Interviu cu Marco Bartoccioni
Prima întrebare se leagă de începutul carierei tale şi despre ce rol a avut familia în dezvoltarea ta muzicală. Ai origini italiene şi americane?
Te salut Radu și îți mulțumesc foarte mult pentru acest interviu. Sunt cu adevărat încântat să răspund întrebărilor tale și să împărtășesc o parte din povestea vieţii mele cu tine. Familia mea a fost și continuă să fie o prezență fundamentală în călătoria mea muzicală, mai ales în modul în care trăiesc și respir muzica. În copilărie, cel mai frumos lucru a fost libertatea care mi-a fost oferită: nimeni nu m-a împins vreodată să cânt sau să mă apropii de un instrument. Mi s-a permis curiozitatea, dar și liniştea de a descoperi muzica pe cont propriu, în momentul și modul în care mi se părea potrivit. Acasă aveam o chitară, a tatălui meu, la care cânta în tinerețe și pe care o prețuia cu afecțiune. Într-o zi, intrigat, am luat-o și am început să zdrăngănesc la ea. Îmi amintesc de acele după-amieze ca și cum ar fi fost ieri, explorându-i corzile și încercând să dau contur primelor melodii. Mama cânta alături de mine, inițiindu-mă în cântecele unor mari compozitori italieni și transmițându-mi dragostea și magia muzicii noastre. Familia mea a fost un sprijin constant: m-au încurajat să mă exprim liber și să urmez ceea ce iubeam cel mai mult, făcându-mă să simt că am dreptul și puterea de a-mi hrăni pasiunea. M-au susținut, m-au motivat și m-au încurajat să cresc atât ca muzician, cât și ca om. Un rol special l-a jucat sora mea mai mică, care a fost o sursă constantă de inspirație și schimb de idei. Cu prospețimea și ataşamentul ei, a reușit să-mi provoace idei noi și m-a ajutat să reflectez asupra modului în care să fac muzica mea mai actuală și mai în ton cu generațiile de astăzi. Și apoi există influența tatălui meu și a anilor pe care i-a petrecut lucrând în Statele Unite. Și eu am avut norocul să petrec ceva timp acolo în copilărie, absorbind mediul și sunetele care mi-au rămas în inimă și mi-au modelat viziunea muzicală. Această legătură profundă cu ambele culturi m-a făcut cine sunt astăzi: italian prin naștere și american prin adopție, capabil să îmbin și să aduc împreună lumi diferite, atât în sunet, cât și în suflet. Dar există și o altă rădăcină importantă pe care o port cu mine: bunica mea, din partea mamei, s-a născut la București, iar o parte din sângele meu este legat de România și de istoria ei. De aceea, acest concert de la Urban Blues Fest, unde sunt onorat să cânt și pentru care vă mulțumesc sincer că m-ați invitat, este atât de semnificativ și important pentru mine. Simt că închid un cerc și aduc un omagiu tuturor sufletelor și tuturor ținuturilor care m-au însoțit până aici. Pe scurt, am crescut înconjurat de dragostea și căldura celor care mi-au fost apropiați și sunt profund recunoscător că am avut libertatea și sprijinul de a descoperi cine sunt și cine vreau să continui să fiu prin muzică.
A fost o escapadă bine ticluită de prietenul Vintilă Dăscăliţa, pofticios întocmai nouă, Mircea Giurgiu, Relu Călin şi subsemnatul, de concerte fine şi muzicieni cu personalitate, în preafrumosul oraş de la poalele Tâmpei. A doua incursiune în poveştile Nopţilor Bluesului de la Braşov l-a avut invitat pe marele muzician american, CURTIS SALGADO. O nouă experienţă trăită pe viu în clubul rockerilor de pe strada Nicolae Titulescu, la nr. 2P. Iată cum Rockstadt devine faimos şi prin evenimentele dedicate bluesului, atrăgând alţi fani de concerte live şi bun-gust muzical. Cu trecerea timpului, revista virtuală artasunetelor.ro a devenit un bun ambasador şi promotor al multiplelor faţete ale bluesului contemporan din Statele Unite.
„Sunt numeroase (capod)opere rock care sunt unamim apreciate de milioane de oameni din întreaga lume. Putem fi însă cu toții de acord că avem şi noi un album pe placul a milioane de români. CANTAFABULE este, cu siguranţă, înaintea celebrului Zalmoxe, chiar dacă nu putem cunoaşte cifra oficială a vânzărilor de vinyl ale amândurora. Se bănuieşte doar că dublul album al grupului Phoenix s-a vândut în perioada comunistă în peste 500 de mii de exemplare.”
„Dublul album Cantafabule este cel mai bun produs muzical lansat de grupul Phoenix pe piața românească. Realizat în condițiile de atunci, adică sub dictatura comunistă, pot spune că este chiar un miracol că acest album domină impunător și lumea muzicală din zilele noastre. În acele timpuri obediența către stăpân era alegerea cea mai comodă și explicația cea mai plauzibilă pentru orice artist. Puțini au fost răzvrătiți, iar dintre aceștia doar câțiva au reușit să-și exprime talentul în arta sunetelor cu voce tare, cu originalitate, cu atitudine rock. Phoenix au fost și sunt cei care au reușit să păcălească regimul și singurii care ne-au lăsat o moștenire muzicală de aur, trioul de albume – Cei ce ne au dat nume - Mugur de fluier – Cantafabule - fiind neegalat până astăzi. E totuși greu de crezut că după două albume foarte reușite folk-rock, cu mici inserții prog, phoenicșii au reușit să dea naștere capodoperei Cantafabule, un album mult mai clar orientat spre zona muzicii progresive. Olympic '64, Roșu și Negru, Sincron reușiseră să introducă teme folclorice în muzica beat de atunci, dar nu cu aceeași fermitate și convingere rock. Nu aveau în primul rând acea prezență care să-i definească, acea chezășie a libertății de exprimare a muzicii rock. Phoenix au reușit cu primele două albume să creeze un stil propriu și profund românesc care a și născut prozeliți în zilele noastre, Bucium sau Bucovina fiind printre noile trupe cu reușite discografice demne de laudă și pretexte întemeiate de urmărit pe viu.”