Filmele lui Dan Pița au cea mai încărcată marjă de crazy. Și mă gândesc la Concurs (1982), filmul la care am fost producător delegat, unde l-am urmărit îndeaproape pe regizor și am reținut ideea lui că orice poveste trebuie să aibă ceva din afara ei, o ciudățenie, care să nu aibă legătură cu ea, decât poate la o analiză profundă. Iată, într-un concurs de orientare turistică, el plasează două secvențe șocante, descoperirea unui cadavru, al unei femei violate, și o peșteră a unui profet, o secvență ca de pe altă lume, care avea legătură cu secta transcendentală, foarte la modă pe atunci, în care erau implicați și filosofi, precum Dan Pleșu. Secvența avea să fie cenzurată și filmul a avut premiera fără ea. După revoluție, regizorul a pus-o la locul ei. Nu mai vorbesc de filmele inspirate de proza lui Mircea Eliade, precum Eu sunt Adam (1996), în care structura crazy e la ea acasă. Eroul, jucat de Ștefan Iordache, e într-un delir constant, ajunge să nu mai aibă legătură nici cu realitatea, nici cu proza lui Eliade. Dan Pița este singurul regizor român care a fost obsedat de proza fantastică a lui Mircea Eliade, fiindcă a găsit-o foarte cinematografică, dar nu i-a înțeles filosofia, așa cum a înțeles-o Coppola în ecranizarea sa Tinerețe fără tinerețe (2007).
Așa îl pot numi pe unul dintre cei mai originali regizori ai filmului românesc: Dinu Cocea (1929 – 2013). Nu era agreat nici de colegi, nici de puterea comunistă. Se zbătea să facă filme, să apuce și el un ciolan de la masa generoasă a cinematografiei, lungă masă, bogată, în care regizori de mântuială făceau film după film, ca Blaier, Constantinescu și Francisc Munteanu. L-am cunoscut bine. Era din stirpea marelui cărturar N.D.Cocea. Discuta mult cu mine fiindcă îi înțelegeam durerea și nevoia de a evada prin film. A căzut în dizgrația regimului comunist cu documentarul Pe apa sâmbetei, în care arată cât de prost a fost construit un baraj pe Argeș. S-a retras într-o arie istorică și a făcut următoarele filme: Iancu Jianu haiducul, Iancu Jianu zapciul, Ecaterina Teodoroiu, Stejar – Extremă urgenţă, Paraşutiştii, Zestrea domniţei Ralu, Haiducii lui Şaptecai, Săptămâna nebunilor, Răpirea fecioarelor, Răzbunarea haiducilor şi Haiducii.
Am inclus în volumul Stilul crazy și filmul Moromeții 2 (2018) în regia lui Stere Gulea, fiindcă nu există nimic mai crazy decât să faci un film inutil, care nu are nici un mesaj, dimpotrivă, atenuează toate ideile vitale ale scrierii lui Marin Preda. Vedem o lume fără viață, un document alb-negru despre Amurgul țăranului român. Ar fi totuși ceva dacă ar fi fost despre Amurgul zeului român, țăranul. Dar am subliniat această idee pentru a fi mai bine înțeles, fiindcă aici nu este vorba despre țăranul român în general, ci despre amurgul unui țăran, Moromete, un caz izolat, care se încăpățânează să intre în colectiv, să-și dea pământul împroprietăririi forțate.