Arta Sunetelor

 

SCENA ROMÂNĂ DE JAZZ ANTE- & POST-1989 (II)

În privința creatorilor de jazz din arealul românesc, situațiunea a devenit mai difuză, pe măsură ce viitorul Umanității și al Planetei e tot mai inscrutabil. Lucrând timp de trei decenii printre viitorii practicanți profesioniști ai artei sunetelor (în cadrul Academiei Naționale de Muzică din Cluj, ce și-a aniversat centenarul în 2019), mi-am ranforsat convingerea că resursele de talent ale României și Basarabiei își vădesc în continuare vitalitatea. Paradoxal însă, debușeurile prin care se pot manifesta public muzicienii de jazz (nu doar în spațiul culturii noastre) sunt fie stagnante, fie chiar în curs de diminuare. Bombardamentul informațional sufocă luciditatea, instaurează relativismul axiologic, induce deruta atât printre cei care trăiesc făcând muzică, cât și printre ascultătorii ei. Nu e de mirare că enciclopediile „canonice” ale jazzului își încetează ambițiile de sistematizare a istoriei genului cam pe la anul 2000, acea bornă simbolică a împlinirii primului secol de existență. Avem, așadar, un număr considerabil de interpreți/creatori de jazz talentați, însă personalitățile de anvergură nu par a le depăși – numeric și valoric – pe cele din timpul cât România fusese închistată. În schimb, grație libertății de mișcare (ce a înregistrat progrese imense din 1990 până la decretarea stării de urgență din 2020), ai noștri jazzmeni au șanse de afirmare inimaginabile altădată. Unii forțează „porțile Occidentului”, dar nu s’ar zice că gloria îi recompensează pe toți conform meritelor sau așteptărilor investite.

Foto Scena Jazz 2 1.jpgImpresia mea este că majoritatea celor care și-au edificat o carieră occidentală notabilă au avut inspirația să nu se alieneze complet de propriile rădăcini identitare. Iată câteva exemple: Nicolas Simion este bine integrat scenei germanofone, circulă prin lume, dar e hiperactiv și în patrie, ca reedsman de referință, compozitor, lider de formații, inițiator de proiecte, producător de albume discografice esențiale pentru jazzul românesc. Lucian Ban e primul jazzman român care face carieră în epicentrul newyorkez al genului, însă nu uită să precizeze că e născut în Transilvania, nici să mai treacă uneori pe-acasă. Marius Preda îi uluiește pe spectatorii de pretutindeni prin virtuozitatea sa poliinstrumentală, culminând cu epustuflanta metamorfoză a Foto Scena Jazz 2 2.jpgțambalului într’un instrument jazzisticamente viabil, dar și prin încorporarea tezaurului nostru tradițional în parametrii definitivi ai jazzului. Decebal Bădilă, cu basul său electric, îi ține companie lui Preda, la fel cum procedase în prealabil cu regretații emigranți Eugen și Adrian Ciceu. Tânăra și ambițioasa vocalistă/compozitoare Elena Mîndru s’a lansat într-o carieră de succes pe scena concurențială a Finlandei, dar își datorează succesul mai ales modului cum a știut să valorifice inspirația muzicală de sorginte română.

Există și o serie de muzicieni originari din România afirmați printr’o asiduă integrare în scenele jazzistice ale țărilor de adopțiune. Dintre vârfurile acestei categorii i-aș menționa pe: dirijorul/trombonistul Peter Herbolzheimer, care a condus BuJazzO – Orchestra Federală de Jazz a Germaniei – între 1987-2006; reedsman-ul Peter Wertheimer, mult-apreciat în cadrul comunității jazzistice israeliene; trombonistul Mircea Stan, „asimilat” printre confrații finlandezi; super-virtuozii Marian Petrescu/pian (tot în Scandinavia), și Florin Niculescu/vioară (în Franța) – devotați și demni urmași ai lui Oscar Peterson și, respectiv, Stéphane Grappelli.

Însă lumea show business-ului e cinică. Mă gândesc la extraordinare talente afirmate încă din junețe în jazzul României, care – din momentul emigrării – și-au estompat, pe nedrept, statutul de personalități recunoscute și, totodată, active. E cazul genialului baterist Eugen Gondi – cel care, pe când abia împlinea 20 de ani, conferise strălucire percusivă capodoperelor concitadinului său timișorean Richard Oschanitzky. Stabilit în Olanda, Gondi fu obligat să se supună „legilor pieței” dominante acolo, reprofilându-se într’un apreciat restaurator de antichități la prestigiosul Rijksmuseum din Amsterdam (unde bătutul la tobă se poate petrece doar în pictura lui Rembrandt Rondul de noapte). Înaintea sa, pianistul Cristian Colan (rudă cu Mitropolitul Transilvaniei, Nicolae Colan!) își sacrificase promițătoarele perspective artistice, de anvergură internațională, optând pentru o funcție didactică la o respectabilă instituție muzicală din Malmö. Oricât am căutat pe internet, nu am reușit să procur nici măcar o imagine a regretatului jazzman. El pare a fi fost relegat în amintiri și anecdote, injustamente frustrate de orice suport documentar. Încă un Foto Scena Jazz 2 3.jpgtimișorean, Paul Weiner (oarecum la paritate cu alt jazz-emigrant de vază, Ștefan Berindei) a schimbat incertitudinile ipostazei de jazzman în România, unde era deja un nume respectat, pe o existență mai ... inginerească, dar mai stabilă în Germania. Doi ghitariști de talie mondială – Radu Goldiș și Dan Ionescu – și-au autodiminuat carierele jazzistice, emigrând în USA, respectiv Canada. Ce să mai zic despre ultratalentatul Ion Baciu Jr., al cărui potențial pianistic de rang mondial s’a efasat odată cu autoexilul în Suedia, pentru care optase la doar câteva luni înainte de căderea totalitarismului. Îmi vine în minte că renumitul regizor Andrei Tarkovski și-a realizat ultimul film, Sacrificiul, în aceeași prosperă țară scandinavă, scurt timp înainte de a muri copleșit de nostalghie (titlul penultimului său film) la etatea de 54 de ani.

Focalizând un pic retrospectiva, aș aminti câțiva muzicieni care, după o afirmare timpurie în patrie, și-au continuat cariera (cu mai mult sau mai puțin succes și nu strictamente în perimetrul jazzului) pe baza presupusei superiorități a perspectivelor existente în străinătate: trompetistul și liderul de big band Leopold Reisenauer, percuționistul Puba Hromadka, contrabasistul Arthur Balogh, sau bateristul Mihai Farcaș – în Germania; pianista Ramona Horvath la Paris; contrabasistul Michael Crețu în Anglia; trompetistul Mihai Sorohan în Lituania și Norvegia; vocalista Cristina Bitiusca, aclimatizată în îndepărtatul Paraguay, alături de Alcides Ovelar, apreciat interpret la harpa paraguayană; bateristul Ioan Minda în Austria; keyboardistul/dirijorul/aranjorul Nancy Brandes în Israel; keyboardistul Doru Apreotesei în Suedia; vocalista Oana Mureșan în Macao și Sri Lanka...

Foto Scena Jazz 2 4.jpg

Virgil Mihaiu
24 mai 2020

Legenda foto: 1. Nicolas Simion; 2. Elena Mîndru / Sabin Pautza; 3. Ion Baciu Jr.; 4. Decebal Bădilă şi Marius Preda.

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Tusnad Blues Sept.2020.jpg

Afis_Ordean 45 de ani.jpg

Afis_Brezoi 2021.jpg