Expert remarcabil și creator de instrumente rare și de mare valoare, György Nemes se distinge prin atitudinea sa artistică, tehnica de construcție, pasiunea sa profundă, particularitățile creațiilor sale și relația specială cu muzica. Dacă cercetăm lumea lutierilor maghiari din Transilvania în anii ’80–’90, întâlnim trei nume importante. Lucrările lor poartă amprente distincte în forma instrumentelor, textura sonoră, design, tehnica de prelucrare, tipologie, alegerea componentelor, materialelor și caracterului.
În primul rând trebuie menționat, fără îndoială, regretatul György Nemes, chitarist și lutier activ odinioară la Sfântu Gheorghe. Apoi îl amintim pe László Pakó, astăzi pensionar, fost profesor de muzică din Târgu Secuiesc, cunoscut și ca muzician activ. De asemenea, merită menționați János Márkus-Barbarossa – poet, muzician, restaurator de instrumente și constructor de chitare, discipolul maestrului sas din Brașov, Friedrich Kleverkaus și al lui Buta Jóska din Sfântu Gheorghe. Markus s-a născut la Silagiu, a studiat artele plastice, dar a devenit muzician, compozitor și autor de texte, fiind ulterior expert principal în instrumente la Dorotheum. Între 1975 și 1984 a fost membru al trupei Teatrului din Sfântu Gheorghe, perioadă în care s-a format ca lutier și ulterior ca restaurator. Deși nu construiește în mod special chitare, ci mai ales lăute, teorbe și vihuele – instrumente de tranziție între lăută și chitară – György Lőrinczi, de profesie geolog, este cunoscut pentru realizarea primei chitare romantice în Târgu Mureș. Aceasta este mai mică decât chitarele clasice moderne și a fost extrem de populară în secolul al XIX-lea. Modelul original francez, după care a fost construită, a devenit răspândit în anii 1830. Sunetul, construcția și sistemul de baraj sunt diferite, ceea ce influențează și proporțiile sonore. Pe chitara clasică, muzica epocii poate suna mai „plat”, în timp ce pe chitara romantică mai mică, lucrările secolului al XIX-lea capătă o expresivitate mai bogată și mai puternică.
György Nemes a fost o personalitate importantă a mediului muzical și instrumental maghiar, cunoscut în primul rând ca chitarist jazz și restaurator de instrumente. Pentru mulți, numele său este legat de trupa Táltos, unde a contribuit activ la definirea sonorității formației. Stilul său de interpretare se caracteriza prin respect profund față de instrument și sensibilitate pentru detalii muzicale. Experiența acumulată în cadrul trupei i-a permis să aprofundeze și înțelegerea construcției și funcționării instrumentelor.
Ca restaurator, activitatea sa s-a concentrat pe repararea, întreținerea și readucerea instrumentelor cu coarde la starea lor originală. Această muncă necesită nu doar cunoștințe tehnice și îndemânare, ci și sensibilitate muzicală, scopul fiind păstrarea caracterului sonor al instrumentelor. Această expertiză este esențială mai ales în cazul instrumentelor vechi sau valoroase.
Cariera lui György Nemes ilustrează conexiunea dintre arta interpretativă și cea a construcției/restaurării instrumentelor. Activitatea sa aparține acelei categorii de specialiști care, deși nu se află în prim-plan, contribuie esențial la păstrarea calității muzicii. Este important de subliniat că, construirea instrumentelor și restaurarea lor sunt două domenii distincte. În această cercetare accentul cade pe construcția și proiectarea chitarelor, nu pe restaurare, motiv pentru care ne concentrăm exclusiv asupra lutierilor de chitare.
Născut la 26 mai 1949, György Nemes a fost un chitarist și lutier maghiar din Transilvania, activ în anii ’90 ca membru al Session Jazz Band din Sfântu Gheorghe, construind în paralel chitare clasice. A ocupat un loc aparte în viața muzicală a Ținutului Secuiesc, fiind legat de Sfântu Gheorghe și ulterior de Cófalva. Deși există puține documente despre activitatea sa, prin amintiri, anecdote și relatări orale s-a putut contura o imagine autentică a acestui maestru. În anii ’90 a fost angajat ca muzician la teatrul din Sfântu Gheorghe, unde orchestra acompania spectacolele. Într-o reflecție consemnată la Festivalul de Muzică Veche din Miercurea Ciuc (2015), întrebat de ce s-a apucat de construcția instrumentelor, a răspuns simplu: „Pentru că nu existau. Și era nevoie.” Pe lângă activitatea oficială, a lucrat cu pasiune în atelierul său încă din anii ’70, construind chitare clasice și electrice și restaurând instrumente vechi. Era cunoscut drept „doctorul chitarelor”. Tatăl său, Zoltán Nemes (1922–2002), a fost jurnalist și scriitor.
