Un spectacol fascinant pe care ni-l doream de foarte mult timp şi care ne-a fost dăruit de muzicianul responsabil cu notaţia muzicală a trupei Phoenix şi pe care a aşezat-o la loc de cinste în istoria muzicii universale. Numele lui Ioji a fost scandat minute bune la sfârşitul celor două premiere, din 5 şi 6 iunie 2026, de la Teatrul de Operetă şi Musical Ion Dacian din Bucureşti. TNOMID a fost şi este singurul teatru din ţară care i-a oferit spaţiul, orchestra, corurile, balerinii şi, mai ales, suportul moral pentru cele nouăsprezece reprezentaţii Meşterul Manole, respectiv pentru lansarea operei rock Cantafabule. A fost un maraton de aplauze de la intrarea autorului pe scenă, până la sfârşit şi chiar între piese, lucru neaşteptat pentru mulţi dintre privitori. Nu ştiu dacă se întâmplă în mod frecvent, la mai toate reprezentaţiile TNOMID aceste intense aplauze mult prelungite, ovaţii, chiote şi alte semne evidente de aprobare și de mulțumire deplină din partea publicului. Un public care a umplut totuşi la refuz sala Teatrului de Operetă şi Musical Ion Dacian din capitală. Am văzut doar două rânduri golaşe în faţa mea (5 şi 6), dar ele fiind de protocol, mă gândesc că mulţi dintre politicieni (sau adepţii lor) nu se încumetă a urmări o operă rock-simfonică, un bestiar medieval simfonic. Deh, muzica rock încă nu este pe placul guvernaţilor, ca să înţelegi această muzică, îţi trebuie, pe lângă multă minte, o disponibilitate de a o asculta acasă sau în locurile din underground pe unde ea mai supravieţuieşte la noi... Reacţia publicului din sala TNOMID m-a făcut să mă simt ca dincolo, şi să uit, pentru aproape două ore, că trăiesc printre comunişti cu faţă umană, insensibili la Arta sunetelor şi cu apucături de maidan.
Mai pe înţelesul tuturor, un om cultivat şi bine informat este foarte greu de păcălit de impostură. Diriguitorii de ieri şi de azi au ştiut cum să mascheze şi să inducă în eroare auditoriul prin cuvinte cheie şi imagini sclipicioase, propagând o subcultură, în mod oficial şi la ore de maximă audienţă. Atât radioul, cât şi televiziunea au intrat în jocul unei false audienţe, create artificial şi cu uriaş capital politic. Fără să prindem de veste, au monopolizat o piaţă muzicală şi au creat un monstru. Din păcate, cu obstinaţie, jazzul, bluesul sau muzica progresivă este tot mai izolată în programele naţionale.
Al doilea spectacol din seria evenimentelor organizate de Jazz Syndicate Live Sessions a atras un număr foarte mare de spectatori în frumoasa sală Savoy, excelent renovată în anul 2009, a Teatrului de Revistă Constantin Tănase (calea Victoriei nr. 33). Sala are o capacitate de 350 de locuri dispuse la două balcoane, parter şi lojă. Este al treilea spectacol la care particip, primul fiind în 17 octombrie 2025, cu Dave Weckl, în seria Masters of Jazz: Bill Evans & Dave Weckl Vansband All-Stars, urmat în 29 ianuarie 2026 de Beatles Flamenco Jazz. Două show-uri excelent sonorizate şi organizate!
Teatrul de Revistă s-a născut oficial pe 23 mai 1919 când a fost pusă piatra de temelie a Grădinii Cărăbuș, de către marele comedian român Constantin Tănase. Însă, primul nostru spectacol de revistă a avut loc pe 19 noiembrie 1872, pe scena Teatrului Bossel, cu reprezentaţia ”Apele de la Văcărești”, o comedie vodevilă de Matei Millo.
Pentru spectacolul Disney Meets Jazz, din seara de 26 februarie a.c., au urcat pe scenă: atrăgătoarea prezenţă şi voce din jazzul românesc Irina Sârbu, tânărul vocalist Sebastian Mihai - modest, agreabil, deja afirmat în peisajul jazzului de la noi, cu statornică atitudine şi devotament pentru bunul-simţ muzical admirabilul saxofonist Costin Roșu, secondat de redutabilul pianist şi compozitor Sorin Zlat la pian şi excepţionalul chitarist Liviu Negru, având în spate o valoroasă secţie ritmică reprezentată prin basistul Sebastian Yoo - cu groove şi personalitate şi dinamicul Laurențiu Ștefan la baterie. A mai evoluat Luca Roșu – DJ, samples, care a deschis apetitul serii pentru temele consacrate desenelor concernului Disney.