de neobişnuita lor expresie sonoră şi de excelenta conştiinţă profesională. Printre preferaţii lor se află mari nume ale muzicii blues şi soul, Jimmy Reed, Arthur Big Boy Crudup, Washboard Sam, Mance Lipscomb, Sam Cooke, Smiley Lewis, dar şi un sensibil cantautor austriac, Ripoff Raskolnikov aka Ludwig (Lutz) Knoglinger, „adoptat” de prietenii bluesului din ţara vecină. Un recital de neuitat pentru fanii bluesului.

”Matyas is an impressive virtuoso harmonica player and has an original style. He also has a very nice singing voice, and his band kicks the ass of many US bands!" (Rick Estrin)

La reuşita deplină a primei seri a contribuit headlinerul BLUESCORE, un formidabil trio de sinteză inteligentă a bluesului cu jazzul, funkul şi rockul. Mulţumim Liviu Pop (baterie), Raul Kuşak (orgă Hammond originală!) şi Hanno Höfer (chitare electrice, voce) pentru minunatele clipe de improvizaţie şi pentru inspiraţia de-a invita pe scenă, în finalul show-ului lor, pe Dave Fields, un redutabil chitarist american, care a lucrat cu nume mari ale industriei muzicale, precum U2, Aretha Franklin, The Drifters, Lenny Kravitz, Sean Lennon sau Hubert Sumlin. Ei ne-au purtat în lumea fanteziei muzicale de fuziune, am dansat şi fredonat, vechi hituri într-o haină complet nouă, de aleasă îngemănare între blues şi jazz, între blues şi funk, între blues şi rock. Întotdeauna, sunetul Adevărat al orgii Hammond a (ră)sunat dominator din fermecatele mâini ale lui Raul. Bogata sa experienţă profesională, dublată de o vastă cultură muzicală, face din intervenţiile sale solistice un regal interpretativ ce asigură succesul acestui formidabil Trio în orice colţişor cultural din România. Influenţa benefică a unor mari muzicieni, din păcate, dispăruţi prematur, este vorba de Jon Lord şi Keith Emerson, a dezvoltat în muzicianul Raul Kuşak o joacă creativă inteligentă, capabilă de-a genera felurite sunete atât ca intensitate, dar şi de coloratură expresivă. Compoziţiile sale sunt mărturii ale acestei experienţe profesionale începute cu mulţi ani în urmă la Casa Pionierilor din Zalău. Raul Kuşak va fi prezent la Gărâna Jazz Festival pe 14 iulie la Biserica Romano-Catolică din satul Văliug, pentru un recital solo pian.

Aşadar, un zălăuan, un timişorean şi un american, cei  trei magi de la BLUESCORE, au încheiat un turneu de mare succes de 13 oraşe în 15 locaţii diverse. Pentru numeroşii lor dedicaţi fani să le eternizăm aici: 11 Club Live – Câmpina; 12 Rockstadt – Braşov; 13 Amfiteatru Parcul Central – Zalău; 14 Bistro Blues Café – Oradea; 15 L’Autre Café – Cluj; 16 Music Hub (show plus clinic/Q&A) – Cluj; 17 Atrium – Sibiu; 18 – 20 Tuşnad Gastro Blues Festival; 21 Quantic – Bucureşti; 23 Club No Limit – Buzău; 24 La Liman – Tulcea; 25 Savarin – Bacău; 26 Sânpetru, BV – Curtea Bisericii Evanghelice; 27 Open Stage/Summer Camp – Brezoi; 28 Green Hours – Bucureşti; 29 Green Hours – Bucureşti. Am fost prezent şi la Bucureşti, pe 28 iunie 2021 - această zi fiind de fapt, un bonus pentru fanii ce nu au mai prins bilete în ultima zi de turneu -, şi vă pot mărturisi că au cântat cu exuberanţă şi profesionalism intimidant pentru orice invadator al bunului-simţ muzical! Ne-au răsfăţat (mai mult) cu compoziţiile proprii, ce se vor regăsi pe primul lor album, promis a fi lansat în toamna acestui an şi însoţit de un turneu naţional de promovare.

A doua seară

Încă o reuşită. O seară cu trei recitaluri incendiare, deschise de un duo acustic, Blue Monday Ministers, un proiect de arheologie lansat acum 13 ani de Cătălin Tzetze Rădulescu (voce, muzicuţă, fierăstrău, drâmbă vietnameză damoi, kazzo), un artist plastic pasionat de rădăcinile bluesului şi ai săi întemeietori. Alături de vocalistul, muzicuţistul şi chitaristul Andrei Rotariu (cu a lui minunată chitară Acoustic Archtop Collings AT16), cunoscut membru fondator al trioului Soul Serenade, Blues Monday Ministers au cântat onest şi fără emfază, piese celebre din arhiva de aur a bluesului, cum ar fi: I'm a Rattelsnakin' Daddy (1935) a celebrului Blind Boy Fuller, Buddy Bolden's Blues a pianistului şi vocalistului Jelly Roll Morton, Shake It and Break It (But Don't Let It Fall Mama) compusă în 1930 de Charlie Patton, Father of The Delta Blues, apoi I'm A King Bee, compusă de Slim Harpo în 1957, şi să nu uit să menţionez, Summertime, varianta Billie Holiday, scrisă de George Gershwin în 1935 pentru opera Porgy and Bess sau If You Take Me Back de la Big Joe and His Washboard Band.