Gyuri Nemes si Malic Vasile (trupa Partizan)
György Nemes, cunoscut ca „Gyuribácsi”, a fost chitarist în formațiile Tinódi și ulterior Táltos (1984), unde a cântat și la tamburiță și ukulele. A participat la festivaluri importante, precum Kaláka din Diósgyőr. Contemporanii îl descriu ca pe un chitarist fenomenal, prea modest pentru a-și revendica locul pe scenele mari. A colaborat și la coloane sonore pentru filme regizate de József Demian, interpretând părțile de chitară pe instrumente proprii. De asemenea, a participat la înregistrări realizate în studioul Electrecord.
În paralel, a fost activ în proiecte jazz-rock precum Marathon Experience și ulterior în Session Jazz Band, fondată în 1993. Repertoriul trupei includea standarde jazz, iar formația a susținut numeroase concerte live. În 2009, muzicienii au sărbătorit împlinirea a 60 de ani ai lui Nemes printr-un concert special.
Chitarele sale erau instrumente de autor, realizate manual în serii mici. Fiecare instrument era numerotat (opus), după modelul lutierilor clasici. Printre cele cunoscute se numără Op.18 (anii ’80), Op.63 (2003) și chitara cu 10 corzi nr. 100, destinată muzicii baroce.
Instrumentele sale, adesea realizate la comandă, aveau caracteristici specifice: formă clasică de inspirație spaniolă, placă de rezonanță din molid, spate și eclise din palisandru sau arțar, rozetă realizată manual și etichetă interioară cu număr opus. Ultimul său instrument ar putea fi Op.106, proiectat în 2021. Moștenirea lui György Nemes rămâne una discretă, dar profund valoroasă, atât pentru muzicieni, cât și pentru patrimoniul cultural al construcției de instrumente din Transilvania.
Instrumentele, inovațiile și moștenirea lutierului György Nemes
Maestrul, care a trăit 75 de ani, a realizat chitare de concert excepționale, construite în principal pentru export, pe bază de comandă, însă câteva piese remarcabile se regăsesc și astăzi în țară. Conform amintirilor despre el, nu a produs niciodată instrumente în serie industrială, ci a lucrat manual, folosind propriile șabloane, în serii mici. Majoritatea chitarelor sale au fost realizate la comandă și au fost numerotate. Pe baza planurilor găsite în atelierul său și a notițelor de pe componente, se presupune că ultimul instrument ar putea fi chitara Op. 106, proiectată în 2021.
Caracteristicile chitarelor sale clasice, deduse din mărturiile proprietarilor, din șabloanele și schițele descoperite în atelier, precum și de la muzicienii care au cântat pe instrumentele sale, includ: forma clasică cu influență spaniolă, placa de rezonanță din lemn (cel mai adesea molid), spatele și eclisele din palisandru sau arțar (posibil provenite și din resursele fostei fabrici de mobilă din Tofalău, judeţul Covasna), rozeta realizată manual în jurul orificiului de rezonanță, cu modele proprii, precum și numărul Opus inscripționat pe eticheta din interiorul chitarei.
Lista muzicienilor și proprietarilor de chitare Nemes, care au folosit frecvent aceste instrumente în proiectele lor, este una impresionantă: Adalbert „Jimmy” Cserkész, chitarist în trupele Slang și Urma; Péter Huzella, membru al formației Kaláka; Teddy Tinka, liderul trupei White Betty; Tibor Jarosiewitz, textier și compozitor al formației Bumeráng (înființată în 1982); István Szekeres, chitarist al trupei de rock Background din Covasna; Imre Lőrinc, chitarist în Paralel Lives; Huba Kertész, chitarist de jazz; Sándor Dombi, membru fondator al trupei Fullscreen din Miercurea Ciuc; Tivadar Nagy, chitarist al trupei Role; Elemér Demeter, basistul trupei Bumeráng; Rudolf Kulcsár, basistul formației KentauRock din Târgu Secuiesc; și Valentin Farcaș, unul dintre cei mai valoroși și enigmatici chitariști români, membru fondator și compozitor al formațiilor Experimental Q și Experimental Q2 din anii ’70.
