Începem astăzi, 3 noiembrie 2025, un serial de articole despre celebrul grup braşovean GRUP 74. Înfiinţat, după cum bănuiţi, în anul 1974, de către Alexandru Sandu Albiter (chitară, voce, compoziţie), alături de nume mai mult sau mai puţin cunoscute: Nicu Stănescu (chitară, voce), Paul Panait (chitară bas), Daniil Proca (saxofon, voce), Mircea Vanca (flaut), Dan Gheorghe (baterie), Romeo Rădoi (baterie), Dan Brucher (clape). Au debutat la Casa de Cultură a Studenților din Brașov şi au concertat cu real succes în toată ţara, la cele mai importante festivaluri pop rock. Prima piesă care a intrat în atentia publicului, a criticilor şi a casei de discuri Electrecord, a fost Veniți cu noi (muzica: Sandu Albiter, versurile: Daniil Proca). Ea va imprimată pe compilația Formații de muzică pop 3 (sub numele uşor schimbat, Veniţi să cântăm, 1979). Tot în acest an, apar hiturile Toamna, Variațiuni 541, Orologiu şi Oameni buni care vor intra în clasamentele anului. (va urma)

GRUP 74 a trecut testului timpului şi se află în prezent în pregătirea unui grandios proiect pentru anul 2026. Dar până la destăinuirea acestuia, vă invit să aflăm detalii despre protagoniştii acestui grup, primul articol este despre chitaristul Leonard Ion.

Leonard Ioan 2Leo este un chitarist de mare clasă, insuficient mediatizat, puţin cunoscut în România, cu un talent deosebit şi fără falsă modestie, un chitarist care poate fi pus pe același palier cu nume de mare clasă care activează la noi, precum Adrian Ordean, Florin Ștefan (Semnal M), Paul Ciuci sau Horia Crișovan. În GRUP 74, de-a lungul timpului, Leo Ion și-a pus amprenta originalității sale, are un stil de interpretare propiu, pe care îl poți recunoaște din primele note executate pe chitară, el a participat activ la creația trupei. Dar să îl lăsăm pe el să ne spună povestea:

„M-am născut la Brăila, pe 22 iunie 1964. Primele noţiuni de chitară le-am primit pe când eram în şcoala generală, de la unchiul meu Georgică Stan care cocheta cu acest instrument din pură pasiune pentru muzică. Timpul a trecut, iar prin perioada liceului am fost atras de fenomenul folk care începea să ia amploare în oraşul de la Dunăre, graţie a doi artişti ai genului: domnul profesor Sipos şi cel ce avea să devină superstar folk, supertalentatul Nicu ALIFANTIS.