Nici ploaia nu s-a lăsat aşteptată prea mult, însă fanii bluesului nu au băgat-o în seamă, fiind absorbiţi deplin de magia trioului Foxy Lady Band care a avut, în cea de-a doua zi a festivalului de la Tuşnad, doi invitaţi de aleasă ţinută artistică, Cătălina Beta, o voce feminină de excepţie din zona jazzului şi, pe valorosul muzicuţist britanic, Giles Robson, ale cărui incursiuni solistice au ridicat lumea în picioare şi i-au ţintuit în faţa scenei amplasată la poalele Stâncii Şoimilor.

„He’s a real nice fellow and an excellent harp player.” (Charlie Musselwhite)

În pauza dintre concerte am stat puţin de vorbă cu Giles şi l-am rugat să ne spună câteva cuvinte despre România şi trupa cu care a cântat, Foxy Lady Band. De unde eşti originar şi care a fost prima ta trupă?

„Îmi place să cânt în România (n.r. G.R. a mai cântat la noi cu Bruce Katz, au împreună un album premiat în 2019, premiul Blues Music Awards pentru albumul acustic al anului, Journeys to the Heart of the Blues, realizat cu Joe Louis Walker la chitară!), admir aceşti muzicieni, este o trupă minunată, sunt printre cei mai rafinaţi din ţară şi din Europa în general. E o plăcere deosebită să cânt cu aceşti profesionişti cu receptivitate foarte bună pentru blues. Este o descoperire pentru mine şi chiar una dintre cele mai fericite. Sper că nu este prima şi nici ultima dată când voi cânta cu ei. M-am născut în Jersey, Channel Island (n.r. insulă din arhipelagul Insulelor Canalului Mânecii, dependente de Coroana Britanică, considerate rămășițe ale Ducatului Normandiei şi sunt situate lângă coasta de nord-vest a Franței). Cred că prima mea trupă s-a numit King Bee Blues Band, înfiinţată în liceu, la vârsta de 16 ani şi cu care am câştigat o competiţie locală. Cânt blues de când mă ştiu, acum am 43 şi este uimitor că am cântat tot mai bine, am evoluat, sunt recunoscător şi mândru că sunt implicat în muzică şi am avut şansa să cânt peste tot în lumea aceasta. De asemeni, îmi dau seama că nu există graniţe culturale şi că acum ne putem împărtăşi această mare pasiune pentru blues. Faptul că vorbim aceeaşi limbă între muzicieni de multe naţionalităţi este îmbucurător şi pentru mine este o experienţă interesantă.” (Giles Robson)

Trioul Foxy Lady Band este fondat de Roxana Stroe, fiica regretatului baterist constănțean Corneliu Stroe, singura chitaristă de blues și jazz din ţară absolventă de masterat la Universitatea Națională de Muzică București şi care activează de ani buni pe scena bluesului alături de dinamica secţie ritmică formată din Cătălin Răsvan la chitară bas şi Nicu Georoiu la baterie. Remarc la superlativ excepţionala Everything Gonna Be Alright scrisă în 1959 de Little Walter Jacobs şi acord 5 stele recitalului FOXY LADY BAND!

