„...Sunt adeptul 1 press şi cumpăr doar discuri care îmi plac în primul rând muzical şi am un buget limitat pentru fiecare disc.”
Ne-am întâlnit undeva în anii ’80. Muzica leagă prietenie. Aşa te-am cunoscut, ca un colecţionar vigilent, pretenţios şi foarte bine documentat. Ce înseamnă pentru tine acest pretenţios hobby, colecţionar de viniluri? Există mai multe feluri de colecţionari? Publicul tânăr ar merita o lămurire din partea ta, un colecţionar cu mare experienţă.
Anii ’80!? Ce tineri eram (mai ales eu) si ce repede trece timpul. Am fost ascultător fidel al emisiunilor muzicale difuzate la Europa Liberă încă din anul 1973, mergeam la concertele din Bucureşti, în primii ani de Cenaclul Flacăra, Galele Săptămâna, Clubul de la ora 7, concertele care erau atunci în Bucureşti.
În acei ani am hotărât să colecţionez discuri de vinil, o pasiune frumoasă, pretenţioasă şi costisitoare. În anii ’80, discurile occidentale se procurau foarte greu, iar preţul pentru un disc era prohibit.
O colecţie de vinil este importantă şi valoroasă cu cât este alcătuită din ediţii 1 press, o dorinţă greu de realizat în anii ’80, la noi în ţară. Se găseau discuri vinil la mica publicitate, erau unele grupuri care se întâlneau la magazinul Muzica, la coloane la Piaţa Romană, la Cişmigiu. În general se găseau reeditări nemţesti ale trupelor celebre din anii ’70.
Pentru un tânăr pasionat de muzică şi posibil colecţionar este foarte important mediul unde îşi dezvoltă preferinţele muzicale. Acum posibilităţile de achiziţionare de viniluri sunt mult mai mari şi foarte diverse. Trebuie hotărâre, răbdare, perseverenţă şi un buget substanţial. Dacă aş mai avea 20 ani, mâine m-aş apuca de cea mai frumoasă pasiune: “Colecţionar de vinyl”.
La apariţia compact discului, unii colecţionari s-au reorientat, alţii şi-au vândut colecţiile, optând pentru discul optic digital. Te gândeai că va reveni în prim-plan vreodată vinilul? Unii îl laudă la extrem, susţinând chiar că, este lider în industria muzicală mondială! Cum a fost piaţa de viniluri în perioada de glorie a compact discurilor?
Foarte multi colectionari de viniluri au renuntat la vinil pentru a „trece” pe CD. Am fost unul din cei care am privit CD-ul cu rezervă, având şi o apreciere vis-a-vis de CD: - „jucării pentru copii”. Dar au apărut multe CD-uri cu trupe din underground pe care nu le găseai pe vinil şi am fost nevoit să-mi cumpăr CD-player şi apoi multe CD-uri cu trupe foarte rare. Chiar dacă am cumpărat CD-uri, când găseam viniluri care mă interesau nu ezitam să le cumpăr. Acum mulţi laudă vinilul pentru că e la modă şi eşti „în trend şi interesant”, dacă te lauzi că eşti colecţionar de vinil.
Căldura şi nobleţea vinilului, atractivitatea designului şi bogăţia informaţiei de pe coperta lui oferă o autenticitate unică, pe care CD-ul nu o are decât pe ediţiile numite deluxe. Sunetul pe CD este înregistrat într-o adâncime finită de 16 biţi, 24 sau 32. Cum apreciezi această nesfârşită bătălie între CD şi LP?
Nu este neapărat o bătălie, e mai degrabă o opţiune. Vinilul a revenit spectaculos în ultimii ani în preferinţele ascultătorilor de muzică. S-au făcut reeditări masive, remasterizări a multor LP-uri celebre. Personal nu sunt încântat de reeditările LP-urilor din anii ’60 – ’70. Prefer discurile apărute atunci, sunt adeptul 1 press şi cumpăr doar discuri care îmi plac în primul rând muzical şi am un buget limitat pentru fiecare disc.
Denumirea de pick-up provine din limba engleză, deşi la ei se foloseşte varianta vinyl record player. Ce fel de pick-up-uri recomanzi tinerilor colecţionari audiofili? Există aparate noi în comerţ care au preţuri cuprinse între 250 lei, 1.000 lei, 30.000 lei… unele ajung chiar şi la 900.000 lei! Cum pot face ei diferenţa?
Recomand pick-up în funcţie de bugetul fiecăruia. Eu prefer pickup-urile fabricate în anii ’80 -’90, arată foarte frumos, classic, fără prea multe sofisticări. Nu am investit mult în pick-up sau aparatura audio, LP-urile au fost prioritare.
Cum îţi procurai vinilurile? Mă refer, în special, la epoca ceauşistă... După apariţia internetului, cred că a fost mult mai uşor să cauţi prin Europa sau Statele Unite? Dar după revenirea vinilului în piaţa muzicală, de unde ne recomanzi să căutăm discul preferat? Există un site Discogs - Music Database and Marketplace, o bază de date şi totodată o piaţă de viniluri, CD-uri etc, de unde şi eu mi-am procurat câteva rarităţi.
