Cititorii de literatură își amintesc, poate, de romancierul Paul Anghel, socotit – în lumea bună a culturii române – drept reprezentant vârtos al autohtonismului. El a reușit să finalizeze cartea carierei sale, poetic intitulată Zăpezile de-acum un veac, în 12 volume, un fel de Război și pace valah, atât prin subiect, cât și prin stil.

Isprava fiind rară în cultura noas­tră, plină de proiecte neterminate aidoma celor sub care ne îngroapă diversele partide cu prilejul alegerilor, a fost lăudată de însuși C. Noica, simbolul româneștii „re­zistențe prin cultură“, spre dezolarea alumnilor săi, cucernici adepți ai filosofiei universal împrăștiate (chit că opurile dumnealor sunt vajnic împământenite, refuzând replantarea în graiuri străine).

La nici un deceniu după edi­tarea ultimului volum, romanul anghelos (ci nu angelic!) devenise obiect de arhivă beletristică, o curiozitate a istoriei literare, pro­babil cercetat de vreun student ca temă de licență ori de… felcerat (că doctoratul presupune un subiect mai dificil). Trebuie blamat auto­rul că interesul publicului s-a deplasat către alte subiecte? E de prețuit mai puțin munca lui de șantier (documentarea, scrisul, lupta cu cenzura ideologică), fiind­că eșecul estetic era palpabil încă de la apariție? Sunt de apreciat „validatorii autorizați de valoare“ (sic!) că au organizat boicotul eficient al operei, pe motiv că pro­zatorul „nu e de partea noastră, cea bună“? Iată întrebări pentru ama­torii de scenarii conspirațio­nale la modă…

M-am trezit prins și eu în vâr­tejul unuia, întrebându-mă de ce o solidă trupă rock românească, Scarlet Aura, nu are vizibilitate nici cât o înjghebare de fâțâială difu­zată în exces la radio + televiziunea publice, pompând iluzia că va ieși un hit bănos. Nu afirm că Scarlet Aura atinge valoric vârful necu­cerit al genului heavy-metal. Dar sigur trece mult de mediocritatea altor atâtea încercări nevoiașe de ascensiune. E adevărat, nu cântă în limba română. Dar câte trupe străi­ne cântă românește? S-a văzut (trecutul concertistic al grupului stă mărturie) că Scarlet Aura poate străluci pe aceleași scene cu nume consacrate ale rockului.

Miza cântărilor în engleză tocmai asta e: publicul de pre­tutindeni, bașca evidența că azi, ca membru al UE, tot românul mun­cește unde e plătit mai bine. Și dacă orice analfabet funcțional poate culege sparanghel în Occi­dent, de ce să nu poată niște absolvenți de studii superioare să-și valorifice talentul artistic acolo unde acesta e apreciat?

Pentru că realitatea băștinașă pare cusută în brăcinarul ciufut al pizmei mio­ritice: dacă unul poate, face și prăsește, vecinii și Statul îi dau la cap cu bâta, birocrația și legea impozitului neoficial, renu­mita șpagă! Sau, ca-n showbiz, nu i se difuzează muzica la posturile publice, fără parandărăt! Căci a trecut vremea când Stratonelu și Magdin promovau gratis atâtea găști su­părate, iar festivalurile rock abundau ca întrunirile uteciste de-altă generație!

Ce uită arendașii propășirii oficiale, abonați la buget, e că mediul online oferă multiple posibilități de răspândire, încât e posibil să-ți vezi piesele adulate oriunde pe planetă, plus recoltarea de numerar în cont fără să zâmbești frumos casierului de instituție surdo-mută…

Habar n-am care-i situația la Scarlet Aura. Nu le-am văzut nici un concert, n-am stat la bere cu vreun component. Și nici n-am fantezii erotice cu solista blondă (am destule coșmaruri cu o bru­netă)! Genul heavy-metal nu e preferatul meu, dar m-a lovit muzica bine făcută, bine înregistrată și excelent imprimată pe vinil. Și pentru că astea sunt produsele co­naționalilor noștri, fie-mi per­misă o senzație de cald la sensi­bilitate, palpând ideea că „se poate“! Vrem o țară ca afară? Uite aici un exem­plu: discul Genesis of Time (2021, Silver City Records), care încheie maiestuos o trilogie. Nu știu dacă se va asculta peste 25 de ani. Acum sună și arată perfect.

Dumitru Ungureanu

(articol preluat cu acordul autorului din suplimentuldecultura.ro / rubrica Rockin’ by myself /4 octombrie 2021)

Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Unknown
Unknown
Accept
Nu accept
Save