Bucharest Jazz
Festival
Bucharest Jazz Festival este un eveniment de primă clasă marca ARCUB, ce are loc anual, în prima săptămână a lunii
iulie. Intenționează să devină cel mai important eveniment de jazz al Capitalei, complet integrat în contextul
național și cel european. Prin plasarea unui accent puternic pe sprijinirea scenei
locale, Bucharest Jazz Festival este, în același timp, o punte între jazz-ul autohton și cel de talie mondială și o platformă
pentru explorarea celor mai noi direcții din jazz-ul contemporan. ARCUB prezintă concerte de jazz începând cu anii
’90, când a fost înființat Centrul Cultural al Municipiului
București, iar în anii 2000 a purtat numele
de Bucharest Jazzy Spring. Prezentând talente din jazz-ul local alături de muzicieni internaționali de
renume, Jazzy Spring a devenit o rampă de lansare pentru seria de concerte pe care le găzduiește de atunci
periodic în incinta clădirii art
deco proaspăt restaurate din centrul Bucureștiului, în care se
află sediul ARCUB. Anul
2011 a venit cu decizia de a crea un festival de vară, în aer liber, în Piața George Enescu, din fața Ateneului Român.
Denumit ArCuB Open Air — Jazz, Blues &
More de-a lungul primelor sale două ediții, începând cu 2014,
evenimentul își schimbă numele în Bucharest Jazz
Festival, canalizându-se atât spre organizarea de concerte live de
jazz, cât și spre cea de evenimente conexe, ce se reunesc într-un program artistic bogat, catalizator pentru
secolul XXI. ARCUB reprezintă Arta și Cultura Bucureștiului din poziția unui serviciu public de cultură aflat
sub autoritatea Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Înființat în anul 1996, este singura
instituţie de acest fel din România care are rolul de punte între autoritatea locală şi societatea civilă.
Centrul produce evenimente proprii şi participă în calitate de co-organizator la cele mai importante
festivaluri naționale, precum B-FIT in the Street!, Shakespeare
Festival, SoNoRo Festival, Bucharest Jazz Festival, Festivalul Național de Teatru, acestea fiind doar câteva dintre cele peste 200 de evenimente pe care le prezintă anual,
multe dintre ele cu acces gratuit. ARCUB are încredere în colaborări de
management artistic cu experți din domenii diferite. În consecință, programul Bucharest Jazz Festival este rezultatul
colaborării cu un curator invitat, adesea în persoana unui muzician jazz de renume sau a unui promoter cu
experiență. Astfel, ARCUB se asigură că unul dintre obiectivele sale majore, acela de a sprijini tinerii artiști, se
împlinește conform așteptărilor. Această ediţie este îngrijită spiritual de
pianistul LUCIAN BAN.
PROGRAMUL PE ZILE
MARȚI, 1 IULIE
2014 DESCHIDEREA
FESTIVALULUI Opening Cocktail / Vernisajul expoziției Afișul
Polonez de Jazz 18:00 - 21:00 Hanul Gabroveni
MIERCURI, 2 IULIE 2014
EVENIMENTE CONEXE: JAZZ on FILM Criticul și scriitorul Virgil
Mihaiu va face o scurtă intro-ducere a filmelor All The Notes și Paul
Bley, dedicate celor două legende incontestabile ale pianului jazz, Cecil Taylor și Paul Bley. 12:00 - 14:00 Hanul
Gabroveni
BUCHAREST JAZZ FESTIVAL LIVE: Iordache:
Mihai Iordache (saxofon), Toni Kühn (clape), Sebastian Burneci (trompetă), Florian Radu (trombon), Dan Alex
Mi-trofan (chitară), Uțu Pascu (bas) și Tavi Scurtu (tobe). 20:00 - 21:00 Piața George Enescu
Bucharest Jazz Orchestra (condusă de Sebastian Burneci): Sebastian Burneci (trompetă solo), Silviu Groaza (trompetă
secundară), Paolo Profeti (saxofon alto), Florian Radu (trombon solo), Adi Cojocaru (trombon secundar), Cristi
Labus (bas trombon), Liviu Negru (chitară), Johnny Bica (pian), Sheby Yoo (bas). 21:30 - 22:30 Piața George
Enescu
JOI, 3 IULIE 2014
EVENIMENTE CONEXE: Cartea Românească de
Jazz: Eveniment dedicat lansării multiple a celor mai noi titluri
din literatura românească de jazz. Vor fi prezenți Mircea Tiberian, Johnny Bota, Virgil Mihaiu, Florian Lungu
și Alex Vasiliu. Moderator Lucian Ban. 12:00 - 14:00 Hanul Gabroveni
BUCHAREST JAZZ FESTIVAL LIVE Emil Bîzgă Acacia Flower Quartet: Emil Bîzgă
(trompetă), Tudy Zaharescu (baterie), Ionuț Ba-ranga (contrabas), Petrică Andrei (pian). 19:00 - 20:00 Piața George
Enescu
Mike Krstic TRIO feat. Johnny Bota & Ioan Minda: Mike Krstic (pian), Johnny Bota (bas), Ioan Minda (tobe).
20:00 - 21:00 Piața George Enescu
JULIA HÜLSMANN Quartet
(DE/UK): Julia Hülsmann (pian), Tom Arthurs (trompetă, fligorn),
Marc Muellbauer (contrabas), Heinrich Köbberling (tobe). 21:30 - 22:30 Piața George Enescu
VINERI, 4 IULIE 2014
EVENIMENTE CONEXE: Discul Românesc de Jazz
Primul showcase și colocviu pe tema producției de jazz din
România, adresat în egală măsură mass media, industriei muzicale, cât și publicului larg. Cu participarea: Fiver
House Records, A&A Records, Soft Records, Green Records, 7Dreams Records.
Moderator Lucian Ban.
12:00 - 14:00 Hanul Gabroveni
BUCHAREST JAZZ FESTIVAL
LIVE Ana-Cristina Leonte
Quintet: Ana Cristina Leonte (voce), Alex Munteanu (saxofon),
Albert Tajti (pian), Michael Acker (contrabas), Tavi Scurtu (tobe). 20:00 - 21:00 Piața George
Enescu
Dave Douglas Riverside Quartet: Dave Douglas (trompet) Chet
Doxas (saxofon), Steve Swallow (bas), Jim Doxas (tobe) 21:30 - 22:30 Piața George Enescu
SÂMBĂTĂ, 5 IULIE 2014
EVENIMENTE CONEXE: JAZZ on FILM: Criticul Florian
Lungu va prezenta filmul TVR Miracolul Jazz de la Sibiu, un
documentar despre cel mai important eveniment de jazz din comunismul românesc. 12:00 - 13:00 Hanul Gabroveni
Celebrând 75 de ani de la nașterea extraordinarului interpret, aranjor, orchestrator și compozitor român,
criticul Alex Va-siliu prezintă documentarul TVR Richard Oschanitzky — Don't Be Sad. 13:00 - 14:00 Hanul
Gabroveni
BUCHAREST JAZZ FESTIVAL
LIVE Romanian Jazz Collective featuring Sorin
Romanescu: Cătălin Milea (saxofon), George Dumitriu (chitară),
Vlad Popescu (tobe), Michael Acker (contrabas), Sorin Romanescu (chitară). 20:00 - 21:00 Piața George
Enescu
CONTEMPORARY JAZZ MASTERS: CARMEN
LUNDY: Carmen Lundy (voce), Theo Hill (pian), Darryl Hall (bas) și
Ralph Peterson (tobe). 21:30 - 22:30 Piața George Enescu
DUMINICĂ, 6 IULIE 2014
EVENIMENTE CONEXE: JAZZ on FILM: Institutul Polonez prezintă mult premiatul documentar Iubire / Miłość, despre mișcarea
ideologico-artistică Yass, din anii ’90. 12:00 - 13:00 Hanul
GabroveniBUCHAREST JAZZ FESTIVAL
LIVE Alex Simu Quartet (RO/NL/SE): Alex Simu (clarinet tenor și saxofon tenor), Franz von Chossy (pian), Cord Heineking
(contrabas), Kristijan Krajnčan (tobe). 20:00 - 21:00 Piața George Enescu
CONTEMPORARY JAZZ MASTERS: JOHN SCOFIELD ÜBERJAM
(SUA): John Scofield (chitară), Avi Bortnick (chitară armonie &
samplere), Andy Hess (bas), Terence Higgins (tobe). 21:30 - 22:30 Piața George Enescu
Muzica din timpul zilei din Piața George Enescu este transmisă de
prietenii noștri de la nicecream.fm. Accesul la toate evenimentele este gratuit. De asemenea, pe tot parcursul
Bucharest Jazz Festival, în piața George Enescu veți găsi standul Jazz Made in Romania, dedicat exclusiv caselor de
discuri și editurilor ce publică titluri de jazz autohton.
