JAZZ DIVIN LA FEMININ
(IV)
În calitate de autor al serialului de cronici muzicale „Jazz divin la
feminin” consacrat unor admirabile recitaluri derulate toamna trecută pe terasa
Clubului de Jazz şi Teatru „Green Hours”, serial ce a
cuprins trei episoade avându-le ca protagoniste pe Ruxandra Zamfir, pe
Ana-Cristina Leonte şi pe Luiza Zan, rămăsesem dator
cu consemnarea apreciativă a celui de al patrulea foileton concertistic. O fac aici şi acum cu o oarecare
întârziere cauzată de aglomerarea evenimentelor care s-au perindat la fine de pandemic an 2020.
Aşadar: să dăm timpul înapoi până-n seara de duminică 8 noiembrie când în amplasamentul estival
din Calea Victoriei 120 al renumitului club bucureştean, şi-a partajat cu publicul răstimpul celor mai bine de 100
minute muzicale sub genericul „Jazz on a Sunday Afternoon” – confreria
sonoră Cătălina Beta Quartet. Adică frumoasa, talentata păuniţă din fruntea grupului,
vocalistă în prolific parteneriat creativ cu Albert Tajti - pian, Florian
Nicolau - ghitară bas, Gabi Matei - baterie.
Cătălina Beta (în cardul de identitate Cătălina Oana
Beţa) supranumită şi vocea de catifea, a venit pe lume la Bacău în data de
7 ianuarie a anului în care s-a născut (în 2021 capricoarna a împlinit 39 de ierni) şi a urmat
la Universitatea ieşeană Al. I. Cuza cursurile de
„Psihopedagogie Specială” ale Facultăţii de
Psihologie, perioadă în care a cochetat cu genurile sonore
folk (dobândind onorante premii) şi blues, după ce în
copilărie şi adolescenţă cântase muzică bisericească, pop,
rock (a avut şi o trupă, numită... „No name”).
Contactul cântăreţei cu jazzul avea să se înfăptuiască la Clasa de
jazz a eminentului profesor ieşean Romeo Cozma (la care a participat un
semestru) şi la cursurile de jazz ale saxofonistului şi profesorului Fulbright Rick Condit. A fost
acela momentul de cotitură în activitatea şi în cariera sa, Cătălina Beta debutând în jazz în
anul 2004 la Gala Studenţească a Festivalului Internaţional de Jazz „Richard
Oschanitzky” de la Iaşi, apoi optând definitiv pentru arta sunetelor. Astfel încât, în răstimpul
anilor 2006 - 2013 ea s-a implicat în concerte şi evenimente muzicale ce au avut loc în Magdeburg, Germania, la
Bruxelles (în duo cu Albert Tajti la pian) şi în ţară la Bucureşti, Brăila, Iaşi, Suceava,
Constanţa, Bacău, Brezoi, Târgu Mureş, Craiova, Ghelari-Hunedoara, Sibiu, Vama Veche, Carei, Timişoara (la
Gala de Blues Jazz „Kamo” din municipiul de pe Bega, ediţia 2012), iar mai recent
(2019) pe scena „SamFest Jazz” de la Satu Mare, în fruntea grupului propriu
„Cosmic Q”. A făcut parte din combo-urile „Excentric Blues
Band”, „Roxana Stroe Band”, „Jazzappella”,
„Djazz & Happy Sins Group”. S-a stabilit din 2008 în capitală, devenind în anul 2016
studentă a Clasei de Jazz „păstorită” de prof. dr. Mircea Tiberian,
în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
Graţie disponibilităţilor ei vocal-interpretative, Cătălina Beta a fost cooptată în muzicalul
„Tarot Tales” de Mircea Tiberian în rolurile „The
Star” & „The Survivor” şi pe poziţie de alto în ansamblu.
Ne-am întâlnit amândoi, ea şi cu mine, ca invitaţi ai micului ecran, într-o ediţie estivală de jazz a emisiunii TV
„Recurs la morală”.
Programul recitalului oferit toamna trecută în grădina de vară a
Clubului „Green Hours” a cuprins în principal
reformulări în noi versiuni ale unor teme standard din repertoriul internaţional al jazzului, dar şi o compoziţie a
Cătălinei Beta, plus o prelucrare de jazz după o doină din Basarabia. Semnatarul tuturor
aranjamentelor pieselor a fost mult înzestratul, inventivul pianist improvizator Albert Tajti
– muzician proeminent al noii generaţii de jazzmen români – dar întrucât ne referim la reformulări creative,
cu pertinente contribuţii dezinvolte ale tuturor celor patru interpreţi, putem vorbi despre
un autograf colectiv acroşat acestor aranjamente... Colaborarea de durată,
marcată de empatie, de comuniune a viziunilor şi trăirilor conceptuale ale Cătălinei
Beta şi ale lui Albert Tajti şi-a spus odată în plus amprenta asupra
reuşitei concertului. Auditorii celor opt intense momente muzicale au apreciat întruchipările unui veritabil
vernisaj de sentimente convertite în sunet şi expresie. Adoratoarea Zeului
JAZZ şi ai săi acoliţi, confesivi prin intermediul armoniilor, al ritmurilor, al ofrandelor
melopeice, au dat laolaltă frâu liber imaginaţiei! Căci în măsură mai mare ori mai mică, fiecare dintre cei patru
dăruiţi, plini de abnegaţie slujitori ai Euterpei şi-a pus talentul, exuberanţa, inventivitatea în emancipate
intervenţii solistice spontanee.
