Sfaturi muzicale
- Detalii
- Categorie: Sfaturi muzicale
Exact așa. Relația mea cu TIDAL este o relație de tip love/hate. A fost serviciul de streaming la care am fost abonat probabil pentru cea mai lungă perioadă de timp. Doar că nu a fost (și nu este) o chestie tocmai continuă. Am început cu TIDAL încă de la ”a doua” lansare, m-a atras faptul că erau primii care promiteau calitate audio de CD. Dar mai întâi să explic ce e cu această ”a doua” lansare.
Păi TIDAL a venit pe lume în anul 2014, în nordul Europei, fiind un produs al unei companii cu capital norvegiano-suedez, denumită Aspiro. Accesul a fost limitat la lansare, în doar câteva țări europene. Un an mai târziu, serviciul a fost achiziționat de o companie aparținând rapper-ului american Jay-Z. S-a făcut mare tam-tam în acele zile, pentru că noul proprietar a cooptat în administrarea serviciului multe nume sonore ale muzicii, cu intenția declarată de a face un serviciu de muzică condus de artiști, pentru artiști. Asta avea să însemne în primul rând o corectitudine sporită vizavi de plățile pe care aveau să le primească aceștia din urmă pentru creațiile lor. Odată cu infuzia de capital, această ”a doua” lansare a însemnat în primul rând creșterea disponibilității pe piețele mondiale. Declarată fiind un serviciu de streaming audio, TIDAL a continuat cu îmbunătățirea parametrilor tehnici ai sunetului livrat.
- Detalii
- Categorie: Sfaturi muzicale
Oare dacă te cheamă Platon, ai asigurată celebritatea? Important e să impui un nume, nu să-l iei de-a gata, consacrat. Dar ce greu e să impui un nume! Dacă ți se dă prin naștere un nume faimos, ca Platon sau Socrate, bătălia cu viața e pe jumătate rezolvată. Însă și reciproca e valabilă. A te naște cu un nume consacrat, e grea povară. Dar iată că Obie Platon (n. Iași, 1987), un tânăr artist plastic, se bate cu tradiția. El este un talent solid, putenic, în contrast cu aspectul lui delicat și jovial (ca jocul dintre Obie și Oblio). Talentul său puternic nu are nevoie de proptele. Sigur, cu numele de Platon e mai ușor să defilezi în peisaj. Cel puțin pentru mine, când aud de Platon, mă închin în fața celui mai mare filosof al antichității și chiar al tuturor timpurilor (ceilalți filosofi ai lumii mi se par note de subsol la Opera lui Platon). Și mă întreb, văzând actuala expoziție a lui Obie, Metus Machina, de la Galeria Kulterra, oare ce ar zice Platon, filosoful antichității, despre ea? Sigur, n-ar înțelege ce sunt mașinăriile care invadează imagnile și sufocă omul, dar s-ar opri la Solaria, un fel de dinozaur care pare rupt din alegoria peșterii lui Platon, un fel de Godzila, ieșită dintr-un gigantic sloi de gheață, care amintește de era glaciară, și se întreabă unde a văzut Obie un asemenea monstru? Poate în vis. Sau a fost influențat de filmele americane, zicem noi, fiindcă există în expoziție și un persoanj dintr-un celebru film Home Alone, al cărui cap este prins într-o capsulă. Dar de ce este atât de înfricoșat? Peste tot, imagini ale unor ființe în stare de spaimă, de alarmă. Relația omului cu tehnologia te înfioară. O lăcustă gigantică se luptă să scape din lanțurile care o încătușează. Și ce e spațiul și timpul, cum se dilată și contractă, cum distrug ființa!
- Detalii
- Categorie: Sfaturi muzicale
Pot fi emoțiile fluide? Da, ne spune pictorița Teona Toderel (născută la Alba Iulia în 1992), cu studii la Tg. Mureș, Cluj-Napoca și Izmir, care expune la Galeria Kulterra o serie de tablouri „fluide” în expoziția numită chiar Fluid Emotions. Fluid este un cuvânt pretențios, el trebuie luat în acest caz ca o metaforă fiindcă în realitate nimic nu e fluid din ce vedem. Adică nu vedem nici un fel de apă, tablourile nu sunt fluide, adică nu curg pe dușumea sau pe pereți, iar ce vedem în ele este departe de a fi fluid. Spunem despre o femeie că este fluidă, adică alunecoasă, subtilă, perfidă, ca un șarpe, misterioasă, dar în tabloul Selfie in a lanscape, Teona ne arată o femeie sexy, ca la Hollywood, de loc fluidă, foarte carnală, iar peste corpul ei șerpuiesc două benzi care sugerază șiroaie de ploaie pe un gem. De altfel, toate expoziția este ca o privire pe fereastră atunci când plouă. Și dacă ploaia bate în fereastră, apar aceste șiroaie, care uneori par rupte din peisaj, ca niște săbii scoase din teacă, așa, ca în tabloul SunFlow-er, dedicat Florii Soarelui. Vedem un lan de floare a soarelui radioasă, de un galben înroșit, plină de frumusețe, căreia i se vede doar căciula, peste care plouă. Orizontul este o bandă verde, ca o pădure vara, iar cerul este de un verde primăvăratic. Toate anotimpurile parcă își dau mâna în acest tablou, iar totul curge („flow”), însăși floarea, care pulsează roșeața ei pe acele săbii fluide, ce străbat fondul verde, rafinat, ca înverzirea primăvara, o imagine a vieții, care mi-a adus aminte, prin contrast, de sculptura Floarea Soarelui carbonizată a Valeriei Glibiciuc, expusă la expoziția precedentă de la Kulterra.