Prezentare
muzicieni:
MIERCURI, 2 IULIE 2014:
Iordache
Iordache cântă jazz, funk și
improvizații libere, ghidat de legile hazardului. Grupul s-a format în 2003, la inițiativa
saxofonistului Mihai Iordache, inspirat inițial de Sun Ra
Arkestra. Până în prezent, trupa a cântat în cadrul celor mai
importante festivaluri de jazz din țară, precum Gărâna Jazz Fest (Caraș-Severin), Jazz and More (Sibiu), Green
Hours International Jazz Fest (București), Stufstock (Vama Veche), Fânfest (Roșia Montană), Jazz TM
(Timișoara), dar și din străinătate, ca de pildă la Locomotiva Jazz (Ungaria), la festivalul Belles Roumaines
(Luxemburg) sau Jerusalem Book Fair (Israel). Trupa a înregistrat patru discuri de studio. Lansat la finalul
anului 2013, ultimul lor album, Garden Beast, a fost finanțat integral prin intermediul platformei de
crowdfunding We Are Here. Pentru prima dată în discografia trupei, toate piesele sunt legate printr-o temă
comună, cea a vieții într-o casă cu grădină și ritmul pe care natura i-l imprimă, de la un anotimp la altul.
Componența: Iordache – saxofoane, flaut, compoziţii, aranjamente; Sebastian Burneci –
trompetă; Florian Radu – trombon principal; Toni
Kühn – clape; Dan
Alex Mitrofan – chitară; Uţu Pascu – bas; Tavi Scurtu – baterie. http://www.iordache.ro/
Iordache
(saxofon)
A debutat în 1986, pe scena Festivalului de Jazz de la Costineşti.
Din 2003, conduce grupul cu același nume. Printre colaborările sale independente, se numără Harry Tavitian, Timpuri
Noi, Hanno Höfer, Sarmalele Reci, Orient Express, Lucian Ban, Vlaicu Golcea, Sorin Romanescu, Tom Smith, Marta
Hristea, Ada Milea și Kumm.
Toni Kühn (clape, chitară)
A fost unul din componenţii legendarei formaţii timişorene Post
Scriptum, alături de care a înregistrat albumul omonim. A mai înregistrat albume cu Johnny Răducanu (Jazz Made in
Romania), Alexandru Andrieş și Bega Blues Band. Colaborează frecvent cu saxofonistul Liviu Butoi.
Sebastian Burneci (trompetă)
A studiat la Conservatorul Prins Claus din Olanda. A colaborat cu
Orchestra Simfonică Radio şi Filarmonica de Stat, cu Big Band-ul Radio, cu Sorin Romanescu, cu George Dumitriu,
precum și cu formațiile Cobzality, Urma, Bucharest Jazz Orchestra şi multe altele.
Florian Radu (trombon)
Cântă cu Orchestra Radiodifuziunii Române, Camerata Regală și Big
Band-ul Radio.
Dan Alex Mitrofan (chitară)
A cântat cu Ponton Unit, Eduard Jak Neumann Quartet, Lucian Nagy
și Gabriel Rosati.
Uţu Pascu (bas)
A cântat cu formaţiile B.A.U. şi Aievea, iar în prezent activează
alături de Blazzaj şi Kumm.
Tavi Scurtu (tobe)
Colaborează cu Elena Mîndru, Ana Cristina Leonte şi cu formaţiile
Egocentrics, B.A.U., Eduard Jak Neumann Quartet și Thy Veils.
Bucharest Jazz
Orchestra
Condus de trompetistul Sebastian
Burneci, Bucharest Jazz
Orchestra este un ansamblu instrumental format din muzicieni de
top, veniți din toate colțurile României, precum și din Italia sau Republica Moldova. Primul disc
al Bucharest Jazz Orchestra se intitulează Povești din
București. Compozițiile și aranjamentele
lui Sebastian Burneci capturează realitatea înconjuratoare a Capitalei așa cum se prezintă în zilele noastre. Pe
lângă repertoriul original, grupul nu se dezice de la toate stilurile de jazz, dar nici de muzica modernă, cu
elemente de improvizație. Componența: Sebastian
Burneci — trompetă principală; Silviu Groaza — trompetă
secundară; Paolo Profeti — saxofon alto; Florian
Radu — trombon solo; Adi Cojocaru — trombon
secundar; Cristi Lăbuș — bas trombon; Liviu
Negru — chitară; Johnny Bica —
pian; Sheby Yoo —
contrabas; Laurențiu Zmău — tobe.
Sebastian Burneci (trompetă principală)
Inițiatorul și conducătorul grupului
muzical Bucharest Jazz Orchestra, Sebastian
Burneci este un „interpret uimitor care abordează o gamă originală și vastă de sunete, ce readuc savoarea
rădăcinilor sale ancestrale prin manifestarea artistică”, după
aprecierea trompetistului și fligornistului Alex
Sipiagin. Născut într-o familie de muzicieni din Constanța,
Sebastian a absolvit Conservatorul Prins
Claus (Groningen, Olanda), în 2011, și Universitatea Națională
de Muzică București, în 2006. Pe lângă proiectele pe care le desfășoară împreună Bucharest Jazz Orchestra,
Sebastian Burneci activează ca trompetist în Big Band-ul Radio și este implicat în proiectul
internațional BaLaKo.
De-a lungul activității sale concertistice a apărut alături de mari nume ale jazz-ului mondial,
precum Benny Golson, Peter
Herbolzheimer și Alex Sipiagin.
Silviu Groaza (trompetă secundară)
Provenit dintr-o familie de muzicieni din
Botoșani, Silviu Mihai Groaza a studiat trompeta la liceul de artă din localitatea natală, apoi și-a continuat la Universitatea
Națională de Muzică din București. Ulterior, a absolvit studiile masterale la Universitatea de Arte George Enescu
din Iași, în 2011. În prezent este membru al Big Band-ului Radiodifuziunii Române, concertând alături de artiști
din lumea muzicii românești și internaționale, precum dirijorul și compozitorul Peter Herbolzheimer, sau
chitaristul Steve Vai. Pe
lângă activitatea din lumea jazz-ului, a colaborat cu mai multe orchestre simfonice din țară, fie ca membru de
grup, fie ca solist.