În depănarea secvenţelor concertului din 8 noiembrie, noi spectatorii ne-am lăsat cuceriţi de
farmecul discret al melodiei „SOFTLY AS IN A MORNING SUNRISE” (Sigmund Romberg, Oscar
Hammerstein II); am admirat-o apoi pe Cătălina Beta şi în ipostază de
autoare a creaţiei „BLUEBIRD”; am vibrat la unison cu
inspiratul, modernul, pasionatul traiect de sunete al celebrei compoziţii
„FOOTPRINTS” datorată saxofonistului american Wayne Shorter; am
fost impresionaţi de puritatea autentică a doinei româneşti „MĂI PUIUŢ DE RÂNDUNE’ ”; dar
şi de strania expresivitate edificată pe repetarea unuia şi aceluiaşi sunet, proprie celebrei bossanove
„SAMBA DE UMA NOTA SÓ” imaginată de nu mai puţin notoriul Antônio Carlos
Jobim, dând balans sonor stihurilor poetului brazilian Newton Mendonça; şi de simplitatea
sobră, total lipsită de afectare, etalată „prin toţi porii” de songul grupului Massive
Attack numit „TEARDROP”; precum şi de bogat ornamentata armonic melodie
„MY HEART BELONG TO DADDY” garantând ţinuta de pregnantă muzicalitate a realizărilor
compozitorului Cole Porter; şi pentru ca tot acest nuanţat florilegiu
melodico-armonico-ritmic să se încheie, ca un bun rămas muzical, cu piesa „AFRO
BLUE” investită de Mongo Santamaria cu un acreditat parfum exotic.
Iată tot atâtea leitmotive apte a insufla o certă vitalitate în procesarea travaliului
variaţional, fructificate cu măiestrie şi aplomb, individual şi colectiv, de tinerii dar atât de dotaţii
Albert Tajti - pian, Florian Nicolau - ghitară bas, Gabi
Matei - baterie, şi... „Jazz divin la feminin” – de sensibila, înzestrata, iubitoarea de
public şi de jazz Cătălina Beta.
Bravo acestor muzicieni de incontestabilă perspectivă valorică metamorfozată în certitudine,
abordând arta lor cu nesaţ şi patos! Ei au argumentat astfel odată în plus aserţiunea potrivit căreia în muzică
uneori imaginaţia este chiar mai importantă decât cunoaşterea...

Florian Lungu 18 ianuarie 2021
Foto: Jimy
Cătălina Beţa Quartet - „Jazz on a Sunday
Afternoon”: Cătălina Beţa – voce; Albert Tajti – pian;
Florian Nicolau – bas;Gabi Matei – baterie. Întregul program
porneşte de la aranjamentele făcute de stelarul pianist Albert Tajti pieselor standard jazz sau pop interpretate de
cei doi de-a lungul colaborării lor organice. Formula este îmbogăţită şi completată perfect de secţia ritmică de
prim rang, basistul Florian Nicolau şi bateristul Gabi Matei.
-
SOFTLY AS IN A MORNING SUNRISE (by Sigmund Romberg, Oscar Hammerstein II);
-
BLUEBIRD (Muzica: Cătălina Beţa, Lyrics: adaptare de Cătălina Beţa după poemul ”Bluebird” al lui
Charles Bucowski);
-
FOOTPRINTS (Music: Wayne Shorter);
-
MĂI PUIUŢ DE RÂNDUNE’- doină din Basarabia;
-
SAMBA DE UMA NOTA SÓ (Music: Antônio Carlos Jobim, Text: Newton Mendonça);
-
TEARDROP (Music: Massive Attack, Text: Elizabeth Fraser);
-
MY HEART BELONG TO DADDY (by Cole Porter);
-
AFRO BLUE (Music: Mongo Santamaria, Text: Oscar Brown).
Toate aranjamentele sunt făcute de Albert Tajti. Pot să sugerez ca unele sunt inspirate din
repetiţiile noastre, deci că aş avea un aport la ele :), dar sunt toate scrise de Albert.
|