RADIRO JAZZ 2018 – românii şi croaţii

Ediţia a IV-a a celui mai amplu festival muzical de la finele anului 2018 în Capitală (21-24 noiembrie), intitulat RadiRo (denominaţie abreviată a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio) – unicul eveniment de o atare anvergură din Europa şi din lume, produs şi organizat de Societatea Română de Radiodifuziune – a cuprins în premieră, pe lângă opt concerte simfonice (găzduite în Sala Radio) şi o secţiune de jazz constând în patru concerte ale unor big band-uri ce au evoluat pe scena Sălii Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României.

Radiodifuziunii Române – un sincer bravo multiplicat cu 12!

Personal am participat ca prezentator la primul concert oferit de Big band-ul Radio având-o solistă pe Aura Urziceanu, apoi în calitate de spectator-admirator în cel de al doilea concert revenind unor oaspeţi din Croaţia. Invitat fiind, drept MC (sau emcee, master of ceremonies) al Galei de Blues Jazz „Kamo” de la Timişoara ajunsă la ediţia a XXVIII-a (!!!), nu am putut lua parte la concertul al treilea ce a adus pe podium muzicieni din Danemarca (inclusiv notoria percuţionistă de origine daneză Marilyn Mazur) şi la cel de al patrulea concert ce a fost în fapt o repetare a primului, la cererea insistentă a publicului de a o revedea / reauzi pe Aura Urziceanu! Referitor la inoportunele, dar frecventele suprapuneri de date ale unor manifestări artistice similare din localităţi diferite (foarte bine că, ele există, dar...), finalul lunii noiembrie a anului 2018 a marcat un record: căci pe lângă festinurile muzicale de la Bucureşti şi Timişoara au avut loc în aceleaşi zile „Danube Jazz And Blues” de la Galaţi, „Ploieşti Jazz Festival” şi „Top T – Bluzău”, eventualitate de coincidenţă temporală care pe viitor ar trebui evitată, întrucât anul are totuşi 365 de zile... atunci când nu e an bisect!