Paolo Profeti (saxofon alto)
Paolo Profeti a absolvit suma cum laude Conservatorul Giuseppe
Verdi şi Accademia Internazionale della Musica din Milano. Pentru o scurtă perioadă, a studiat și la Centre
Musique Didier Lockwood din Dammarie-Lès-Lys, de lângă Paris. Ulterior, s-a făcut remarcat în lumea jazzului
milanez ca saxofonist, compozitor și profesor. Printre maeștrii alături de care a studiat saxofonul se numără Jesse
Davis, Rosario Giuliani, Billy Harper și Mauro Negri. Ulterior, a colaborat în proiecte
ca Civica Jazz Band, Time Percussion, Contemporary
Ensemble și a compus muzica
filmului Primary Needs, al regizorului argentinian Gabriel
Pujia. În prezent, este prim alto al Artchipel Orchestra, recent câștigatoare a
premiului Best Italian Band of the Year în Top Jazz
2012, organizat de revista italiana Musica Jazz. Colaborează, de
asemenea, cu Mamud Band, una dintre cele mai importante formații italiene de afro-funk. În România, Paolo
colaborează cu muzicieni consacrați precum Mihai
Iordache, Nicolas
Simion ori Mircea
Tiberian, iar împreună cu cvintetul omonim concertează
la Green Hours City Jazz Festival. În toamna lui 2013, a facut parte din formația care a acompaniat concurenții la Vocea
României, sub bagheta lui George Natsis.
Florian Radu (trombon solo)
Solist instrumentist al Orchestrei Naționale Radio începând cu
anul 2008, gălățeanul Florian Radu este absolvent al Universității de Muzică din București. Ca student, a avut o
bogată activitate artistică pe scena de jazz a Capitalei, colaborând cu muzicieni de marcă, precum Garbis Dedeian,
Decebal Bădilă, Johnny Răducanu sau Harry Tavitian. De-a lungul carierei sale, a fost laureat al Festivalului de
Jazz de la Sibiu, alături de Gal Big Band din Galați, a făcut parte din Jazz Unit, condus de Lucian Ban și a lucrat
cu Teatrul Muzical Nae Leonard din Galați, Filarmonica Marea Neagră și Filarmonica Mihail Jora din Bacău. De
asemenea, a colaborat cu o serie de artiști pop și jazz de pe scena germană, sub patronajul MS
Deutchland.
Adi Cojocaru (trombon secundar)
Important muzician de studio, Adi Cojocaru este prim-trombonistul
Big Band-ului Radiodifuziunii Române. A concertat alături de nume internaționale precum Steve Vai, dar și de
artiști autohtoni ca Pepe sau Vama Veche. Ca instrumentist de partidă, Adi Cojocaru a participat la celebra
producție Chicago, dar și la o serie de concerte organizate de Teatrul de Revistă Constantin Tănase. În 2010, a
fost prezent la Expo Shanghai, alături de Orchestra Națională Radio, și a avut colaborări remarcabile cu orchestra
Cromatic Big Band, condusă de Marin Petrache Pechea.
Cristi Lăbuș (bas
trombon)
Născut în Galați în 1988, a absolvit Liceul de Artă Dimitrie
Cuclin, urmând apoi Universitatea Națională de Muzică București, pe care a absolvit-o în 2012. A activat în
diverse proiecte muzicale, iar în prezent, este colaborator al Filarmonicii George Enescu din București.
Liviu Negru (chitară)
Născut la Chișinău, în Republica Moldova, tânărul
muzician Liviu Negru este student la Universitatea Națională de Muzică din București, la secția de jazz. Bursier al
Academiei Icon Arts în 2012 și 2013, an în care a câștigat și marele premiu la festivalul de la Sibiu, împreună cu
trupa Blue Train, artistul se află la începutul unei cariere muzicale promițătoare. În stagiunea de jazz de la
Teatrul Act, organizată de Radio România, prezintă „O istorie a chitării de jazz”, alături de Sorin Romanescu și
Alex Man. În plus, fiind în plină ascensiune, Liviu Negru are din ce în ce mai multe proiecte cu artiști consacrați
ai jazzului românesc.
Johnny Bica (pian)
Ionuț Bica este doctorand la secția de jazz a Universității
Naționale de Muzică din București, unde studiază jazzul cu pianistul și
compozitorul Mircea Tiberian, pianul jazz cu Darius
Brubeck, fiind totodată interesat de compoziție și de istoria
jazzului. Este unul dintre laureații Festivalului de Jazz de la Sibiu și este implicat în proiectul Three for
Helen, făcând parte și din formația lui Aylin Cadîr.
Sheby Yoo (contrabas)
Absolvent al Liceului de Muzică din Sfântu Gheorghe, al Facultății
de Muzică Transilvania din Brașov, secția contrabas, și masterand al Universității Naționale de Muzică din
București, secția Cultura Jazz și Pop, Sheby
Yoo și-a demonstrat deja virtuozitatea în cadrul unor festivaluri și
concerte, în care s-a facut remarcat pentru talentul și pasiunea cu care interpretează. Muzician de studio și
colaborator în cadrul mai multor proiecte, Sheby este membru al trupelor Connect-R, BaLaKo , dar și participant la
cele mai importante evenimente de gen din țară, fiind adesea invitat la o serie de festivaluri internaționale
precum cel din Montreux sau North Sea Jazz.
Laurențiu Zmău (tobe)
Unul dintre cei mai versatili toboșari români, Laurențiu Zmău
colaborează discografic și festivalier cu importante proiecte de jazz precum Big Band-ul Radiodifuziunii Române,
Mircea Tiberian și Nicolas Simion Group. Adesea, concertează alături de artiști pop precum Connect-R, Loredana sau
Ștefan Bănica Jr. și este apreciat ca muzician de studio.
JOI, 3 IULIE 2014:
Emil Bîzgă Acacia Flower
Quartet
Emil Bîzgă este unul
dintre cei mai originali și dinamici trompetiști care au apărut pe scena jazzului în ultimele decenii. Îmbinarea
dintre muzica populară românească cu jazzul este irezistibilă. Cred că Emil este pe cale să se transforme într-un
star al muzicii jazz, care în mod categoric va influența generațiile viitoare de trompetiști.”
(Jack Kleinsinger -
Highlights in Jazz). Componența: Emil
Bîzgă — trompetă; Tudy
Zaharescu — baterie; Petrică Andrei —
pian; Ionuț Baranga — contrabas.
Emil Bîzgă (trompetă)
Stabilit de aproape 10 ani la New York, ieșeanul Emil Bîzgă este considerat unul dintre cei mai
buni trompetiști români. Provenind dintr-o familie de muzicieni, artistul și-a desăvârșit studiile muzicale la
Conservatorul din București, unde și-a descoperit și pasiunea pentru jazz. Ulterior, a studiat trompeta
clasică la Malmo, în Suedia, trompeta de jazz la Hanovra, în Germania, dar și la Universitatea Rutgers din New
Jersey, unde a colaborat îndeaproape cu muzicieni de renume precum Hakan Hardenberger și Wynton Marsalis, care
l-au inspirat să-și definitiveze stilul și tehnica muzicală, încurajându-l să îmbine muzica clasică, jazzul și
folclorul balcanic. Stilul lui se caracterizează printr-un amalgam de experiențe, alături de orchestre de
muzică clasică sau de jazz, un amestec de sunete contrastante, inedite pentru jazzul modern. Amprenta sa unică
este recunoscută la nivel internațional prin numeroase concerte solo, cum ar fi cele alături de Orchestra
Niedersachen Jazz, Bucharest Radio Big Band sau Opera din Hanovra. Prezența la numeroase festivaluri din țară
sau din străinătate, precum Festivalul de Jazz Richard Oschanitzky, ZeitTon Festival, Festivalul Miles Davis
sau Festivalul de Jazz de la Montreux, i-a oferit șansa să împartă scena cu nume precum Ray Charles și Jimmy
Cobb sau să colaboreze cu personalități ca Vladimir
Cosma sau Tonny
Bennett.