Abia în anul întâi de facultate, prin amabilitatea, dăruirea şi răbdarea domnului profesor de muzică Valentin Munteanu, am început să ating primele noţiuni de teorie muzicală. De asemenea, tot din anul întâi am devenit membru al trupei Axiome din cadrul Casei de Cultură a Studenţilor. Cu această trupă am avut o activitate continuă de-a lungului primilor trei ani de facultate. Am participat la nenumărate concursuri în cadrul Festivalului de Artă şi creaşie studenţească FACS şi chiar am câştigat pe la mijlocul anilor ‘80 premiul 1 la etapa pe ţară. Spre sfârşitul facultăţii am fost cooptat de una din cele mai vechi şi prestigioase trupe din Braşov, Grup 74. La finalul anilor ‘80 s-a realizat primul vinil al grupului, în formula: Sandu Albiter chitară şi voce, Adi Văluşescu clape şi voce, Pavel Stelian chitară bas şi voce, Puiu Deliorean tobe şi voce, şi subsemnatul chitară şi voce. Discul s-a realizat la Electrecord sub atenta îndrumare şi supraveghere a maestrului de sunet Theodor Negrescu. Au urmat o serie lungă de concerte de promovare a albumului. La început anilor ‘90, Grup 74 s-a destrămat temporar. În anul 1995 am participat pentru prima oară la un festival de jazz blues la Braşov, alături de muzicieni de calibru: Marius Ponciu - keyboards, Kiba Dachi - chitară bas, Goerge Tohat - tobe. Pe lângă câteva standarde cunoscute, am prezentat şi două dintre primele mele încercări compoziţionale cu tentă de jazz fusion. Începând cu 1997 am plecat cu contracte pe vapoare de croazieră, împreună cu trupa mea de atunci, Domino Band. Anii petrecuţi pe oceanele şi mările lumii au fost un prilej extraordinar pentru mine de-a studia chitară şi teorie muzicală. Nu rareori am fost pus în situaţii care cereau un nivel ridicat de partituri, impovizaţie avansată etc.Toate acestea, cât şi dragostea mea pentru instrument, m-au determinat să iau în serios pregătirea mea ca muzician profesionist. Pasiunea pentru jazz fusion şi blues jazz este şi va rămâne la fel de vie ca în ziua pe care l-am ascultat pe genialul Mike Stern (asta se întâmpla în anul 1997). Au urmat mulţi, foarte mulţi alţi mari artişti de gen, a căror concerte şi albume m-au fascinat şi mă fascinează neîncetat. După ce am terminat călătoriile cu vapoarele de croazieră (2007) şi am revenit acasă, m-am îndreptat spre capitală unde am avut nenumărate colaborări şi proiecţii cu diferiţi artişti, mai mult sau mai puţin consacraţi, pe o perioadă de aproximativ trei ani, între 2007 şi 2011. Într-un final, Bucureştiul s-a dovedit a fi un mediu nu tocmai pe placul meu, şi am revenit în Braşov, oraşul studenţiei mele. Aici, de-a lungul anilor, până în perioada actuală, mi-am diversificat activităţile muzicale, fiind solicitat în contexte foarte variate, începând cu trupe de cover şi continuând cu proiecte de jazz, colaborări cu Filarmonica din Braşov (în cadrul căreia a fiinţat, pentru o scurtă perioadă de timp, un proiect foarte drag mie, Big Bandul Apollonia) şi multe altele.

Leonard Ioan 3La iniţiativa lui Sandu Albiter, în 2014 şi 2024, am reuşit să punem pe picioare două concerte aniversare Grup 74, care au fost imortalizate audio, în două discuri pe vinil, dar şi video, pe stick, personalitzate. Această realizare s-a datorat în cea mai mare măsură lui Sandu Albiter (fondator şi leader al Grup 74), dar şi lui Adi Văluşescu - keyboards.

În prezent activez în două trupe de coveruri, colaborez în continuare cu diferite formule ale Filarmonicii din Braşov şi, urmează să definitivez un proiect de jazz-blues, împreună cu câţiva muzicieni profesionişti braşoveni.” (Leo Ion)

„La începutul anului 2014, în luna februarie, ne-am întâlnit un grup de foști membri GRUP74 la o cafenea din Piața Sfatului Brașov, membri considerați de mine ca fiind cei cu o contribuție majoră la istoria formației. Am schițat atunci planul organizării unui concert aniversar care să marcheze cei 40 de ani trecuți de la înființarea formației și contribuția ei majoră la rockul brașovean. Mi-am asumat rolul principal în organizare, eu având și tehnica necesară unui astfel de eveniment. Trebuia să am doar acordul și participarea la concert a foștilor membri ai formației... Nucleul de bază al trupei a fost format din şapte foști membri: Mircea Crișan-solist vocal și compozitor al multor cântece din repertoriul GRUP 74, Adi Vălușescu-clape și voce, Nae Matei-clape, George Irimescu-tobe, Gabi Isac “Baștanu”-bas, Leo Ion-chitară și eu bineînțeles! Coordonatorii concertului au fost Marius Lupu și Manea Mihai cROCo (el a asigurat și partea de foto a concertului), iar prezentarea momentelor importante pe scenă a fost făcută de frumoasa doamnă Irina Haideț din partea televiziunii TVH, televiziune care a și filmat evenimentul, iar imaginile filmate de TVH au fost folosite apoi la editarea de către Electrecord a DVD-ului concertului aniversar.” (Sandu Albiter, extras din cartea Rebel şi liber, colecţia Vibraţii singulare, 2021)

Radu Lupaşcu

3 noiembrie 2025

Foto: arhiva foto Leonard Ion, Alexandru Albiter

Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Unknown
Unknown
Accept
Nu accept
Save