Al treilea recital al serii ne-a surprins pe toţi. QUO VADIS, pur şi simplu ne-a uluit. Power blues de rock de cea mai rafinată sensibilitatea artistică şi din cea mai vânoasă speţă blues rock. Cred că timişorenii sunt infuzaţi de mici cu palinka şi muzică rock... Trioul format din Farkas László (chitară, voce, muzicuţă), Kiss Attila (bas, voce) şi Borbély Szilárd (tobe, percuție) ne-a lăsat cu gura căscată. Quo Vadis este una dintre formaţiile timişorene cu personalitate distinctă şi a fost înfiinţată în 1991, în formula Farkas László, Farkas Szilámér, Borbély Szilárd şi Gáspár Zsolt. „Pe vremea aceea, lumea era ’fomistă’, ca să spun aşa, după muzică bună, tinerii, studenţii, toţi voiam să ascultăm muzica bună, deci era un mare aflux de muzică de dincolo. Cluburile au început încet – încet să apară, în Timişoara cântam în două – trei locuri, se făceau mai mult jam-session-uri, unde muzicienii veneau special pentru asta, iar studenţii participau ca spectatori. Mai târziu, după 1993, am început să mergem la festivaluri, nu aş putea zice că au fost turnee. Eram şi noi tineri, ni se părea foarte mişto totul, aşa că în România sau afară concertele erau foarte faine“, îşi aminteşte Gáspár Zsolt, într-un interviu acordat pentru Arta Sunetelor. Prima „ieşire“ a trupei timişorene a avut loc la Târgu Mureş, unde băieţii au fost remarcaţi şi au primit o invitaţie de a susţine un concert în capitala Ungariei. În scurt timp, trio-ul timişorean a avut parte de tot mai multe aprecieri, iar în urma participării la festivalul Top T din Buzău (în 1993!), a înregistrat o jumătate de vinyl alături de trupa Floare Albastră, editat de singura casă de discuri de pe atunci, Electrecord. Pe faţa B a vinylului editat în 1995 timişorenii au figurat cu melodiile Blind Shadow, Dusty Road Blues şi Strange Affair, piese cântate şi în acest excepţional recital. Doi ani mai târziu, în 1997, Quo Vadis a editat albumul Connect with me, dar pe casetă audio, materialul fiind înregistrat la casa de discuri Voxstar Studio B. Discul a cuprins nouă piese şi a avut texte realizate de Cosmin Ţiglar, Mirela Iacob, Zoltan Turi şi membrii formaţiei. După stabilirea în Canada, Joe Gaspar a fost invitat în 2010 la RBC Bluesfest ca „one man band”, iar mai târziu a format Joe Gaspar Band. În 2016, odată cu manifestările incluse în Zilele Culturii Maghiare, trupa QUO VADIS a susţinut un concert de comeback în formula Farkas László, Borbély Szilárd, Kiss Attila (actor de profesie!) şi Teodor Pop (claviaturi). „Pentru concertul nostru de comeback am pregătit o serie de surprize. Vom avea patru compoziţii proprii, dar şi piese din repertoriul unor trupe ca Lokomotiv G.T., Omega, Hobo Blues Band, Syrius sau Cream. În perioada acestor ani de pauză am întemeiat familii și am «compus» copii. Laci şi Szilard câte trei, iar din formulele anterioare Joe Gaspar şi Bogy Nagy câte doi, iar Pisti Czifrak unul. În ceea ce priveşte scena actuală timişoreană. Este cam multă «lăutareală» prin cluburile timişorene, multe s-au schimbat, blues-rockul nu mai e așa îndrăgit. Noi facem această muzică din plăcere, și astfel a fost întotdeauna. Nu ne-am luat niciodată după nici o rețetă, am cântat și compus muzică după cum am simțit noi, influențaţi de muzica blues-rock și jazz-rock de bună factură“, declara Farkas László lui Zoltan Varga într-un interviu pentru pressalert.ro.

Interpretarea compoziţiilor proprii, Blind Shadow, Mother Of Sorrow, Strange Affair, Daughter Of The Sea, Weather Report sau a versiunilor după Cream (varianta la Crossroads a încheiat triumfal incendiarul lor recital!), Livin’ Blues (o excepţională varianta la Black Spider Woman) sau din repertoriul celebrei trupe maghiare Syrius (1. Hol az az ember? - Unde este acel om? şi 2. Igen, szép volt! - Da, a fost frumos!), de mare substanţă blues rock, ne-au făcut să-i declarăm câştigătorii ediţiei 2021 Tuşnad Blues Fest. Mulţumim Quo Vadis şi vă aşteptăm la Bucureşti.

Aflat pentru prima data în România, aerodinamicul chitarist american, Dave Fields, a impresionat cu recitalul trioului său, cucerind audienţa cu un amestec riguros de blues rock combinat cu funk, jazz şi soul. Show şi dinamică în stil american, cu sclipici şi coregrafie scenică proprie, însă fără o subtilitate tehnică şi happening original, aşa cum mi-aş fi imaginat. Artistul american, inclus în New York Blues Hall of Fame, a lucrat cu nume mari ale industriei muzicale, precum U2, Aretha Franklin, The Drifters, Lenny Kravitz, Sean Lennon sau Hubert Sumlin. El a fost acompaniat de basistul Tony Tino și de exuberantul toboşar american de origine română, Liviu Pop. Tony Tino a cântat, înregistrat și însoțit în turnee artişti precum Bruce Springsteen, Jon Bon Jovi, Lee Roy Parnell, John Scofield, Dave Chappell sau Clay Aiken. A fost prezent inclusiv în multe spectacole de pe Broadway, ce includ Movin’ Out, de Billy Joel și Twyla Tharp, Eli’s Coming de Laura Nyro, Go Over’s Heels al celor de la The GoGo și o producție londoneză a lui Jason Robert Brown A Song For The New World. Experienţa acumulată în Statele Unite de către Liviu Pop prin colaborari cu artişti precum Hubert Sumlin, Sam Lay, Lucky Peterson, Debbie Davies, Lil’ Dave Thompson şi mulţi alţii, certifică groove-ul inconfundabil al acestui uimitor baterist.

Trebuie să felicit, încă o dată, pe toţi membrii echipei tehnice de la sunet şi lumini, precum şi pe neobositul tehnician al transmisiei video live, Dragoş Burlacu, realizare de excepţie, naţională, în direct, pe pagina de facebook a festivalului. Mulţi prieteni de la Bucureşti ne-au văzut şi trimis felurite mesaje, dovezi că au urmărit cu atenţie, pe viu, transmisiunea evenimentului de la Băile Tuşnad, un bonus oferit publicului iubitor de blues din ţara noastră şi o mustrare pentru radioul sau televiziunea naţională care puteau realiza (şi ei) un act de cultură, pentru toată România.