Tudy Zaharescu (baterie)
Tudy Zaharescu face parte din Big Band-ul Radio și este fondatorul TZ Band. Ritmician serios și
perseverent, dar în același timp și un bun teoretician, el este un nume de marcă al jazzului românesc actual.
Nominalizat pentru premiul Muzicianul Anului în 1994, a fost calificat la vremea respectivă, de către criticul
Florian Lungu, drept „cel mai valoros baterist de jazz al momentului din România”. Discografia sa cuprinde peste
140 de albume de jazz, blues și pop la care a colaborat, din 1985 până în prezent, alături de nume precum Johnny
Răducanu, Aura Urziceanu, Petrică Andrei, Adrian Enescu, Berti Barbera, Alexandru Andrieș. Dintre colaborările pe
plan internațional, de menționat sunt cele cu Vladimir Cosma, Abraham Burton, Craig Bailey, Mark McCannon Roby,
Lakatos, Larry Coryell, Guido Manusardi, Rich Coney, Jenny Evans, Dusko Goykovich, Jere Laukkanen, Peter
Herbolzheimer, Irvin Doomes sau Nikki McCoy.
Petrică Andrei (pian)
Pianistul, compozitorul și
aranjorul Petrică Andrei este absolvent al liceului de muzică Dinu Lipatti și al Academiei de Muzică București, unde
a studiat jazzul cu profesorul Marius Popp. Este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din
România și un artist premiat la multe concursuri naționale și internaționale de renume, cum ar fi Festivalul
Internațional de Jazz de la Sibiu, Festivalul Internațional de Jazz de la Cluj-Napoca, Festivalul
Internațional de Jazz de la Vilnius, Concursul Internațional de Pianiști de Jazz „Martial Solal” de la
Parissau, Concursul Internațional de Jazz de la Gexto, Spania. De-a lungul carierei sale, muzica jazz l-a
purtat în concerte susținute în Europa și Asia, colaborând cu artiști români și internaționali, între care
Garbis Dedeian, Aura Urziceanu, Anca Parghel, Marin Petrache Pechea, Cristian Soleanu, Decebal Bădilă, Ionuț
Baranga, Olivier Gatto, Peter Herbolzheimer, Barry Atchul, Richard Galliano sau Roby Lacatos. În 2001, a
primit premiul Uniunii Compozitorilor pentru cel mai bun album al anului, Tribute to Herbie Hancock, iar în
2006, premiul Uniunii Compozitorilor pentru cel mai bun CD al anului, Joy Of Life.
Ionuț Baranga (contrabas)
Născut la Iași în 1971, a urmat cursurile Academiei de Muzică din
București, pe care le-a definitivat cu un master la Hochschule für Music Trossingen, în Germania. Activează ca
basist solo la Royal Flemish Philarmonic Orchestra, în Belgia. Printre nenumăratele sale colaborări se numără cele
cu Tooth Thielemans, Johnny Răducanu, Anca Parghel și Mircea Tiberian.
Mike Krstić Trio featuring Johnny Bota
& Ioan Minda
Pianistul sârb Mike
Krstić, basistul român Johnny
Bota și bateristul austriac Ioan-Radu Minda s-au reunit pentru a fonda unul
dintre cele mai aplaudate grupuri de la Gala de Blues Jazz Kamo
2013, organizată pe scena Filarmonicii Banatul din Timișoara. Programul
lor, constituit din standarde de jazz, interpretate cu un rafinament cameral de cea mai înaltă ținută, a încântat
publicul datorită unui swing autentic, dublat de tușe ironice, izvorâte din fantezia pianistului, lider al
grupului. Virtuozi ai intrumentelor lor, membrii trioului Mike
Krstić, sunt muzicieni desăvârșiți. Știu să se asculte, se provoacă
reciproc la dialoguri inedite, stârnind interesul și admirația. Prima lor apariție în această formulă, soldată cu
un succes deplin, va fi, cu certitudine, urmată de altele, pe măsura valorii lor.
Componența MKT: Mike Krstić — pian; Johnny
Bota — bas; Ioan
Minda — tobe.
Mike Krstić (pian)
Doctor în jazz la Universitatea Southern Illinois din SUA, Mike Krstić reprezintă be-bop-ul și
insistă asupra importanței purității limbajului jazz, precum și a cunoștiințelor exacte de istorie a genului.
În afara trioului, a cântat alături de majoritatea muzicienilor de jazz activi ai fostei Iugoslavii. În
concerte și festivaluri internaționale a participat alături de Quartet Bill Hardman-Junior Cook, Teddy Edwards
Quartet, Lia Wright, Bill Saxton, Eddie Daniels, Billy Pierce, Willie Akins sau Bobby Carcasses. În 1991 a
publicat primul album de jazz sârbesc și, pe lângă cele două albume solo, a contribuit la apariția a peste 30
de alte materiale muzicale. Dincolo de activitatea muzicală desfășurată, Krstić a lucrat și ca editor al
emisiunii Stereorama la Radio Belgrad, fiind totodată autorul seriei TV Monuments of the Jazz
Tradition.
Johnny Bota (bas)
Basist în Eugen Gondi
Quartet și în cea mai longevivă formație de gen din
țară, Bega Blues Band, Johnny Bota s-a remarcat și ca violonist de jazz și organizator de concerte și festivaluri. Colaborator
apropiat al lui Johnny Răducanu, Marius
Popp și Mike
Krstić a devenit un nume de referință în muzica de gen. El este
directorul artistic al Galei de Blues Jazz Kamo, al JimboBlues, al festivalului Blues pentru Timișoara și al
mensualelor Concerte Unplugged de la CJT din Timișoara. Doctor în muzicologie la Academia de Muzică Gheorghe Dima
din Cluj-Napoca, Johhny Bota are și o contribuție însemnată în teoretizarea muzicii, prin cărțile dedicate jazzului, dintre
care, unele au fost premiate de către Uniunea Compozitorilor, al cărei membru este.
