1. RiT (Romanian Iconic Tales) - un nume şi o atitudine unică în România, atât prin expresie, cât şi prin prestanţă. Când s-a născut trupa ta şi de ce aţi ales acest culoar muzical?
Bogdan Muntenița: Iniţial n-a fost ideea mea. La propunerea prietenului meu, Ionuț Micu, toboșarul de la Compact, care în perioada aia tocmai încheiase colaborarea cu Covaci, m-am alăturat unei trupe ce urma să se nască. Din păcate, cu o zi înaintea înregistrărilor, presupușii colegi s-au retras şi ne-am trezit în studio, noi doi şi sunetistul. Neavând repertoriu, am tras alături de Mircea, fratele meu, şi Andrei Bălașa, un chitarist şi muzician excepțional, câteva piese: Colindul Casei - pe care-l știam de la bunicul meu, Barbu Lăutaru - căruia i-am făcut un refren, dar şi Cântec pentru cel ce vede întâia oară soarele - a lui Mircea Baniciu. Aici a fost surpriza cea mare! Atunci când i-am trimis cover-ul pe care-l făcusem după cântecul lui, Baniciu n-a fost prea entuziasmat. Mi-a spus că singurul lucru care-i place de-acolo e vocea mea. Nici acum nu știu de ce a acceptat, dar a făcut-o. Chiar i-o fi plăcut vocea mea sau doar s-a jucat şi i-a făcut în ciuda lui Covaci? Așadar, având aceste trei piese de inspirație folclorică, am hotărât ca drumul nostru să ducă în direcția asta, folk-rock. Oricum, la ora aia, influența lui Covaci și-a muzicii Phoenix era așa de mare asupra mea, încât nu știam prin ce alt stil muzical mi-aș putea exprima şi descărca tensiunile.
2. Prin datină și inovație, crezi că rockul românesc poate dobândi vizibilitate şi considerație în peisajul european?
Bogdan Muntenița: Habar n-am! De fapt, nu cred şi nici nu știu dacă e chiar așa de important să fii în “peisajul european”. Ia uitați-vă la greci sau la sârbi ce prezenți sunt! Prin Europa n-auzi nimic de ei, dar când le treci granița, pe toate posturile e doar muzica lor. O trăiesc şi o au în fiecare celulă a corpului. Cred că e mult mai important să fii sincer. Pe degeaba cânți într-un stil sau altul dacă nu crezi nimic din ce scoți pe gură sau instrument. Văd o grămadă de trupe românești, cu instrumentiști buni, care încearcă să amestece folclorul şi ideea de identitate națională cu muzica modernă doar de dragul de a fi în trend. Dacă-i privești atent, unii se consideră inovatori şi deschizători de drumuri, iar alții, cântă melodii care nu le aparțin şi o fac foarte prost. E o haină care nu li se potrivește, le stă urât. Ambele categorii intră la kitsch, fără examen! Pentru unul ca mine, singura senzație pe care o am ascultându-i, e că-mi umblă cineva în portofel. Nu sunt credibili! Genul ăsta de cântăreți care mi-au tăiat pofta de folclor, m-au făcut să-mi schimb direcția muzicală complet. Următorul album nu mai are nicio legătură cu primul. E alt stil muzical, nu știu cum s-o numi. De fapt, cred că mi-au făcut un bine.
3. Primul vostru album este https://www.discogs.com/release/13241602-Rit-Piaza-Rea
De ce acest nume pentru primul vostru album - Piază rea şi cum a fost albumul primit de fanii mai tineri ai muzicii rock?
Bogdan Muntenița: După terminarea înregistrărilor, producătorul muzical, George Nemeznic, s-a uitat pe lista pieselor şi a văzut ceva ce eu nu băgasem de seamă. Dacă le aranjai într-o anumită ordine, puteai lega un fir narativ. Un personaj care se naște - sau renaște - în valorile şi datinile noastre, se desprinde de rădăcini, ia calea modernismului, și-n final, renunță la ce avea mai de preț pe lume, şi anume la dragoste, pentru recunoaștere, faimă etc. Adică pentru NIMIC! La fel ca fratele lui mai mare, Manole. A zidit-o pe fata aia pentru o mănăstire care putea fi oricând surclasata de una “Mult mai luminoasă / Şi mult mai frumoasă". Mereu m-a amuzat prostia acestui băiat, dar şi sobrietatea profesorilor de română când îmi vorbeau de el şi de "condiția artistului care se jertfește pentru creație". Punctul culminant al albumului este chiar piesa Piaza rea. Aici personajul nostru realizează că a pierdut-o pe ea. Dar nici în al doisprezecelea ceas nu-și dă seama că e singurul vinovat. El e prostul ăla care dă vina pe soarta, are tot timpul ghinion: "Piaza rea e-n urma mea...” E prostul în care ne regăsim cu toții în anumite momente ale vieții. Inițial textul, genial, al lui Florin Dumitrescu, era perspectiva bărbatului din “Cine iubește şi lasă” de Maria Tănase, dar s-a integrat foarte bine în puzzle-ul lui Nemeznic. Albumul a avut o lansare așa cum mi-am dorit-o şi a fost primit foarte bine de public. Vânzările CD-ului au confirmat asta. Dezamăgirea a venit din altă parte. Punerea în scenă a acestui album implică niște costuri destul de mari, iar organizatorii n-au vrut să riște investind într-o trupă de care nu auzise nimeni. Mulțumim din nou radiourilor!
https://www.youtube.com/watch?v=VYsZ1OWO8bM
4. Sincer să fiu, nu am auzit piese pe acest album, difuzate la Radio România. Mă cam întreb, oare de ce? Totuşi, muzica românească ar trebui să fie bine promovată… de statul român!