O remarcă specială lui Elias Ferkin pentru calda prezentare!!!

A treia zi

Nu ne-a plouat! Ziua a treia a festivalului de la Tuşnad a fost un succes. International Pandemic Blues Session, un tribut adus marelui Muddy Waters, a reunit pe aceeaşi scenă muzicieni din România, Ungaria, Serbia, Statele Unite şi Marea Britanie şi a conturat legătura sufletească a celor prezenţi cu bunul-simţ muzical. International Pandemic Blues Session nu a însemnat (cum mi-aş fi dorit!) o scenă plină de muzicieni ca în Ultimul Vals sau ca în Lightning in A Bottle coordonată de Hanno sau Raul, ci o succesiune de trei secţii ritmice, fiecare cu câte unul, doi, trei sau patru invitaţi, fiecare cu omagiul său, pentru emblema bluesului electric, „father of modern Chicago blues.” Prima formulă de jam-session a fost gestionată de Laci Farkas care a cântat alături de trioul AXiS şi a avut invitată voce, background vocal, pe Maria-Eliza Avrămescu sau Maryliss, o delicată prezenţă şi voce admirabilă, pe care (cred că) o ştiţi de la Vocea României. Au cântat trei piese una şi una, Muddy Waters Blues - versiunea electrică de pe excepţionalul album Paul Rodgers - Muddy Water Blues - A Tribute To Muddy Waters din 1993, Albert’s Blues, un tribut marelui chitarist Albert King, Lousiana Blues şi în final, I'm Your Hoochie Coochie Man, cu 4 invitaţi: Giles Robson, Marcian Petrescu, Levente Molnar, Eugen Caminschi şi Bogy Nagy.

Din a doua formulă a marelui International Jam dedicat lui Muddy Waters au făcut parte: Raul Kusak, Hanno Höfer, Baştanu, Liviu Pop şi Dave Fields. Invitaţii lor au intrat pe rând: Cătălin Răsvan, Roxana Stroe, Watzzy, Giles Robson (care printr-un excepţional solo de muzicuţă Choo Choo Train, a salvat un incident scenic, inevitabil la acest jam organizat ad-hoc), Nicu Georoiu, în final rămânând pe scenă, formula originală, Foxy Lady Band featuring Giles Robson, ce au încheiat ireproşabil acest frumos omagiu adus marelui muzician din Chicago.

Deschiderea celei de-a treia zile a festivalui i-a revenit excepţionalului trio româno-sârb, AXiS, cu rădăcini fizice în micul oraș sârb, de pe malul Dunării, Kladovo, și rădăcini spirituale în pământurile americane ce-au dat naștere bluesului. În toamna anului 2016, grupul imprimă primul material discografic, într-un studio boem situat în suburbiile Belgradului. În primăvara anului 2018, AXiS a fost ambasadorul României la European Blues Challange, în Hell, Norvegia, participând, astfel, și la unul dintre cele mai mari festivale de blues de la ei, Blues in Hell. Totodată, venirea primăverii a marcat lansarea primului lor album First Punch, pe care vă sfătuiesc să-l adăugaţi colecţiei dumneavoastră. Trioul AXiS este format din valoroşii muzicieni: Silviu Dan Iliescu - voce şi chitară, Dejan Kotarčić la chitară bas şi Ranko Varga la tobe. Sârbii alcătuiesc una dintre cele mai vii şi dinamice secţii ritmice din câte avem. Bravos! Îi iubim şi le dorim multă baftă cu al doilea album! Despre debutul lor, acum într-o frumoasă prezentare digipack, prietenul meu şi al artei sunetelor, Emil Răducanu, scria:

„Grupul se numește AXiS, iar albumul First Punch. Un album cu tupeu, după cum ne avertizează titlul care simbolizează tactica boxerului ce atacă decisiv din primele secunde ale primei reprize, pentru a-și copleși adversarul. Muzical vorbind, intenția celor trei este clară: să ne copleșească de la primele acorduri. Cele șapte compoziții semnate de Silviu Dan Iliescu ne conving că timișoreanul nostru, despre al cărui trecut muzical nu știu nimic, a crescut avându-l ca model pe Jimi Hendrix, de la care a împrumutat sonoritatea chitarei, un anumit fel de a executa solourile şi riff-urile și modul foarte personal al acestuia de a folosi pedala wah-wah. Dar toate aceste ‘împrumuturi’ ar fi simple exerciţii de stil fără ceea ce dă viaţă muzicii: emoţia creativă, expresivitatea proprie, imaginaţia. Iar aici, Silviu Dan Iliescu şi Jimi Hendrix se despart. Cine crede că First Punch este un album tribut, se înşeală. Cei trei AXiS nu reneagă rădăcinile şi compoziţiile aparţinând lui Jimi Hendrix ce fac parte din repertoriul de concert, dar au căutat o cale proprie de exprimare. Ei ştiu că e greu să mai adauge ceva la spiritul muzicii genialului chitarist. Jimi poate fi imitat, dar atât!” (Emil Răducanu)

