Se încheie anul şi se cuvin spuse câteva cuvinte despre al V-lea album al Pragului de sus. Mişcându-se cu eficienţă în zona folk, pop sau rock – şi asta datorită strategiilor liderului Călin Bârcean, un entertainer de vocaţie – , trupa are un drum al ei, distinct, parcă etalându-şi virtuţile mai bine în context live, unde excelează prin crearea unei atmosfere energetice muzicale favorabile antrenului. Înregistrările de studio (realizate la Adrian Uriţescu, Lowbass5 Studio, Deva, apoi masterizate la Mike Kalajian, Rogue Planet Mastering, New York) au, însă, calităţi ce merită scoase în evidenţă. Deşi compoziţiile (majoritatea semnate de liderul trupei) sunt în zona fredonabilului, dansabilului şi agreabilului (pop, carevasăzică), albumul are un aer unitar, conceptual, ce provine atât din echilibrul stilistic al aranjamentelor muzicale, cât şi din MESAJ. Piesele Pragului de sus sunt scrise de doi într-unul:omul revoltat şi omul îndrăgostit, amândouă faţetele creând un univers poetic-muzical unde pulsează sentimentul gravităţii, al nerăbdării, al nostalgiei, dar şi al bucuriei de a trăi.
Fermitatea şi verticalitatea mesajului vin, credem, din buna tradiţie a folkului românesc, de care Călin Bârcean – şi prin proiectele sale acustice – e legat strâns. Aşa că nu e de mirare că versurile cântecelor (semnate de lider, excepţia fiind a VI-a piesă de pe CD, al cărei autor e Nichita Stănescu) stau cu demnitate tipărite în broşura însoţitoare a CD-ului. Semnificaţiile grav-dramatice ale unei părţi considerabile din versuri, precum şi energia rock (deloc soft!) a chitaristului Florin Demea fac muzica Pragului de sus agreabilă, dar nu facilă; fredonabilă, dar nu siropoasă; dansabilă, dar şi „ascultabilă”.
În zona omului revoltat se aşază piesa care dă titlul albumului, Nu mai am răbdare, dar şi piesele Nu te lăsa cumpărat (cu un excelent solo de chitară) sau Ţara de iubeşte. Aceasta din urmă, o baladă a exasperării, o radiografie dureroasă a stării de fapt de la noi, unde „comuniştii nu au formă/comuniştii se transformă”. E locul unde „poţi să minţi cât vrei/poţi să furi prosteşte/poţi să spui orice/ţara te iubeşte!”. Piesa e interesantă şi prin partitura de saxofon a lui Edison Cora, ce creează un contrapunct semantic-muzical, ca o antiteză între Est şi Vest...
Te voi chema e piesa pop cu care Pragu’ de sus s-a prezentat în 2018 la selecţia naţională Eurovision (la chitară, maestrul Horea Crişovan, pe care îl vom reîntâlni şi în piesa Ziua în care, ambele cântece pomenite emanând o luminozitate discretă a sentimentului erotic). Alte piese, scrise tot de omul îndrăgostit, sunt baladele nostalgice Poate nu mai ştii sau a X-a piesă, din finalul albumului, Între da şi nu (remarcabil aici e basul invitatului Victor Miclăuş). Prin caracter muzical, mai degrabă, tot aici s-ar încadra Final de săptămână, o piesă mai potrivită totuşi mediului live.
Balada motanului- un rock cu refren reggae – e o notă de amuzament, pe la mijlocul albumului, scrisă de...omul jucăuş. În schimb, o piesă valoroasă, cu mesaj puternic, e Să pictăm tot burgul (compusă de Călin Bârcean, Fabian Anton şi Andrei Rosetti). Cu tentă suprarealistă emibrumariană („seara bea din degetar/bulion cu fin mărar/şi striveşte între deşte/sfere reci din ochi de peşte”) este piesa care ar trebui să încheie, de fapt, albumul. De ce? Pentru că aici se întâlneşte omul revoltat cu omul îndrăgostit, în efigia Demiurgului jucăuş.
Pragu’ de sus e alcătuită, în prezent, din Călin Bârcean –vocal, chitară, claviaturi; Florin Demea – chitară; Costel Răsuceanu – chitară bas; Cosmin Herac – tobe şi Andrei Crişan - claviaturi.
Modul în care formaţia îmbină cantabilul/dansabilul cu proiecţia amară a societăţii distors-ionate în care trăim, nostalgia cu încrederea, „clipa” cu „istoria” – conferă acesteia o pecete singulară în ansamblul tendinţelor pop-rock de la noi. Pragu’ de sus e o trupă care creează euforii, dar în armonicele tonale şi verbale există revoltă, îngândurare, exasperare. Ceea ce e semnul unui act artistic trans-soft, autentic.
GABRIEL PETRIC
27 decembrie 2018