Primele viniluri cumpărate au fost ale trupelor româneşti: Phoenix, Sfinx, FFN, Progresiv TM şi ascultate pe celebul radio cu pick-up Pacific. În anii ’70 era foarte greu să ai viniluri occidentale sau orice aparatură electronică occidentală.
În primii ani de achiziţii viniluri aveam o cunoştinţă plecată din ţară şi periodic trimitea liste cu viniluri disponibile, îţi rezervai unele titluri şi la primirea lor erai cel mai fericit.
În ultimii 20 de ani am achiziţionat multe viniluri de pe site-urile de vânzări, în special ebay şi numai prin licitaţie. Am cumpărat de la vânzători serioşi din Europa, SUA şi Japan, care prezentau discul corect, detaliat şi în mare parte 1 press.
Site-ul Discogs e foarte bun pentru informaţie, afli despre un disc anume, dar ai preţuri mari raportate la preţ/calitate. Faţă de acum 20 ani, volumul de vânzări a crescut fantastic şi, desigur, preţul pentru un disc 1 press rar şi foarte rar. Un exemplu: dacă acum 20 ani cumpăram un disc din USA cu 30 $, acum acelaşi disc, aceeaşi calitate, 1 press e 120 $.
Există la noi târguri de viniluri second-hand care vând muzică de tot felul, românească cu predilecţie. Sunt anumiţi vânzători care trăiesc din acest business. Mai există colecţionari de rarităţi, de acele capodopere muzicale, a căror valoare creşte odată cu trecerea timpului? Vinilul este o investiţie pe termen lung. Pe când preţul unui CD scade…
Târgurile de viniluri de la noi sunt foarte modeste, găseşti nume comune, reeditări cu predilecţie din Germania la preţuri acceptabile. Rarităţile lipsesc cu desăvârşire. Discurile româneşti au ajuns (unele) la preţuri aproape ireale, aberante. Pentru un colecţionar care se respect, contează doar 1 press, iar preţul unui vinil 1 press este dat de: raritatea lui, dacă are eventual un poster, un autograf, dedicaţii etc. Pentru mine, muzica rock începe cu Jimi Hendrix şi se cam termină prin ’78. Nu înseamnă că nu apreciez contribuţia trupelor The Beatles sau The Rolling Stones la progresul muzicii rock. Nu mă gândesc la investiţie în discuri de vinil, este o pasiune şi cumpăr doar discuri care-mi plac din punct de vedere muzical.
Ce stiluri muzicale colecţionezi? Genuri de muzică, precum bluesul, jazzul, muzica clasică, sunt recomandate a fi ascultate pe analog. Ce frecvenţe se pot pierde prin compresia digitală?
Sigur, bluesul este la temelia muzicii rock, apreciez pionerii bluesului: Muddy Waters, B.B. King, John Lee Hooker, John Mayall, Little Walter.
Apreciez mult stilul jazz rock şi fusion. Începând cu Miles Davis, Return to Forever, Weather Report, Soft Machine, Jean Luc Ponty, Passport.
Trupele rock reprezintă pentru mine marea pasiune: Jimi Hendrix, Led Zeppelin, Black Sabbath, Deep Purple, Free, Cactus, Mountain, Uriah Heep, Grand Funk Railroad, Budgie, Atomic Rooster.
Trupele de muzică progresivă: Genesis, Yes, Jetho Tull, Gentle Giant, Pink Floyd, E.L.P., Rush.
Trupe mai speciale care combină mai multe stiluri: King Crimson, Colosseum, Mahavishnu Orchestra & John McLaughlin, Van Der Graaf Generator, Frank Zappa.
O menţiune specială o am pentru trupele germane şi genul krautrock: Amon Duul II, Embryo, Out of Focus, Frumpy, Birth Control, Epitaph, Weed, Guru Guru.
Ascult şi muzică clasică, în special: Händel, Haydn, Bach, Mozart, Beethoven.
Amintesc unele trupe din underground: Ache – sunt danezi, Ben 1971 - UK (am reeditarea la Akarma) 1 press este 2500 £, Blackwater Park – Dirt Box '72 BASF (am discul reeditat la 50€) 1 press la 250 €, Black Widow - UK, Blues Creation - Japan, Buffalo din Australia 1 press la Vertigo, Catapilla - UK, Ginhouse - UK, Gracious - UK, Gravy Train - UK, Gnidrolog - UK, Joy Unlimited - Ge, May Blitz - UK.
Ce viniluri româneşti sunt extrem de valoroase pe piaţa internaţională de viniluri? Câteva exemple…
Discurile din seria Jazz 1 - 10 sunt foarte apreciate, Aura Urziceanu, Johnny Răducanu, cvartetul de jazz Paul Weiner, Marius Pop. Desigur sunt apreciate vinilurile trupelor Phoenix - Cantafabule în special, Progresiv TM - Dreptul de a visa.
