BUCURIILE JAZZULUI, ALE
BLUESULUI
În serile de 10 şi 11 noiembrie ale anului de graţie 2021, primitoarea incintă Capitol din
Timişoara a găzduit GALA BLUES JAZZ care poartă pe generic numele
KAMO (Kamocsa Béla), întemeietorul ei acum trei decenii. Vorbim de
ediţia aniversară XXX a acestei sărbători muzicale, plasată spre finele leatului curent, derulată în vremuri de
prohibiţie devastate de mulţime de îngrădiri care au impietat efectiv asupra vieţii artistice. Trăit-am totuşi două
seri minunate în civilizatul burg bănăţean, căci aici, timp de câteva blagoslovite ore, am uitat de crize, de
temeri inoculate pervers în conştiinţe, de neajunsuri şi restricţii, ore apte a delecta auzul cu muzică autentică,
desfătătoare, plină de originalitate. Metaforic descriind ambianţa acelor momente mirifice, „am luat viaţa ca
pe o încântare” (ca să mă exprim aidoma unei promoţii de la televizor)...
De când – din ianuarie 2010 – Kamocsa Béla nu a mai dăinuit pe acest tărâm
aspirând spre sfere celeste, destinele Galei Blues Jazz, ca şi ale formaţiei
Bega Blues Band au fost perpetuate de către cel mai apropiat colaborator şi prieten
al regretatului dispărut: muzicianul cu majusculă Ionel Johnny Bota implicat body
& soul în permanentizarea şi evoluţia acestor destine până în actualitate. Cât priveşte
formaţia sus-amintită, de adnotat faptul că noul lider a găsit cu cale să reorienteze repertoriul şi maniera
interpretativă îndeosebi spre jazz; aceasta fără a modifica însă şi denominaţia
grupului.
Ca de obicei, organizarea Galei XXX a
revenit în principal Filarmonicii „Banatul” (manager interimar Ovidiu Florian
Andriş) cu sprijinul sine qua non al Consiliului Judeţean Timiş, al
Primăriei Municipiului Timişoara şi al Fundaţiei Alternativa.
Desigur, selecţia combo-urilor invitate a urca pe podiumul manifestării (altfel spus line
up-ul), precum şi alcătuirea caietului program (oferit on line spre
informarea publicului), au căzut tot în sarcina directorului artistic – citiţi actualul
demiurg –, acelaşi mereu entuziast, neobosit Johnny Bota, prezent inclusiv pe scenă
ca interpret în două dintre recitalurile acestei Gale!
Seara dintâi a reliefat la rampă trei meritorii colective instrumentale, fiecare potenţând cu
argumente distincte stindardul adevărului artistic. Astfel, Trio-ul cu nume generic deconcertant
Kitchen Metaphysics a reunit interpreţi de vârste medii rezidenţi în Bucureşti,
Dan Bozo Mitrofan (ghitară), Tavi Scurtu (baterie) – ambii originari fiind din
Timişoara iar Alex Man (contrabas) – născut în localitatea Dej dar crescut şi format în Tîrgu
Mureş, toţi trei absolvenţi ai Facultăţii de Jazz „Richard Oschanitzky” a
Universităţii private Tibiscus din oraşul de pe Bega. Mesageri ai unui sound proaspăt,
captivant prin modernitate, ai unui tip de expresivitate mănos în sensuri, doi dintre ei s-au identificat şi
componistic cu un conţinut de recital alcătuit în totalitate din creaţii originale, cele mai multe purtând
autograful prolificului Dan Bozo Mitrofan: „EXPLORER”,
„KITCHEN METAPHYSICS”, „NOU FUNK”, „TU
ALEGI”, „ICE D. C.”; plus două piese numite „SUMMER
NOSTALGIA” şi „TWIST OF THE WRIST” semnate de Alex Man.
Inventivitatea fecundă vădită în travaliul improvizatoric fructificând cu fervoare esenţa armonică a temelor,
logica frazelor muzicale întruchipate spontan de cei doi abili mânuitori ai instrumentelor cu coarde, dinamizaţi
poliritmic cu aplomb de experimentatul percuţionist, au legitimat indicele valoric înalt al prestaţiei lor în
Gală.