Următorul act muzical a fost The Gamblers, o trupă de rhythm and blues în vogă din Sr. Mitrovica, Serbia. Ei ne-au făcut să uităm de vremurile grele pe care le trăim cu totii şi ne-au delectat cu un program de soul cu rhythm & blues infuzat cu swing  – o modernă interpretare a muzicii de blues timpuriu, soul și rock’n’roll care amintesc de tradiționalele cântece blues cântate în pridvor, precum și de aleile gălăgioase ale bodegilor dosite. De la jazz, folk, blues, soul, The Gamblers par să atingă fiecare aspect al muzicii clasice americane, dar cu o prospețime la fel de interesantă pe cât de familiară. Formaţia activează de peste 30 de ani pe scenele balcanice ale bluesului şi este formată din șase muzicieni care au cântat la numeroase festivaluri și, de asemeni, la multe evenimente din jurul Serbiei și în fostele republici iugoslave. Astfel, sextetul The Gamblers s-a prezentat la Băile Tusnad în următoarea componenţă: Marin Balenović - voce şi chitară, Alexsandar Stanulović aka Stanley - chitară, voce, Željko Bacalo – chitară bas, Goran Nedić Nele – saxofon, Aleksandar Maksimović - claviaturi şi Zlatko Sakulski la baterie.

Închei cronica mea de festival cu prezentarea supergrupului Oxigen, o minunată trupă de blues-rock, care are în componenţa sa muzicieni cu o trainică experienţă, de peste 20 de ani, ce s-au rodat alături de nume consacrate din aria bluesului, a rockului şi a folkului din România: Bogy Nagy (Pro Musica, Crossroads, Burning Table), Eugen Caminschi (Sorin Chifiriuc & Electric Red Roosters, Weinberger Blues Machine, Black Cat, Mircea Vintilă, Alexandru Andrieș, VH2, Vama Veche, Vama), Gelu Ionescu (Black Cat, Mircea Vintilă, Vama), Mugurel Diaconescu (Black Cat, Dole) și Lucian Sorin Clopo Cioargă (Taxi, Phoenix, Vama). Construit pe scheletul nostalgicului Black Cat, cvintetul Oxigen (din câte cunosc mai există doar o singură trupă cu aprox. acelaşi nume, Oxygen, în New York, dar activă în zona jazzului) a urmat o cale nouă, cooptându-l pe Bogy Nagy, sârbul cu nume maghiar din Timişoara, cu cea mai pătrunzătoare voce din bluesul actual de la noi, a fost întărită secţia ritmică prin venirea lui Clopo, cooptare ce s-a mulat perfect cu groove-ul lui Deacă şi a oferit spaţiu de relaxare şi joacă charismaticului chitarist, Eugen Caminschi, în acest show, un pic apatic şi apăsat, probabil ca noi toţi, după cumplitele luni de restricţii... În fine, Gelu pune în lumină acest spaţiu sonor, cu entuziaste incursiuni pianistice, dar şi cu calda lui voce, ce ne-a dăruit de-a lungul vremii, câteva cover version de excepţie, Wonderfull Tonight, Sensitive Kind etc., pe care (eu) le aşteptam şi de această dată. A fost un recital cu multă dăruire pentru blues şi autentic profesionalism. Bravos! Vă aşteptăm cu „Ultima ţigară”! A venit vremea pentru primul album!