Ioan Minda (tobe)
Născut la Timișoara în 1957,
bateristul Ioan Minda este absolvent al Liceului de Muzică Ion Vidu, al Conservatorului Gheorghe Dima din
Cluj-Napoca și al Hochschule für Musik und Darstellende Kunst din Viena. Înainte de a emigra în Austria, în
anul 1983, Minda a fost membru al Filarmonicii Banatul din Timișoara și al grupului de jazz Crepuscul, unde a
fost coleg cu basistul Johnny Bota. În această formație, cei doi, împreună cu chitaristul Dan Ionescu, au
obținut Premiul de Consacrare la Festivalul de Jazz de la Sibiu. După stabilirea sa în Viena, Minda a
concertat cu ORF, Wiener Symphoniker, NÖ. Tonkünstler, Bach Solisten, Clemencic Consort, Wiener Kammer Oper,
Taschen Oper, Ensemble des 20. Jahrhundert, Die Reihe, Neues Wiener MusikTheater. În România, a cântat
cu Johnny Bota, Liviu
Butoi, Dan Ionescu, Pisti Inczedi, Nicolae Simion, Johnny Răducanu, Garbis Dedeian, Ion Baciu Jr., iar în
străinătate, cu Woody Schabata, Bumi Fian, Christian Radovan, Elly Wright, Paul Gulda, Roland Batik,
Christian Kolonovitz, Brian Torff, Florence Melnotte, Tom Wolfe, Rick Condit, Eldad Tarmu, Tom Smith Jr. și
James Singleton. În prezent, este profesor de percuție la Hochschule für Musik und Darstellende Kunst din
Viena.
Julia Hülsmann
Quartet
Pianista Julia
Hülsmann și trioul ei, care-i include pe
basistul Marc Muellbauer și pe tobarul Heinrich
Köbberling, impresionează și conturează jazzul contemporan german din
ultimii 17 ani. Grupul
acoperă o sferă largă a mijloacelor de expresie muzicală. Stilul lor este original, profund, condensat, demonstrând
totodată o remarcabilă deschidere. Inițial în formulă de trio, membrii grupului s-au acordat unul la celălalt de-a
lungul a numeroase concerte din Germania și Europa. Începând cu ultimul album, In Full View, apărut în 2013, grupul a devenit
cvartet, motivat de dorința unei evoluții creative. De altfel, Julia
Hülsmann luase în considerare de la început ca, pe lângă bas și tobe,
proiectul să implice un vocalist și un alt instrument melodic. Totuși, după ce a asistat la unul dintre concertele
trompetistului englez Tom Arthurs și-a schimbat planurile. Promovând o nouă linie vocală, Tom Arthurs joacă un rol proeminent în grupul
extins. Prin capacitățile sale lirice și stilul său muzical radiant, el aduce culoare în sound-ul grupului din care
pare să fi făcut parte dintotdeauna. Acordurile sunt extinse, melodiile se dublează, iar sunetele se contopesc în
viziunea clară și transparentă pe care Julia
Hülsmann o stăpânește perfect.
Componența: Julia Hülsmann — pian; Tom
Arthurs — trompetă, fligorn; Marc Muellbauer —
contrabas; Heinrich Köbberling — tobe.
Julia Hülsmann (pian)
Născută la Bonn în 1968, a început să cânte la pian la vârsta de11 ani. Și-a format
propriul grup când nu avea decât 16 ani, iar, în 1991, s-a mutat în Berlin, unde a cântat în
Bundesjugendjazzorchestra sub îndrumarea lui Peter Herbolzheimer. Înregistrările publicate sub numele său
includ colaborări cu Roger Cicero, Rebekka Bakken și Anna Lauvergnac.
Tom Arthurs (trompetă, fligorn)
Trompetist, fligornist și
compozitor, Tom Arthurs a studiat alături de Dave Douglas, Joe Lovano și Jim Black la Banff Centre for the Arts, în
Canada. Activează, de asemenea, în orchestre, jazz de cameră și în experimente de improvizație de calibru
înalt. A colaborat, printre alții, cu John Surman, John Taylor, Tom Rainey, Drew Gress, Ingrid Laubrock, Jack
DeJohnette, Iain Ballamy, Thomas Strønen, Nicolas Masson, Kenny Wheeler și cu manipulatorii muzicii
electronice Icarus. Pe albumele sale recente apar și Eric Schaefer, Miles Perkin Quartet, H3B sau Richard
Fairhurst. http://www.tomarthurs.co.uk/
Marc
Muellbauer (contrabas)
Pe lângă prezența sa în componența
grupului Julia Hülsmann Quartet, basistul Marc
Muellbauer conduce un proiect de nouă muzicieni, intitulat
Kaleidoscope. Experiența sa muzicală este vastă și se întinde de la muzică clasică contemporană la tango și jazz,
în diverse forme. În prezent, cântă și alături de Lisbeth Quartet și predă lecții de contrabas la Jazzinstitut
Berlin. http://www.marcmuellbauer.de/
Heinrich
Köbberling (tobe)
Tobarul Heinrich
Köbberling a lucrat cu Aki Takase, Ernie Watts, Anat Fort, Richie
Beirach și mulți alții, contribuind la aproape 50 de albume de jazz. De asemenea, susține cursuri de muzică
instrumentală la Conservatorul FMB din Leipzig.
VINERI, 4 IULIE
2014:
Ana-Cristina Leonte
Quintet
Ana-Cristina Leonte Quintet este un cvintet de generație nouă, în care se regăsesc câteva dintre cele mai interesante
nume ale jazzului românesc actual. Cu o intensă activitate concertistică în diverse conjuncturi muzicale, fiecare
artist aduce în proiect, pe langă o mare experiență scenică, și o serie de influențe personale. Muzica lor
explorezează noi sfere ale jazzului, unde nuanțe moderne se combină cu arome modale, subtile amintiri folclorice
sau mici izbucniri de improvizație. Compozițiile sunt originale, cu un sound special, adesea sensibil, echilibrat
între nou și tradițional, aranjament și improvizație spontană, simplitate și complexitate.
Componență: Ana-Cristina Leonte — voce; Alex
Munteanu — saxofon; Albert Tajiti —
pian; Michael Acker — contrabas; Tavi
Scurtu — tobe.
Ana Cristina Leonte (voce)
Născută în Suceava, Ana
Cristina studiază muzica încă din timpul școlii. Spre sfârșitul
liceului a început să cocheteze cu jazzul, urmând câteva ore de canto cu regretata Anca Parghel. Absolventă a
secției conduse de pianistul și profesorul universitar Mircea Tiberian, din cadrul Universității Naționale de
Muzică București, în ultimii șase ani a reușit să cânte cu numeroși artiști, români și internaționali, printre
care Mircea Tiberian, Cristian Soleanu, Chris Dahlgren, Albrecht Maurer, Pierre Borel, Maurice de Martin,
Cătălin Milea, Mihai Iordache, Vlad Popescu, Sorin Romanescu, George Natsis, Ciprian Pop, Toma Dimitriu sau
Alex Man. Ana Cristina Leonte își dezvoltă totodată și talentul de compozitor, este membră a grupului
Jazzappella și întreprinde colaborări și cu artiști din diferite alte sfere muzicale, precum Electric Brother,
trupa Kumm și Akim Hash. În anul 2013, artista a obținut titlul Best Vocal Performance Award la Sibiu Jazz
Fest și, împreună cu Michael Acker și Albert Tajti, premiul pentru cea mai bună trupă de jazz, în 2012, la
Târgu Mureș.
Alex Munteanu (saxofon)
Și-a început drumul muzical într-un ansamblu instrumental de
suflătatori, cântând la Bassblockflöte, experiență care avea să contribuie la felul în care percepe sunetul
saxofonului tenor. Ulterior, s-a alăturat formației The Others și a participat constant la workshop-urile de jazz
și muzică improvizată ale lui Viktor Tóth și Mircea Tiberian, canalizându-și interesele mai cu seamă în jurul
improvizației și free jazz-ului. Anul trecut a participat la Festivalul Jazz and More și la Festivalul de Jazz de
la Sibiu, unde a obținut premiul pentru cel mai original solist instrumentist. A colaborat cu muzicieni precum
Mihai Iordache, Michael Acker, Sian Brie, Tibi Menyhart, Adrian Neacșu sau Dávid Szederjessi, înainte să se alăture
formulei Ana-Cristina Leonte Quintet.