Într-o formă de zile mari, grupul-gazdă al sărbătorii muzicale timişorene, Bega
Blues Band a cucerit sufragii unanime chiar dacă a evoluat de astă dată într-o componenţă restrânsă
de quartet instrumental. Oferind la rându-i un program ce a cumulat exclusiv creaţii
proprii ale membrilor formaţiei, BBB a revendicat existenţa fără dubiu a unor
carate-evidenţe precum viziunea originală şi feelingul intens ale demersului interpretativ, bivalenţa talent -
intelect, ingeniozitatea volubilelor variaţiuni improvizate, virtuozitatea tehnică lipsită de ostentaţie /
subsumată registrului contextual al trăirii, rafinamentul şi luxurianţa configuraţiilor melodice, coeziunea
colectivă în groove-ul pulsaţiei ritmice – cu toate, consecinţe ale unui generos
interplay. În cvadrupla ipostază de instrumentist la ghitară bas, compozitor, aranjor,
lider, Johnny Bota a coordonat cu prestanţă împlinirea actului de dăruire nedrămuită, în
parteneriat cu ai săi acoliţi întru jazz: Lucian Nagy - saxofon tenor, flaut, Toni
Kühn - pian electric, Szekeres Feri - baterie, spre concretizarea în culoare de sunet a
pieselor „MIBU’S STOMP”, „EMBARGO”, „SONG FOR
SAŞA”, „TONIC BLUE”, „BORANGIC DE MOZAMBIC” –
compoziţii ale liderului, „SOUP A LA BLUES”, „STATE OF SOUL” –
datorate lui Lucian Nagy şi insolita creaţie a lui Tony Kühn „COMA
LUI KAMO”.
O surpriză dintre cele mai substanţiale a adus-o cu sine Trioul
budapestan Perspectives avându-l protagonist pe remarcabilul ghitarist Bende
Zsolt care, NB!, a văzut lumina zilei în România, mai precis în oraşul Odorheiul Secuiesc. Un
instrumentist cu un ton al ghitarei sale fascinant, eficientizându-l eclatant în tălmăcirea, potrivit
sensibilităţii şi fanteziei personale, a unor teme standard din repertoriul internaţional al jazzului modern, ca
acelea numite „CON ALMA” (Dizzy Gillespie), „DARN THAT
DREAM” (Jimmy Van Heusen), „UPPER MANHATTAN MEDICAL GROUP”
(Billy Strayhorn), „PEACE” (Horace Silver),
„SANDU” (Clifford Brown), „HENYA”
(Ambrose Akinmusire). Ghitaristului Bende Zsolt, cu ale sale mirabile meandre
melodice, i-au fost aproape coechipierii Géza Jónás - contrabas şi bateristul
slovac David Hodek, acompaniatori de notabilă loialitate, toţi trei celebrând triumful
cantabilităţii, al anvelopantelor conglomerate armonice, al energiilor balansului ritmic!
Şi a venit seara a doua, deschisă cu aplomb de quintetul
James Kitchman First Day din Marea Britanie şi România. Apreciat în ţara sa pentru
plurivalenţa preocupărilor ce vizează asimilări din muzica folclorică argentiniană, chiliană, uruguayană, din
compartimentul operei electroacustice, ca şi al cântecelor anglo-americane din munţii Apalaşi, mereu iscoditorul
ghitarist James Kitchman şi i-a alăturat pe ai săi compatrioţi Corrie Dick
- baterie, Bruno Heinen - pian şi pe românii Saşa Bota (care trăieşte şi
activează actualmente în Londra) - violă şi Johnny Bota - contrabas. Conlucrarea conaţională a
funcţionat benefic, cei cinci muzicieni împletindu-şi organic disponibilităţile-afluenţi în albia comună a
prodigiosului efluviu compoziţional, revărsat în auz printr-un iradiant estuar al vitalităţii sonore. Au fost
concretizate astfel, în evantai de timbruri, cele şapte inspirate creaţii ale lui James Kitchman –
„BEES” (în traducere liberă si bemoli, piesă oferită de autor
drept dar colegului prieten Saşa Bota, când acesta a împlinit 40 de ani), „MAKING THE
WORLD DISSAPEAR”, „FIRST DAY”, „WORLD UNCHARTED”,
„ONCE FOR R. A.”, „RECLUSE” (compoziţie a ghitaristului
dedicată profesorului său de muzică), „CONNOISSEUR OF CLOUDS”.