Discurile Electrecord sunt căutate în primul rând de colecţionari de viniluri şi mai puţin ascultători de muzică. Am cumpărate câteva discuri Electrecord din Germania sau Ungaria şi păstrate în stare bună. Electrecord a editat discuri în condiţii precare şi în plus concetăţenii noştrii nu au avut mare pasiune pentru colecţie, au fost neglijate sau chiar dispreţuite deoarece nu găseşti multe titluri Electrecord în condiţii de calitate prea grozave.
Unde sunt cele mai bune fabrici de viniluri din lume? De ce?
Cele mai bune şi cele mai valoroase sunt acolo unde au apărut. De aceea se cheamă 1 press. Un vinil fabricat de casa Atlantic, care a editat trupa Led Zeppelin, e cel mai bun şi valoros, mă refer la cel care a aparut efectiv în Marea Britanie. Acelaşi disc Zeppelin apărut la Atlantic în Germania este o reeditare din Germania şi atât. O ediţie valoroasă este ediţia promoţională, are eticheta albă şi scrie “pentru promovare, etc”. Discurile fabricate în USA, Japan şi UK au o calitate deosebită. La americani coperţile sunt atent realizate, pe carton gros, la japonezi coperta şi presarea este foarte bună.
Care este cea mai rentabilă formă de organizare a colecţiei de viniluri şi ce operaţii de întreţinere faci pentru conservarea foarte bună în timp a vinilurilor?
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu sunt foarte atent şi grijuliu cu discurile. Alcătuiesc bibliotecă muzicală (după cum se vede şi în fotografie), fiecare este pus în plastic pe măsura fiecărui disc. Am unele discuri cumpărate acum 40 ani şi arată ca în ziua achiziţionării. Nu cumpăr discuri în condiţii precare, zgâriate, coperţi rupte, murdare etc. Se cunosc evaluările discurilor de vinil (How to Grade Items: Determine the Condition of Records | Discogs - Selling) şi nu cumpăr un vinil sub evaluarea VG++.
Cum te protejezi de vinilurile contrafăcute, să le numesc aşa, pe cele matriţate după compact discuri, mp3-uri sau alte surse digitale? Cum îţi dai seama? Există vreun ghid după care ne putem orienta?
Site-ul Discogs este foarte documentat: găseşti acolo trupa, discul, anul de fabricaţie, codul, seria casei de discuri, ediţia, unele preţuri informative. Am rezervă faţă de ediţiile noi, apărute recent, remasterate şi, aşa cum am spus, nu prefer discuri noi, reeditate, sigilate. Câteva vinyluri am cumpărat de la magazinele binecunoscute din Bucureşti. Sunt adeptul 1 press sau al unei ediţii apărute tot la casa originală, în acelaşi an cu originalul, având codul original. O plăcere aparte este când vine curierul, deschid coletul apare discul, îl ascult, îl pun în bibliotecă şi mă gândesc la un alt vinil. Sunt ediţii prohibite, la preţuri foarte mari. Un exemplu: faimosul The Dark Side Of The Moon apărut la Harvest – SHVL 804, Marea Britanie şi are tot triunghiul de pe eticheta albastră în stare Mint sau Ex. costa minim 2000 £.
Alt exemplu: Prima mea dragoste Led Zeppelin, primele 5 albume apărute la Atlantic, UK, iar primele 4 lp-uri au etichetă red/plum, iar la primul disc Zeppelin pe copertă scrie Led Zeppelin cu litere turquoise, această ediţie costă minim 3000 £.
Ştiu că deţii o colecţie impresionantă de viniluri, ai mii de titluri, cele mai multe fiind din prima lor ediţie, ca dată de apariţie, mă refer. Ai şi o listă de aşteptare pentru viitor? Te rog să oferi cititorilor revistei noastre virtuale câteva recomandări pentru audiţie!
Ai pus punctul pe I. Am o listă de minim 200 lp-uri pe care le vreau, le caut si sunt din categoria underground doar 1 press, dar preţul acestora sare de 150 €. Amintesc câteva: Bakerloo (am reeditarea la Akarma, nou, impecabil), Black Cat Bones, Catapilla - Changes, Embryo 1, Jodo, Ikarus, Incredible Hog, Epsilon, Jenghiz Khan, Zior.
Aş dori primele ediţii din discografia Hendrix apărute la casa Track, UK.
Sunt multe de spus despre plăcerea de a asculta muzică şi în special de pasiunea pentru colecţionat discuri vinyl. Am folosit tot timpul expresia „colecţionarii de discuri vinyl” pentru că sunt şi colecţionarii de plăci de vinil, sic!
Mi-a făcut plăcere Radu, să răspund întrebărilor tale pentru site-ul Arta Sunetelor.
Toate bune şi Long live rock’n’ roll...!
Toni Vinil
Mulţumesc,
Radu Lupaşcu
20 septembrie 2024