Albert Tajti (pian)
Originar din Piatra Neamț, Albert a început să studieze pianul la
vârsta de șapte ani și și-a continuat studiile la secția de Compoziție Muzicală a Academiei de Muzică Gheorghe
Dima din Cluj și la Universitatea Națională de Muzică din București, sub îndrumarea lui Mircea Tiberian. Activează
ca acompaniator și pianist de aproape 10 ani, colaborând cu numeroase formule instrumentale și soliști vocali ai
genului, precum Cristian Soleanu, Ciprian Pop, Alex Man, Michael Acker, Sebastian Burneci, Florin Romașcu,
Laurențiu Zmău, Vlad Popescu, Octavian Scurtu, Mihai Iordache, Lucian Nagy, Jimmy Cserkesz, Adrian Flautistu,
Luiza Zan, Petra Acker, Elena Mîndru sau Mircea Mutulescu. A câștigat premii la ediția 2010 a Sibiu Jazz Festival
și, în 2012, la Festivalul Internațional Studențesc de Jazz. În prezent, este implicat în mai multe proiecte
muzicale, alături de Sorin Romanescu & Elena Morariu, Ana-Cristina Leonte Quintet și Whatever
Works.
Michael Acker (contrabas)
Și-a început cariera de basist în liceu, când a intrat în trupa de
funk, The Others. După absolvire, a decis să continue calea muzicală și, în consecință, a absolvit Universitatea
Națională de Muzică București, avându-l ca profesor și mentor pe Mircea Tiberian. Devenit, între timp, unul dintre
primii basiști de jazz din România, a avut șansa să cânte la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri de la
noi din țară — Gărâna, Festivalul George Enescu, Sibiu Jazz Festival, ARCUB Live Open Air Jazz Blues& More —
alături de nume precum Mircea Tiberian, Nicolas Simion, Eduard Jak Neumann, Iordache, Luiza Zan, Nick Bartsch,
Eamon Dilworth, Tony Miceli, sau John Betsch.
Tavi Scurtu (tobe)
Cu o carieră de aproape 20 de ani ca baterist și producător, Tavi
Scurtu a fost implicat în nenumărate proiecte muzicale, ceea ce l-a adus atât pe scene de club, cât și pe scenele
unor festivaluri de jazz și muzică electronică din țară și din străinătate, între care TM Base, 48h, Gala
Jazz-Blues din Timișoara, Festivalul de Jazz de la București sau Festivalul de la Gărâna. De-a lungul anilor, a
putut fi ascultat alături de Jazz Credit, Brigada Artistică Urbană (BAU), Outernational Space Gipsy Consortium,
Aievea, East Village, Iordache, MIDI Overdose, sau The:Egocentrics. Cele mai cunoscute albume pe care a apărut
sunt: Bega Blues Band — „Te Sponsorizez”; Pacha Man — „Drumul către Rastafari”; Oigan — „Sex with Onions”; „Moon
Museum”; Aievea — „Cinema”; „Pavilion Marilla”; East Village – „11 – Live at Green Hours”; Shukar Collective —
„Rromatek”; Iordache — „One Life Left”; „Garden Beast”, Norzeatic — „Exerciții pe ritm de pace” și Vlaicu Golcea —
„Noire-de-București”.
Dave Douglas Riverside
Quartet
Dave Douglas Riverside
Quartet stăpâneşte arta improvizaţiei şi are o influenţă
remarcabilă asupra grupurilor mici, trimiţând totodată către ansamblurile dinamice, conduse de
clarinetistul Jimmy Giuffre. Îmbinând pasiunea pentru muzica improvizată, bluegrass, imnuri sacre și muzica din munții
Apalași, ajunge la un rezultat care se încadrează într-o estetică înrădăcinată în Americana și jazz.
Cvartetul este condus de trompetistul Dave
Douglas și de clarinetistul și
saxofonistul Chet Doxas. Secțiunea ritmică este acoperită de Steve
Swallow, fost membru al renumitului trio Giuffre, la bas, și de Jim Doxas, la tobe.
Dave Douglas (trompetă)
Numit de către publicația Downbeat „regele modest al jazzului independent”, Dave Douglas este un prolific trompetist, compozitor și profesor din New York, ale cărui contribuții
unice în muzica improvizată i-au adus distincții înalte, printre care se numără un
fellowship Guggenheim,
un premiu Aaron Copland și două nominalizări la premiile Grammy.
Chet Doxas (saxofon)
Colaborator principal al Riverside, saxofonistul
canadian Chet Doxas are
o carieră plină de diversitate, ce se întinde de la turnee cu muzicieni pop și folk, precum Sam Roberts și Rufus
Wainwright, până la postura de conducător al unor trupe renumite de jazz canadian, alături
de Oliver Jones și Guido
Basso, dar și alături de staruri ale jazzului american, cum ar fi Maria
Schneider, Joe Lovano,
Jason Moran și Bill Stewart. Asemeni lui Douglas, Chet
Doxas are o admirație profundă pentru activitatea lui
Giuffre.
Jim Doxas (tobe)
Unul dintre remarcabilii jazzmani de generație nouă din Canada,
tobarul Jim Doxas este
un muzician matur, care uimește mereu cu siguranța și măestria tehnicii sale.
Steve Swallow (bas)
Important compozitor de jazz, Steve Swallow se bucură de o carieră de lungă
durată, fiind unul dintre primii și cei mai influenți maeștri ai chitării electrice ai acestui gen muzical. Tonul
său e puternic și articulat, arpegiile și pasajele melodice pe care le cântă pot dobândi viteza unor elice. De
asemenea, de mult timp, el colaborează îndeaproape cu vibrafonistul Gary Burton și cu Carla Bley.
SÂMBĂTĂ, 5 IULIE 2014:
Romanian Jazz Collective cu Sorin
Romanescu
Inițiat de saxofonistul Cătălin Milea, muzician de origine română stabilit în
Olanda, Romanian Jazz Collective explorează song book-ul jazzului românesc, preluând compoziții emblematice sau chiar mai puțin
cunoscute din istoria genului de la noi. Celebrând perioada de glorie a festivalurilor de la Costinesti și Sibiu,
muzica supergrupului se axează pe compoziții scrise de Johnny Răducanu, Richard Oschanitsky, Marius Popp, Dan
Mândrilă, Jancy Kőrössy, Eugen Gondi și alți jazziști români, într-o variantă proprie, modernă și actuală.
Componența: Cătălin Milea - saxofon; George
Dumitriu - chitară; Vlad
Popescu - tobe; Michael
Acker - contrabas; Sorin
Romanescu - chitară.
Cătălin Milea (saxofon)
Recunoscut pentru expresia și inventivitatea
sa, Cătălin Milea este
unul dintre cei mai creativi muzicieni ai generației sale. Prezent pe scena internațională de jazz și muzică
improvizată, el a fost invitat să participe în proiecte ca European Big Band Academy, condus de
celebrul Peter Herbolzheimer sau European Contemporary
Orchestra. A urcat pe scenele unor festivaluri celebre ca Brussels Jazz
Marathon, The Hague Jazz Festival, Ankara Jazz Festival, Gărâna Jazz Festival și a susținut concerte în nenumărate
cluburi. Cătălin Milea a colaborat cu muzicieni de renume cum ar fi Eric Revis, Tommy Crane, Nasheet Waits, Sam
Newsome, John Engels, Michael Vatcher, Lucian Ban, Mircea Tiberian, Anca Parghel, Johnny Răducanu, Sebastian
Burneci, George Dumitriu și mulți alții. În ultima vreme, contribuie la proiectele Eugen Gondi Trio, cvartetul
Confluence, trio-ul R.A.M și Cătălin Milea Hammond Trip.