Următorul episod scenic l-a avut în prim plan pe cel mai premiat jazzman român actual,
Sorin Zlat, pianist şi compozitor instruit la institutele de învăţământ superior muzical din Iaşi
şi din Bucureşti, în capitală el fiind discipolul profesorului universitar doctor Mircea Tiberian.
Evoluând în trio cu mai tinerii dar deosebit de dotaţii pentru jazz instrumentişti Mike Alex la
contrabas şi Iulian Nicolau - baterie, protagonistul a impresionat prin complexa sa pianistică,
bogat articulată armonic dar şi în virtuoze traiecte orizontale improvizate pe claviatură. Cu excepţia unei singure
notorii secvenţe intitulate „SOMEDAY MY PRINCE WILL COME” (autor Frank
Churhill) preluată ca obiect de prelucrare din repertoriul standard al genului, celelalte şase momente
muzicale au purtat toate iscălitura lui Sorin Zlat: „SPARKLING WATER”,
„THE LAND OF DREAMS”, „LITTLE MAXIMUS”, „BYE BYE
SPARROW”, „ON TIME”, iar în încheiere interesanta sa temă
„INVOLUTION” care cu timp în urmă ne-a parvenit într-o insolită tălmăcire a unui ansamblu
sui generis, „Global Big band” juxtapunând în spaţiul virtual on
line contribuţiile prestate concomitent de şaisprezece instrumentişti din şaisprezece ţări.

Epilogul ediţiei XXX a „Galei Kamo” a revenit, stilistic vorbind,
bluesului concretizat în viziunea blues rock cu accente de
funk a Trio-ului „Leslie Wolf & The
Groovemakers” din Timişoara, liderul ghitarist, Laci Farkas cunoscut fiind şi drept
ctitor în anul 1991 al grupului „Quo Vadis”. Rezonanţe în forţă, intens catalizate de
ritm, veritabile Niagare de sunet, au fost acreditate convingător de vrăjitorul corzilor ghitarei
Farkas „Laci” László (dar şi interpret la harmonica), însoţit în
demersul său pe podium de colegii Horaţiu Silaşi - ghitară bas şi Gabriel Bot -
baterie. Am recunoscut şi audiat cu admiraţie redimensionările conferite de ei celebrelor bluesuri
„TIGHTROPE” (Stevie Ray Vaughan), „OUTSIDE WOMAN
BLUES” (Blind Joe Reynolds), „ALBERT’S BLUES”
(Chris Cobb, Garth Weber, Dave
Goodman), „LOVE LIKE A MAN” (Ten
Years After), „MUDDY WATERS BLUES” (Paul Rodgers),
„YOU SAVED ME” (Chris Cobb, Garth
Weber, Dave Goodman),
„POLITICIAN” (Eric Clapton / Jack
Bruce) şi compoziţiei originale de grup Leslie Wolf and The Groovemakers
intitulată „GROOVE MAKING SONG”. Interpretări mustind de vitalitate, luminozitate,
expresivitate... Am aflat însă, cu nespusă tristeţe, că la doar câteva zile după atât de reuşitul recital susţinut
pe scena Sălii Capitol, Laci Farkas – victimă a unui nefericit accident – a trecut în
nefiinţă.

„Gala Kamo” 2021 – un veritabil balsam pentru auz, terapie pentru
suflet acumulând în potirul artei sonore prinosul de dăruire a douăzeci muzicieni din patru ţări! Am fi ingraţi de
nu l-am menţiona şi pe Călin Bociat, realizatorul sonorizării / amplificării / înregistrării şi
difuzării simultane în eter a Galei Blues Jazz.
Florian Lungu 2 decembrie 2021
Legenda foto: 1. Demiurgul Johnny Bota; 2. James Kitchman First Day;
3. Sorin Zlat Trio; 4. Leslie Wolf & The Groovemakers
|