FOLK
- Detalii
- Categorie: FOLK
Doina Aldea-Teodorovici (născută Marin) a văzut lumina zilei la 15 noiembrie 1958, la Chișinău, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (astăzi, în Republica Moldova) și a murit într-un accident rutier la 30 octombrie 1992, lângă satul Coșereni, județul Ialomița, fiind înmormântată în Cimitirul Central din Chișinău. A absolvit Facultatea de Limbă și Literatură Moldovenească a Universității de Stat din Moldova. A fost căsătorită cu Ion Aldea-Teodorovici și a avut un fiu, Cristofor. S-a remarcat ca profesoară, cântăreață, dansatoare și moderatoare de televiziune. A format, împreună cu soțul său, duetul care le poartă numele (1981), efectuând sute de turnee în Basarabia și în peste alte zece țări. Au cântat la Marea Adunare Națională de la Chișinău (1991), au fost premiați la Festivalul-Concurs Național de Muzică Ușoară de la Mamaia (1991) și la Festivalul-Concurs Internațional „Cerbul de Aur” de la Brașov (1992) și au evoluat în fața luptătorilor din războiul de pe Nistru (1992). Au editat albumele „Răsai!” (1990), „Clopotul învierii” (1997), „Maluri de Prut” (1998), „Două vieți și o dragoste” (2004), „Cine a iubit” (2007) și „Doina și Ion Aldea-Teodorovici” (2008), figurând pe mai multe compilații. A evoluat în filmul „Dragostea ce mișcă sori și stele” (1992). A primit titlul de Artistă Emerită a Republicii Moldova (1992), Ordinul Republicii, post-mortem (1993) și titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău, post-mortem (2010).
- Detalii
- Categorie: FOLK
Gheorghe Gheorghiu s-a născut la 1 ianuarie 1954, în orașul Stalin, regiunea cu același nume (astăzi, orașul Brașov, județul omonim). Este un apreciat cântăreț, compozitor și textier de muzică folk. A fost căsătorit de două ori și are o fiică. A absolvit Școala de Muzică din Brașov și și-a început cariera la Cenaclul „Astra” din municipiu (1965), perioadă în care a făcut parte din grupul rock Guernica. A fost membru al Cenaclului „Flacăra” (1975-1980) și al Serbărilor „Scânteii Tineretului” (1980-1985). A susținut peste 5.000 de concerte și a efectuat sute de turnee în România, Israel, Germania, Austria, Belgia, Italia, Canada și S.U.A. A înființat fundația culturală care îi poartă numele (1993) și studioul de înregistrări „Spirit Studio Production” (1993). A organizat, în fiecare vară, pe plaja complexului „Perla Venusului” din stațiunea Venus, Festivalul „Bucuriile vacanței” și Radio Distracția (din 1998). A editat 17 albume și apare pe mai multe compilații. A fost invitat în numeroase emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. A primit zeci de premii, diplome și medalii, precum și titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Brașov (2013) și al orașului Lehliu-Gară, județul Călărași (2014).
Citește mai mult: „A fost o supapă de refulare a oamenilor încorsetați de restricții și privațiuni.”
- Detalii
- Categorie: FOLK
Interviul următor a fost difuzat la 2 martie 2024 în emisiunea Album de familie, realizată de Emilia Ghețu, redactor la Radio Moldova din Chișinău.
– Bine-ai revenit la noi, Florin Bălănescu!
– Bine te-am regăsit, Emilia, și, odată cu tine, pe ascultătorii noștri!
– De astă dată, îți propun să vorbim despre muzica folk românească.
– Acest gen muzical este una dintre marile mele slăbiciuni, ca și a tuturor oamenilor cu suflet care îl prețuiesc. Ar trebui să începem cu o scurtă incursiune introductivă în istoria genului, care a apărut în anii ’30, în America, fiind o muzică a oamenilor simpli, cu greutățile vieților lor, exprimate în textele pieselor. Inițial, a fost o muzică tradițională, după care a căpătat o altă conotație, devenind, în anii ’60, un gen protestatar, cu exponenții cei mai vizibili, pe atunci, Bob Dylan, Joan Baez și Donovan (ultimul, din Marea Britanie), ce reflecta realitățile sociale ale vremii: protest împotriva războiului – a celui din Vietnam, în special –, a rasismului, a condițiilor dificile de trai și așa mai departe. La noi, acest gen muzical a ajuns cu o titulatură falsă, pentru că „folk” înseamnă „popular”, „tradițional”, el căpătând, de la început, sensul de versuri (de calitate) cântate, pe care George Stanca l-a numit, în Cenaclul Flacăra, „muzică tânără”. În anii de glorie ai folkului românesc, acesta a fost tot un gen protestatar, așa cum a fost preluat din America, însă, după numai cinci-șase ani, s-a diluat, devenind o muzică lirică și melodioasă, dar care și-a pierdut esența mesajului inițial.
Citește mai mult: „Cenaclul Flacăra a fost un fenomen inegal cu el însuși.”