În plan cultural / artistic, brăilenii au cu ce se mândri, în municipiul lor numărându-se anual mai multe manifestări festivaliere decât în alte orașe ale țării.
Privitor la genul care ne interesează, m-am bucurat să particip, în postură de component al juriului, la Concursul găzduit de cea de a douăsprezecea ediție a Festivalului Internațional de Jazz „JOHNNY RĂDUCANU” derulat în răstimpul 12 - 14 decembrie 2025, în organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, cu suportul pecuniar al Consiliului Județean Brăila și al Primăriei Municipiului Brăila.
În prima seară a avut loc, în Sala ProArte a CJCPCT, un simpozion închinat memoriei muzicianului Mircea Tiberian, nu demult plecat la cele veșnice. În fața publicului, pe podiumul prezidiului, au evocat personalitatea aceluia care a fost ilustrul compozitor, pianist, publicist, mentor al tinerei generații, invitații Ionel Tudor, Michael Crețu, Vlad Popescu, Nicolas Simion, Cornel Cristei, Cristian Marica și subsemnatul; conferință tematică urmată de un recital omagial oferit de Trio-ul saxofonistului Nicolas Simion (cu Răzvan Cojanu - contrabas și Toma Dimitriu - pian, în tălmăcirea creațiilor lui Tiberian „Lydian Blues”, „Tango Blues”, „The Touch of Coltrane”, „Sphere”, „Janus”, „Mediterranean Gospel” și a temei-dedicație „One for Mircea” datorată lui Nicolas Simion) – cele două secvențe spectaculare coordonate fiind de managera Petronela Alina Sulicu și de vicepreședintele Consiliului Județean Brăila, Ionuț Ciprian Dobre.
Seara a doua, sâmbătă 13 decembrie, ce s-a desfășurat în ospitaliera sală a Teatrului „Maria Filotti”, avându-i ca prezentatori pe Cristian Marica și Iuliana Marciuc, a cuprins în principal evoluțiile competitorilor preselectați de juriul alcătuit din Ionel Tudor - președinte, Michael Crețu, Vlad Popescu, Cornel Cristei și subsemnatul. De subliniat faptul că sarcina selecției premiaților nu a fost deloc facilă, ținuta prezentării în concurs a tuturor aspiranților la distincții fiind apreciabil de înaltă! Concursului i-a succedat un admirabil program oferit în festival de grupul înzestratului ghitarist Liviu Negru, alăturându-i, pe lângă protagonist, pe Johnny Bica - claviaturi, Adrian Flautistu - contrabas, Laurențiu Zmău - baterie, Cătălin Milea - saxofon tenor, Robert Patai - vocal, dăruiți tălmăcitori ai creațiilor ghitaristului numite „Bring the Good News”, „Sunlight in the Water”, „State of Mind”, „Unguilty Pleasure”, „Car Trips” (piese incluse în recent lansatul album discografic „Bring the Good News”) și temele „Through the Fire” (David Foster), „Ordinary People” (John Legend). Aceiași lăudabili, valoroși instrumentiști – dar cu Albert Tajti la pian – s-au constituit ca profesionali și harnici acompaniatori ai soliștilor din concurs.
Și a urmat seara - epilog destinată decernării recompenselor meritate de cei mai buni dintre cei buni: astfel Trofeul Johnny Răducanu (realizat de artistul plastic Mihai Hlihor) / premiul în valoare de 4.000 euro a revenit originalului pianist și compozitor italian Marcello Conti; Premiul pentru cea mai bună compoziție – „Hurry Up” – (1.500 euro) a fost adjudecat de virtuozul vibrafonist român Răzvan Florescu; Premiul ursit celui mai bun solist instrumentist (1.500 euro) a fost atribuit saxofonistului italian Andrea Paternostro; cel mai bun solist vocal (1.500 euro) a fost considerat Mihai Petru Sebastian din România; Danny Piers Trio din Marea Britanie & Irlanda (3.000 euro) a primit Premiul pentru cea mai bună formație; în vârstă de numai 17 ani, saxofonistul român Ștefan Tiberius Coman a dobândit Premiul pentru cel mai promițător tânăr interpret (1.500 euro); iar Premiul special al juriului (300 euro) a fost direcționat către Duo-ul „Secret Conversation” din România.
După Gala Laureaților, publicul a aplaudat cu generozitate, în ultimele evoluții pe podium ale Festivalului, două recitaluri deopotrivă interesante, deosebite, de certă creativitate: pe fundalul scenei animat de filmul - monodramă „Johnny - Mr. Jazz of Romania”, Michael Crețu, nepot al lui Johnny Răducanu a depănat sunete sensibile pe strunele contrabasului, în parteneriat cu Mihai Bisericanu - voce și pian, care s-a vădit și un cursiv povestitor; la rându-i, remarcabilul saxofonist și creator de întruchipări sonore insolite Cătălin Milea cu al său grup „Tetrismatic featering Maria Arsene” (liderul la saxofon tenor și EWI [Electronic Wind Instrument], Liviu Negru - ghitară, Adrian Flautistu - contrabas și ghitară bas, Laurențiu Zmău - baterie, Maria Arsene - vocal) a adus cu sine un suflu aparte și o imagistică plină de fantezie în edificarea sonoră a compozițiilor intitulate „Sal Negra”, „Holy Shift”, „Winloss”, „Game Over”, „Do the Trick”, „Jizznickery”.
Notabil faptul că sărbătoarea muzicală de la Brăila s-a transmis și în direct la TV Etno.
Festivalul Internațional „JOHNNY RĂDUCANU” acumulând o duzină de ediții, s-a impus indubitabil, prin calitatea impecabilă a punerii în pagină organizatorică, precum și prin valoarea etalată de competitori, ca manifestare de top în jazzul live din România. Felicitări realizatorilor!
Florian Lungu
Foto: CJCPCT