George Dumitriu (chitară)
Chitaristul și violonistul
băcăuan George Dumitriu, rezident în Amsterdam, a studiat arta jazzului în Olanda și New York cu muzicieni
recunoscuți la nivel internațional, precum Adam Rogers, Mike Moreno, David Gilmore, Ben Monder sau Jesse van
Ruller. A susținut turnee și concerte în Europa, dar și în prestigioase săli de concerte, precum Bimhuis,
Muziekgebouw, Concertgebouw, Porgy&Bess sau Flagey Hall. Printre colaborările sale importante, se numără
cele realizate alături de Peter Herbolzheimer, Brussels Jazz Orchestra și Francesco Bearzatti. Artistul
experimentează, de asemenea, fuziuni de genuri muzicale și procesare electronică
cu Kaja Draksler Acropolis Quintet și, în duo, cu câștigătoarea Montreux Jazz Vocal Competition 2010, Sanem Kalfa, pentru care
lucrează și în calitate de compozitor. În anul 2007, a înregistrat primul său album în calitate de co-lider
al grupului Re-bop Unit, avându-l ca invitat pe saxofonistul Dick Oatts, recunoscut în special pentru
colaborarea sa cu Thad Jones/Mel Lewis Orchestra.
Vlad Popescu (tobe)
Vlad Popescu este un baterist de referință la ora actuală,
cunoscut îndeosebi în urma unor proiecte comune cu grupuri precum East Village, Romanian Jazz Collective, Ansamblul
Game, Big-Band-ul Radio, Orchestra Națională Radio sau cu muzicieni de primă ligă ai scenei românești și
internaționale, între care Peter Herbolzheimer, Tom Smith, Guido Manusardi, Marcinho Eiras, Michel Marre, Jere
Laukkanen, Pauliina May, Jancy Korossy, Lucian Ban, Sam Newsome, Cristian Soleanu, Mircea Tiberian, Cătălin Milea,
George Dumitriu, Decebal Bădilă, Sorin Romanescu, Petrică Andrei și mulți alții. Poate fi ascultat în multe
contexte muzicale atât ca sideman, cât și ca lider pe albume precum Joy of Life, apărut în 2006. Muzicianul se
implică totodată și în promovarea jazzului prin concertele organizate de Stagiunea de Jazz de la Teatrul
Act.
Michael Acker (contrabas)
Și-a început cariera de basist în liceu, când a intrat în trupa de
funk The Others. După
absolvire, a decis să continue calea muzicală. Prin urmare a terminat cursurile Universității Naționale de Muzică
București, avându-l ca profesor și mentor pe Mircea Tiberian.
Devenit, între timp, unul dintre primii basiști de jazz din
România, a fost invitat să cânte la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri din țară, Gărâna, Festivalul
George Enescu, Sibiu Jazz Festival, alături de nume precum Mircea Tiberian, Nicolas Simion, Eduard Jak Neumann,
Iordache, Luiza Zan, Nick Bartsch, Eamon Dilworth, Tony Miceli sau John Betsch.
Sorin Romanescu (chitară)
Un experimentat muzician, compozitor și producător de jazz,
chitaristul Sorin Romanescu este un adept al limbajului jazz modern, cerebral, dar de asemenea, un bun cunoscător al
tradiției jazzului, capabil să dezvolte solouri antrenante dominate de tonuri calde, ce amintesc de manierele lui
Joe Pass sau Bill Frisell. De asemenea consultant și profesor, el a și predat chitară de jazz și muzică clasică
elevilor unei școli vocaționale de artă.
Carmen Lundy
„Într-o lume plină de
prefăcuți, Carmen Lundy este o cântăreață de jazz adevărată”.
(The Evening Standard) http://www.carmenlundy.com. Cu o carieră ce se întinde peste 3 decenii, Carmen Lundy este
considerată o solistă de jazz clasic, cu un stil aventuros și o voce impozantă, fluidă și mobilă. Acesta i-a
adus nominalizări Grammy, zece albume în JazzWeek Top Ten și un loc trei în topul Billboard Jazz, timp de 23
de săptămâni cu albumul de debut, Good Morning Kiss.
Deține nenumărate alte premii și distincții și a colaborat cu cei mai renumiți muzicieni din lumea jazzului,
printre care Kenny Barron, Ray Barretto, Terri Lyne Carrington, Courtney
Pine și fratele său, Curtis Lundy. Și-a ales drumul
într-o perioadă în care existau puțini tineri talentați care să aspire la o carieră vocală în jazz. Inspirată
de mama ei, solistă a ansamblului gospel The Apostolic Singers, a
ales să studieze opera la Universitatea din Miami. Realizând că adevărata ei chemare este jazz-ul, și-a
schimbat specializarea, fiind totodată și una dintre primele femei care au obținut o diplomă în Muzică de
Studio și Jazz. După ce s-a mutat la New York, la sfârșitul anilor ’70, a continuat să cânte, din Harlem
până-n Greenwich Village, impresionând cu ușurință atât critici, cunoscători, cât și publicul larg.
Repertoriul său componistic numără peste 80 de piese, dintre care
o parte au fost preluate și interpretate de artiști precum Kenny Barron,
Ernie Watts sau Straight Ahead. Dintre cele peste 12
albume, pe care le-a înregistrat, cel mai nou, lansat în 2012, este intitulat Changes și conține 8 compoziții proprii. Pe lângă acestea, muzica sa a
apărut și în seriale precum Mad Men, The L Word, Boardwalk Empire, So You
Think You Can Dance, dar și în lungmetraje sau documentare. Carmen Lundy este renumită și ca artist vizual și mixed-media, cu lucrări expuse
în New York, la The Jazz Gallery în Soho și în Los Angeles, la The Jazz
Bakery și la Madrid Theatre. Cariera ei artistică se extinde și către sfera teatrului pe Broadway,
dar și spre televiziune. Acolada n-ar putea fi închisă decât cu titlul de profesor profund implicat în
formarea a mii de studenți, pe toate meridianele lumii. Mai mult decât atât, una dintre cele mai importante
distincții pe care le-a primit vreodată este cheia orașului său natal, Miami, înmânată de primar, care a
proclamat ziua de 25 ianuarie drept „Ziua Carmen Lundy”.
Componența: Carmen Lundy — voce; Theo Hill — pian; Darryl Hall — bas;
Ralph Peterson — tobe.
DUMINICĂ, 6 IULIE 2014:
Alex Simu
Quartet
O reflecție asupra prezentului, un parfum de trecut și o privire spre viitor. Nu
există reguli, și nici granițe, există doar dragostea pentru muzică și nevoia de a crea și împărtăși. Inovația și
tradițiile converg în șlefuirea sunetelor și garantează publicului o experiență unică.
Componență: Alex Simu —
clarinet tenor și saxofon tenor (Romania); Franz von
Chossy — pian (Germania); Cord Heineking — contrabas
(Germania); Kristijan Krajnčan — tobe (Slovenia).
