Teatrul Naţional, Bucureşti | Bucharest
Alifantis & Fragile Band – Poveste de iarnă – 6 decembrie 2024, Teatrul Naţional, Bucureşti
Pe vremea copilăriei mele toate poveștile începeau cu a fost odată… Și pentru că ce va urma va fi o poveste, vă voi spune: A fost odată, demult de tot, un tânăr ce-abia pășea în ale vieții.
Și a tot pășit până ce drumul l-a adus în marea cetate a Bucureștiului unde a descoperit și s-a descoperit. Și-a ieșit ce a ieșit. De-atunci, cincizeci de ierni nins-au peste mine, de când am pășit pentru prima oară pe scenă. Acum când realizez cât timp a trecut nici nu știu dacă să fiu vesel sau posac, mândru sau modest, entuziast ori melancolic. Nu am nostalgii și nici regrete. Mă simt împlinit și-atât.
Mă gândesc cu bucurie că din cele cincizeci de ierni, ultimele zece s-au scurs alături de acești oameni nemaipomeniți ce-mi sunt astăzi alături, în această deosebit de frumoasă, poveste de iarnă. Frumoasă și fragilă asemeni unui vechi porțelan. Mulțumesc, Răzvan, Mihai, Lyuben, Adrian. Vă sunt recunoscător pentru tot ce mi-ați dăruit și mi-ați îngăduit de-a întreprinde alături de domniile voastre.
De ce Poveste de iarnă? Pentru că iarna aceasta vă aduc acest cadou, FragileBand. Ceva ce va părea venit din cu totul altă dimensiune. De acolo de unde se nasc frumoasele povești.
Cu adevărată bunătate, cu praf magic de altruism, cu mireasma magică a bradului, cu frumusețea ochilor de copil privindu-l împodobit. Și, desigur, cu tristețea pentru acele suflete fragile, ce nu au parte de toate acestea.
50 de ani sau 10 ani nu sunt nici mulți, dar nici puțini. Mulțumesc, bunului Dumnezeu pentru toți acești ani, Sorții că mi-a surâs permițându-mi să fac ce mi-a plăcut și Vouă că mi-ați fost alături. În sală, pe scenă și în suflet.
Fragile, ca și construcție artistică, a fost gândit ca un proiect multicultural, un spectacol plăpând, gingaș. Am pus laolaltă instrumentele vii, acustice, vibrând cu emoție, aidoma fibrelor pline de viață din care au fost zămislite, cu poezia ce erupe delicat sau cu vigoare în sentimente, iubiri, trăiri, patimi, întâlniri, despărțiri, aidoma existenței noastre.
Ce-a ieșit din această alambicată alchimie? O muzică în varii ritmuri și graiuri, o călătorie de la fadou la rock, pe șoapte de poezie românească, spaniolă, portugheză, greacă, aromână, un simbolic elixir al vieții, care, sper din tot sufletul, să vă bucure!
Să pășim, deci, în lumea poveștilor, a magiei scenei, într-un colț din sufletul meu,
Moș Niculae Alifantis.
Lun | Ma | Mie | Joi | Vi | Sam | Dum |
---|---|---|---|---|---|---|
1
| ||||||
2
|
3
|
4
|
8
| |||
9
|
10
|
11
|
13
|
14
|
15
| |
16
|
17
|
18
|
19
|
20
|
22
| |
24
|
25
|
26
|
28
|
29
| ||
30
|
31
|