Trei seri la rând, într-un cadru natural de o frumusețe aparte, am savurat bluesul în cele mai interesante combinaţii, am dansat printre stropii de ploaie, ne-am verificat rezistenţa ciubotelor, ne-am testat antigen la cabinetul doctorului Gáspár Zsolt, am mâncat la Papa La Şoni picantul gulaș unguresc de vită sau de cârnaţi şi cartofi, am gustat Unicum, la alte chioşcuri am savurat cozonacul secuiesc (kürtőskalács) sau langoșul cu smântână şi usturoi (tepsis lángos), am fugărit cu jandarmii ursoaica revenită după puii ei pierduţi cu o zi înainte pe strada principală din localitate, am vândut vinyluri de blues şi jazz, am cumpărat, am vândut CD-uri şi cărţi de muzică (felicitări sincere lui Iulian Ignat pentru Pelerinajul electric!), am cumpărat tricouri, am primit cadou tricouri (Mulţumesc Hot Blues More!), am ascultat poveştile bluesului la workshopuri cu Marcian Petrescu în mare formă (despre rolul starului legendar Muddy Waters în istoria bluesului modern și despre dezvoltarea muzicuței în blues, din perioada arhaică și până în zilele noastre). Unii au participat la o degustare de vinuri, prezentată de somelierul Bentea Robert-Claudiu, combinată cu o (altă) sesiune de gastronomie, prin degustarea preparatelor realizate și prezentate de maeștri bucătari, iar alţii l-am sărbă(u)torit pe creierul operaţiunii gastro-bahice Tuşnad Blues 2021, Radu Birişteică - MULŢI ANI de pensie şi concerte live! -, „am gustat” două zile la rând, adevăratul gulaş de vită făcut de Alex Ceauşescu în giganticul ceaun al pensiunii Olt-Part Vendégház, am râs copios de gafa lui Relu Călin cu napolitanele-pastile (de aprins focul) pentru Roxana, ne-am cinstit reciproc cu muzicienii români, unguri, sârbi, americani sau britanici... Ne-am bucurat de o stare normală de concert şi de bucuria de-a trăi clipe unice cu prietenii din Bucureşti (Jan, Radu B., Relu, Til, Mircea, Alex, Adi, Vali, Biţă, Bogdan şi fiica, Puiu şi Anis, Laur şi prietena, Marta şi Cristian Neacşu, dar şi Rita, Mihai, Mădălina, Bogdan, Căpşuna, Mădălin, Cătălina Teleasa), Galaţi (Cornel Stranschi), Chicago USA (Lucian Sîrbu), Râmnicu Vâlcea (Lucu, Vali), Tulcea (Cristian Antonescu), Focşani (Cătălin E. Horodincă şi prietena), Buzău (Tolea Postovei şi soţia), Tuşnad (Nelu Stratone şi soţia), Timişoara (Lili şi Levi Molnar), Cluj (Sorin Roman), Grințieș (Marina şi George Sărluceanu), Piatra Neamţ (Cristian Zlavoc), Drăgăşani (Cătălin Burlan), Olanda (blues traveler-ul Evrin Delano) şi Câmpulung Moldovenesc (Georgiana Titi şi Daniel Popel). Să ne revedem sănătoşi la ediţia următoare! Până atunci, am o întrebare şi un răspuns. Întrebarea: Ce fel de oameni sunt aceia care-şi decorează grădina casei lor cu (păsări decorative) flamingo de plastic!?

„Muzica bună nu se învaţă ca mersul pe bicicletă.” (Raul Kusak)

Radu Lupaşcu
25 iunie 2021

Foto: Adrian Mociulschi, Radu Lupaşcu (2, 15, 27)

O lansare de ispravă

George Sărluceanu a lansat cu succes primul său album de autor la The Pub Universităţii, miercuri, 23 iunie 2021. Eu şi... Cerul albastru conţine 10 melodii dintre care una, cea care dă titlul albumului, este dedicată marelui campion român, Ivan Patzaichin. Green Ties au cântat nouă piese live (plus un intro de pe album, Lonely On The River), pe scena unui club cu personalitate, ce are şanse mari să devină tribuna principală a muzicii rock, blues şi jazz din capitală. Albumul, Eu şi... Cerul albastru, şi-a croit drum spre inima dumneavoastră. Cu inocenţă, dar şi cu perseverenţă, cu exuberanţă, dar şi cu adoraţie, în fine, cu îndemn şi fără ascunzişuri. În el, George a adunat toată chibzuinţa şi amărăciunea acestei izolări nefaste, toată experienţa unei vieţi libere, nonconformiste, toată seriozitatea unui muzician de ispravă. Un concert percutant, cu substanţă rock şi bărbăţie vocală falnică, cu trimiteri clare spre Oamenii Zero, vremelnici în conducerea statului, cu mesaje subliminale pentru societatea în putrefacţie, cu gingăşie, sensibilitate şi umor pentru tinere cupluri. Cai şi Lupi este un astfel de hit pentru Radio România, pe care vă invit să-l ascultaţi cu băgare de seamă. În caz că se încumetă cineva să-l dea pe post...

Eu şi... Cerul albastru este un album realizat prin forţe proprii şi mărturisit cu bucurie sau întristare, cu voioşie sau cu voce tare, plin de optimism molipsitor, cu zece mesaje confesionale, scrise cu dăruire şi transparenţă. Trupa de aseară a fost compusă din muzicienii: George Sărluceanu - chitară, voce (ex. Spin), Felix Mircea Moldovan – baterie (ex. Spin), Dani Vlad – chitară bas (ex. Blueservice, Pasager) şi Dan Lică (Smanes) - claviaturi.

George Sărluceanu („pagaie”, bas, chitară, clape, voce, dar şi procesare, tobe, mixaj) are următorii invitaţi pe album: Dan Lică – clape (2 -10), procesare, tobe, mixaj; Marcian Petrescu - muzicuţă (2); Remus Carteleanu - solo chitară (5); Vladimir Serghelev - tobe (5); Teo Sărluceanu - chitară (4); Roxana Andronescu, Andreea Nedelcu, Liliana Khemi, Alex Mihalut – voci adiţionale (2). Albumul Eu şi... Cerul albastru a fost înregistrat, mixat şi masterizat în studioul Green Ties din Bucureşti şi localitatea Grinţieş, judeţul Neamţ, în perioada 2014 -2020. Albumul poate fi solicitat la următoarea adresă: george.sarluceanu@gmail.com.