György Nemes a participat și la evenimente/sesiuni profesionale dedicate chitarei clasice, fiind invitat la festivaluri internaționale, workshopuri și prezentări. În atelierul său îi primea cu plăcere și pe vizitatori interesați. Instrumentele sale, realizate adesea la comandă, erau apreciate și bine cotate. Deși majoritatea clienților interpretau muzică clasică, numeroși muzicieni de jazz și blues au fost atrași de aceste instrumente, fiindcă sunetul, caracterul și confortul chitarelor au inspirat mulți artiști.
La începutul anilor ’90 a construit și mai multe chitare electrice de tip Les Paul, cu corp realizat dintr-o singură bucată de mahon, sculptată manual. Instrumentele aveau gât din combinație de arțar și abanos, prăguș din os, dozele fabricate de el ulterior au fost schimbate cu hardware Grover și doze americane Shadow, reflectând exigența și profesionalismul maestrului. În atelierul său, folosind unelte proprii, a realizat instrumente numerotate, marcate cu un monogram/logo simplu pe capul chitarei. A experimentat și cu sisteme proprii de prindere a corzilor și construcții ale punții *(bridge), dezvoltând concepte originale, diferite de cele cunoscute.
Creativitatea și ingeniozitatea sa au fost apreciate, dar și dezbătute de lutieri și muzicieni din țară și din străinătate. Un proiect important al său din anii ’90 a fost dezvoltarea unui sistem propriu de bridge (punte), diferit de soluțiile clasice fixe, Strat sau Tune-o-matic. Designul său amintește parțial de sistemul Steinberger TransTrem, dar rămâne unic prin construcție. Caracteristicile principale includ o placă de bază solidă din aluminiu, șase saddle-uri mobile independente, posibilitate de slăbire individuală a corzilor și un mecanism comun care le mișcă simultan. Prin slăbirea unui șurub lateral, întregul sistem poate fi ajustat. Un exemplu este chitara construită pentru Imre Lőrinc, inspirată de modelul Gibson Les Paul: corpul din arțar și mahon, finisaj transparent de culoare „vișină putredă”, gât din arțar cu tastieră din abanos și 22 de taste. Echipată cu componente Gibson originale, chitara cântărea aproximativ 4 kg. Un alt instrument, aflat în posesia lui István Szekeres, prezintă același sistem de bridge inovator. Deși forma amintește de Gibson Les Paul Standard, mecanismul funcționează perfect: permite transpunerea întregii acordări fără a modifica raporturile intervalice dintre corzi. Astfel, acordurile rămân stabile și curate. Șuruburile sistemului permit reglaje fine și rapide ale acordajului, dar sensibilitatea ridicată poate deveni și un dezavantaj, necesitând atenție sporită. Unghiul redus de frângere al corzilor scade tensiunea și facilitează bending-ul, fără a afecta sustain-ul sau stabilitatea acordajului, făcând instrumentul ideal pentru stiluri jazz-blues. Practici similare au fost adoptate și de chitariști celebri precum Billy Gibbons și Joe Bonamassa. György Nemes, fiind el însuși muzician activ în stiluri precum clasic, jazz și dixieland, a proiectat instrumente adaptate acestor genuri. A realizat și propriile doze, ulterior înlocuite în unele cazuri cu EMG sau Epiphone humbuckere, ceea ce a îmbogățit spectrul sonor și a făcut instrumentele potrivite și pentru rock.
În domeniul chitarelor bas, a conceput cu același sistem propriu de bridge, precum cel realizat pentru Elemér Demeter, basistul trupei Bumeráng: un bas simplu, elegant, ușor, de culoare „vișină putredă”, cu un singur pickup și un potențiometru de volum. Fiabil și confortabil, acest instrument a devenit extrem de popular printre muzicienii din judeţul Covasna.
Moștenirea lui György Nemes constă nu doar în instrumentele create, ci și în spiritul său inovator, care continuă să inspire generațiile de muzicieni și lutieri.
Vetró B. Sebestyén András
9 aprilie 2026