Jerry Schwartz s-a născut la 6 martie 1950, la București și a murit la 4 februarie 2019, în același oraș, unde a fost incinerat. Nu a fost căsătorit și a avut un fiu. A absolvit Facultatea de Arte Plastice a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (astăzi, Universitatea Națională de Arte) din Capitală. A lucrat ca redactor la Radio Tinerama (1993-2001) și Radio România Tineret (2002-2004), precum și ca redactor-șef adjunct la Radio 3Net (în prezent, Radio 3Net „Florian Pittiș”) (2004-2015). A activat în formațiile Amicii, FlaPo/Flacăra Pop (1982-1985), Totuși și Compania de Sunet (1985-1989). A fost membru al Cenaclului „Flacăra” (1980-1985). A participat la mii de spectacole și a efectuat sute de turnee în țară. A fost invitat în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. Este prezent pe triplul disc long play „Cenaclul «Flacăra» în concert” (1982), discul long play „Nimic fără oameni” (1989) al lui Valeriu Sterian, compact-discul „Front fără învingători” – volumul 12 (2008) al Cenaclului „Flacăra” și digital video discul „Cenaclul «Flacăra» – Te salut, generație în blugi!” (2010).
Citește mai mult: „La Unirea, nu la Traian!”; „La Traian, nu la Unirea!”
Sorin Minghiat s-a născut la 16 iulie 1953, în satul Ghergani, comuna cu același nume, raionul Târgoviște, regiunea Ploiești (astăzi, localitate în orașul Răcari, județul Dâmbovița). A fost căsătorit și nu are copii. A absolvit, ca șef de promoție, Facultatea de Arhitectură a Institutului de Arhitectură (în prezent, Universitatea de Arhitectură și Urbanism) „Ion Mincu” din București. A fost membru al Cenaclului „Flacăra” (1973-1984) și a făcut parte din juriile mai multor festivaluri de muzică folk, susținând peste 1.500 de spectacole în țară și în Polonia. A fost invitat în mai multe emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. Apare pe albume ale unor mari nume din folkul românesc și pe diferite compilații. Este autorul volumelor „Arhitectura spațiului boltit” (2003) și „Istorii despre arhitectura istoriei – studii” (2010).
Citește mai mult: „Folkul este, acum, ceea ce e și jazzul – o muzică pentru cunoscători și elite.”
Pe vremea când ORBII se hrăneau cu OUĂ DE ROUĂ pe care le culegeau de pe CĂRĂRI DE MACI, ca mai toată generaţia ei, Zoia Alecu îşi îngropa (sau ascundea) gândurile în metafore. Motive multe şi serioase, nu le mai enumăr aici. Dovezi, mai ales, pe primele ei două albume.
În cel de-al patrulea, gata să iasă pe piaţă, lucrurile stau altfel. Mă refer aici strict la mesaj şi la modul cum este el transmis, adică direct. Nu este o noutate că poveştile din cântecele Zoiei Alecu au în spate (ca la orice artist adevărat, zic eu) experienţe personale. Noutatea, mi se pare atitudinea. Am ascultat de câteva ori, în buclă (cum se spune) albumul cap – coadă. Imaginea cu care am rămas? Zoica, stând de vorbă cu o gaşcă de puşti.