George Sărluceanu este un nume cunoscut în industria muzicală românească, el a activat ca basist în trupe de succes ca Spin sau Circa 7, şi a dat naştere unui proiect deosebit de interesant, Green Ties. George Sărluceanu este fondatorul Water Music Festival Ceahlău, un spaţiu mirific din preajma lacului Izvorul Muntelui (Bicaz ), un loc special, cu muzică, teatru, film și sporturi de apă. Anul acesta va fi o nouă ediţie.

„Nu ştiu dacă locul acesta a devenit curat datorită faptului că Water Fest împreună cu Ivan Patzaichin şi Rowmania au poposit aici pentru câteva nopţi, dar mulţumim din toată inima celor care au făcut posibil ca acest colţ de rai să-şi recapete frumuseţea şi liniştea. Dragostea pentru natură a câştigat în faţa nepăsării şi delasării unora dintre noi. Implicarea oamenilor din zonă împreună cu Primăria Bicaz a arătat că se poate să depăşim bariere impuse de legi injuste sau greşit interpretate în ce priveste mediul. Vă doresc o ţară frumoasă!!!” (George Sărluceanu)

Radu Lupaşcu
24 iunie 2021

Foto: Radu Lupaşcu

Hot Leeks La Mama

S-a întâmplat în seara de vineri, 4 iunie 2021, în Clubul Ţăranului, (re)numit în lumea cluburilor bucureştene şi MŢR, actual (şi) cu titulatura La Mama, cu muzicieni din artileria grea a blues-rockului de la noi şi un playlist plin de hituri. Un adevărat supergrup compus din: George Baicea, Mugurel Vrabete, Paul Negoiţă, Vlady Cnejevici şi Ovidiu Condrea. Numele lor garantează reuşita unui show pe orice scenă de club, de oriunde din ţară. Încep cu chitaristul trupei Hot Leeks, George BAICEA, al cărui fan declarat sunt (chiar cu diplomă!). George este unul dintre cei mai talentaţi chitarişti români din ultimii 20 ani, însă, din păcate, temeinic marginalizat de mass-media de la noi, avidă după cancan şi vedetism bulevardier. Ne cunoaştem încă înainte de prima sa lansare publică de la clubul Swing House, un alt loc de poveşti frumoase din zona underground a jazzului şi bluesului din capitală (caseta audio Prins în trafic, 24 februarie 2000). În primul meu proiect, Romanian TRIBUTE to Jimi HENDRIX, George este prezent cu două piese: Red House şi The Wind Cries Mary. Personalitatea şi înaltul său profesionalism au ridicat o ştachetă care va fi greu de depăşit de alţi urmăritori. Din păcate, aprecierile laudative, din partea multor gazetari sau colegi de breaslă, nu au impresionat „producătorii” angajaţi ai „marilor” case de discuri din România, în revirimentul cultural declarat în mass-media. Ei s-au mulţumit cu beneficii rapide de pe urma unor contracte bine ticluite, ce Niciodată nu au avantajat muzicienii. Album după album, George Baicea a impresionat atât interpretativ cât şi componistic, Cinderella fiind unul din creaţiile sale de mare rafinament şi de inspirată contopire a power-blues-rockului cu funkul şi jazzul. BAICEA a mai lansat şi singurul DVD de blues din România, produs de Ioan Big. „Stealth” Made in Romania a fost înregistrat de Marius G. Mihalache în clubul Big Mamou în anul 2010. Trioul său, pe care o să-l vedeţi la Tuşnad Blues Festival 2021, este acelaşi de foarte mulţi ani, George Baicea, Cătălin Răsvan (chitară bas) şi Nicu Georoiu (baterie). Vă recomand cu sinceritate să-l urmăriţi cu Hot Leeks sau cu dinamicul său trio, George Baicea Blues Band.

„Aud adesea: De ce eşti aşa de modest? Nu-s deloc modest. Doar că am fost crescut cu frica de Dumnezeu şi cu ideea că aroganţa nu înseamnă nimic bun. Sunt douăzeci de ani de când am început să cânt la chitară, dar am stat departe de scenă atâta timp cât mi s-a părut că nu aş avea ceva interesant de spus.” (George Baicea, 2005)

Chitarist, compozitor şi textier al multora dintre hit-urile Holograf, Iulian „Mugurel” VRABETE este unul dintre cei mai rafinaţi basişti pe care-i avem. Grupul său celebru, BASORELIEF, a impresionat de la înfiinţare, printr-un funk-rock-progresiv foarte bine pus la punct, iar noua formulă jazz–funk, construită în jurul chitarei bas, s-a dovedit a fi foarte inspirată, modernă şi cu mare priză la public. Sper că o vom revedea cât de curând! Într-un mini-interviu pe care i l-am luat în timpul festivalului de chitară bas, Dracula Bass, VRABETE declara:

„Sigur că se pot face piese fără chitara bas. Niciun instrument nu este obligatoriu într-o orchestraţie. Dar importanţa acestui instrument aparent comun rezidă în poziţia sa aparte în spectrul sonor şi dinamic. În principal chitara bas face legătura între ritm şi armonie, subliniază instrumentele de percuţie şi completează fundamental construcţia armonică. În unison sau în contrapunct cu tobele poate crea măduva spinării unui ritm (groove, dacă vreţi), iar mersul său melodic poate face schimbări fantastice în armonie, prin poziţiile pe care le ocupă fundamental în construcţia unui acord. Dacă Nietzche ar fi cântat la bas, ar fi spus că face legătură între apolinic şi dionisiac. Ceilalţi instrumentişti spun însă că poziţia chitaristului bas într-o trupă este ca a unui prezervativ - e mai sigur cu el, dar e mai mishto fără...”