Prezentele rânduri vor fi aşadar raportate exclusiv la primele două concerte de jazz de sub egida RadiRo. De decenii cetăţeană a Canadei – sau cetăţeană a universului, dacă avem în vedere nenumăratele-i concerte pe toate meridianele –, dar totuşi româncă prin toate fibrele fiinţei sale, Aura Urziceanu nu a mai revenit în arealul natal din anul 2010 (când evoluase la Sala Palatului din Bucureşti ca invitată a redutabilei orchestre americane conduse de Tommy James, orchestră purtând numele ilustrului Duke Ellington), astfel că a apărut legitim interesul aparte suscitat de recentele ei apariţii pe scena Auditorium. Posesoarea vocii de Aur a jazzului autohton a venit pe lume în capitală la 14 decembrie 1946, într-o familie în care muzica era home. Întrucât tatăl artistei, violonistul Nelu Urziceanu a fost ani de-a rândul concert-maestru al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii Române, după cum fratele ei, George Urziceanu care trăieşte şi activează în Germania, s-a impus la rândul său ca un valoros violonist. Încă din copilărie Aura Urziceanu a vădit atracţie şi disponibilităţi aparte pentru arta sunetelor. Pe lângă auz muzical infailibil, simţ ritmic şi o muzicalitate puţin comune, ea a fost înzestrată nativ cu un glas de excepţie, din punctele de vedere ale întinderii vocii – peste patru octave – şi ale purităţii, plasticităţii timbrale, fermităţii intonaţionale. Descoperită de la vârsta de 13 ani de către dirijorul multi-instrumentist Jean Ionescu, ea a debutat din adolescenţă ca solistă de muzică uşoară, apoi ca vocalistă de jazz, cântând la case de cultură şi la „Student Jazz Club”, surprinzând între altele prin interpretarea versiunii de jazz conferită unor teme din „Rapsodia Română” de George Enescu. A întreprins turnee în ţară apoi în fosta Uniune Sovietică (1968), a evoluat în recitaluri cu Edmond Deda şi Iancsi (Jancy) Körössy, a fost premiată la Festivalul „Mamaia 1969”, a efectuat turnee în Israel, în Germania, iar după 1969 în Canada şi SUA, fiind remarcată şi angajată timp de doi ani de „monstrul sacru” al jazzului, Duke Ellington cu care s-a produs şi la celebrul Festival „Newport in New York” (1972). A revenit în România în anii 1971 şi 1972 – 1973, susţinând memorabile concerte la Sala Palatului cu orchestra lui Richard Oschanitzky, respectiv cu Cvintetul de Jazz „Bucureşti”, dar şi înregistrând la Radio, la Casa de discuri Electrecord şi apărând frecvent pe micul ecran. A cucerit scena internaţională în ipostază de câştigătoare a Cupei Europei şi a Cupei Intercontinentale în Concursul de la Knokke, Belgia în 1971, în acelaşi an dobândind însă şi un premiu special la Festivalul din Ontario. De consemnat că şi fiul ei Elya care trăieşte la Londra, activează tot în domeniul muzicii. Intenţionând să evaluez concluziv realizările de excepţie ale mult apreciatei Aura Urziceanu voi preciza, convins că nu greşesc, că ea a izbutit peste ocean în patria jazzului, Statele Unite ale Americii, performanţe încă neatinse de vreo altă vocalistă de gen de pe continentul nostru. Pe lângă faptul că a fost descoperită şi angajată de Duke Ellington, a colaborat cu Quincy Jones, gigant al jazzului şi al muzicii artiştilor de culoare, iar în anii 1977 – 1978 a efectuat turnee în Japonia, Suedia, Danemarca cu cel mai valoros big band al momentului, cel condus de Thad Jones & Mel Lewis, înregistrând şi albumul discografic „Thad and Aura”. A concertat pe podiumuri dintre cele mai selecte precum cel al Festivalului Newport şi scena de la Carnegie Hall, impunându-se nu odată public alături de vedete de prim rang ale jazzului vocal precum Ella Fitzgerald şi Sarah Vaughan. Înzestrată cu un glas limpede, de o certă supleţe, cu o dicţiune impecabilă în limbile engleză, franceză, spaniolă, portugheză, cu un feeling remarcabil, creatoare spontană înnăscută, prezenţă scenică fulminantă, în ultimii treizeci de ani şi o talentată autoare de cântece, Aura Urziceanu a fost, este şi va rămâne, incontestabil, cântăreaţa numărul 1 a jazzului autohton! Şi deopotrivă tălmăcitoare fără egal a unor teme purtând autografele unor compozitori români precum Richard Oschanitzky, Johnny Răducanu, Marius Popp, Henri Mălineanu, Richard Bartzer, Laurenţiu Profeta, Ion Cristinoiu, George Natsis, Doru Căplescu, Ionel Tudor, Florian Lungu etc., aplaudată pretutindeni, de la Rio de Janeiro la Roma, de la Tokio la Toronto, de la Sidney la Stockholm, de la New York la Nisa.