Bogdan Muntenița: Din banii cui să-i promoveze? Din ai mei? Hm... Promovarea artiștilor de către stat sper să fie o îndeletnicire care să se fi terminat pentru totdeauna. Nu vedeți că nici azi n-am scăpat de unii pe care speram să nu-i mai auzim niciodată? Iar pe alții, veniți după ăia, îi auzim şi când deschidem aragazul? Şi toți au ceva în comun: sunt impostori. Nu mai vrem cu statul, lăsați...
Să ne dea pe posturi? Păi, după ce am scos albumul, am plecat cu el pe la radiouri. Nu mare mi-a fost surpriza să văd că nu voiau să-l dea pe nicăieri. “Ce-i asta? Avem deja Phoenix!”, “Dar nici Phoenix nu dați pe post!”, le răspundeam șocat si dezamăgit. Şi în general, am observat la unii oameni de radio că așteaptă să-i mângâi. Să le apreciezi calități pe care nu le au, şi-n general, să fii umil. Lucrul pe care n-o să-l fac în viața mea. Am avut totuși de-a face cu niște persoane care ne-au îmbrățișat şi difuzat fără să apelăm la ei. Unii auziseră de noi şi ne-au plăcut, alții pur şi simplu și-au făcut meseria și au difuzat muzică de calitate: Mihai Pahontu (SPTFM) a fost primul care băga Colindul casei, chiar vara. Era o înregistrare dintr-un concert şi o punea pe-aia. Am rămas cu gura căscată să aflu, de la cineva din RRA, că după ce ne-a ascultat albumul, Titus Andrei avea lacrimi în ochi. Ne-a ajutat şi ne-a difuzat cât a putut de mult. Valentin Panduru de la RFI, apoi Andrei Partoş, care m-a invitat şi m-a promovat cum a putut. Şi au mai fost câțiva... Ultima surpriză a venit de la Radio Guerrilla, unde chiar Mihai Dobrovolschi ne dă dimineața şi cântă cu noi “Suntem ultimii oameni...” Deci, sunt câteva radiouri care ne-au difuzat şi ne difuzează, dar nu suntem în playlist-urile lor, în heavy rotation cum se spune... Probabil că muzica noastră li se pare ciudată, dar asta mă bucură. Pe de-o parte, nu mai suntem confundați cu Phoenix, iar pe de alta, nu suntem băgați în aceeași oală cu kitsch-urile. E mai bine așa.
5. Colaborarea cu textierul Florin Dumitrescu este deosebită şi eficace. Textele subtilizează mesajul şi revalorifică adevăratul patrimoniu folcloric. Cum colaboraţi cu Florin, întâi compui muzica, iar apoi îi oferi şi o temă despre care să scrie sau…?
Bogdan Muntenița: Da, cu Florin Dumitrescu lucrăm şi vom lucra în continuare. Este singurul textier cu care am într-adevăr o chimie specială. Mă rog, nici n-am încercat cu altul şi nici nu vreau. Îi dau melodia şi el începe să viseze pe ea. Câteodată visează urât, câteodată şi mai urât… Depinde ce-i transmite... Chiar am avut surprize să-mi dea texte foarte profunde şi triste pe niște linii melodice pe care, inițial, le consideram vesele şi pozitive. Dar îmi venea textul și-mi ascultam si eu mai atent muzica. Avea dreptate. De fapt, melodia mea veselă era foarte tristă.
6. Ce reprezintă pentru tine această fericită șansă de-a cânta cu Nicu Covaci, Mircea Baniciu & Co. şi ce amintiri păstrezi de la concerte?
Bogdan Muntenița: Gândiţi-vă la idolii copilăriei voastre. Gândiți-vă cum ar fi fost să ieșiți la joacă cu Spiderman sau cu Batman. Sau gândiți-vă, maturi fiind, că ieșiți la un șpriț cu Hemingway sau Al Pacino. Poate cu Napoleon, nu știu... Cam așa a fost pentru mine colaborarea şi prietenia cu ei. Ce concerte? Chiar şi-acum când mă mai uit pe înregistrări mă-ntreb dacă nu cumva sunt schizofrenic şi ce văd sunt doar la mine-n cap. Nopțile, taclalele până dimineața… Alea sunt mult peste tot ce puteam visa vreodată. Din punctul asta de vedere, sunt împlinit.
7. Ai un mesaj pentru publicul de la Pub Universității care vine la concertul RiT din 18 martie 2026?
Bogdan Muntenița: Pentru cei care vin, mulțumiri şi aprecieri pentru gusturile lor fine, şi sperăm să fim la înălțime. Iar pentru cei care nu s-au hotărât încă: Dacă vreți să ascultați o trupă a cărei muzică îi reprezintă exact pe membrii ei, veniți la The Pub!
Mulţumesc!
Interviu realizat de Radu Lupaşcu
6 martie 2026