Alex Simu (clarinet tenor și saxofon tenor)
Clarinetistul și saxofonistul de origine română, Alex
Simu este privit drept unul dintre cei mai tineri inovatori
ai muzicii pe care o compune și o interpretează, precum și ai propriului instrument. Invenția sa, clarinetul
tenor, este unică în lume și îi permite să experimenteze de la sunete clasice, până la jazz, folclor balcanic
și moduri orientale. Începându-și cariera internațională la doar 22 de ani, Alex Simu a studiat jazzul atât în
SUA cât și în Olanda. Ulterior, a concertat în peste 33 de țări, de pe cinci continente, alături de figuri
importante, precum Alvin Queen, Brian Lynch, Sjahin During, Benny Golson, Naseer Shamma, Candy Dulfer, Peter
Herbolzheimer, Jorge Reyes, Arto Tuncboyaciyan sau Fra Fra Sound. http://www.alexsimu.nl/
Franz von
Chossy (pian)
Deși a început să cânte la pian la vârsta de șase
ani, Franz von Chossy nu
a ales nici cariera clasică, nici pe cea folk. În încercarea de a se orienta către o anumită zonă muzicală,
artistul s-a mutat din Munich, în Olanda, unde a studiat Conservatorul, apoi în New York, unde a fost elevul unor
personalități precum Kenny Carron, Garry Dial, Dave Liebman, John Taylor sau Kenny Werner. Tot acolo a studiat și
compoziție de film cu Edward Green. Câștigător al Dutch Jazz Competition 2006, pentru solo de pian, și al premiului
II la Montreux Jazz Solo Piano Competition, în 2009, von Chossy este cunoscut pentru modul original, dinamic,
spațial și personal în care interpretează un ansamblu de genuri muzicale ce variază de la clasicism modern la jazz,
melanj filigranat cu influențe din folclorul est-european. Până în prezent, a lansat trei albume sub propriul nume
și a cântat în Europa, SUA, Asia, Africa și Australia, singur sau în proiecte muzicale renumite, precum ARIFA,
Pascal Schumacher Quartet, Fidan și Balkanopolis. http://www.franzvonchossy.com/
Cord
Heineking (contrabas)
Și-a început cariera în circuitul pop rock german, însă,
influențat de profesorul său olandez, Ruud Ouwehand, și impulsionat de pasiunea sa pentru jazz, s-a apucat de
contrabas. În 1998, la un an de la absolvirea Conservatorului Hilversums, câștiga premiul Dordtse Jazz, alături de
grupul avant-garde Lines End. În 2001, alături de tobarul german Jens Düppe și de pianistul bulgar Dimitar Bodurov,
a pus bazele unui trio. Împreună, au câștigat premiul întâi al Leidse Stad Jazz Award, premiul întâi al Erasmus
Jazz Award și al treilea premiu Pim Jacobs Jazz Prize. În prezent, participă alături de mulți artiști cunoscuți la
numeroase turnee, în calitate de contrabasist. În plus, în mare parte a timpului, compune și produce lucrări
muzicale originale și extrem de apreciate de cunoscători. http://www.cordheineking.com/
Kristijan
Krajnčan (tobe)
Capacitatea sa de a cânta diferite stiluri muzicale, în grupuri
care variază de la triouri la big band-uri, i-a oferit atât șansa de a lucra cu o serie de artiști recunoscuți la
nivel internațional, cât și pe aceea de a concerta în toată lumea și a câștiga premii valoroase. Înainte de a
deveni instrumentist de jazz, a cântat la violoncel, apoi, după un timp, și-a îndreptat atenția și către
compoziție. După ce a absolvit summa cum laude Conservatorul Prins
Claus din Groningen, Olanda, unde i-a avut ca profesori pe Ralph
Peterson Jr. și Owen Hart Jr., și-a petrecut jumătate de an în New York, într-un program de schimb de experiență,
unde a studiat sub îndrumarea lui John Riley, Richie Morales, Joey Baron și Tyshawn Sorrey. Pe lângă propriul
proiect, Kristijan Krajnčan Ensemble, a colaborat cu Tarek Yamani Trio, Kaja Draksler Acropolis Quintet, Anton
Goudsmit & The Ploctones, Big Band RTV Slovenia, Big Band Stageband, Anneguus Teerhuis Trio, Sri Hanuraga Trio,
dumiTrio, Marzio Scholten Hologram Quintet sau Mads Vinding. Albumul său de debut a apărut în iunie 2012 la Edict
Records și include colaborări cu Ambrose Akinmusire și Jimmy Greene. http://www.kristijankrajncan.com/
John Scofield Überjam
Vorbind despre grupul din care face parte John
Scofield, afirmă: „Überjam
deux este unul dintre stilurile cu care mă simt cel mai bine. Am început cu jazz-rock-ul acum 40 de ani și cel
mai tare lucru la muzica asta este că încă evoluează. Am fost interesat de combinarea jazzului cu alte forme
ritmice de când m-am apucat de muzică. Am fost stimulat în această de direcție de colaborarea mea cu Miles
Davis, printre alții. Fac parte din generația fusion! Dacă ar trebui să aplic un grupului meu, acela ar fi de explorare a diverselor forme de muzică cu groove. Ajungem la
funk, afro beat, reggae, muzică house, R&B… și o grămadă de alte lucruri, care se află între granițe.
Iubesc să improvizez în afara și înăuntrul acestei muzici, cât și faptul că o fac alături de unii dintre cei
mai buni muzicieni din ziua de azi. Multe dintre piesele noi sunt colaborări între Avi și mine. Basul de
școală veche al lui Andy Hess și lipsa de oboseală în dedicarea față de grooving se potrivesc perfect
tobarului nostru inițial, Adam Deitch, și noului noștru toboșar, Louis Cato, care va călători cu noi în turneu
în afara SUA. Ne simțim extraordinar cântând acest material în fața unui public mai larg și, de multe ori, mai
tânăr. Oamenii ne cunosc muzica, ne ascultă cu atenție, iar bucuria lor este molipsitoare. Mă încântă să-mi
văd publicul unduindu-se, știind că este vorba de jazz — nu doar muzică de dans.”
Componența Überjam: John Scofield —
chitară; Avi Bortnick — chitară armonie & samplere; Andy
Hess — bas; Terence Higgins —
tobe. John Scofield este considerat unul dintre „marii trei” chitariști de jazz ai vremurilor noastre, alături
de Pat Metheny și Bill Frisell. Cariera lui a început în anii ’70 și încă se află la apogeu. A condus grupuri proeminente
ale scenei internaționale, a înregistrat peste 30 de discuri, multe devenite între timp
clasice, și a colaborat cu favoriți ai genului, precum Miles
Davis, Pat Metheny, Charlie Haden, Eddie Harris, Medeski, Martin & Wood, Bill Frisell,
Brad Mehldau, Mavis Staples, Government Mule, Jack DeJohnette, Joe Lovano și Phil Les. A cântat și înregistrat cu Tony
Williams, Jim
Hall, Ron Carter,
Herbie Hancock, Joe Henderson, Dave Holland, Terumasa Hino, dar și
cu alte nume de legendă ale muzicii jazz. Cu un stil original și plin de diversitate, Scofield este un
maestru al improvizației, a cărui muzică se încadrează undeva între post-bop, jazz cu tușe de funk și
R&B. Plecat în turneu aproximativ 200 de zile dintr-un an, alături de membrii
grupurilor din care face parte, el este de asemenea profesor adjunct al catedrei de muzică a New York
University. http://www.johnscofield.com/.
|