Neîndoielnic, concertul din seara de 21 noiembrie 2018 s-a constituit prin ţinuta sa drept un veritabil regal de jazz! Dar ca martor privilegiat, m-am bucurat şi ca participant la admirabilele repetiţii din Studioul T 6 al Radiodifuziunii în care remarcabila noastră solistă, neobosită, plină de juvenilă vervă, a improvizat continuu ore întregi, fermecându-şi inclusiv coechipierii instrumentişti... Revenind la concert să spunem că a impresionat nu doar Aura Urziceanu, interpreta nepereche, fără vârstă, cuceritoare prin căldura şi puritatea glasului, prin extraordinara dezinvoltură cu care a reactualizat (pentru a câta oară?) celebre teme standard precum „How High The Moon”, „My Funny Valentine”, „Fly Me To The Moon”, „Misty”, „Mas que nada”, „A Night In Tunisia” ca şi compoziţia-hit a solistei „Vreau să vii în viaţa mea” – însă la rândul său Big band-ul Radio dirijat cu autoritate şi măiestrie de Ionel Tudor a dovedit omogenitatea, siguranţa de sine, prestanţa unui adevărat ansamblu de elită. Aceasta inclusiv graţie notabilelor contribuţii solistice ale unora dintre excelenţii săi instrumentişti, pianistul George Natsis, trompetiştii Sebastian Burneci şi Laurenţiu Moise, ghitaristul Marian Georgescu, saxofonistul Cristian Soleanu. Ca şi cu alte prilejuri, în momentul central al programului, orchestra în totalitatea ei a lăsat locul unui combo de calitate, de astă dată septet, în componenţa căruia s-au făcut preţuiţi alături de Aura Urziceanu, pianistul lider Andrei Tudor, Paolo Profeti la saxofon alto, Sebastian Burneci de astă dată la flugelhorn, Marian Georgescu la ghitară, Adrian Flautistu la contrabas şi Laurenţiu Zmău – un virtuoz al bateriei.

În seara următoare, 22 noiembrie 2018 – o totală modificare de decor sonor şi de stil, odată cu urcarea la rampă a Orchestrei de Jazz a Radioteleviziunii Croate. Personalitate marcantă, Miron Hauser s-a revelat multiplu ca bandleader, compozitor al tuturor pieselor oferite publicului, instrumentist improvizator la trombon, prezentator. HRT Jazz Orciestra (ansamblu profesional din Zagreb cu o istorie de peste 70 de ani! – condus timp de mai bine de trei decenii de renumitul dirijor Miljenko Prohaska) a investit actualmente cu predilecţie în ritm şi policromie de sunet, preferând vitalitatea şi vulcanica detonare coloristic-sonoră specifică conceptului latino, cu raportare explicită la muzica afro-cubană. Spre atingerea acestui deziderat, s-a apelat la nu mai puţin de trei slujitori ai ritmului, bateristul Vid Ušenički, percuţionistul Hrvoje Rupčić şi mai ales interpretul de culoare Hierrezuelo Zumeta Lazaro Amed – virtuoz percuţionist, violonist, vocalist. Puternica secţie ritmică incluzându-i şi pe Saša Borovec la contrabas şi pe Joseph Kalpowitz la pian, a contat drept fundamentul armonic şi ritmic pe care s-au edificat sonorităţile vii ale suflătorilor, ei fiind saxofoniştii Miro Kadoić, Mihael Gyoerek, Mario Bočić, Vojkan Jocić, Damir Horvat, trompetiştii Antonio Geček, Zvonimir Bajević, Davor Križić, Valdmar Kušan, tromboniştii Marin Ferketin, Zvonko Košak, Luka Žužić.

Unsprezece energizante demonstraţii de forţă şi măiestrie, începând cu mai recenta creaţie a lui Miron Hauser „Mambo no. 69”, continuând cu la fel de incitante întruchipări sonore precum „Tu frangrancia”, „Concha”, „Las reinas”, „Nos dos”, „Mozambique pa’ coqueta” şi încheind cu piesa oferită ca supliment la cererea publicului, „Sangre y miel” ce s-a dorit o fuziune între muzica balcanică şi cea cubaneză, au configurat laolaltă un univers de trăire entuziasmant, un zenit al bucuriei, o aventură a cunoaşterii de sine prin mirific confort auditiv. Fără îndoială, melomanii prezenţi în sală vor păstra multă vreme pe retina memoriei eclatantele imagini sonore ale muzicii big band-ului croat!

Florian Lungu
12 decembrie 2018

Foto Aura Urziceanu: Alexandru Dolea

Foto Miron Hauser: Dinko Bažulić

De la stânga la dreapta - Andrei Tudor, Sebastian Burneci, Aura Urziceanu, Marian Georgescu, Paolo Profeti, Ionel Tudor, Florian Lungu, Adrian Flautistu, Laurenţiu Zmău