Paul NEGOIŢĂ este vocea cvintetului HOT LEEKS. Şi ce VOCE!!! Anii s-au scurs peste trupul său, dar vocea impresionează şi confirmă succesul unur hituri celebre cum ar fi: I’ll Play the Blues For You (scrisă de Albert King în 1972), Further On up the Road (a celebrului Bobby „Blue” Bland, lansată în 1957) sau The Letter (cântată prima oară de celebrii The Box Tops în 1967!). Excelentă interpretare şi atitudine! O vie prezenţă timbrală ce îmi aduce aminte de regretatul Oscar Benton pe scena de la Brezoi!

Pianistul Vlady CNEJEVICI este un apreciat claviaturist din aria folk-rockului românesc, fiu al reputatului rapsod popular Laza Cnejevici. Vlady are un biografie impresionantă, amintesc doar câteva din trupele în care a cântat: Progresiv TM, Compact, Pasărea Colibri, Laura Stoica Band, Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers, Pasărea Rock. Vlady colaborează frecvent cu Mircea Baniciu, Mircea Vintilă şi Teo Boar. Entuziastele sale intervenţii solistice certifică buna alegere pentru acest cvintet şi sper că va deveni un membru constant în HOT LEEKS!

Alături de Mugurel Vrabete, responsabil cu vigoarea balansul ritmic este mai tânărul Ovidiu CONDREA, binecunoscut toboşar în strălucite proiecte de blues şi rock, dintre care menţionez: Nightlosers, Krypton, Urma, Jukebox, 4Given. Ovidiu a mai colaborat intens şi cu muzicienii: Harry Tavitian, Sorin Romanescu, Puiu Pascu, Virgil Popescu, Adrian Berinde, Paula Seling, Ştefan Bănică JR. Eu l-am cunoscut cu proiectul Boala Vacii Nebune (BVN), iar excelenta lor compoziţie, Ploaia, am înserat-o în compilaţia RageVoluţia Rock 2004, alături de alte nume tinere ale acelor ani, Florin Ştefan, Aliaj, Baraka, 4x4, Sahara, Interzis, Shekinah, 41, Dublu Sens etc.

Hot Leeks înseamnă experienţă, prietenie şi respect pentru public. Le-am adresat fiecăruia trei întrebări pentru amuzamentul şi bucuria dumneavoastră:

Radu: Care a fost prima trupă, prima iubită şi primul instrument?

Paul: Apollo (în cls. a IV-a), Angela, acordeonul;

Mugurel: Moon Stones, Carmen, chitara;

George: Alexandru Andrieş Band, Carmen, chitara (Encore);

Vlady: Uranus (1977), Dana, pianul;

Ovidiu: Horizont, Mónika, oalele din bucătărie.

Recitalul cvintetului a avut şi un invitat surpriză. Talentatul chitarist Cristi Copaciu a deschis repriza a doua LA MAMA cu celebrul hit, Crossroads, compoziţie a marelui bluesman, Robert Johnson, lansată în anul 1936. Setlistul a fost bine ales şi cumpănit, astfel că George Baicea ne-a delectat cu celebra Tin Pan Alley, în prima parte a show-lui Hot Leeks, iar în cea de-a doua, i-a dedicat surorii sale Luminiţa, Feel Like Going Home, o răscolitoare piesă, compusă de Charlie Rich în 1971. Clasicul Pride and Joy, o compoziţie originală a geniulului chitarist texan, Stevie Ray Vaughan, a încheiat o minunată seară de blues, pe care am petrecut-o alături de prietenii mei, fani de muzică bună: Til, Mircea, Puiu, Relu, Radu*, Răzvan şi Cornel. Închei aici, mulţumindu-le tuturor pentru profesionalismul, inspiraţia şi devotamentul pentru un recital de bună revenire la normalitate şi de ce nu, de renaştere a bunului gust muzical!

Radu Lupaşcu
5 iunie 2021

Foto: Radu Lupaşcu, Radu Birişteică*

Recenzii concerte 2020

Recenzii concerte 2019

Recenzii concerte 2018

Recenzii concerte 2017

Recenzii concerte 2016

Recenzii concerte 2015

Recenzii concerte 2014

Recenzii concerte 2013

Recenzii concerte 2012

Recenzii concerte 2011

Recenzii concerte 2010

Recenzii concerte 2009

Recenzii concerte 2008